Simpozionul 'Constantin Brâncuși, creatorul sculpturii moderne' - miercuri, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I'
Simpozionul 'Constantin Brâncuși, creatorul sculpturii moderne', care propune o reflecție necesară asupra moștenirii artistice și simbolice a marelui artist și invită la redeschiderea dialogului despre responsabilitatea pe care o avem față de propriile valori, va avea loc, miercuri, de la ora 13:00, la Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I'.
Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, evenimentul este organizat de Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I' în colaborare cu Academia Oamenilor de Știință din România.
'Brâncuși, un nume de patrimoniu național și universal, rămâne și un exemplu dureros al modului în care ne recunoaștem deplin valorile abia după ce creatorii lor nu mai sunt printre noi. Istoria ne arată că mari spirite precum Caragiale, Enescu sau Celibidache au fost nevoite să își găsească împlinirea și recunoașterea în afara granițelor. Dacă ne dorim să ne mândrim cu ambasadorii culturali ai României, avem datoria să le oferim tinerilor creatori resursele, platformele și încrederea necesare pentru a crește aici', a declarat directorul general al BCU 'Carol I', conf. univ. dr. Mireille Rădoi, citată în comunicat.
Sesiunea plenară, moderată de Mireille Rădoi și de președintele AOSR, prof. ing. dr. Doina Banciu, aduce în prim-plan intervenții susținute de reprezentanți ai mediului francofon, ai familiei Brâncuși și ai comunității academice, conturând o perspectivă istorică, diplomatică și identitară asupra operei brâncușiene.
În cea de-a doua parte a evenimentului, moderată de prof. univ. dr. Sorin Ivan, participanții vor aprofunda dimensiunea filosofică, estetică și simbolică a operei lui Brâncuși.
'Comunicările propun lecturi interdisciplinare, de la interpretări ale ideii de centru și esență în sculptura sa, la corespondențe cu literatura și filosofia românească, explorând filonul metafizic al creației și forța ei de a modela imaginarul artistic al secolului XX. Dialogul dintre arte, literatură și gândire filosofică devine, astfel, un instrument de înțelegere a actualității operei brâncușiene', precizează sursa citată.
Cu acest prilej, Biblioteca Centrală Universitară 'Carol I' va organiza o expoziție de carte care reunește albume, lucrări de exegeză, volume în limbile română, franceză, germană și engleză, precum și aforisme și reflecții care întregesc dimensiunea spirituală a artistului. Selecția editorială va evidenția influența artei populare românești asupra creației sale și impactul decisiv exercitat asupra evoluției sculpturii moderne. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MNIR: Lucian Bute a donat Cupa 'Cel mai tehnic pugilist', primită în 1999
Pugilistul Lucian Bute a donat Muzeului Național de Istorie a României mai multe obiecte legate de cariera sa - centura de Campion Național la Box din anul 1999, cupa 'Cel mai tehnic pugilist', o mănușă de box cu autograf și fotografii. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a MNIR, aflat pentru câteva zile în ța
REPORTAJ/Mureș: Cel mai frumos castel baroc din România și-a redeschis porțile după restaurare (GALERIE FOTO)
După aproape trei ani în care ecoul uneltelor de șantier a dominat saloanele aristocratice, Castelul Teleki din Gornești, considerat cel mai frumos monument baroc din România, și-a redeschis, sâmbătă, porțile, în cadru festiv. Perla arhitecturală transilvăneană, ridicată între anii 1772 și 1803, a fost salvată pri
Hunedoara: Traseul tematic 'Cetatea Bănița' se deschide pentru vizitare, de la 1 august
Un traseu tematic ce include cetatea dacică Bănița și Cheile Băniței, unele dintre cele mai spectaculoase din România, va fi deschis pentru turiști începând cu data de 1 august, acesta având un grad de dificultate mediu și putând fi parcurs în circa 40 de minute, la dus. 'Parcurgerea traseului este fabuloasă pentru că se
Bihor: Sculptura Scarabeul, creată de Peter Hans Jacobi, exponatul lunii august la Muzeul Țării Crișurilor
Sculptura Scarabeul, simbol ce reunește trei semnificații majore, realizată în 1972 de către cunoscutul sculptor, fotograf și artist vizual Peter Hans Jacobi este exponatul lunii august la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Potrivit unui comunicat al MÅ¢C, scarabeul (Scarabaeus sacer) era considerat cel mai important simbol al renașterii și r
Ministerul Culturii a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul Schemei de ajutor de minimis
Ministerul Culturii anunță că a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul Schemei de ajutor de minimis, în urma finalizării etapelor de evaluare și selecție a cererilor de finanțare. 'La finalul etapelor de evaluare și selecție a cererilor de finanțare, derulate de funcționarii publici din cadrul Direcției de Politi
Patriarhia Română îndeamnă la sprijinirea persoanele afectate de caniculă
Patriarhia Română a adresat, vineri, un apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă, în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă. 'Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihn
'Ariciul și Țestoasa Uriașă', spectacol de teatru interactiv pentru copii - sâmbătă, la Clubul Țăranului - La Mama
'Ariciul și Țestoasa Uriașă', un spectacol de teatru interactiv recomandat copiilor cu vârsta de peste 3 ani, este programat sâmbătă, de la ora 11:00, la Clubul Țăranului - La Mama. 'Un pui de vulpe naiv, încrezut și obraznic pleacă din vizuina sa la vânătoare, fără voia Vulpoiului, pentru că se săturase să
Alba: Festival de artă medievală, în vechiul 'Bălgrad'
Spectacole de teatru, concerte stradale, ateliere deschise și spectacole de dansuri medievale, spectacol de jonglerii cu foc și o paradă au loc, de vineri până duminică, la Alba Iulia, cunoscută în perioada medievală sub numele de Bălgrad, în cadrul celei de-a XI-a ediții a unui festival de artă medievală. Pornit ca o inițiat
Proclamarea locală a canonizării Sf. Maria Brâncoveanu - pe 16 august, la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou'
Proclamarea locală a canonizării Sf. Maria Brâncoveanu va avea loc duminică, 16 august, la Biserica 'Sfântul Gheorghe - Nou' din Capitală, unde se păstrează moaștele Sfinților Martiri Brâncoveni și ale Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu. Evenimentele vor debuta în după-amiaza zilei de sâmbătă, 15 augus
Bihor: Oradea Summer Film aduce cinci debuturi celebre ale cinematografiei mondiale
Cetatea Oradea va găzdui, în perioada 19-23 august, cea de-a VII-a ediție a Oradea Summer Film, care va oferi cinci lungmetraje de debut ale unor regizori consacrați, proiectate în aer liber, cu acces gratuit. Sursa: Visit Orade
Junii Sibiului urcă în premieră pe scena principală a festivalului UNTOLD
Junii Sibiului vor urca în premieră, în 8 august, pe scena principală a festivalului UNTOLD, într-un spectacol care va reuni peste 100 de artiști și va aduce în fața publicului internațional cântece și dansuri populare din Transilvania, au anunțat, joi, reprezentanții ansamblului printr-un comunicat de presă. 'Suntem onorați ș
Andrei Șerban, Ada Milea, Leta Popescu și Bobi Pricop - printre invitații Estivalului de teatru
Andrei Șerban, Ada Milea, Leta Popescu și Bobi Pricop se află printre invitații Estivalului de teatru, eveniment organizat de opt teatre din București. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, printre invitați se mai numără Marius Turdeanu, Vlad Udrescu, Silvana Negruțiu, Denisa Nicolae, Mihaela Velicu, Doru Vatavului și Adrian Damia
Noi experiențe pe Calea Victoriei - sâmbătă și duminică, la 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană'
Calea Victoriei redevine loc de promenadă, sâmbătă și duminică, transformându-se într-un spațiu dedicat plimbărilor, relaxării și timpului petrecut împreună, în cadrul proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă urbană'. Programul acestui sfârșit de săptămână propune activități dedicate relaxării și cre
Brăila: Data limită de înscriere la Festivalul Internațional de Jazz ''Johnny Răducanu'' este 7 septembrie
Tinerii muzicieni cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani se pot înscrie până la data de 7 septembrie la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz ''Johnny Răducanu'', care se va desfășura la Brăila în perioada 9-11 octombrie, au anunțat organizatorii. Potrivit Regulamentului con
Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri; creștinii sunt chemați la post și curățire spirituală
Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri și se va încheia în 14 august, în ajunul praznicului, credincioșii fiind îndemnați la post, rugăciune și curățire spirituală timp de două săptămâni. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, de regulă, se lasă sec în 31 iulie și postul î











