Filosoful Gabriel Liiceanu a mărturisit, sâmbătă, la lansarea cărții sale ''În singurătatea minții mele'', că, de-a lungul carierei sale, a căutat să afle totul despre existența umană, dar, mai presus de orice, a căutat, în cele din urmă, să se împrietenească cu sine însuși.

''Mă opresc asupra uneia din cele mai splendide nuvele din literatura lumii. Ea se află în această carte și cred că, până la urmă, lansarea mea are în centru nuvela numită 'Serpentina', din volumul Ludmilei Ulițkaia 'Trupul sufletului'. (...) După ce am terminat de citit această nuvelă, mi-am zis că într-un fel am năzuit și eu ca ea (ca Nadejda Gheorghievna, personaj al nuvelei - n.r.), am vrut să aflu totul, nu despre întreaga lume ca ea, dar măcar despre existența umană. M-am împrietenit cu conceptul de tragic, chiar la început de drum, cu limita și cu finitudinea, acum vreo cinci decenii și am văzut cum prin această treaptă urcată mi s-a deschis o fereastră către existența umană'', a spus Liiceanu, la evenimentul desfășurat la standul Editurii Humanitas din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus Radio România.

Apoi, a spus filosoful, ''mi s-a deschis, treptat, cu fiecare dintre nodurile existenței, cu frica, cu speranța, cu libertatea, cu nehotărârea, cu puterea, cu vanitatea, cu lașitatea, cu seducția, cu păcatul, cu binele și răul, cu minciuna, cu extazul, cu ticăloșia, cu prostia, cu ura și iubirea, cu ipocrizia, cu moartea cu Iisus și Dumnezeu, cu destinul, pe scurt, cu omul însuși''.

''Și, mai presus de orice, am căutat, în cele din urmă, să mă împrietenesc cu mine însumi, cu lucrul cel mai greu de înțeles, pentru că, cel mai aproape de noi, toată viața ne ținem eul în brațe. Toată viața, fără să putem, o clipă măcar, să-l punem jos, și să ne uităm la el ca și cum n-ar fi al nostru. Și tocmai totala lui neseparare de noi nu ne permite să întindem mâna către el, să-l atingem, să-i pipăim conturul. Și cu toate astea, m-am încăpățânat să întind o mână necunoscutului din mine, să bâjbâi după el, să mă cert și să mă împac cu el, sperând că până la urmă se va da pe față, că vom cădea la o înțelegere și că mă va ajuta într-o bună zi să aflu cine e și cine sunt. Poate n-am întârziat degeaba, mi-am spus, pe toate treptele vieții. Poate că mersul meu, obositor, în serpentină și el, pe ele, pe aceste trepte, vor face masă critică și mă vor trimite, când voi aștepta mai puțin, într-un punct terminus, în care n-am crezut și în care mă va primi zâmbind. Puțină magie în viață, dragii mei, nu strică! Mai ales în crepuscul'', a încheiat filosoful.

Gabriel Liiceanu este filosof, eseist și scriitor, personalitate civică și academică.

''Apel către lichele'', ''Tragicul'', ''Cearta cu filozofia'', ''Despre limită'', ''Despre minciună'', ''Despre ură'', ''Despre seducție'', ''Ușa interzisă'', ''Declarație de iubire'', ''Scrisori către fiul meu'', ''Întâlnire cu un necunoscut'', ''Nebunia de a gândi cu mintea ta'', ''Isus al meu'', ''Impudoare'', ''Despre destin'' (împreună cu Andrei Pleșu), ''Ce gândește Dumnezeu?'', ''Exitus'', ''Înapoi la argument'' (împreună cu Horia-Roman Patapievici), ''Scrisoare către Dorothea'', ''Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Ficțiunea ca necesitate vitală'' (dialoguri cu Mario Vargas Llosa), ''Am inventat Păltinișul!'' (împreună cu Constantin Noica și Andrei Pleșu) sunt o parte dintre volumele publicate de-a lungul timpului la Humanitas. AGERPRES/(A, AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)