Episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul: Secole de-a rândul, o mulțime de savanți ai lumii au comparat biblioteca cu paradisul
O mulțime de savanți ai lumii au comparat, secole de-a rândul, biblioteca cu paradisul, ceea ce reprezintă o apropiere de spiritualitatea creștină, a evidențiat, joi, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, la lansarea celor mai recente volume din 'Istoria Bibliotecii Academiei Române', consacrate anilor grei ai totalitarismului comunist, 1948 - 1989.
'Participăm la lansarea volumului al patrulea cu mare bucurie și satisfacție pentru că, secole de-a rândul, biblioteca, tiparul, cartea tipărită sau manuscrisă au fost apanajul Bisericii. (...) În al doilea rând, participăm cu bucurie pentru că multe din bogățiile Bibliotecii Academiei Române au fost oferite de către ierarhi sau slujitori ai Bisericii, fie membri ai acesteia, fie sprijinitori ai activităților sale. În al treilea rând, această colecție apărută din inițiativa și sub coordonarea domnului Nicolae Noica, a fost îngrijită de părintele Florin Leonte și tot dânsul se numără printre cei care au prelucrat imaginile din aceste volume pe care, văzându-le, veți constata cu cât profesionalism a putut lucra un om pe care ni-l închipuim de obicei doar la slujirea Altarului', a afirmat ierarhul, care a fost delegatul Patriarhului BOR, Daniel, la evenimentul desfășurat în Aula Academiei Române.
Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, episcopul a atras atenția și asupra unor studii cuprinse în carte care sunt semnate de un absolvent de Teologie, Silviu Constantin Nedelcu.
'Iată că Biserica are și o contribuție proprie la această serie atât de importantă, pentru că printre multele prefaceri la care suntem obligați să asistăm se numără și raportarea noastră la bibliotecă. Secole de-a rândul, o mulțime de savanți ai lumii au comparat biblioteca cu paradisul, o altă apropiere de spiritualitatea creștină. Sperăm că aceste volume, prin consistența lor și prin frumusețea îngrijirii tiparului, vor întreține dragostea pentru bibliotecă a celor care au dobândit-o deja sau o vor provoca tinerilor pe care sperăm că o lectură atât de frumoasă îi poate apropia de carte și de foloasele ei', a adăugat Episcopul vicar patriarhal.
Biblioteca Academiei posedă multe materiale valoroase, strânse de oameni care aveau dragoste de carte, a subliniat președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.
'Fără bogăția aceasta, care înseamnă tezaurul cultural al României depozitat aici, nu am avea nimic. Biblioteca a început să funcționeze în anul 1867, la un an după fondarea Societății Literare, precursoarea Academiei Române, validată prin legea din 1879, când a fost declarată instituție independentă, devenind principalul for de consacrare a valorilor intelectuale. Biblioteca a rămas o garanție a acestei atribuții a Academiei Române pentru că, având astăzi circa 14 milioane de piese, este o instituție unică în România. Ne minunăm și noi, care n-am reușit să vedem tot ce se află în bibliotecă și nici nu vom reuși într-o viață de om, dar se minunează și oaspeții. (...) Avem foarte multe materiale valoroase, strânse de oameni care aveau dragoste de carte și care au lăsat și Academiei și Bibliotecii atâtea lucruri interesante. În Bibliotecă, valorile noastre vechi sunt în slavonă, latină, turcă, greacă, română, arabă, armeană, ebraică sau maghiară', a explicat Pop.
Potrivit istoricului, 'prezentarea acestor cărți arată că și în acea perioadă s-au promovat valori, s-au făcut erori fundamentale sau au venit de la stăpânire, de la conducerea de partid și de stat, anumite ordine'. 'Din anii aceștia sunt faimoase, pentru cei care știu, cărțile puse la secret, care acum sunt disponibile în mod liber', a completat președintele Academiei Române.
La rândul său, directorul Bibliotecii Academiei, prof. ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, și-a exprimat bucuria că lucrarea a putut fi realizată.
'În pofida neîncrederii multora că într-o țară a veșnicelor amânări se poate realiza un proiect atât de îndrăzneț, suntem în măsură să venim astăzi în fața dumneavoastră cu încă trei tomuri masive, de peste 650 de pagini fiecare, cântărind câteva kilograme', a spus el.
Noica a subliniat că instituția pe care o conduce 'nu a jucat niciun rol în impunerea comunismului în România'.
'Trebuie spus că Biblioteca Academiei nu a jucat niciun rol în impunerea comunismului în România: nu l-a dorit și nu a militat pentru instaurarea lui, iar dovada cea mai clară a acestui fapt este că ambii succesori ai lui Ioan Bianu până la alungarea Regelui Mihai, generalul Radu Rosetti și istoricul Ion Nistor, au fost închiși de regim, iar vrednicul general și-a sfârșit zilele între zidurile Închisorii Văcărești', a afirmat Nicolae Noica.
***
Editate în excelente condiții grafice și bucurându-se de un bogat material ilustrativ, cele trei volume ale 'Istoriei Bibliotecii Academiei Române. 1948-1989' își așteaptă cititorii în sălile de lectură ale Bibliotecii pe care o prezintă, lucrarea lansată rămânând consecventă structurii instituite de precedentele apariții, tomurile fiind alcătuite pe zone de interes și pe colecții.
Partea I prezintă contextul istoric al perioadei, instaurarea regimului totalitar impus de partidul unic, Partidul Comunist Român, și consecințele asupra misiunii Bibliotecii Academiei, dar mai ales asupra funcționării sale, în timp ce partea a II-a a monografiei se concentrează exclusiv asupra colecției de manuscrise, mai puțin vizată de măsurile coercitive, datorită specificului său. Partea a III-a este dedicată colecțiilor de stampe, fotografii, hărți, partituri, precum și valoroasei colecții numismatice.
Biblioteca Academiei Române are în pregătire cea de-a cincea lucrare din seria monografică dedicată istoriei sale, care va cuprinde perioada 1990 - 2025 și care va fi structurată, de asemenea, în trei tomuri. Lansarea este planificată pentru luna octombrie a anului 2026.
Zece tomuri și peste 6.000 de pagini numără deja ampla și complexa lucrare monografică 'Istoria Bibliotecii Academiei Române', realizată în doar patru ani prin efortul unui colectiv de autori coordonat de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii și inițiator al acestui ambițios proiect. Primele șapte tomuri au fost lansate succesiv, după un program respectat cu rigurozitate, în fiecare lună octombrie a anilor 2022, 2023, 2024, 2025. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par
Spectacolul 'Regele Lear' deschide Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești'
Spectacolul 'Regele Lear' adaptare de Eliza Păuna, după W. Shakespeare și Andy Stanton, cu regia semnată de Ramona Iacob, deschide cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești', la Sala Mare a Teatrului 'Ion Creangă'. Potrivit organizatorilor, ediția din 2026
PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări
În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet
Iași: Expoziția 'Giotto la Iași', vernisată în prezența ministrului Culturii și ambasadorului Italiei
Expoziția 'Giotto la Iași', care aduce pentru prima dată în România una dintre cele mai importante opere ale marelui artist, Popliticul, a fost vernisată, miercuri seara, la Palatul Culturii din Iași, în prezența ministrului Culturii, Demeter Andras, și a ambasadorului Italiei în România, Laura Aghilarre.
Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor









