Emisiunea ''Expo Osaka 1979 - 2025'' - lansată luni, la sediul Romfilatelia (GALERIE FOTO)
Emisiunea ''Expo Osaka 1979 - 2025'', conținând o coliță filatelică și un plic ''prima zi'', a fost lansată, luni, la sediul Romfilatelia din București.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
La eveniment au participat, alături de directorul general Romfilatelia, Gabriel Bulumac, ambasadorul Japoniei la București, Takashi Katae, deputata Raluca Turcan, directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan.
Deputata Raluca Turcan a afirmat că emiterea coliței filatelice ''Expo Osaka 1979 - 2025'' încununează, simbolic, o relație de prietenie dintre două țări frumoase.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
''Emiterea acestei colițe speciale reprezintă de fapt realizarea unui simbol extraordinar al parteneriatului puternic dintre România și Japonia. România și Japonia au deja un parteneriat strategic care produce rezultate, de la investiții până la schimburi culturale sau academice. Acest parteneriat strategic a fost frumos conturat cu Expoziția Mondială 'Osaka 2025', iar emiterea acestei colițe practic încununează, simbolic, o relație de prietenie, dar și de construcție a unui viitor comun dintre două țări frumoase, precum România și Japonia'', a declarat, pentru AGERPRES, Raluca Turcan.
Ambasadorul Japoniei, Takashi Katae, a afirmat că prezența României la Expoziția Mondială Osaka 2025 are un rol deosebit în contextul promovării relațiilor și a parteneriatului strategic dintre cele două țări.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
''Relația dintre Japonia și România s-a ridicat la nivel mai înalt atunci când, în 2023, președintele din acea perioadă, Klaus Iohannis, a vizitat Japonia. În contextul promovării acestei relații și a parteneriatului strategic dintre cele două țări, Expoziția Mondială de la Osaka a avut un rol deosebit, România fiind prezentă acolo cu un pavilion. Până acum știu că expoziția a fost vizitată de peste 2 milioane de persoane și am auzit că în luna august numărul vizitatorilor la pavilionul României a trecut pragul de 500.000 de vizitatori și aș vrea să transmit felicitări pentru aceasta. Sub sloganul 'Designing Future Society for Our Lives', noi luăm în considerare ce putem să facem pentru o societate durabilă și 2030 este anul țintă pentru obiectivele de dezvoltare durabilă și știm că România se implică în acest proiect și mulțumim pentru aceasta'', a spus ambasadorul Japoniei, pentru AGERPRES.
Ambasadorul a precizat că acest eveniment organizat la 55 de ani de la lansarea coliței emisiunii din 1970 ''implică și cei peste 50 de ani de istorie și prietenie'' și a apreciat faptul că timbrul lansat luni ''folosește ca motiv și elemente din timbrul din 1970''.
Directorul general Romfilatelia, Gabriel Bulumac, a povestit atât istoria apariției coliței din 1970, cât și modul cum s-a ajuns să fie retipărit cu însemnele Expoziției Mondiale Osaka 2025.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
''Am fost numit director la Romfilatelia acum 30 de zile. Când am ajuns, am întrebat colegii dacă au pregătit ceva pentru Expo Osaka 2025, pentru că noi avem un pavilion acolo și mă gândeam că este un bun prilej să-l punem în valoare. Colegii mi-au că nu, că nu a fost inclus în planul filatelic niciun fel de emisiune, dar apoi am descoperit că aveam o coliță, prima și singura tipărită în Japonia acum 55 de ani și m-am gândit că este un bun prilej să punem în valoare patrimoniul pe care-l avem printr-o retipărire. Retipăririle se practică în industrie. Am avut acceptul unui mare artist român, domnul Mircea Cantor, pentru a face acest supratipar. Grafica expusă este un material făcut de domnul Mircea Cantor. Colița respectivă a fost tipărită, graficul de pe timbru, a fost făcută de un calculator, cel mai performant la vreme aceea, făcut de Fujitsu, se numește Facom 270/30, și cele două timbre care au însoțit emisiunea filatelică au fost tipărite în România. Deci, doar colița a fost tipărită în Japonia'', a afirmat directorul Romfilatelia.
Gabriel Bulumac a precizat că ''primul și singurul timbru tipărit în Japonia astăzi primește o nouă valoare. (...) Suntem printre puținele țări care se pot mândri cu așa ceva''.
El a mai spus că timbrul din 1970 a avut valoarea de 5 lei. ''Noi am anulat valoarea de 5 lei cu care a fost francat și am adăugat 55 de lei, noua valoare''.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
''Un element inedit este faptul că tot pe această coliță am avut singurul timbru românesc nefrancat, nu exista valoare trecută pe el. Singurul timbru fără valoare. După 55 de ani, acest timbru capătă o valoare. Colițele au anumite imperfecțiuni, pentru că au fost tipărite manual, una cu una. Au anumite imperfecțiuni pe ele, dar vorbim de o hârtie care a stat 55 de ani. Este foarte greu să ai elementul, să fie unic și standardizat pe fiecare coliță în parte. I-am mai pus un element de siguranță, o steluță, i-am mai dat încă un perfor care este, pe de o parte, un element de siguranță, pe de altă parte, evităm să fie replicată în alte părți'', a mai spus Gabriel Bulumac.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Acesta a precizat că ''pagoda de pe timbrul care însoțește colița nu este aceeași, este o stilizare făcută de un artist român, de un mare gravor român, Ion Dumitrana. Timbrul este din față, colița este puțin dintr-un lateral. Suntem printre puținele țări care se pot mândri cu așa ceva''.
Colița emisiunii, imprimată în Japonia într-un tiraj de 350.000 de exemplare, cu înscriere computerizată, a fost adusă în România în noiembrie 1970 și pusă în circulație la 1 decembrie, în același an.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
La colița emisiunii ''Expo Osaka 1970 - 2025'' sunt un supratipar în care se regăsesc valoarea nominală de 55 lei, imprimată pe marca poștală, o steluță perforată (ca element de siguranță) și o grafică tematică realizată de cunoscutul desenator și pictor Mircea Cantor.
Plicul ''prima zi'' reproduce un desen stilizat al Pavilionului Expozițional al României la Expo Osaka 2025; de asemenea, are aplicată marca poștală a coliței cu supratipar și ștampila ''prima zi'' bicoloră, simbolizând steagul Japoniei. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc
AnulBrâncuși/Patrimoniul viu al Gorjului, curatoriat într-o expoziție imersivă și un mural de 80 de metri pătrați la Madrid
Un mural de 80 de metri pătrați, inspirat de o ie gorjenească cu altiță, și o expoziție imersivă dedicată patrimoniului cultural imaterial al Gorjului vor aduce la Madrid și Arganda del Rey universul cultural în care s-a format Constantin Brâncuși. Proiectul cultural 'Gorjul. Constantin înainte de Brâncuși' este
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Parascheva, scoasă în procesiune și depusă în Curtea Mitropolitană spre închinare
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă, marți dimineața, din Catedrala Mitropolitană și așezată într-un baldachin special amenajat în Curtea Mitropolitană, pentru ca pelerinii sosiți la Iași să se poată închina. În jurul orei 06:00, în Catedrala Mitropolitană a fost citit Acatistul Sfintei Par
Spectacolul 'Regele Lear' deschide Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești'
Spectacolul 'Regele Lear' adaptare de Eliza Păuna, după W. Shakespeare și Andy Stanton, cu regia semnată de Ramona Iacob, deschide cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii '100, 1.000, 1.000.000 de povești', la Sala Mare a Teatrului 'Ion Creangă'. Potrivit organizatorilor, ediția din 2026









