Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ
Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice
La data de 09 octombrie a.c., în jurul orei 00:50, în localitatea Cristian, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1, de către un bărbat, în vârstă de 62 de ani, domiciliat în localitatea Miercurea Sibiului.
În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală, în vederea recoltării mostrelor biologice de sânge, însă acesta a refuzat recoltarea.
Astfel, la nivelul Secției nr. 6 Poliție Rurală Orlat, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
***
Conducere fără permis
La data de 08 octombrie a.c., în jurul orei 13:50, în localitatea Avrig, pe strada Unirii, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au oprit pentru control un ATV, condus de către tânăr, localnic, în vârstă de 17 ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că minorul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Avrig, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
***
Alcool în aerul expirat
Polițiștii rutieri au intervenit în data 08 octombrie a.c., în jurul orei 22:00, la un accident de circulație produs în municipiul Sibiu, la intersecția dintre strada Argeșului cu strada Johann Wolfgang Goethe.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, în timp ce conducea un motociclu pe strada Johann Wolfgang Goethe din municipiul Sibiu, având direcția de deplasare către strada Ioan Slavici, la intersecția cu strada Argeșului, un bărbat, localnic, în vârstă de 44 de ani, nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi pătruns în intersecție fără să se asigure, fiind acroșat de un autoturism condus de către un bărbat, localnic, în vârstă de 48 de ani.
Conducătorul motociclului a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
***
Trei tineri reținuți pentru furt calificat
La data de 08 octombrie a.c., trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, din localitatea Vurpăr, au fost reținuți de către polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 26/27 septembrie a.c., în cursul nopții, trei tineri ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unui magazin alimentar situat în localitatea Vurpăr.
La data de 08 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza localității Vurpăr, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe bunuri susceptibile a proveni din activitatea infracțională.
În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de cei trei tineri măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
***
Reținut pentru furt calificat
La data de 08 octombrie a.c., un bărbat, în vârstă de 40 de ani, domiciliat în localitatea Avrig, a fost reținut de către polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În urma investigațiilor desfășurate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 07 octombrie a.c., în cursul serii, un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în localitatea Avrig, ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unei societăți comerciale de pe raza localității Șelimbăr.
În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de bărbat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.