Bihor: Prima ediție a My Retro Festival începe la Ștrandul cu valuri de la Băile 1 Mai
Stațiunea Băile 1 Mai găzduiește, în acest weekend, prima ediție a My Retro Festival, evenimentul care va avea loc la Ștrandul cu valuri readucând atmosfera anilor '90 și 2000 alături de artiști din topurile internaționale, dar și români, precum Voltaj, Asia sau Akcent.
'E prima ediție, este organizată de Asociația de Promovare a Turismului în Băile Felix și Băile 1 Mai și va fi ultimul eveniment de anvergură din seria numeroaselor concerte și festivaluri din acest sezon estival, peste 20, pe care le-am organizat. My Retro Festival se adresează generației noastre, să spun așa, a celor mai trecuți prin viață. Am încercat să organizăm evenimente pentru toate categoriile de vârstă, am avut și seri de folk, de film, la care a venit multă lume, iar feedback-urile au fost foarte bune. Încercăm astfel să dăm viață în permanență celor două stațiuni', a declarat vineri, pentru AGERPRES, primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza.
Potrivit managerului Asociației de Promovare a Turismului în Băile Felix, Tiberiu Voiț, festivalul aduce pe aceeași scenă nume consacrate de peste hotare, precum La Bouche, Lou Bega, Culture Beat, Fun Factory, Real McCoy, Corona, Capella, artiști români îndrăgiți - Voltaj, Akcent, N&D, Asia, Arsenium, precum și artiști locali apreciați - Natalia Bendre, Christina Pantea, Radio Hype, Shummy etc.
'Vrem să ne promovăm stațiunile prin tot felul de activități culturale. Ultimul din acest an va fi totuși Târgul de Crăciun, în decembrie. Noi am încercat să facem un calendar de evenimente pe întregul an și să ne adresăm unei palete cât mai largi de vârstă a populației. Dacă am avut Waves Festival pentru tineri și adolescenți, am zis să facem și un festival My Retro care este dedicat persoanelor cu vârsta de peste 30 de ani, și am mai avut, la mijlocul lunii august, și Termal Days, împreună cu Enjoy, care este adresat familiilor', a declarat, pentru AGERPRES, Tiberiu Voiț.
Festivalul va începe vineri, 5 septembrie, la ora 17:00, cu reprezentații susținute de Shummy, Serenity, Capella, Lasgo, Asia, Akcent, Voltaj.
Sâmbătă vor performa Radio Hype, Natalia Bendre, Arsenium, FunFactory, Real McCoy, Corona, iar duminică vor avea reprezentații DJ Pappa M, Christina Pantea, N&D, La Bouche, Lou Bega, Culture Beat.
Biletele sunt puse în vânzare pe platforma oficială a evenimentului, www.myretrofestival.ro.
My Retro Festival nu va însemna doar muzică, oferind, potrivit organizatorilor, o experiență completă. Publicul va descoperi o zonă pentru copii extinsă, unde cei mici au parte de ateliere creative, jocuri, spectacole și activități dedicate.
O zonă generoasă de Street Food va aduce laolaltă preparate diverse, de la gustări rapide și deserturi, până la rețete internaționale, oferind vizitatorilor o experiență culinară completă. AGERPRES/(A, AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: MyRetro Festival/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Picturi murale vechi de 100 de ani, descoperite în timpul restaurării Școlii 'Cornetti' din Craiova
Picturi murale vechi de aproximativ 100 de ani au fost descoperite în timpul lucrărilor de reabilitare a clădirii Școlii Populare de Artă 'Cornetti' din Craiova, monument istoric care urmează să fie transformat într-un muzeu dedicat oamenilor de știință din oraș, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național: De șapte luni nu ne-am primit salariile
Managerul cultural al Muzeului Geologic Național, Ramona Bălășcuță, a afirmat miercuri că angajații instituției nu și-au mai primit salariile de șapte luni, accentuând că ceea ce se primește 'strict pentru zona de cercetare' este insuficient pentru a asigura mentenanța, întreținerea, funcționalitatea și pentru salariile personalului unui muzeu naț
Spectacolul 'Marile speranțe', în premieră la Teatrul Excelsior, pe 30 septembrie și 1 octombrie
Seria premierelor din noua stagiune a Teatrului Excelsior este deschisă cu spectacolul 'Marile speranțe' după romanul omonim al lui Charles Dickens, în regia lui Andrei Huțuleac. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, miercuri, AGERPRES, premiera oficială este programată pe 30 septembrie și 1 octombrie, de la ora 19
Prahova: Istoria României - promovată prin creații ale elevilor în cadrul Concursului Național "Vreau să povestesc"
Istoria României va fi promovată prin creații originale ale elevilor în cadrul Concursului Național de Scurte Povestiri cu temă istorică intitulat "Vreau să povestesc'', ajuns la ediția a VI-a. Muzeograful Monica Cîrstea din cadru Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova a declarat, miercuri, pentru AGE
Vila Samurcaș, monument istoric din incinta MNȚR, va fi restaurată în următorii trei ani
Vila Samurcaș, monument istoric aflat în incinta Muzeului Național al Țăranului Român, va fi restaurată în următorii trei ani prin proiecte derulate de Ministerul Culturii prin programul 'Temelii Culturale', a anunțat, miercuri, directorul Unității de Management a Proiectului (UMP) din cadrul Ministerului Culturii, Bogdan Ștefan Trîmba
Brașov: Expoziție interactivă despre istoria Filarmonicii la aniversarea a 148 de ani
O expoziție interactivă care propune, prin sunet, imagine și tehnologie, o incursiune în istoria Filarmonicii Brașov, marcând 148 de ani de la înființarea acesteia, va fi deschisă publicului pe 22 septembrie, a anunțat, miercuri, conducerea instituției. Intitulată 'Simfonia Timpului - Povestea Filarmonicii Brașov', ex
'Triunghiul Muzeelor' - sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff; promenadă cu ateliere, vânătoare de comori, proiecții de film
'Triunghiul Muzeelor' - Geologic, 'Antipa' și Muzeul Țăranului - îi așteaptă pe vizitatori sâmbătă și duminică, pe șoseaua Kiseleff, la o promenadă cu ateliere de olărit, gravură sau muzică, tururi ghidate, vânătoare de comori pentru cei mici și cei mari, dar și cu proiecții de film în aer liber. Proiect
Cluj: 12 finaliști și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, la Jazz in the Park Competition
Jazz in the Park Competition, organizat în perioada 18-20 septembrie, la Cluj, va avea 12 finaliști, precum și concerte speciale cu COMA, Vlad Dobrescu, Jazzbois și JEMMA, iar intrarea este gratuită. 'Jazz in the Park Competition revine între 18 și 20 septembrie în Parcul Central, cu trei zile de muzică, 12 trupe finalist
Iași: Ofertă generoasă la a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România
Cea de-a șasea ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România se desfășoară, în perioada 16 - 20 septembrie, pe Pietonalul Ștefan cel Mare din Iași. La ediția din acest an participă peste 30 de edituri care prezintă publicului cele mai recente apariții editoriale, dar și jocuri, materiale educaționale și muzică.
Cluj: Arta se întâlnește cu neuroștiința la FITT 2026, în perioada 17-20 septembrie
Festivalul Internațional de Teatru Transilvania (FITT) îi așteaptă pe doritori cu patru zile de teatru și muzică, manifestare în care arta se va întâlni cu neuroștiința, evenimentul urmând să aibă loc în perioada 17-20 septembrie. Festivalul, care reunește artiști din șapte țări și publicul într-o cele
Iași: Peste o mie de invitați din 20 de țări, în 25 de spații neconvenționale, la FITPTI
Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), care va avea loc între 1 și 8 octombrie, va fi precedată de două zile de Prolog, programate pe 20 și 27 septembrie, a anunțat organizatorul evenimentului, teatrologul Oltița Cîntec. Potrivit acesteia, cea de-a XIX-a ediție a FITPTI are
Zilele Bucureștiului, sărbătorite de Biblioteca Metropolitană, în perioada 18 - 22 septembrie
Evenimente culturale dedicate Zilelor Bucureștiului vor fi organizate, în perioada 18 - 22 septembrie, de Biblioteca Metropolitană București atât la Sediul Central 'Mihail Sadoveanu', cât și în filialele BMB și în mai multe puncte emblematice ale Capitalei. Potrivit unui comunicat BMB transmis, miercuri, A
Ministerul Culturii anunță noua componență a Comisiei de Film
Ministerul Culturii a anunțat miercuri noua componență a Comisiei de Film, structură responsabilă cu analiza și soluționarea proiectelor depuse în cadrul schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea producției de opere audiovizuale. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, noua comisie are experiență în domenii relevante p
BIBLIOTECA AZI/ Vaslui: 'BiblioHub', o șansă pentru revigorarea bibliotecilor și un moment de reflecție pentru autorități
Proiectul 'BiblioHub', cu o valoare totală de 3,5 milioane de lei, finanțat prin PNRR și încheiat în iunie 2026, a însemnat modernizarea și digitalizarea a 29 de biblioteci publice din județul Vaslui. Astfel, în ultimii trei ani, au fost renovate și dotate cu echipamente IT sediile unor instituții din rețeaua ju
Teatrul Nottara deschide noua stagiune cu spectacolul 'La doi pași de Mullingar'
Noua stagiune a Teatrului Nottara debutează miercuri cu spectacolul 'La doi pași de Mullingar' de John Patrick Shanley, în regia lui Cristi Juncu, programată de la ora 19:30, la Sala George Constantin. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, noua stagiune programează, la începutul lunii octombrie, două











