Nu degeaba japonezii sunt numiți 'extratereștri'. Nu am cunoscut până acum oameni capabili să stea ore în șir la cozi interminabile, într-o căldură insuportabilă de peste 45 de grade Celsius, doar pentru a descoperi părticele din cultura și viața altor state. Pentru Pavilionul României de la Expo 2025 Osaka maratonul răbdării este de plus două ceasuri.

Yumeshima e o insulă artificială, creată inițial de 'extratereștri' pentru a fi groapă de gunoi și loc pentru eliminarea deșeurilor din Osaka. Între timp au realizat că ar putea profita de pe urma ei, transformând-o într-un centru turistic. Au dat greș în 2008, când au ratat organizarea Jocurilor Olimpice care au avut loc de Beijing, dar au câștigat găzduirea Expoziției Mondiale din 2025. Și acum măsoară zilnic gradul de degajare a gazului metan inflamabil din solul fostei gropi de gunoi, pentru a evita orice incident la cel mai important 'laborator' în care se 'proiectează societatea viitorului', așa cum sună sloganului expoziției.

Este ora 10:00 dimineața, iar aerul e aproape irespirabil în Osaka, senzație accentuată de gradul de umiditate ridicat. Noroc cu metroul care duce fix până la Yumeshima, ultima și cea mai nouă stație. Șocul te lovește imediat ce începi să urci pe scările rulante, realizând că toți cei câteva mii de călători din tren vor merge la Expo, împreună cu tine. Iar lovitura de grație e dată atunci când ajungi la porțile de acces, unde o mare de oameni își așteaptă rândul pentru a pătrunde parcă pe un tărâm al făgăduinței.

Întregul complex expozițional este încercuit de o construcție grandioasă de lemn. Evident cea mai mare din lume, de acest tip, certificată de Guinness World Records, cu o suprafață acoperită de peste 61.000 de metri pătrați și o circumferință de peste 2 kilometri. Este marele noroc al vizitatorilor expoziției, pentru că mega-construcția, pe lângă umbra pe care o creează, produce un efect de aer condiționat. O adevărată oază acest Grand Ring în focul de la Yumeshima. Deasupra structurii există un traseu pietonal suspendat la peste 10 metri înălțime, care le oferă vizitatorilor priveliști panoramice asupra expoziției, dar și a mării și orașului Osaka. Tot ansamblul a fost creat pentru a pune în practică tema expoziției - 'Viață, societate, viitor' -, fiind în aceeași măsură un simbol de unitate a celor peste 150 de țări care au ales să fie prezente la Expo 2025.

Încă de la primele ore, cozile se întind ca niște șerpi pe aleile din interiorul expoziției. Zeci de mii de 'extratereștri' înarmați cu umbreluțe, ventilatoare portabile, pachete de gheață, scăunele și echipați cu pălării de soare și mănuși lungi, care îi ajută să scape de obsesia lor de a nu fi arși de soare, așteaptă, așteaptă și așteaptă. Într-o zi, dacă au noroc, pot vedea maximum trei - patru pavilioane, la unele țări neapărat cu programare în prealabil.

Pentru a mai stinge canicula, organizatorii au instalat din loc în loc tunuri de apă pulverizată de niște ventilatoare gigantice, zone de odihnă cu copertine și distribuitoare de gheață. Dar e greu să reziști vipiei. Expoziția aceasta e fără îndoială și o lecție despre rezistența omului, nu doar despre viitorul speciei.

La Expo 2025 de la Osaka este condensat parcă întregul stil de viață al japonezilor, caracterizat de disciplină, răbdare și o foame incomensurabilă de cunoaștere, care îi determină să fie capabili de sacrificii. Și 'foamea' lor nu ocolește România, ba, dimpotrivă, pavilionul țării noastre este unul dintre cele mai căutate.

'Romanian Magic Box', construit în zona 'Saving Lives' a expoziției, se încadrează perfect în caracteristica denumirii sale, pare o cutie magică de lemn.

Conceput de studenții Facultății de Arhitectură de la Universitatea 'Ion Mincu' din București, pavilionul a fost selectat printr-un concurs organizat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, proiectul câștigător fiind semnat de studentele Georgiana Muraru și Anca Bodoalcă.

Practic aproape întreaga experiență a vizitatorilor pavilionului României de la Expo 2025 este gândită în jurul conceptului de viitor, studenții fiind implicați de MAE în mai toate activitățile.

'Mi-a plăcut mult Pavilionul României. Cel mai mult mi-a plăcut spectacolul de pian. Încântător. Am așteptat cam două ore să intru (râde), dar nu regret, mi-a plăcut foarte mult. Și aș vrea să vizitez România la un moment dat, chiar dacă nu știu foarte multe despre această țară', spune tânăra Tae din Osaka, cu o vioiciune neînțeleasă după orele petrecute în soare.

Intră în grupuri de 130 - 150 de vizitatori deodată, la fel de organizați cum așteaptă. Restul de până la 300 - 400 își așteaptă rândul la fel de disciplinați, în cuptorul de la intrare. Reprezentații României distribuie zilnic apă îmbuteliată, rece, gest surprinzător pentru mulți dintre vizitatori.

La intrare sunt întâmpinați de tinerele Alina Ionescu, Maria Ștefan și Mara Răducanu, care li se adresează în limba lor. Sunt studente la limba japoneză la universitate și fac parte din 'comitetul de primire al oaspeților' de la Casa României.

'Am fost în grupe de câte trei fete și noi acum stăm până la final, în octombrie. E o experiență frumoasă, o mare oportunitate pentru noi având în vedere că studiem japoneza la facultate. Visăm de ani de zile la asta. Într-o oarecare măsură, se încadrează în tiparele la care ne așteptam. Cel mai impresionant este că pot sta atât timp la coadă în căldura asta. Concertele live și workshop-urile sunt marile atracții pentru ei', povestesc fetele.

Se așează în amfiteatrul construit în centrul pavilionului, destul de mare comparativ cu cele ale altor țări și așteaptă în liniște să fie surprinși. Și sunt. Sunt plimbați vizual, prin intermediul proiecțiilor imense, prin Delta Dunării, prin saline, prin munții din România. Apoi ascultă un minirecital de câteva minute susținut de pianista Anca Preda, profesor la Facultatea de muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, și Alexandru Petruț, la chitară electroclasică, student la aceeași instituție.

'Este o experiență obositoare, dar e și foarte interesant, pentru că nu am mai experimentat schimbarea publicului atât de des. Publicul se schimbă la fiecare jumătate de oră și fiecare vine cu energia lui, cu așteptările lui, de fiecare dată e ceva nou, chiar dacă eu cânt mereu Enescu. Ales deloc întâmplător, pentru că este cel mai important compozitor român și merită prezentat publicului japonez. Sunt mulți care studiază pianul, sunt cunoscători de muzică clasică. Încerc să îi privesc în ochi, să caut fețe interesate, pentru că la început par un pic reticenți, parcă nu știu la ce să se aștepte. Și mereu găsesc fețe zâmbitoare, mai ales la final. Ceea ce mă bucură nespus. Este ceva de impact pentru ei, pentru că majoritatea pavilioanelor sunt impersonale, lipsește această conexiune care există la România. Aș mai repeta oricând experiența, fără doar și poate, chiar dacă este destul de solicitant pentru mine', își povestește experiența tânăra profesoară de pian.

Studentul Alexandru Petruț este și el încântat de experiența niponă, e măgulit de atenția pe care o primește, dar spune că nu ar putea trăi printre ei, principala cauză fiind absența socializării.

'E o experiență faină, e ceva inedit, chiar dacă nu suntem obișnuiți să cântăm doar câteva minute. Dar mi se pare fascinant că oamenii sunt impresionați, de fiecare dată sunt surprins. Eu nu mi-am făcut neapărat niște așteptări în privința lor, dar mi se par niște roboți. Mă uit și pe stradă, în metrou, nu există o socializare. Parcă ar fi controlați de cineva și nu îmi dau seama de cine. E frumos, îmi place, dar nu aș putea trăi aici. Nu sunt oamenii de care aș avea eu nevoie pentru a-mi face meseria. Fără să fiu rău, mi se pare că europenii sunt mai cultivați în privința muzicii. Avem piese foarte cunoscute pe care ei nu le recunosc măcar', spune Alexandru Petruț.

Finalul micro-concertelor se încheie de fiecare dată cu aplauze. Constituie punctul forte al Pavilionului României de la Osaka. Apoi o parte dintre ei participă la o sesiune de modelaj în lut, sub îndrumarea artistului ceramist Ioana Deak. Sunt la fel de disciplinați, ascultători și atenți cum le este firea. Restul vizitează expoziția de obiecte de artă, care au ca temă principală 'oul'. Iar exponatul central și cel mai apreciat este un kimono în mărime naturală, creat din coajă de ou și care poartă un nume sugestiv - 'Renașterea'.

În vizita de două ore de la pavilionul românesc întâlnesc o familie de români din Târgu Mureș, părinții și doi copii, în vacanță în Japonia, care nu puteau rata ocazia de a vedea Expo 2025.

'Stăm patru zile la Osaka și patru zile la Tokyo și nu puteam rata ocazia de a vedea Expoziția Mondială. Am fost și acum patru ani la Dubai. Acum mi se pare mai mare. La Dubai nu avea scenă. Aici e mai interactiv parcă. Ne place Japonia, nu zic nu, dar nu știu dacă m-aș muta aici. Noi cum suntem din Europa și aproape de Balcani parcă suntem firi diferite. Mie personal îmi place mai mult America Latină. Aici parcă totul e prea bine gândit, prea multe reguli cu care noi nu suntem obișnuiți', spune Orban Levente, pentru AGERPRES.

Creat ca o experiență multisenzorială, cu lumini, umbre, sunet, miros și texturi, Pavilionul României nu putea să rateze vreunul. Așa că nici simțurile olfactive și gustative nu sunt ocolite. Mirosul de mici, ciorbe și tocănițe de la restaurantul românesc îi face pe japonezi să aștepte până la o oră și jumătate pentru a gusta din bucatele tradiționale românești. Este o coadă separată de cea pentru vizitarea Pavilionului României, pe care japonezii o parcurg la fel de disciplinați.

Localul este aerisit, destul de spațios și mobilat cu scaune și mese de lemn sculptat cu influențe din măiestria lui Brâncuși sau a meșterilor populari. Mâncarea e pregătită, ca mai peste tot în Japonia, în fața clienților, ceea ce face ca mirosurile să devină și mai atrăgătoare.

Mici, sarmale cu mămăliguță și smântână, salată de vinete, tocănițe, ostropel, ciorbă de perișoare sau papanași și salam de biscuiți, toate sunt deopotrivă căutate de japonezi la restaurantul care poartă numele Haru.

Andra Grosu este unul dintre bucătarii care le pun pe masă japonezilor bucatele românești. Este de 22 de ani în Japonia și de șapte ani are propria afacere, un restaurant, la o oră de mers cu trenul de mare viteză, shinkansen, de Osaka. 'Da, restaurantul merge, vă dați seama, dacă îl am de șapte ani. În Japonia e o vorbă: '˜Și pe o piatră trebuie să stai cel puțin trei ani ca să vezi ce spune'. Acum fac naveta între restaurantul meu și cel de aici de la Expo', spune femeia din Iași, stabilită în Japonia.

Deși trăiește de 22 de ani în Japonia, ea continuă să fie surprinsă de niponi: 'Suntem foarte încântați că foarte mulți japonezi stau la coadă mai bine de o oră să mănânce românește. Unii dintre ei au căutat deja pe internet sau în cărți de bucate specifice ce ar vrea să încerce și atunci vin și cer papanași, ciorbă, mici, iar sarmalele sunt unele dintre cele mai vândute din meniul nostru. În țară nimeni nu cred că ar sta peste o oră să intre într-un restaurant și îi admir foarte mult că au răbdarea să încerce produsele noastre. Unii dintre ei știu chiar foarte multe informații despre România și asta mă bucură. De 22 de ani de când sunt eu în Japonia, în general, marea majoritate știu doar de Ceaușescu sau Dracula. Dar în ultimul timp am descoperit foarte mulți japonezi interesați de muzica clasică românească, de artă, ceramică, de ie. Și asta presupune că suntem în mintea lor, în căutările lor și asta e bine, zic eu'.

În bucătărie e zarvă mare. Japonezii angajați muncesc cot la cot cu românii. Se apropie ora de deschidere și la ușă este coadă mare. Așa că Andra Grosu își reia repede rolul de coordonare a celor zece japonezi care execută cu strictețe treburile din bucătărie.

Vipia se întețește la amiază, devine insuportabil, sticlele de apă curg în neștire, ventilatoarele portabile și evantaiele nu mai prididesc.

Apuc să văd pavilioanele din Olanda, Italia, Singapore și al unor țări mai mici cu spații comune. După cinci - șase ore de vizitat doar ceea ce se poate vizita în Expo 2025, pentru că Japonia, China, Statele Unite sau Portugalia au pavilioane intangibile din cauza puhoiului de localnici care așteaptă la cozi, rămâi cu impresia că România a ales cartea câștigătoare. A lăsat cumva deoparte tehnologia și a mers pe interacțiune umană, pe emoție, pe gust, pe simțiri. Ceea ce, surprinzător pentru 'extratereștrii' gazde, atrage, de vreme ce numărul rotund de 500.000 de vizitatori a fost demult atins și se preconizează un milion până la jumătatea lunii octombrie când se va încheia Expo 2025. Ceea ce reprezintă cam jumătate din numărul total de turiști străini care vizitează anual România. AGERPRES/(A - redactor: Adrian Țone, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Foto: ADRIAN TONE / AGERPRES FOTO

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO