VIDEO Slujbă de pomenire pentru Mihai Eminescu la Biserica 'Sfântul Gheorghe Nou', București - Kilometrul Zero
O slujbă de pomenire în memoria poetului național Mihai Eminescu a avut loc, duminică, la Biserica 'Sfântul Gheorghe Nou', București - Kilometrul Zero, lăcașul de cult unde acesta a fost prohodit.
Slujba de parastas a fost săvârșită de soborul de preoți slujitori ai Bisericii 'Sfântul Gheorghe Nou', în prezența a numeroși participanți, între care s-au aflat personalități ale lumii universitare, culturale, medicale.

Părintele prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii 'Sfântul Gheorghe Nou' din București, a subliniat importanța istoriei pentru fiecare român, lăcașul de cult fiind astfel printre valorile simbol ale României.
'Istoria este foarte importantă pentru orice națiune, cu atât mai importantă pentru noi. Noi suntem aici într-o biserică cu valoare de simbol a României, ultima ctitorie a Sfântului Voievod domnitor și martir Constantin Brâncoveanu, nu întâmplător așezat aici unde avem borna kilometrică - Kilometrul Zero. 15 iunie este o zi și o dată simbolică pentru noi, românii, pentru că este ziua trecerii la Ceruri a poetului nepereche, cum îmi place să-i spun Voievodul poeziei românești - Mihai Eminescu. Aici, în această biserică, într-o zi de 17 iunie 1889, Mihai Eminescu a fost prohodit, adică i s-a făcut slujba de înmormântare. Ce frumos, atâtea personalități, atâta viață poartă acest Sfânt Lăcaș, atâta memorie sfântă poartă în sine, încât noi nu rămâne decât să culegem din acestea și să ne bucurăm', a declarat, pentru AGERPRES, părintele prof. dr. Emil Nedelea Cărămizaru.
În Monografia Bisericii, părintele amintește că, atunci când marele poet român Mihai Eminescu a trecut la viața cea veșnică, la 15 iunie 1889, 'aducerea trupului său neînsuflețit pentru slujba de înmormântare la Biserica 'Sfântul Gheorghe Nou' a fost de la sine înțeleasă, întrucât din când în când poposea în acest sfânt locaș încărcat de istorie, pentru a vorbi cu Dumnezeu'.

'Această biserică ctitorită de către cel mai mare sfânt martir român, Constantin Brâncoveanu, își deschidea brațele ca să primească la sânul ei duhovnicesc pe cel mai mare poet al neamului românesc, Mihai Eminescu. El bine spunea că 'dacă românul are o mamă, aceea este Biserica Ortodoxă'. Așadar, în ziua de 17 iunie 1889, trupul fără de suflare al lui Mihai Eminescu, depus în biserica 'Sfântul Gheorghe Nou', era înconjurat de flori și de o impresionantă asistență', arată autorul Monografiei. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: George Onea, editor online: Anda Badea)
Foto: Cătălina MATEI/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Concerte cu artiști de renume la Festivalul Sounds of Oradea (12-14 iunie)
Festivalul Sounds of Oradea, care va avea loc în perioada 12-14 iunie, va aduce la ediția din acest an artiști de renume, în premieră în România, într-un program ce include opereta vieneză, muzica de film a lui Ennio Morricone și un recital de pian de excepție. Directorul artistic al festivalului este dirijorul ca
Vrancea: Târgul de carte de la Focșani, aflat la a XX-a ediție, a fost deschis în prezența a zeci de elevi și profesori
Târgul de carte de la Focșani, organizat de Biblioteca Județeană 'Duiliu Zamfirescu', a fost deschis, joi, în foaierul Muzeului Vrancei, evenimentul reunind elevi, profesori, bibliotecari, scriitori și reprezentanți ai instituțiilor de cultură din județ. Ediția din acest an este una aniversară și marchează două decenii de l
AUTORI CONTEMPORANI/ Poeta Nadejda Radulova: Literatura nu ne salvează, dar explică foarte bine lucrurile
Poeta Nadejda Radulova a vizitat recent România, fiind una dintre scriitoarele bulgare invitate să participe la programul 'Bulgaria - țară invitată de onoare' al Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurat între 3 și 7 iunie la București. În cadrul târgului, Radulova și-a promovat volumul Femeia din casa de la colț (20
Ministerul Culturii: Alexandru Ilie - numit manager interimar al Teatrului Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'
Alexandru Ilie preia, începând de vineri, mandatul de manager interimar al Teatrului Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. 'Îi urăm mult succes în această nouă responsabilitate și îi dorim un mandat cu proiecte frumoase, apreciate de public, alături de echipa Teatrului Național de Operetă și Musical 'Ion Dac
Bihor: Expoziție cu desenele paleolitice din Peștera Coliboaia, cele mai vechi din Europa Centrală
Expoziția dedicată desenelor paleolitice din Peștera Coliboaia, cele mai vechi din Europa Centrală, a fost deschisă, joi, la Cabana Vadu Crișului, unde poate fi vizitată până în luna octombrie, a informat Muzeul Țării Crișurilor (MTC). Expoziția este realizată în colaborare cu Aven d'Orgnac Grand Site de France și prezintă istoria 'ce
Timiș: Festivalul Etniilor aduce manifestări care promovează diversitatea culturală din Banat
Festivalul Etniilor, cel mai pitoresc eveniment al verii, o oglindă a spiritului timișean multietnic, va colora centrul Timișoarei, duminică, în două dintre piețele ultracentrale din oraș - Unirii și Sfântul Gheorghe -, unde va aduce o serie de manifestări care vor promova diversitatea culturală și valorile împărtășite ale comunităților etnice din Banat.
Recitalul de muzică și poezie eminesciană 'Amantul de piatră' - marți, la TNB
Teatrul Național din București găzduiește marți, la Sala Pictură, recitalul de muzică și poezie eminesciană 'Amantul de piatră'. 'De la 'Glossă' la 'Dorință' și superbul fragment al cosmogoniei din 'Luceafărul' la Rachmaninoff, Bach ori Ceaikovski vă propunem să ne bucurăm împreună de aceste bijuterii ce se împle
Tulcea: Zilele europene ale arheologiei, la cetatea Noviodunum
Cetatea Noviodunum din apropierea orașului Isaccea, județul Tulcea, va găzdui, vineri și sâmbătă, mai multe ateliere demonstrative, o conferință, precum și și vizite ghidate gratuite, în cadrul unui eveniment prilejuit de Zilele europene ale arheologiei. Acțiunile sunt organizate de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale 'Gavrilă Simion' (ICEM
Buzău: Vizite ghidate în trei șantiere arheologice la Târcov, Pietroasa Mică și Gherăseni
Muzeul Județean Buzău va organiza, timp de trei zile, vizite ghidate pe șantierele arheologice Târcov, Gherăseni și Pietroasa Mică - Gruiu Dării, în cadrul evenimentului 'Zilele Europene ale Arheologiei'. În perioada 12-14 iunie, Muzeul Județean Buzău propune publicului o serie de vizite ghidate pe șantiere arheologice din județ, ofer
Harghita: Expoziția '1001 Aparate și Accesorii Foto. O scurtă istorie a fotografiei românești', vernisată la Miercurea-Ciuc
O expoziție impresionantă dedicată istoriei și evoluției fotografiei a fost vernisată, miercuri, la Muzeul Oltului și Mureșului Superior din Miercurea-Ciuc și oferă vizitatorilor posibilitatea să descopere povești fascinante din lumea artei fotografice. Expoziția se intitulează '1001 Aparate și Accesorii Foto.O scurtă istorie a fotografiei
Patriarhul Daniel participă la evenimentele dedicate onomasticii Patriarhului Ecumenic
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, s-a deplasat miercuri, în insula Imbros (Gokceada) din Turcia, pentru a participa la momentele liturgice dedicate onomasticii și aniversării a 35 de ani de la alegerea în demnitatea de Patriarh Ecumenic al Constantinopolului a Sanctității Sale Bartolomeu I. Potrivit unui comunicat
Concurs 'Enescu': Compozitorii Zygmunt Krauze, Sarah Kirkland Snider și Steven Mackey conduc masterclassurile de compoziție
Celebrii compozitori Zygmunt Krauze, Sarah Kirkland Snider și Steven Mackey vor conduce masterclassurile de compoziție ale Concursului Internațional 'George Enescu', înscrierile fiind deschise până la 30 iunie. Potrivit unui comunicat al ARTEXIM transmis, miercuri, AGERPRES, în perioada 24-27 august, trei personalităț
Dennis Russell Davies va dirija, în premieră în această stagiune, Orchestra Filarmonicii George Enescu
Renumitul dirijor Dennis Russell Davies se va afla joi și vineri, în premieră în această stagiune, la pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Programul concertelor va debuta cu lucrarea contemporană Nymphaea de Doina Rotaru și va continua cu Concertul nr. 1 în re major, pentru vioară și orchestră, op. 19 de Serghei Pr
Neamț: Situri arheologice ale culturii Cucuteni din județ, atractive pentru cercetătorii străini
Civilizația Cucuteni este un adevărat reper pentru trecutul istoric al României, prin ansamblul extrem de variat de vestigii spectaculoase moștenite de la comunitățile umane de acum circa cinci-șase mii de ani. Încă de la descoperirea sitului eponim al acestei culturi preistorice, la sfârșitul secolului al XIX-lea, arheologi
Timiș: Relația dintre muzică, sănătate și starea de bine, temă a Forumului European dedicat Muzicii
Cea de-a XIV-a ediție a evenimentului 'European Forum on Music' reunește, la Timișoara, în perioada 10 - 12 iunie, muzicieni, cercetători, profesioniști în domeniul sănătății și manageri culturali din 11 țări, într-un dialog european despre muzică, sănătate și bunăstare. European Music Council și Asociația Scena Muzic













