Buzău: Vasile Ștefănoiu, meșter în prelucrarea pietrei, expune lucrări la Muzeul Județean

Muzeul Județean Buzău va organiza, pe 12 martie, vernisajul unei expoziții de sculptură aparținând lui Vasile Ștefănoiu, sculptor în piatră ale cărui lucrări au fost expuse de-a lungul timpului în mari galerii europene sau de peste ocean.
Printre meșteșugurile tradiționale întâlnite în zona Buzăului se numără și cel al prelucrării pietrei.
Potrivit Muzeului Județean Buzău, din dalta meșteșugarilor au ieșit lucrări artistice importante expuse în acest moment atât în țară, cât și în străinătate. Printre ei se numără și Vasile Ștefănoiu, meșterul-artist ale cărui lucrări vor fi expuse la muzeu în perioada 12 martie - 12 aprilie 2025.
'Născut în satul Ciuta din județul Buzău, Vasile Ștefănoiu nu are studii de specialitate în domeniul artei, însă a copilărit alături de meșterii care au sprijinit artiștii ce au creat în Tabăra de la Măgura, azi Muzeul în aer liber 'Tabăra Măgura'. Certificarea lui vine pe alte filiere. Vasile Ștefănoiu a trăit altfel arta cioplitului în piatră. Lucrările lui, expuse și premiate în mari galerii europene la Roma, Florența, Milano, Ferrara, Barcelona, San Remo, Santa Barbara (California/USA), Toronto ș.a., vor putea fi admirate și de publicul Muzeului Județean Buzău. Despre sculpturile lui Vasile Ștefănoiu, premiate la Santa Barbara/2022, Roma/2023, la Florența și Veneția/2024, Contemporary Art Curator Magazine scrie: 'Lucrările sale creează un spațiu în care ecourile istoriei și cadența de acum se unesc într-o simfonie armonioasă a formei. (...) Captând paradoxul conexiunii și izolării în era digitală, Ștefănoiu și-a consolidat locul ca unul dintre cei mai importanți sculptori ai timpului nostru' ', a transmis Muzeul Județean Buzău.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, de la ora 11:00, la sediul Muzeului de Arheologie, Istorie și Artă din municipiul Buzău, iar accesul va fi gratuit. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministerul Culturii: Au fost demarate lucrările de restaurare, consolidare și punere în valoare a fostei Prefecturi din Dorohoi
Ministerul Culturii, prin Institutul Național al Patrimoniului, anunță demararea lucrărilor de restaurare, consolidare și punere în valoare a monumentului istoric 'Fosta Prefectură', azi Muzeul de Științele Naturii, din Dorohoi, județul Botoșani. Potrivit unui comunicat al Ministerul Culturii, transmis marți AGERPRES, clădirea, c
American Independent Film Festival - omagiu adus regizorului David Lynch și actorului Gene Hackman
Cea de-a IX-a ediție a American Independent Film Festival aduce în atenție filmele 'Inland Empire' (2006) și 'The Conversation' (1974), care vor fi proiectate în versiuni restaurante recent, ca omagiu pentru regizorul David Lynch și actorul Gene Hackman. 'Disparițiile recente ale regizorului David Lynch (ianuarie 2025) ș
Prezidențiale2025/Episcopii catolici din România: Alegerile prezidențiale privesc mai mult ca oricând viitorul țării și al democrației
Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România transmit un îndemn pentru participarea la votul pentru alegerile prezidențiale de duminica viitoare, subliniind că acestea 'privesc mai mult ca oricând viitorul țării și al democrației'. 'A vota este un drept civic recunoscut prin Constituție. Dreptul fiecărui cetățean la vot
Romanian Design Week 2025: ICR găzduiește expoziția 'Graphic Highlights'
Institutul Cultural Român se alătură și în acest an festivalului Romanian Design Week, prin susținerea secțiunii Young Design și prin găzduirea, în Sala Mare a instituției, a expoziției 'Graphic Highlights', inclusă în secțiunea Design GO!. Potrivit unui comunicat al ICR, transmis, marți, AGERPRES, expoziția 'Graphic Highlig
Volumul 'Antropologie și Morfologie în studiul fizionomiei urbane', de Adrian Majuru - lansat, sâmbătă, la Casa Filipescu-Cesianu
Volumul 'Antropologie și Morfologie în studiul fizionomiei urbane', aparținând directorului Muzeului Municipiului București, istoricul și antropologul Adrian Majuru, va fi lansat lansat, sâmbătă, la Casa Filipescu-Cesianu. Potrivit unui comunicat al MMB, transmis marți AGERPRES, la eveniment, programat la ora 13:00, a
Cluj: Expoziție cu expediția antarctică Belgica 1897-1899 a savantului Emil Racoviță
Filiala Cluj a Academiei Române îi invită pe doritori la o expoziție care are ca subiect expediția antarctică din 1897-1899 a savantului Emil Racoviță cu vasul Belgica. 'Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, invită publicul la vernisarea expoziției 'Visul primei nopți polare - Belgica - expediția antarctică 1897-1899&
Bihor: Trupa Taxi - conferință și concert la Oradea, în cadrul Nopții Europene a Muzeelor
Trupa Taxi este invitată la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea pentru a susține o conferință și un concert în seara de sâmbătă, 17 mai, în cadrul Nopții Europene a Muzeelor, ediția 2025. Potrivit unui comunicat al MTC, evenimentul are intrare liberă și va avea loc de la ora 21, în amfiteatrul muzeului, situat în s
Noaptea Europeană a Muzeelor/ Primăria Capitalei deschide porțile publicului pentru tururi ghidate, expoziții și muzică
Primăria Capitalei își deschide porțile publicului larg, sâmbătă, de Noaptea Europeană a Muzeelor, în intervalul orar 18:00-24:00, accesul va fi gratuit, iar în program se regăsesc tururi ghidate, expoziții și muzică live. Potrivit unui comunicat al ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București transmis marți, vizi
Managerul ARTEXIM, Cristina Uruc, este noul președinte al Asociației Europene a Managerilor de Artiști
Managerul ARTEXIM, Cristina Uruc, a fost aleasă, cu unanimitate de voturi, noul președinte al Asociației Europene a Managerilor de Artiști (AEAA). Potrivit unui comunicat al ARTEXIM, transmis marți AGERPRES, alegerea a avut loc în cadrul Adunării Generale care s-a desfășurat la începutul lunii mai la Istanbul. 'D
Bistrița-Năsăud: Complexul Muzeal se alătură evenimentului Noaptea Muzeelor
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud se alătură și în acest an evenimentului Noaptea Muzeelor și a anunțat un program intens pentru ziua de sâmbătă, 17 mai, din care nu vor lipsi acțiunile cultural-educative și activitățile de relaxare. Publicul este așteptat să viziteze gratuit, în intervalul orar 18-24, patru dintre instituțiil
Zdob și Zdub și orchestra 'Lăutarii', condusă de Nicolae Botgros, concertează la Sala Palatului
Trupa Zdob și Zdub și orchestra 'Lăutarii' condusă de Nicolae Botgros concertează, marți, la Sala Palatului din Capitală, informează site-ul zdobsizdub.md. Artiștii vor urca pe scenă cu energie, muzică de calitate și piese ce-i vor îndemna la dans pe toți spectatorii. Zdob și Zdub, una dintre cele mai cunoscute tru
CNA condamnă ferm orice formă de presiune exercitată asupra presei
Consiliul Național al Audiovizualului își exprimă profunda îngrijorare față de recentele derapaje din discursul public și 'condamnă ferm' orice formă de presiune exercitată asupra presei. 'Consiliul Național al Audiovizualului își exprimă profunda îngrijorare față de recentele derapaje din discursul public,
Mureș: Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor, la împlinirea a 1.700 de ani de la Sinodul de la Niceea
Reprezentații cultelor Evanghelic, Reformat, Ortodox, Romano-Catolic, Unitarian și Greco-Catolic se vor ruga împreună la Sighișoara, timp de șase zile, în cadrul evenimentului tradițional 'Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor', inițiat în urmă cu mai mulți ani de către Biserica Evanghelică C. A., ediția actuală fiind dedi
Ministerul Culturii a semnat noul Contract Colectiv de Muncă la nivelul acestui sector
Ministerul Culturii anunță semnarea, luni, a noului Contract Colectiv de Muncă la nivelul acestui sector de activitate, documentul urmând să producă efecte juridice pentru toți salariații din domeniu, pe o durată de doi ani, odată cu înregistrarea acestuia la Ministerul Muncii. 'După o perioadă intensă de negocieri și un efort
Tulcea: Dublu vernisaj, la Casa Avramide
Casa Avramide din orașul Tulcea găzduiește, începând de luni, două expoziții care-i invită pe vizitatori să exploreze lumea prin intermediul costumelor și al fotografiilor - 'Ocolul pământului în 80 de zile' și 'HumaNature'. Expoziția 'Ocolul pământului în 80 de zile' include piese ve