ICR: Expoziția 'Atelierele Constantin Brâncuși', o retrospectivă a Simpozionului Internațional de Pictură 2015-2022
Institutul Cultural Român va găzdui, începând de joi și până pe 31 martie, expoziția 'Atelierele Constantin Brâncuși', care reunește o selecție a lucrărilor rezultate în cadrul Simpozionului Internațional de Pictură desfășurat la Rânca și Runcu în perioada 2015 - 2022.
Potrivit unui comunicat al ICR transmis, marți, AGERPRES, curatoriat de conf. univ. dr. Vasile Fuiorea, artist vizual și profesor, proiectul reunește lucrări semnificative realizate în cadrul acestor întâlniri artistice și radiografiază în sinteză, tendințele și aspirațiile unor artiști internaționali de notorietate, în contextul întâlnirii cu locurile, spiritualitatea și modernitatea artei lui Brâncuși de la Târgu Jiu.
Evenimentul, al cărui vernisaj va avea loc joi, de la ora 19:00, este organizat de Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' în parteneriat cu Institutul Cultural Român și Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Obiectivul expoziției 'Atelierele Constantin Brâncuși' este de a face cunoscută și a promova, național și internațional, colecția de artă contemporană pe care o deține Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși', ce reunește lucrări de artă semnate de mari artiști vizuali din spațiul cultural european.
Simpozionul Internațional de Pictură a debutat în anul 2015, fiind organizat în locații încărcate de spiritualitate din regiunea montană și submontană a Gorjului. Artistul vizual Vasile Fuiorea a fost desemnat, în același an, de către conducerea Centrului 'Constantin Brâncuși' curator al secțiunii Pictură a 'Atelierelor Brâncuși', deținând această responsabilitate organizațională și în prezent. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Sala Gotică, restaurată și consolidată prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Sala Gotică a Mănăstirii 'Sfinții Trei Ierarhi' din Iași, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din țară, a fost restaurată și consolidată în urma unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 13 milioane de lei. Starețul Mănăstirii 'Sfinții Trei Ierarhi', arhiman
Buzău: Teatru, filme și spectacole timp de o lună în cadrul BIAF; invitatul special - actorul George Mihăiță
Publicul este invitat să ia parte, timp de o lună, în perioada 14 august - 11 septembrie, la o suită de evenimente organizate în cadrul celei de-a VI-a ediții a Buzău International Arts Festival (BIAF), festival de teatru, film, arte vizuale și spectacole. Invitatul special al acestei ediții este actorul George Mihăiță. Vor fi organi
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' - vernisată la Viscri
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' a fost vernisată joi, în curtea Bisericii Fortificate din Viscri, eveniment din cadrul Festivalului Săptămâna Haferland. Caroline Fernolend, președinta Fundației MET, a mărturisit că i-a fost foarte greu să aleagă 25 de proiecte reprezentative din cele peste 1.300 imp
Covasna: Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu și va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania
Castelul Miko din localitatea Olteni, care a fost restaurat cu fonduri europene, va fi inaugurat în luna septembrie și va găzdui Muzeul Ecvestru Secuiesc, urmând și să fie integrat în Ruta curiilor din Transilvania. Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, a declarat, pentru AGERPRES, că viitorul obiectiv turistic va funcționa c
Mureș: ProEtnica 2026, sub sloganul '25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural'
Ediția a XXII-a a Festivalului Intercultural ProEtnica, programată în perioada 26-30 august, în Cetatea Medievală Sighișoara, se va derula sub sloganul 'ProEtnica 2026 - 25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural' și va reuni reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în România.
Muzeul Național de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coțofenești și publică etapele intervenției
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a lansat o pagină dedicată restaurării Coifului princiar getic de la Coțofenești (https://www.mnir.ro/coiful-princiar-getic-din-aur-de-la-cotofenesti/), prin care publicul poate urmări etapele investigațiilor și ale pro
Iași: Cargo urcă pe scena Festivalului Serilor Filmului Românesc
Cargo, una din cele mai apreciate trupe rock din România, urcă duminică pe scena din Grădina Palas, la Serile Filmului Românesc, un festival ieșean dedicat producțiilor autohtone. În cadrul ediției din acest an a Festivalului Serilor Filmului Românesc (SFR), publicul este așteptat să se bucure de filme cunoscute din cinematografia rom&a
Michael Schmidt: Festivalul Haferland este cea mai importantă manifestare dedicată culturii săsești
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului 'Săptămâna Haferland' a fost deschisă joi, pe esplanada Bisericii fortificate din satul Archita, comuna mureșeană Vânători, cu un concert susținut de fanfara tradițională săsească Original Karpaten-Express, urmat de un spectacol de dansuri tradiționale săsești prezentate de Forumul German. Michael Schmid
Concursul Enescu 2026: Ediția aniversară oferă aproape o lună de evenimente gratuite pentru public
Cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu 2026, care va avea loc la București în perioada 23 august-19 septembrie, sub genericul 'În căutarea excelenței', va include aproape o lună de evenimente cu acces gratuit pentru public, oferind spectatorilor posibilitatea de a urmări nu doar competiția propriu-zisă, ci și masterclass-uri, repet
VIDEO Săptămâna Haferland - concerte de muzică săsească, reprezentații de teatru, expoziții și ateliere, de joi până duminică
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland se deschide joi, timp de patru zile urmând să fie organizate zeci de evenimente - concerte de jazz și muzică tradițională, reprezentații de teatru, tururi ghidate la obiective istorice, ateliere de meșteșuguri pentru copii și adulți și vizite la bisericile fortificate. Festiv
Iași: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste' - vernisată la Palatul Culturii, în cadrul SFR (GALERIE FOTO/VIDEO)
Expoziția 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', organizată de Agenția Națională de Presă AGERPRES la împlinirea a 50 de ani de la primul 10 olimpic obținut de Nadia Comăneci, a fost vernisată miercuri la Palatul Culturii din Iași, în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR).
Iași: Peste 50 de evenimente la ediția a XVII-a a Festivalului Serile Filmului Românesc (GALERIE FOTO)
Cea de-a XVII-a ediție a Serilor Filmului Românesc se desfășoară între 5 și 9 august, în zece spații din municipiul Iași, cu filme în avanpremieră, concerte, spectacole de teatru, expoziții și întâlniri cu actori și regizori.
Dolj: Consiliul Județean a lansat demersul pentru includerea culturii țestului din Oltenia în patrimoniul UNESCO
Consiliul Județean (CJ) Dolj a lansat, miercuri, proiectul cultural multianual 'Cultura țestului în Oltenia', prin care urmărește recunoașterea și protejarea tehnicilor tradiționale de realizare și utilizare a țestului de copt pâine, primul obiectiv fiind înscrierea acestora în Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial, ca
Opera Națională București a pus în vânzare biletele pentru perioada octombrie - decembrie
Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru spectacolele programate în perioada octombrie - decembrie. Programul cuprinde 18 titluri din repertoriul internațional de operă și balet, dintre care două premiere - 'Tannhauser' de Richard Wagner și 'Giselle' de Adolphe Charles Adam.
Călărași: Expoziție de artă digitală și cursuri de dezvoltare a competențelor digitale, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană 'Alexandru Odobescu' Călărași găzduiește pe durata lunii august o expoziție de artă digitală și, în același timp, continuă cursurile gratuite de dezvoltare a competențelor digitale adresate persoanelor de toate vârstele. La Salonul Internațional de Grafică Digitală, aflat la ediția a II-a, publicul poate admira lucrări










