Neamț: Scriitori importanți, pe lista finaliștilor Premiului național pentru proză 'Ion Creangă', Opera omnia

Nume importante ale unor scriitori români se află pe lista nominalizaților la cea de-a opta ediție a Premiului național pentru proză 'Ion Creangă', Opera omnia, care va fi acordat pe 1 martie, zi în care este celebrată nașterea marelui scriitor humuleștean.
Lista îi cuprinde pe Gabriel Chifu, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Florina Iliș, Bedros Horasangian și Ștefan Agopian, potrivit informațiilor furnizate de conducerea Centrului pentru Cultură și Arte 'Carmen Saeculare', organizatorul evenimentului.
'În intenția organizatorilor se află instituirea unei tradiții prin acordarea anuală a acestui premiu unui autor român de certă situare valorică, recunoscut în țară și străinătate, printr-o operă literară durabilă, în genul ficțiunii narative', a declarat directorul Centrului pentru Cultură și Arte 'Carmen Saeculare' Neamț, Carmen Elena Nastasă.
Decernarea premiului va avea loc la Casa Memorială 'Ion Creangă' de la Humulești.
Anterior, invitații vor face un periplu la Casa Memorială 'Veronica Micle', Cetatea Neamț, Casa Memorială 'Visarion Puiu - Mihail Sadoveanu', Mănăstirea Neamț și Mănăstirea Agapia.
Totodată, la Mănăstirea Văratec se va desfășura colocviul 'Spiritualitate și literatură în Ținutul Neamțului'. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriel Apetrii, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
ICR: România se prezintă cu stand propriu la târgul jazzahead! din Germania
Institutul Cultural Român anunță că va organiza, în perioada 24 - 26 aprilie 2025, a treia participare a României cu stand propriu la prestigiosul târg jazzahead! de la Bremen, Germania. Evenimentul este unul dintre cele mai importante târguri internaționale dedicate profesioniștilor și artiștilor din lumea jazz-u
Bihor: 2024 - un an foarte bun pentru Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, afirmă managerul instituției
Anul 2024 a fost unul foarte bun pentru complexul Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, cu venituri totale de 19,68 de milioane de lei, cu un milion mai mult decât în anul anterior, veniturile proprii fiind de 3,5 milioane de lei.
Buzău: Muzeul Județean va organiza în Ath (Belgia) expoziția ''Mărțișorul - patrimoniul cultural imaterial UNESCO''
Muzeul Județean Buzău va organiza pe 1 martie, la Maison de la Laicite, în orașul Ath (Regatul Belgiei), o expoziție panotată dedicată semnificației tradițiilor de mărțișor. Potrivit instituției de cultură, evenimentul va avea loc în prezența ambasadorului României în Regatul Belgiei, Andreea Păstârnac, a reprezen
CNA: Amendă de 200.000 de lei - Realitatea Plus; două amenzi a câte 20.000 de lei - România TV
Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat, miercuri, cu 200.000 de lei postul Realitatea Plus și cu două amenzi a câte 20.000 de lei postul România TV, cu privire la încălcări ale legislației referitoare la asigurarea informării corecte și obiective a publicului. Potrivit unui comunicat al CNA, transmis miercuri AGERPRES, întru
Spectacolul 'Aici nu moare nimeni niciodată' - premieră la Teatrul Metropolis, pe 8 martie
Spectacolul 'Aici nu moare nimeni niciodată', text și regie Bogdan Theodor Olteanu, va fi prezentat în premieră, pe 8 martie, la Sala Mare a Teatrului Metropolis. Potrivit site-ului teatrulmetropolis.ro, din distribuția spectacolului fac parte actorii Elvira Deatcu, Ioana Bugarin, Carol Io
Expoziția 'Femei extraordinare: Primele care au schimbat totul' - de vineri, la Museum of Immersive New Art (MINA)
Expoziția 'Femei extraordinare: Primele care au schimbat totul', o incursiune în poveștile femeilor care au schimbat lumea, va putea fi vizitată, începând de vineri, la Museum of Immersive New Art (MINA). 'În luna martie, MINA celebrează femeile, aducând un tribut celor care au schimbat lumea printr-o
Neamț: Zeci de ii, expuse la Muzeul de Artă Piatra-Neamț într-o expoziție dedicată Reginei Maria
Cele mai frumoase 20 de ii realizate în cadrul unor șezători tradiționale din județul Neamț au fost expuse, timp de trei luni, în cadrul unei expoziții găzduite de Muzeul de Artă Piatra-Neamț. Potrivit curatorului expoziției, Florentina Buzenschi, cămășile cu altiță - cunoscute ca ii - au fost realizate la șezătorile din Piatra-Nea
Târgul Mărțișorului - deschis la MNȚR; Nițulescu: Am avut foarte mulți vizitatori; prețuri pentru toate buzunarele
O nouă ediție a tradiționalului Târg al Mărțișorului s-a deschis, miercuri, la Muzeul Național al Țăranului Român, managerul instituției, Virgil-Ștefan Nițulescu, apreciind drept îmbucurător numărul mare de vizitatori care au ales să-și procure un mărțișor încă din prima zi a evenimentului. 'Suntem la cel mai popular târg pe c
Alba: 'Horea, Cloșca și Crișan, 'țăranii de cremene'', expoziție la 240 de ani de la supliciul din Dealul Furcilor
Documente din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, busturi și portrete ale lui Horea, Cloșca și Crișan vor fi expuse, în cadrul unei expoziții temporare, vernisate, vineri, la Muzeul Național al Unirii (MNU) Alba Iulia la 240 de ani de la martiriul liderilor Răscoalei din Transilvania de la 1874 de ani. Intitulată 'Horia, Cloșca și Crișan, 'ț
Eseistul Theodor Paleologu, invitat la Scena Gândirii de la Opera Națională București
Eseistul Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, va fi invitatul ediției din 11 martie a Conferințelor Operei Naționale București într-un dialog despre educație și democrație. 'Pe 11 martie, de la ora 16:00, invitat la Scena Gândirii - Conferințele Operei Naționale București va fi Theodor Paleologu, eseist, diplomat și pr
'Proto-dandy' - expoziție de bijuterie contemporană, la Muzeul Național de Istorie a României
'Proto-dandy', o expoziție de bijuterie contemporană, este deschisă la Muzeul Național de Istorie a României, în cadrul Tezaurului Istoric. Potrivit unui comunicat al MNIR, transmis, miercuri, AGERPRES, bijuteriile prezentate în expoziția aflată pe simeze sunt rezultatul unui studiu aprofundat asupra unor obiecte ce f
Spectacolul 'Secundar', text și regie Alexandra Badea - premieră pe 15 martie, la TNB
Spectacolul 'Secundar', text și regie Alexandra Badea, va avea premiera la Sala 'Ion Caramitru' a Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București pe 15 martie. Potrivit site-ul tnb.ro, primele reprezentații ale spectacolului sunt programate pe 13 și 14 martie, la Sala 'I
MNAR: Seria 'Spațiul personal' - ateliere în expoziția 'Tadeusz Kantor', în perioada 5 - 9 martie
Muzeul Național de Artă al României organizează, în perioada 5 - 9 martie, seria de ateliere intitulată 'Spațiul personal' în expoziția 'Tadeusz Kantor - artist oriunde și oricând'. 'În ultima săptămână de vizitare a expoziției 'Tadeusz Kantor - artist oriunde și oricând', d
MNIR: Tur ghidat la expoziția 'România - Polonia, un secol de istorie'
Muzeul Național de Istorie a României organizează, miercuri, de la ora 15:00, un tur ghidat la expoziția 'România - Polonia, un secol de istorie. Mareșalul Jozef Pilsudski și Familia Regală a României', o colaborare a muzeelor din cele două țări. 'Vă invităm să descoperiți peste o sută de bunuri de patrimoniu rom&