Harghita: 30.500 de bilete vândute anul trecut de cinematograful din Miercurea-Ciuc, susținut de municipalitate
Un număr de 30.500 de bilete au fost vândute, anul trecut, la cinematograful din Miercurea-Ciuc, care rulează filme timp de patru zile pe săptămână, instituția găzduind și alte evenimente culturale.
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că a crescut numărul cinefililor din oraș și din împrejurimi care vin la cinematograf.
'Dacă în 2023 am avut 27.500 de vizitatori, 2024 înseamnă 30.500 de vizitatori, în condițiile în care municipalitatea, împreună cu Asociația Dezvoltare Intercomunitară ProSiculi (care administrează cinematograful-n.r), menține strategia pe care a definit-o acum un an de zile, aceea că în primele trei zile ale săptămânii - luni, mari și miercuri - acest spațiu este un spațiu cultural în care, de la muzica clasică până la elemente legate de literatură sau alte evenimente (...) pot să primească scenă și spațiu, și începând de joi până duminică seara, cinema-ul este cel care oferă cinefililor un program adecvat de dimineață până seara. Așa că patru zile de cinema, dar mai mult de 30.000 de vizitatori', a spus Korodi Attila.

Foto: (c) Gina Ștefan/AGERPRES
Primarul a punctat faptul că prin sprijinul oferit de către municipalitate acestui cinematograf se subliniază importanța acestei instituții.
Korodi Attila a anunțat că doi tineri informaticieni au dezvoltat, pe bază de voluntariat, site-ul cinematografului - cinemacsikimozi.ro - unde se pot găsi informații utile pentru iubitorii de filme, atât în limba română cât și în limba maghiară, acesta oferind și posibilitatea accesării facile a platformei de vânzare online a biletelor.
La rândul său, directorul cinematografului, Antal Sandor, a explicat că site-ul creat de Bartis Botond și Kurta Istvan, funcționează foarte bine și reunește într-un singur loc toate informațiile necesare cinefililor.

Foto: (c) Gina Ștefan/AGERPRES
Acesta a mai arătat, referindu-se la bilanțul anului trecut, că spectatorii care vin la cinema preferă filmele de animație, precum și producțiile în limba maghiară, cu subtitrare în română.
De asemenea, acesta precizat că se observă o creștere cu 10-15% a numărului spectatorilor care vin la cinematograf din alte localități ale județului. AGERPRES/ (A, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spectacole de comedie, la finalul lunii august, pe scena Teatrului Național București
Trei spectacole de comedie sunt programate pentru finalul acestei luni la Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES de Prestige Art Production, pe 28 august, de la ora 19:00, publicul este invitat la comedia 'Nelson', o oglindă satirică a discrepanțelor dintre imagine și realitate, dintr
Săptămâna Haferland/ Ateliere, muzică de fanfară și concert Luiza Zan, în cea de-a doua zi a festivalului
Festivalul 'Săptămâna Haferland' continuă vineri, printre evenimentele zilei numărându-se un tur ghidat al Bisericii fortificate din Bunești, spectacolul de teatru pentru copii 'Arlecchino alege cartea' și concertul susținut de Luiza Zan, Mariano Castro & Muse Quartet la Rupea. Evenimentele zilei debutează în localitatea B
Iași: Sala Gotică, restaurată și consolidată prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Sala Gotică a Mănăstirii 'Sfinții Trei Ierarhi' din Iași, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din țară, a fost restaurată și consolidată în urma unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 13 milioane de lei. Starețul Mănăstirii 'Sfinții Trei Ierarhi', arhiman
Buzău: Teatru, filme și spectacole timp de o lună în cadrul BIAF; invitatul special - actorul George Mihăiță
Publicul este invitat să ia parte, timp de o lună, în perioada 14 august - 11 septembrie, la o suită de evenimente organizate în cadrul celei de-a VI-a ediții a Buzău International Arts Festival (BIAF), festival de teatru, film, arte vizuale și spectacole. Invitatul special al acestei ediții este actorul George Mihăiță. Vor fi organi
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' - vernisată la Viscri
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' a fost vernisată joi, în curtea Bisericii Fortificate din Viscri, eveniment din cadrul Festivalului Săptămâna Haferland. Caroline Fernolend, președinta Fundației MET, a mărturisit că i-a fost foarte greu să aleagă 25 de proiecte reprezentative din cele peste 1.300 imp
Covasna: Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu și va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania
Castelul Miko din localitatea Olteni, care a fost restaurat cu fonduri europene, va fi inaugurat în luna septembrie și va găzdui Muzeul Ecvestru Secuiesc, urmând și să fie integrat în Ruta curiilor din Transilvania. Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, a declarat, pentru AGERPRES, că viitorul obiectiv turistic va funcționa c
Mureș: ProEtnica 2026, sub sloganul '25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural'
Ediția a XXII-a a Festivalului Intercultural ProEtnica, programată în perioada 26-30 august, în Cetatea Medievală Sighișoara, se va derula sub sloganul 'ProEtnica 2026 - 25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural' și va reuni reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în România.
Muzeul Național de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coțofenești și publică etapele intervenției
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a lansat o pagină dedicată restaurării Coifului princiar getic de la Coțofenești (https://www.mnir.ro/coiful-princiar-getic-din-aur-de-la-cotofenesti/), prin care publicul poate urmări etapele investigațiilor și ale pro
Iași: Cargo urcă pe scena Festivalului Serilor Filmului Românesc
Cargo, una din cele mai apreciate trupe rock din România, urcă duminică pe scena din Grădina Palas, la Serile Filmului Românesc, un festival ieșean dedicat producțiilor autohtone. În cadrul ediției din acest an a Festivalului Serilor Filmului Românesc (SFR), publicul este așteptat să se bucure de filme cunoscute din cinematografia rom&a
Michael Schmidt: Festivalul Haferland este cea mai importantă manifestare dedicată culturii săsești
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului 'Săptămâna Haferland' a fost deschisă joi, pe esplanada Bisericii fortificate din satul Archita, comuna mureșeană Vânători, cu un concert susținut de fanfara tradițională săsească Original Karpaten-Express, urmat de un spectacol de dansuri tradiționale săsești prezentate de Forumul German. Michael Schmid
Concursul Enescu 2026: Ediția aniversară oferă aproape o lună de evenimente gratuite pentru public
Cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu 2026, care va avea loc la București în perioada 23 august-19 septembrie, sub genericul 'În căutarea excelenței', va include aproape o lună de evenimente cu acces gratuit pentru public, oferind spectatorilor posibilitatea de a urmări nu doar competiția propriu-zisă, ci și masterclass-uri, repet
VIDEO Săptămâna Haferland - concerte de muzică săsească, reprezentații de teatru, expoziții și ateliere, de joi până duminică
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland se deschide joi, timp de patru zile urmând să fie organizate zeci de evenimente - concerte de jazz și muzică tradițională, reprezentații de teatru, tururi ghidate la obiective istorice, ateliere de meșteșuguri pentru copii și adulți și vizite la bisericile fortificate. Festiv
Iași: Expoziția AGERPRES 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste' - vernisată la Palatul Culturii, în cadrul SFR (GALERIE FOTO/VIDEO)
Expoziția 'Nadia. Perfecțiunea are o poveste', organizată de Agenția Națională de Presă AGERPRES la împlinirea a 50 de ani de la primul 10 olimpic obținut de Nadia Comăneci, a fost vernisată miercuri la Palatul Culturii din Iași, în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR).
Iași: Peste 50 de evenimente la ediția a XVII-a a Festivalului Serile Filmului Românesc (GALERIE FOTO)
Cea de-a XVII-a ediție a Serilor Filmului Românesc se desfășoară între 5 și 9 august, în zece spații din municipiul Iași, cu filme în avanpremieră, concerte, spectacole de teatru, expoziții și întâlniri cu actori și regizori.
Dolj: Consiliul Județean a lansat demersul pentru includerea culturii țestului din Oltenia în patrimoniul UNESCO
Consiliul Județean (CJ) Dolj a lansat, miercuri, proiectul cultural multianual 'Cultura țestului în Oltenia', prin care urmărește recunoașterea și protejarea tehnicilor tradiționale de realizare și utilizare a țestului de copt pâine, primul obiectiv fiind înscrierea acestora în Registrul Național al Patrimoniului Cultural Imaterial, ca









