Mureș: Încep lucrările de renovare și extindere la Ansamblul Memorial Petőfi Sándor din Albești (GALERIE FOTO)
Muzeul Județean Mureș a anunțat, joi, că a fost dat acordul oficial pentru începerea lucrărilor de renovare și extindere la Ansamblul Memorial Petőfi Sándor din Albești, o investiție în valoare de 6,4 milioane de lei, finanțată prin Consiliul Județean Mureș și prin Fondul Cultural Național Maghiar - Proiectul ''Petőfi200''.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
''Acest proiect de anvergură, realizat cu sprijin internațional, vine în întâmpinarea aniversării a 200 de ani de la nașterea poetului național maghiar Petőfi Sándor și își propune să modernizeze și să extindă muzeul dedicat memoriei acestuia. Proiectul de renovare va transforma ansamblul memorial într-un spațiu muzeal modern, păstrând în același timp autenticitatea istorică a locului. Printre intervențiile planificate se numără: Restaurarea completă a clădirii muzeale existente, care a găzduit până acum artefacte și documente legate de Revoluția de la 1848 și de prezența lui Petőfi Sándor pe teritoriul Transilvaniei; Construirea unei noi clădiri expoziționale de aproximativ 100 mp, dotată cu tehnologie modernă pentru prezentarea istoriei într-un format interactiv și accesibil publicului; Reabilitarea parcului memorial, cu reamenajarea aleilor pietonale și a spațiilor verzi; Restaurarea obeliscului memorial din grădină, element central al complexului comemorativ'', a precizat Muzeul Județean Mureș, într-un comunicat de presă.
Pe perioada lucrărilor, muzeul va fi închis, dar publicul va avea acces în curtea ansamblului memorial, unde se află statuia lui Petőfi Sándor și obeliscul.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
Proiectul este realizat în colaborare cu Muzeul Național al Ungariei - Centrul de Colecții Muzeale Publice - Muzeul Literar Petőfi din Budapesta și Societatea Petőfi din Albești, fiind coordonat de Ötvös Koppány Bulcsú, directorul Muzeului Județean Mureș, Szilágyi Judit, reprezentant al Muzeul Național al Ungariei - Centrul de Colecții Muzeale Publice - Muzeul Literar Petőfi din Budapesta și Asociația Caselor Memoriale Literare Maghiare din Budapesta.
La realizarea proiectului participă o echipă internațională de specialiști, curatori și experți muzeografi, precum Zsuzsa Kalla și Oliver Owaimer (MNU CCMP - Muzeul Literar Petőfi din Budapesta), Tamás Sárándi (Muzeul Județean Mureș) și Szabó József, administratorul ansamblului memorial din Albești.
''Aceștia vor lucra la redefinirea expoziției permanente, îmbinând noile tehnologii cu patrimoniul istoric existent, astfel încât muzeul să ofere o experiență de vizitare mai atractivă și interactivă. Această investiție majoră nu doar că va asigura conservarea patrimoniului istoric, ci va transforma ansamblul memorial într-un centru cultural modern, menit să atragă un număr mai mare de vizitatori și să consolideze importanța muzeului pe harta turistică și culturală a regiunii. Lucrările de construcție sunt preconizate să se încheie în cursul anului 2025, urmând ca muzeul să fie redeschis cu o expoziție modernizată și o serie de evenimente dedicate memoriei lui Petőfi Sándor'', a informat Muzeul Județean Mureș.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
Ansamblul în Memoria lui Petőfi Sándor din Albești se află în locul în care au fost înhumați între 300 și 400 de soldați maghiari căzuți în bătălia din 31 iulie 1849, în memoria lor și a poetului Petőfi Sándor fiind ridicat un obelisc de circa 9 metri.
Obeliscul a fost ridicat în 31 iulie 1897, după 48 de ani de la bătălie, iar după un an, în 1898, aici s-a deschis și muzeul din incinta parcului memorial, prin implicarea ultimei contese de la Albești de la Castelul Haller, Luise Haller.
Pe obelisc este scris doar numele poetului Petőfi Sándor, restul fiind eroi necunoscuți. În incinta ansamblului există și o statuie în mărime naturală a poetului, adusă din orașul Kiskunfélegyháza în 1999, la 150 de ani de la bătălie.
Foto: (c) DORINA MATIŞ / AGERPRES FOTO
Poetul maghiar Petőfi Sándor a dispărut în timpul bătăliei care s-a purtat în zona Sighișoara-Albești-Vânători, în 31 iulie 1849, între armata țaristă și cea a revoluționarilor maghiari conduși de generalul polonez Bem Jozsef, aceasta prefigurând înfrângerea Revoluției de la 1848-1849.
Moartea poetului, care avea doar 26 de ani, este învăluită în mister și în prezent, iar din acest motiv a generat numeroase legende. AGERPRES / (AS- redactor: Dorina Matiș, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea
O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A
AnulBrâncuși/Iași: 'Rugăciunea' lui Constantin Brâncuși, o întâlnire a pelerinilor cu arta și taina sufletului, la Muzeul Mitropolitan
Pelerinii veniți la Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt invitați să descopere, la Muzeul Mitropolitan din Iași, lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești. Directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilo
Patriarhia îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deținerea de droguri pentru consum propriu și consideră că orice modificare a legislației în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieții, sănătatea persoanei și binele familiei și al comunității.
Statutul și poziția femeilor artist în societate, tema Bienalei de Scenografie București - 16-25 octombrie
Cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București (BSB 2026) va avea loc perioada 16 - 25 octombrie, când orașul se va transforma într-un laborator viu dedicat scenografiei, designului de costume, lighting designului și arhitecturii teatrale. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, tema centrală din acest an, W.O.
Spectacolul 'Strigătul Tăcerii', la Teatrul Evreiesc de Stat, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, spectacolul 'Strigătul Tăcerii'. Potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES de organizatori, spectacolul de comemorare a victimelor Holocaustului prezintă poveștile de viață a opt copii care au trăit în timpul Holocaustului. Fiecare
MARe: Tur ghidat în expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' - vineri
Expoziția 'Imagini ale istoriei, Istorii ale imaginii' de la MARe/Muzeul de Artă Recentă va fi prezentată vineri, în intervalul orar 18:30 - 19:30, de Ioana Iuna Șerban, curator asistent, în cadrul unui tur ghidat. 'Vei trece prin trei niveluri și patru capitole, de la avangarda lui Tonitza, Iancu și Brauner, unde reprezentarea intră pe
Filme, tururi și dezbateri despre oraș, la UrbanEye Film Festival, în Capitală
UrbanEye Film Festival, evenimentul dedicat arhitecturii, orașului și vieții urbane, revine în Capitală pentru cea de-a 13-a ediție. Festivalul se va desfășura în perioada 3-8 noiembrie 2026 și va avea ca temă locuirea, informează organizatorii, informează un comunicat transmis, joi, AGERPRES. Programul va include documentare din întreaga lum
ICR: Prima ediție a unui festival dedicat lui Dinu Lipatti, în perioada 10 - 12 octombrie, la Tokyo
Prima ediție a Festivalului de Muzică 'Dinu Lipatti - Tokyo', o inițiativă a Institutului Cultural Român (ICR) în memoria legendarului pianist și compozitor român apreciat în Japonia, se va desfășura, în perioada 10-12 octombrie, la Centrul Cultural Min-On din Tokyo. Această primă ediție a festivalului &ic
Gabriel Coveșeanu (Cove) a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă
Gabriel Coveșeanu a câștigat concursul pentru postul de manager al Teatrului Ion Creangă, reiese din anunțul publicat, joi, pe site-ul Primăriei Capitalei. Acesta este primul candidat care câștigă concursul pentru funcția de director, după ce administrația locală a lansat o serie de proceduri pentru a stabili managerii celor 15 tea
Filmul 'O vară de nimic' regia Alina Manolache - premieră oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco
Filmul 'O vară de nimic', cel de-al doilea lungmetraj semnat de regizoarea Alina Manolache, va avea premiera oficială pe 16 octombrie, la Cinema Elvire Popesco, de la ora 20:30. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, proiecția va fi urmată de o sesiune Q&A cu echipa filmului. Pornind de la un proiect de film care nu se conc









