Sibiu: Președintele FITS, Constantin Chiriac, solicită un buget mai mare pentru Cultură, de 1% din PIB
Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), actorul Constantin Chiriac, manager al Teatrului Național 'Radu Stanca' din Sibiu, solicită un buget mai mare pentru Ministerul Culturii, de 1 % din produsul intern brut (PIB).
'Dorim ca Ziua Culturii să nu fie o manifestare festivistă, într-o zi anume și după aceea să uităm de faptul că, din păcate, anul trecut banii care s-au cheltuit pe primul tur al alegerilor prezidențiale au fost mai mulți decât bugetul Culturii în România, care și așa este foarte mic, vorbesc de bugetul alocat Ministerului Culturii. E un mesaj pe care îl lansăm astăzi, după Ziua Culturii Naționale, în general, națiile civilizate au ajuns la 1 % din PIB să fie alocat Culturii', a declarat Constantin Chiriac joi, într-o conferință de presă.
Chiriac a anunțat că în acest an în perioada 20 - 29 iunie va avea loc cea de-a 32-a ediție a FITS, care va fi 'o ediție la fel de bună ca ediția de anul trecut'.
'Garantez faptul că festivalul (FITS n.r.) va fi în situație bună. Este un lucru pe care l-am asumat și lucrând foarte bine cu Primăria (Municipiului Sibiu n.r.) va fi o ediție cel puțin la fel de bună ca ediția de anul trecut. Ediția cu numărul 32 are ca temă 'Mulțumesc', a afirmat Constantin Chiriac. AGERPRES / (A - autor: Isabela Paulescu, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Porțile a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, restaurate
Primăria Alba Iulia a recepționat, vineri, lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, program gestionat de Institutul Național al Patrimoniului. După ce în 2025 au fost restaurate Poarta I și Poarta a II-a, tot prin același proiect, în valoare totală de aproape 10 mi
Ministrul Culturii, întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare; proiectul #eMonumente - pe agenda discuțiilor
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a avut o întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Bogdan Dumitru, pe agenda întâlnirii figurând, printre altele, proiectul #eMonumente, în cadrul căruia vor fi inventariate peste 20.000 de monumente iar 2.000 dintre acestea vor fi și scanate 3D. 'Am
Art Safari New Museum prezintă capodopere și valori ale patrimoniului național în expoziția 'Război și pace'
Un număr de 200 de lucrări din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Național de Artă al României, Bibliotecii Academiei Române, Muzeului Național Brukenthal și altor muzee, precum și din colecții private se regăsesc în expoziția 'Război și pace' din Pavilionul Istoric al Art Safari New Museum.
'Fantoma de la Operă' revine anul viitor pe scena Operei bucureșene; biletele - puse în vânzare
Opera Națională București anunță că a pus în vânzare biletele pentru primele cinci reprezentații din cele 15 ale musicalului 'Fantoma de la Operă' de Andrew Lloyd Webber, programate în luna septembrie a anului 2027. Biletele pot fi procurate de pe http://tickets.ope
Vaslui: Lucrări realizate de copii și adolescenți la ateliere de olărit, prezentate în cadrul expoziției 'Magia lutului'
Zeci de lucrări realizate de copii și adolescenți în cadrul unor ateliere de olărit desfășurate în ultimele patru luni în județul Vaslui au fost prezentate, vineri, în cadrul Expoziției 'Magia lutului'. Atelierele fac parte dintr-un proiect finanțat de Consiliul Județean și derulat de Asociația pentru Dezvoltare
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Arta și frumusețea păpușilor japoneze, într-o expoziție la MNAR; 67 de exponate, reunite în patru secțiuni
Expoziția de artă tradițională japoneză intitulată ''Ningyo: arta și frumusețea păpușilor japoneze'' va fi vernisată vineri, la Muzeul Național de Artă al României. Evenimentul este organizat de Ambasada Japoniei, Japan Foundation și Muzeul Național de Artă al României. Vernisajul va avea loc, de la 18:00, în pr
Ministerul Culturii urmărește evoluția cercetărilor la sarcofagul roman descoperit la Constanța
Ministerul Culturii urmărește evoluția cercetărilor și a demersurilor de conservare a sarcofagului roman al unui copil, găsit intact la Constanța, astfel încât această descoperire excepțională să poată fi studiată și valorificată în condiții adecvate. 'Un sarcofag roman descoperit intact la Constanța dezvăluie povestea unui copil care a t
Mureș: Orașul Luduș a închis temporar biblioteca publică, după ce bibliotecara și-a dat demisia
Primăria orașului Luduș a decis să suspende activitatea bibliotecii publice, după ce și-a dat demisia singura bibliotecară rămasă în urma reducerilor drastice de personal. 'Noi am făcut o reducere de personal în urmă cu un an, un an și jumătate, din cauza faptului că am scris foarte multe proiecte, am implementat foarte multe p
Timiș: Maestrul Iosif Todea se retrage de la pupitrul dirijoral al Corului 'Ion Românu', după trei decenii
Melomanii vor avea privilegiul audiției unui Concert aniversar de excepție - 'Construcții istorice' -, joi, de la ora 19:00, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timișoara, care va marca retragerea maestrului Iosif Todea de la conducerea Corului 'Ion Românu'. Programul concertului aniversar reunește trei dirijori și
Bihor: Prima ediție Bookfest la Oradea, în perioada 5-8 noiembrie: 30.000 de volume, evenimente și invitați de prestigiu
Oradea găzduiește, în premieră, Salonul de Carte Bookfest, un eveniment care aduce în oraș peste 30.00 de volume, nume importante ale literaturii și culturii române, autori internaționali, lansări de carte, dezbateri și întâlniri cu publicul.
Prahova: Tabloul lui Grigorescu evaluat la 3,5 lei - piesa de rezistență a expoziției 'Comorile Prahovei'
Tabloul 'Peisaj' al lui Nicolae Grigorescu, înregistrat în evidența contabilă a Muzeului Județean de Artă Prahova 'Ion Ionescu Quintus' cu valoare de 3,5 lei, va fi piesa 'de rezistență' a primei ediții a expoziției 'Comorile Prahovei', a anunțat, joi, președintele Consiliul Județean (CJ) Prahova, Virgiliu Nanu.
Dolj: Târgul Tradițional de Toamnă revine la Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova, pe 7 noiembrie
Muzeul Olteniei din Craiova organizează sâmbătă, 7 noiembrie, cea de-a III-a ediție a Târgului Tradițional de Toamnă, eveniment găzduit de Cula Izvoranu-Geblescu din localitatea Brabova, județul Dolj. Manifestarea își propune să reconstituie atmosfera târgurilor de odinioară și să readucă în atenția publicului tra
Ministrul Culturii, de Ziua Mondială a Limbii Romani: România are datoria să o cunoască, să o respecte, să o păstreze vie
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a transmis, joi, un mesaj de Ziua Mondială a Limbii Romani, în care subliniază că România are datoria să o cunoască, să o respecte și să o păstreze vie, pentru că aceasta merită să fie auzită în școli, pe scenă, în literatură, în muzică și în spațiul public. 'Fiecare lim
Permis gratuit pentru elevi, studenți, masteranzi și doctoranzi - la Biblioteca Academiei Române
Elevii, studenții, masteranzii și doctoranzii beneficiază de permis gratuit la Biblioteca Academiei Române. 'Biblioteca Academiei Române anunță: Permis gratuit pentru elevi studenți, masteranzi și doctoranzi. Pentru eliberarea permisului este necesar să vă prezentați cu legitimația, carnetul sau adeverința de elev/student. Perm












