Constanța: Angajații muzeelor și ai bibliotecii județene, în grevă japoneză de Ziua Culturii Naționale
Angajații de la muzee din municipiul Constanța, precum și cei ai bibliotecii județene, membri de sindicat, vor organiza, pe 15 ianuarie - Ziua Culturii Naționale, o grevă japoneză prin purtarea de banderole albe, ca semn de protest față de 'măsurile de sărăcire a angajaților din domeniul Cultură' luate de guvernanți.
Sindicatul 'Ovidius' al Lucrătorilor din Muzee Constanța a informat luni, printr-un comunicat de presă, că din respect pentru public 'NU va fi blocată, în nici un fel, activitatea instituțiilor din care fac parte membrii de sindicat: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă Populară Constanța, Muzeul de Artă Constanța și Biblioteca Județeană 'Ioan N. Roman' Constanța'.
Conform sursei citate, Sindicatul 'Ovidius' al Lucrătorilor din Muzee Constanța, membru al Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia', cu sprijinul Confederației Naționale Sindicale 'Cartel Alfa', se alătură acțiunilor de protest ale colegilor din toată țara, ca reacție la măsurile de sărăcire a angajaților din domeniul Cultură luate de guvernanți până la adoptarea ordonanței 'trenuleț' și după aceasta.
'Constatăm, cu dezamăgire, că activitatea sindicală desfășurată pe parcursul anului trecut nu a reprezentat un semnal de alarmă pentru guvernanții care au făcut o serie de promisiuni în timpul negocierilor. În consecință, alături de sindicaliștii afiliați (...) 'CulturMedia', în data de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, în timpul programului de lucru, membrii Sindicatului 'Ovidius' al Lucrătorilor din Muzee Constanța vor purta banderole albe și își vor exprima public nemulțumirile, revendicările și soluțiile pe care le văd la problemele existente', se afirmă în comunicatul semnat de președintele organizației sindicale, Oana Grigoruță.
Revendicările protestatarilor sunt următoarele: alocarea a 1% din Produsul Intern Brut pentru Cultură; deblocarea posturilor vacante și suplimentarea schemelor de funcții la instituțiile de cultură care nu își pot desfășura corespunzător activitatea din cauza deficitului cronic de personal; uniformizarea salarizării din instituțiile de cultură aflate sub autorități diferite, astfel încât, de exemplu, să nu existe diferențe de salarizare între un muzeograf care este plătit conform grilei dedicate Învățământului și cel plătit conform grilei pentru Cultură; acordarea unui spor salarial pentru munca desfășurată în weekend și în zilele sărbătoare legală, precum și plata orelor suplimentare; asigurarea unor condiții decente de muncă; stoparea fenomenului de depopulare și deprofesionalizare a domeniului Cultură; stoparea fenomenului de 'politizare' a modalității prin care se realizează adesea recrutarea de personal; constituirea unor planuri reale de situație de urgență pentru protejarea patrimoniului cultural; construirea unor depozite regionale de urgență pentru evacuarea patrimoniului cultural în cazul unor dezastre; recunoașterea Culturii ca domeniu esențial în proiectul de țară. AGERPRES / (AS - autor: Nona Jalbă; editor: Marius Frățilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Loredana, Fuego și Junii Sibiului vor urca pe scena Festivalului Internațional de Folclor ''Cântecele Munților''
Loredana și Orchestra ''Agurida'', Paul Surugiu - Fuego, Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Alexandra Ungureanu și Junii Sibiului se numără printre artiștii care vor urca vineri seara pe scena din Piața Mare, în cadrul Festivalului Internațional de Folclor ''Cântecele Munților''. Programul înce
Brașov: Dirijorul și compozitorul Mikhail Pletnev va deschide, la pian, noua stagiune a Filarmonicii
Dirijorul și compozitorul rus Mikhail Pletnev va deschide noua stagiune a Filarmonicii Brașov, în 24 septembrie, ca pianist, alături de orchestra simfonică dirijată de David Molard Soriano, a anunțat, vineri, conducerea instituției brașovene de cultură. Programul va reuni Rondo-ul în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart, monumentala Fantezie 'Wa
Suceava: Expoziția 'Nicolae Stoica - ultimul mare interbelic', la Muzeul Național al Bucovinei
O expoziție dedicată pictorului Nicolae Stoica, unul dintre artiștii importanți ai generației interbelice, va fi deschisă miercuri, 12 august, la Muzeul Național al Bucovinei, într-un demers de recuperare a operei unui creator a cărui activitate a fost marginalizată după instaurarea regimului comunist, au anunțat, vineri, organizatorii. Potrivit acestora
Spectacole de comedie, la finalul lunii august, pe scena Teatrului Național București
Trei spectacole de comedie sunt programate pentru finalul acestei luni la Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES de Prestige Art Production, pe 28 august, de la ora 19:00, publicul este invitat la comedia 'Nelson', o oglindă satirică a discrepanțelor dintre imagine și realitate, dintr
Săptămâna Haferland/ Ateliere, muzică de fanfară și concert Luiza Zan, în cea de-a doua zi a festivalului
Festivalul 'Săptămâna Haferland' continuă vineri, printre evenimentele zilei numărându-se un tur ghidat al Bisericii fortificate din Bunești, spectacolul de teatru pentru copii 'Arlecchino alege cartea' și concertul susținut de Luiza Zan, Mariano Castro & Muse Quartet la Rupea. Evenimentele zilei debutează în localitatea B
Iași: Sala Gotică, restaurată și consolidată prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Sala Gotică a Mănăstirii 'Sfinții Trei Ierarhi' din Iași, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din țară, a fost restaurată și consolidată în urma unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 13 milioane de lei. Starețul Mănăstirii 'Sfinții Trei Ierarhi', arhiman
Buzău: Teatru, filme și spectacole timp de o lună în cadrul BIAF; invitatul special - actorul George Mihăiță
Publicul este invitat să ia parte, timp de o lună, în perioada 14 august - 11 septembrie, la o suită de evenimente organizate în cadrul celei de-a VI-a ediții a Buzău International Arts Festival (BIAF), festival de teatru, film, arte vizuale și spectacole. Invitatul special al acestei ediții este actorul George Mihăiță. Vor fi organi
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' - vernisată la Viscri
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' a fost vernisată joi, în curtea Bisericii Fortificate din Viscri, eveniment din cadrul Festivalului Săptămâna Haferland. Caroline Fernolend, președinta Fundației MET, a mărturisit că i-a fost foarte greu să aleagă 25 de proiecte reprezentative din cele peste 1.300 imp
Covasna: Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu și va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania
Castelul Miko din localitatea Olteni, care a fost restaurat cu fonduri europene, va fi inaugurat în luna septembrie și va găzdui Muzeul Ecvestru Secuiesc, urmând și să fie integrat în Ruta curiilor din Transilvania. Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, a declarat, pentru AGERPRES, că viitorul obiectiv turistic va funcționa c
Mureș: ProEtnica 2026, sub sloganul '25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural'
Ediția a XXII-a a Festivalului Intercultural ProEtnica, programată în perioada 26-30 august, în Cetatea Medievală Sighișoara, se va derula sub sloganul 'ProEtnica 2026 - 25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural' și va reuni reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în România.
Muzeul Național de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coțofenești și publică etapele intervenției
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a lansat o pagină dedicată restaurării Coifului princiar getic de la Coțofenești (https://www.mnir.ro/coiful-princiar-getic-din-aur-de-la-cotofenesti/), prin care publicul poate urmări etapele investigațiilor și ale pro
Iași: Cargo urcă pe scena Festivalului Serilor Filmului Românesc
Cargo, una din cele mai apreciate trupe rock din România, urcă duminică pe scena din Grădina Palas, la Serile Filmului Românesc, un festival ieșean dedicat producțiilor autohtone. În cadrul ediției din acest an a Festivalului Serilor Filmului Românesc (SFR), publicul este așteptat să se bucure de filme cunoscute din cinematografia rom&a
Michael Schmidt: Festivalul Haferland este cea mai importantă manifestare dedicată culturii săsești
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului 'Săptămâna Haferland' a fost deschisă joi, pe esplanada Bisericii fortificate din satul Archita, comuna mureșeană Vânători, cu un concert susținut de fanfara tradițională săsească Original Karpaten-Express, urmat de un spectacol de dansuri tradiționale săsești prezentate de Forumul German. Michael Schmid
Concursul Enescu 2026: Ediția aniversară oferă aproape o lună de evenimente gratuite pentru public
Cea de-a XX-a ediție a Concursului Internațional George Enescu 2026, care va avea loc la București în perioada 23 august-19 septembrie, sub genericul 'În căutarea excelenței', va include aproape o lună de evenimente cu acces gratuit pentru public, oferind spectatorilor posibilitatea de a urmări nu doar competiția propriu-zisă, ci și masterclass-uri, repet
VIDEO Săptămâna Haferland - concerte de muzică săsească, reprezentații de teatru, expoziții și ateliere, de joi până duminică
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Săptămâna Haferland se deschide joi, timp de patru zile urmând să fie organizate zeci de evenimente - concerte de jazz și muzică tradițională, reprezentații de teatru, tururi ghidate la obiective istorice, ateliere de meșteșuguri pentru copii și adulți și vizite la bisericile fortificate. Festiv









