Spectacolul ''Billy Şchiopul'' - premieră, vineri şi sâmbătă, la Teatrul de Comedie
Spectacolul ''Billy Şchiopul'' de Martin McDonagh, în regia lui Vlad Massaci, va fi prezentat în premieră, vineri şi sâmbătă, de la ora 19,00, la Sala "Radu Beligan" a Teatrului de Comedie din Capitală, informează un comunicat transmis AGERPRES.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Emilia Popescu, Dorina Chiriac, Marius Florea Vizante, Bogdan Cotleţ, Ştefan Voicu, Ilona Brezoianu, Anghel Damian, Marius Drogeanu, Sandu Pop.
"Poate că unii vor spune că e prea multă cruzime în textul lui Martin McDonagh, "Billy Şchiopul" ('The Cripple of Inishmaan'), dar eu cred că e şi multă iubire în această cruzime. E o comedie neagră pentru că ne arată o lume aflată la capătul lumii unde supravieţuirea este scopul principal iar sentimentalismul este o slăbiciune. Suprapunerea de cruzime şi iubire este şi sursa umorului. E o lume irlandeză dar şi românească în care oamenii fac ce ştiu ei mai bine: haz de necaz", a spus Vlad Massaci, citat în comunicat.
Piesa "Billy Şchiopul", cu titlul original "The Cripple of Inishmaan", este prima piesă din "Trilogia Aran" a autorului de origine irlandeză Martin McDonagh. A avut premiera mondială pe 12 decembrie 1996, la National Theatre din Londra. În 2013, piesa a fost montată în regia lui Michael Grandage, la Noël Coward Theatre din Londra, cu Daniel Radcliffe în rolul principal. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Teatrul de Comedie / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Tradiția textilelor cu mesaje din casele săsești, revelată pe simezele Complexului Muzeal (GALERIE FOTO)
Aproximativ 30 de textile de interior cu mesaje, specifice caselor săsești, fac subiectul unei expoziții vernisate, vineri, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, organizată împreună cu Muzeul Transilvănean din Gundelsheim, Germania. Regăsite în locuințele tradiționale în special în ''casa de dinainte'' (V
Hunedoara: Istorie, cercetare și muzică la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, într-un eveniment dedicat patrimoniului roman (GALERIE FOTO)
Istoria, cercetarea și muzica își dau întâlnire, sâmbătă, la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cu prilejul evenimentului ''Sarmizegetusa Viva - Ziua Patrimoniului Roman'', ce va permite vizitatorilor să descopere mai bine capitala Daciei Romane, unul dintre cele mai importate situri arheologice din România.
Brăila: Festivalul Internațional de Folclor ''Lină Chiralină'' reunește 20 de ansambluri din cinci țări
Festivalul Internațional de Folclor pentru Copii și Tineret ''Lină Chiralină'', programat în perioada 11-14 august în cadrul Zilelor Brăilei, reunește la ediția din acest an 20 de ansambluri folclorice din cinci țări, respectiv Spania, Paraguay, Turcia, Ucraina și România, au anunțat organizatorii evenimentului.
Sibiu: Loredana, Fuego și Junii Sibiului vor urca pe scena Festivalului Internațional de Folclor ''Cântecele Munților''
Loredana și Orchestra ''Agurida'', Paul Surugiu - Fuego, Constantin Enceanu, Mioara Velicu, Alexandra Ungureanu și Junii Sibiului se numără printre artiștii care vor urca vineri seara pe scena din Piața Mare, în cadrul Festivalului Internațional de Folclor ''Cântecele Munților''. Programul înce
Brașov: Dirijorul și compozitorul Mikhail Pletnev va deschide, la pian, noua stagiune a Filarmonicii
Dirijorul și compozitorul rus Mikhail Pletnev va deschide noua stagiune a Filarmonicii Brașov, în 24 septembrie, ca pianist, alături de orchestra simfonică dirijată de David Molard Soriano, a anunțat, vineri, conducerea instituției brașovene de cultură. Programul va reuni Rondo-ul în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart, monumentala Fantezie 'Wa
Suceava: Expoziția 'Nicolae Stoica - ultimul mare interbelic', la Muzeul Național al Bucovinei
O expoziție dedicată pictorului Nicolae Stoica, unul dintre artiștii importanți ai generației interbelice, va fi deschisă miercuri, 12 august, la Muzeul Național al Bucovinei, într-un demers de recuperare a operei unui creator a cărui activitate a fost marginalizată după instaurarea regimului comunist, au anunțat, vineri, organizatorii. Potrivit acestora
Spectacole de comedie, la finalul lunii august, pe scena Teatrului Național București
Trei spectacole de comedie sunt programate pentru finalul acestei luni la Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES de Prestige Art Production, pe 28 august, de la ora 19:00, publicul este invitat la comedia 'Nelson', o oglindă satirică a discrepanțelor dintre imagine și realitate, dintr
Săptămâna Haferland/ Ateliere, muzică de fanfară și concert Luiza Zan, în cea de-a doua zi a festivalului
Festivalul 'Săptămâna Haferland' continuă vineri, printre evenimentele zilei numărându-se un tur ghidat al Bisericii fortificate din Bunești, spectacolul de teatru pentru copii 'Arlecchino alege cartea' și concertul susținut de Luiza Zan, Mariano Castro & Muse Quartet la Rupea. Evenimentele zilei debutează în localitatea B
Iași: Sala Gotică, restaurată și consolidată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (GALERIE FOTO)
Sala Gotică a Mănăstirii ''Sfinții Trei Ierarhi'' din Iași, unul dintre cele mai valoroase monumente istorice din țară, a fost restaurată și consolidată în urma unui proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de aproximativ 13 milioane de lei.
Buzău: Teatru, filme și spectacole timp de o lună în cadrul BIAF; invitatul special - actorul George Mihăiță
Publicul este invitat să ia parte, timp de o lună, în perioada 14 august - 11 septembrie, la o suită de evenimente organizate în cadrul celei de-a VI-a ediții a Buzău International Arts Festival (BIAF), festival de teatru, film, arte vizuale și spectacole. Invitatul special al acestei ediții este actorul George Mihăiță. Vor fi organi
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' - vernisată la Viscri
Expoziția '25 de ani de activitate Mihai Eminescu Trust' a fost vernisată joi, în curtea Bisericii Fortificate din Viscri, eveniment din cadrul Festivalului Săptămâna Haferland. Caroline Fernolend, președinta Fundației MET, a mărturisit că i-a fost foarte greu să aleagă 25 de proiecte reprezentative din cele peste 1.300 imp
Covasna: Castelul Miko din Olteni va deveni muzeu și va fi inclus în Ruta curiilor din Transilvania
Castelul Miko din localitatea Olteni, care a fost restaurat cu fonduri europene, va fi inaugurat în luna septembrie și va găzdui Muzeul Ecvestru Secuiesc, urmând și să fie integrat în Ruta curiilor din Transilvania. Primarul comunei Bodoc, Fodor Istvan, a declarat, pentru AGERPRES, că viitorul obiectiv turistic va funcționa c
Mureș: ProEtnica 2026, sub sloganul '25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural'
Ediția a XXII-a a Festivalului Intercultural ProEtnica, programată în perioada 26-30 august, în Cetatea Medievală Sighișoara, se va derula sub sloganul 'ProEtnica 2026 - 25 de ani pentru pace interetnică și dialog intercultural' și va reuni reprezentanții celor 20 de minorități naționale recunoscute oficial în România.
Muzeul Național de Istorie a României începe restaurarea Coifului de la Coțofenești și publică etapele intervenției
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a lansat o pagină dedicată restaurării Coifului princiar getic de la Coțofenești (https://www.mnir.ro/coiful-princiar-getic-din-aur-de-la-cotofenesti/), prin care publicul poate urmări etapele investigațiilor și ale pro
Iași: Cargo urcă pe scena Festivalului Serilor Filmului Românesc
Cargo, una din cele mai apreciate trupe rock din România, urcă duminică pe scena din Grădina Palas, la Serile Filmului Românesc, un festival ieșean dedicat producțiilor autohtone. În cadrul ediției din acest an a Festivalului Serilor Filmului Românesc (SFR), publicul este așteptat să se bucure de filme cunoscute din cinematografia rom&a









