Sărbătoarea Crăciunului a început să-şi piardă din intensitate în mediul rural al judeţului Maramureş odată cu pătrunderea televiziunii pe cablu, a telefonului mobil cu acces la internet şi a numărului mare de români care au plecat să muncească în străinătate.

"Din păcate, sărbătoarea Crăciunului a început să-şi piardă din farmecul de odinioară. (...) Acum, zece sau douăzeci de ani, lumea era un pic mai liniştită, mai puţină agitată şi nu era fuga asta după cumpărători în ritmul de acum. Fără a părea nostalgic, cred că extinderea televiziunii pe cablu/satelit, internetul pe telefon mobil şi alte facilităţi, de altfel, folositoare confortului vieţii a schimbat comportamentul oamenilor din sat. Dar şi la oraş e acelaşi fenomen. Lumea a devenit mult mai retrasă, foarte puţinii adulţi mai merg cu colinda la prieteni sau între familii, însă, singurul lucru remarcabil e că primesc colindători, îndeosebi, copii. Acesta pare a fi preţul modernităţii şi riscul de a pierde odată cu trecerea timpului farmecul sărbătorii Crăciunului. (...) Pe lângă acest comportament mai există şi cel al îndepărtării oamenilor. E vorba de foarte mulţi români, inclusiv de la noi, oameni care muncesc în străinătate şi care nu în fiecare an de Crăciun sau Anul Nou, reuşesc să ajungă acasă din diferite motive. Totuşi, legătura cu familia rămasă în ţară există, iar aici tehnologia comunicaţională este de ajutor" a declarat, marţi, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei " Clepsidra de Cristal " din localitatea Tăuţii Măgherăuş, prof. Emil Crâncău, în vârstă de 80 de ani.

Odinioară, satul maramureşan era un "colţ de rai" în perioada sărbătorilor de iarnă şi lumea trăia cu intensitate fiecare zi.

"Totul, absolut totul se schimba din momentul începerii postului (de Crăciun - n.r.) când familiile se pregăteau de întâmpinarea sărbătorii. Postul era ţinut în majoritatea familiilor, iar vârstnicii erau cei care puneau mare preţ pe respectarea postului, gest insuflat şi celorlalţi membri din familie. Existau familii şi probabil mai există şi azi în satele sau cătunele izolate care intrau în post cu toată vesela din bucătărie schimbată. Adică, mâncarea de post era servită şi pregătită în vase noi, vase care se folosesc doar pentru pregătirea mâncării de post. Era, de fapt, un semn de purificare, curăţare interioară pe lângă multe alte gesturi şi lucruri care se petreceau într-o gospodărie. Totul ce se petrecea aducea satului atmosfera unui mic colţ de rai", a spus Emil Crâncău.

Foto: (c) Leontin Cupar/AGERPRES

O particularitate a satului pe durata postului erau şezătorile, prilej de cunoaştere a tinerilor şi aflarea veştilor din sat.

"Şezătoarea, poate era de departe unul dintre cele mai aşteptate momente din postul Crăciunului. Era locul unde se întâlneau băieţii cu fetele, dar şi locul în care femeile lucrau manual diverse bunuri care urmau să fie folosite în casă. Şezătoarea era organizată la casa unei gazde, iar pe toată durata postului şezătoarea se putea roti şi pe la alte familii care îşi arătau disponibilitatea. Tot în şezătoare, copii învăţau colindele, iar tinerii învăţau Viflaimul, un teatru popular foarte cunoscut. Un alt rol al şezătorii era acela de vorbi despre noutăţile din sat. (...) Era ca un fel de buletin de ştiri al satului cu toate întâmplările plăcute sau mai puţin plăcute. Regret faptul că azi, în prea puţine sate sau comune, şezătoarea este respectată. (...) A dispărut cu o generaţie care deja are acces la foarte multe bunuri", a mai adăugat Emil Crâncău.

Acesta afirmă că Ajunul Crăciunului şi sărbătoarea Crăciunului reprezintă bucuria supremă a celui mai important reper din viaţa creştinătăţii.

"Seara de Ajun, momentul în care e marcată Naşterea Mântuitorului, e cel mai important reper din viaţa creştinătăţii pe care satul românesc a reuşit să o transpună prin colindă şi pregătire. Un moment deosebit al bucuriei, al naşterii lui Iisus. (...) Era şi încă îmi place să cred că s-a păstrat un foarte frumos obicei; acela ca bradul să fie adus din pădure, în seara de Ajun, atunci să fie împodobit de familie. E un sentiment cu totul aparte, iar toate aceste gesturi să ştiţi că poartă o simbolistică şi nu sunt deloc întâmplătoare în viaţa satului. (...) În seara de Ajun, primii care merg cu colinda sunt copii, urmaţi de tineri şi târziu în noapte, adulţii. Pe parcursul nopţii, unii tineri merg cu Viflaimul. (...) Colindătorii cu mic şi mare sunt cei care vestesc Naşterea Domnului, iar bucuria se întinde pretutindeni. În ziua de Crăciun se mergea şi încă se mai merge la biserică îmbrăcat în haine noi, iar în unele bisericii, teatrul popular Viflaimul este primit în biserică. (...) Colindele lungi sau mai scurte fac parte din patrimoniul satului românesc din cultura veche ce încă se mai păstrează din generaţie în generaţie şi asta, zic, eu e un lucru bun, nu suntem chiar pierduţi ", a mai spus Emil Crâncău.

El mai subliniat că sărbătoarea Crăciunului şi cea a Anului Nou reprezintă trăirea într-o credinţă a dăruirii şi a frumosului.

"Oamenii simt că trăiesc credinţa, că se apropie mai mult de Dumnezeu şi de ceilalţi. De la Sfântul Nicoale şi până dincolo de Anul Nou, oamenii trăiesc altfel, au plăcerea de a dărui şi credinţa că de sărbători totul este posibil", a conchis Emil Crâncău. AGERPRES/(A - autor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)