Festivalul SoNoRo - între 1 şi 17 noiembrie; Popovici: Şi-a tras seva din marile cărţi ale lumii

Iniţiatorul şi directorul Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo din Bucureşti, muzicianul Răzvan Popovici, afirmă că ediţia a XIX-a a evenimentului îşi propune, prin intermediul unui concept inedit, să apropie publicul de literatură.
"În acest an, titlul ediţiei, 'Ex libris', vorbeşte de la sine, deci este o ediţie care şi-a tras seva, să spunem aşa, din marile cărţi ale lumii - 'Un veac de singurătate' al lui Marquez, 'Jocul cu mărgele de sticlă' al lui Hermann Hesse, James Joice, Bulgakov ş.a.m.d. Foarte mult repertoriu în premieră, mulţi artişti noi, câteva spaţii noi şi, zic eu, un concept al ediţiei care cred că poate apropia mult oamenii de literatură şi care va arăta în mod concret cât de asemănătoare sunt activitatea de a citi şi aceea de a asculta muzică", a declarat Popovici pentru AGERPRES.
El a adăugat că SoNoRo rămâne, "ca întotdeauna, o mare aventură muzicală, poate cea mai mare aventură muzicală a anului".
"Pentru că SoNoRo reuşeşte să deschidă inimile şi sufletele oamenilor într-un mod extrem de personal, extrem de inventiv, să le stimuleze curiozitatea, spiritul ludic şi să îi aducă în sălile de concert. Pentru că acesta este lucrul frumos despre SoNoRo, faptul că publicul ne urmăreşte, în Bucureşti, în Cluj, dar şi în locurile mai puţin cunoscute ale ţării", a spus artistul.
Răzvan Popovici a dezvăluit faptul că longevitatea Festivalul SoNoRo se datorează deopotrivă entuziasmului şi muncii.
"Mai avem puţin până la ediţia XX. Cum am rezistat: Păi, în primul rând cu entuziasm, doi - cu tenacitate, trei - cu multă muncă, patru - cu inconştienţă, cinci - cu curaj şi şase - cu bucuria aceasta de a face ceva bine pentru oameni, de a aduce frumuseţea în vieţile ascultătorilor şi de a face oraşul nostru mai frumos", a adăugat Răzvan Popovici.
Artistul a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, noutăţile din programul ediţiei 2024 a Festivalului SoNoRo, programat să se desfăşoare în perioada 1 - 17 noiembrie.
Concertul de deschidere - "Păstorii nopţii" va avea loc vineri, 1 noiembrie, de la ora 19,30, la Palatul Bragadiru, având ca protagonist pe Alexis Cárdenas, unul dintre cei mai importanţi violonişti ai generaţiei sale, alături de grupul Recoveco.
Vor urma concertele de la Sala Radio ("If music be the food of love" - 2 noiembrie, ora 19,30), cu un intermezzo literar susţinut de actorul Vlad Ivanov, Club Expirat ("The Sixth Sense" - 3 noiembrie, ora 21,00), Centrul Naţional de Artă "Tinerimea română" ("Parfumul" - 3 noiembrie, ora 11,00), ARCUB ("Orbirea" - 3 noiembrie, ora 16,00), Muzeul Naţional de Artă al României - Sufrageria Regală ("To the Lighthouse" - 4 noiembrie, ora 19,30), Ateneul Român ("Manuscripts Don't Bur" - 5 noiembrie, ora 19,30), Teatrul Recul ("Life Is Elsewhere" - 6 noiembrie, 19, 30) etc.
În Capitală, sunt programate concerte şi la Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, Sala Mare a Institutului Cultural Român, Muzeul Naţional de Artă Contemporană.
La Cluj vor avea loc concerte la Casino - Centrul de Cultură Urbană, Colegiul Academic - Sala Auditorium Maximum, Biserica Evanghelică-Luterană, Casa Boema, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Casa NUMAA.
Printre ansamblurile şi soliştii care vor evolua pe scenele SoNoRo 2024 se numără Ansamblul Janoska, Cvartetul Fine Arts, Nikita Boriso-Glebsky, Boris Brovtsyn, Amaury Coeytaux, Alexandra Conunova, Francesco Ionaşcu, Abigél Králik, Solenne Paidassi, Aylen Pritchin etc.
"Pentru prima dată va veni Hartmut Rohde, este unul dintre cei mai importanţi violişti ai Germaniei, profesor la Berlin, Tomoko Akasaka, pe care o ştiţi, va fi cea de-a treia violistă a festivalului. La violoncel avem, pe lângă cei trei pe care-i iubiţi - Andreas Brantelid, Valentin Răduţiu, Justus Grimm - o să-l avem pentru prima dată pe Thomas Carroll, violoncelist londonez, care e profesor la Koln, Torleif Thedéen, care este unul dintre cei mai apreciaţi violoncelişti ai Scandinaviei, vine pentru a doua oară la SoNoRo. Contrabas - Zoran Marković, întotdeauna sufletul unui grup de muzicieni, la Pian o avem pe Eva Garet, care va cânta în concertul shakespearean de la Sala Radio, Christian Ihle Hadland, unul dintre importanţii pianişti ai Norvegiei, şi Marianna Shirinyan, care a cucerit multe scene ale lumii. Apoi suflătorii, Thorsten Johanns şi Diego Chenna şi Olivier Darbellay la Corn, ca şi Pauls Putnins, Voce", a arătat Răzvan Popovici.
Totodată, în programul festivalului va fi continuată seria "Întâlnirilor SoNoRo", începută anul trecut, până în prezent fiind stabilite două întâlniri, găzduite la Bucureşti şi Cluj. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Festivalul Internațional de Teatru Idiș TES FEST, în perioada 21 - 30 mai
Cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Idiș TES FEST va avea loc în perioada 21 - 30 mai, la Teatrul Evreiesc de Stat. ''Teatrul Evreiesc de Stat își continuă misiunea de a celebra identitatea culturii idiș marcând un moment important în acest an - aniversarea a 185 de ani de la nașterea lui
Tronul, tunica și casca domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prezentate într-o expoziție omagială la Piatra-Neamț
Tronul, trusa de pistoale de duel dăruită de împăratul Napoleon al III-lea, tunica și casca de colonel de lăncieri care i-au aparținut lui Alexandru Ioan Cuza sunt prezentate, începând de marți, într-o expoziție inedită la Muzeul de Artă Piatra-Neamț, dedicată împlinirii a 150 ani de la moartea domnitorului. '
Senat/Comisia de cultură: Marți - 'De la Podul de flori la Muzeul Presei - pagini de istorie', eveniment de diplomație culturală
Comisia pentru cultură și media a Senatului organizează marți, la Galeriile Madrigal ale Palatului Parlamentului, un eveniment de diplomație culturală, memorie colectivă și afirmare identitară, intitulat 'De la Podul de Flori la Muzeul Presei - Pagini de Istorie'. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Agenția Națională de
Bihor: Expoziția 'Maria a României, Regină și artistă', la Muzeul Țării Crișurilor timp de două luni
Muzeul Țării Crișurilor Oradea a anunțat luni vernisajul expoziției 'Maria a României, Regină și artistă', ce va avea loc vineri, 9 mai, și va putea fi vizitată timp de două luni. 'Expoziția explorează latura artistică a Reginei Maria a României, care a fost nu doar ocrotitoare a artelor, colecționară de artă, scriitoar
Sesiunea comemorativă '75 de ani de la Noaptea demnitarilor' - marți, la Academia Română
Sesiunea comemorativă '75 de ani de la Noaptea demnitarilor', despre încarcerarea mai multor persoane de către regimul comunist, va avea loc, marți, începând cu ora 10:00, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis, luni, AGERPRES, evenimentul, organizat de Institu
Spectacolul 'Florile salcâmilor nebuni' - prezentat de Tudor Gheorghe, la Sala Palatului
Spectacolul 'Florile salcâmilor nebuni' va fi prezentat de Tudor Gheorghe, luni, la Sala Palatului din Capitală, începând cu ora 19:00. Potrivit site-ului www.tudor-gheorghe.ro, artistul va fi acompaniat de Orchestra Concertino din Chișinău, sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu.
Expoziția 'Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei' - la Muzeul Geologic Național
Expoziția 'Patrimoniul natural și cultural al Dobrogei', dedicată prezentării valorilor patrimoniului național din județele Constanța și Tulcea, se deschide, luni, la Muzeul Geologic Național. Expoziția cuprinde 50 de panouri grupate în cinci secțiuni: Patrimoniul cultural construit, Patrimoniul cultural imaterial al etniilor dob
Prezidențiale2025/ Patriarhul Daniel s-a prezentat la urne; a votat la o secție din Capitală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a votat, duminică după-amiază, la primul tur al alegerilor prezidențiale. Patriarhul a ajuns în jurul orei 17:30 la secția de votare amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale 'Ienăchiță Văcărescu' din Capitală, unde și-a exercitat dreptul de a alege, informează Agenția de
Prezidențiale2025/ Artiștii îndeamnă românii să meargă la vot
Regizoarea și scenarista Lia Bugnar, regizorul Vlad Massaci, cântărețele Alina Eremia și Andra și actrița Ofelia Popii sunt câțiva dintre artiștii care îi îndeamnă pe români să își exprime, duminică, la alegerile prezidențiale, dreptul la vot. Lia Bugnar este de părere că alegerile 'vor fi o oglindă în care vom afl
Botoșani: Casa Memorială 'George Enescu' din Liveni, resfințită la 70 de ani de la moartea marelui muzician român
Casa Memorială 'George Enescu' din Liveni a fost resfințită, duminică, în urma unui proces de restaurare printr-un proiect cu fonduri europene. Ceremonia de resfințire a casei în care s-a născut Enescu a avut loc cu prilejul marcării a 70 de ani de la moartea marelui muzician român.
CNA: România TV - obligată să difuzeze pe 7 mai doar textul deciziei de sancționare
Postul România TV este obligat să difuzeze, în data de 7 mai, în intervalul 18:00 și 21:00, doar decizia de sancționare primită de la Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). Potrivit unui comunicat al CNA transmis, duminică, AGERPRES, întrunit în ședință publică, Consiliul a analizat raportul de monitorizare întocmit de
Prezidențiale2025/ Artiștii îndeamnă românii să meargă să voteze
Artiștii îi îndeamnă pe români să meargă la urne duminică, la primul tur al alegerilor prezidențiale, subliniind importanța votului. Regizorul Erwin Șimșensohn a afirmat c
CORECTURĂ Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare
În știrea cu titlul 'Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare', difuzată duminică, la ora 9:07, pe fluxurile Culte și Muntenia, în al doilea, al treilea și al optulea paragraf se va citi corect Marian Măcăilă Ivanov, în loc de Marian Mihăilă Ivanov. Retransmitem știrea în forma cor
Ziua mondială a libertății presei/ Mediasind cere clasei politice să înceteze atacurile împotriva valorilor jurnalismului
Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind solicită clasei politice, într-un mesaj transmis de Ziua mondială a libertății presei, să înceteze atacurile împotriva valorilor fundamentale ale jurnalismului și să respecte clauza
CNA: România TV, obligată să difuzeze 10 minute numai decizia de sancționare pentru abateri în 'Punctul culminant'
România TV a fost sancționată de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu obligarea de a difuza, sâmbătă, timp de zece minute, în intervalul orar 19:00 - 19:10, numai textul deciziei de sancționare, pentru abateri în emisiunea 'Punctul culminant' de joi. Potrivit unui comunicat al CNA, întrunit &icir