Expoziţia fotografică 'Noi, Poporul', care celebrează Parteneriatul Strategic cu SUA, vernisată la Galaţi
Expoziţia fotografică itinerantă "Noi, Poporul/We the People", care celebrează 25 de ani de Parteneriat Strategic dintre Statele Unite ale Americii şi România, a fost vernisată, joi, la Galaţi, în prezenţa unor oficialităţi locale, dar şi de la nivel central.
Prezentă la vernisaj, Kathleen Kavalec, ambasadorul SUA la Bucureşti, a declarat că relaţia oraşului Galaţi cu Statele Unite ale Americii datează cu câteva decenii înainte ca Statele Unite şi România să stabilească oficial relaţii diplomatice.

"Este potrivit să sărbătorim parteneriatul nostru strategic de lungă durată aici, în Galaţi - un oraş cu o semnificaţie istorică profundă în relaţiile dintre Statele Unite şi România. Relaţia oraşului Galaţi cu Statele Unite datează dinaintea perioadei la care multe persoane s-ar putea gândi, cu câteva decenii înainte ca Statele Unite şi România să stabilească oficial relaţii diplomatice, în 1880. De fapt, în 1840, Anton Negroponte a devenit primul reprezentant al Statelor Unite în ceea ce urma să devină România modernă. El a fost numit viceconsul onorific american atunci când Statele Unite au deschis un consulat la Galaţi", a amintit Kathleen Kavalec.
Rectorul Universităţii "Dunărea de Jos", Marian Barbu, a punctat, la rândul său, că instituţia pe care o reprezintă susţine valori care rezonează cu cele ale Statelor Unite ale Americii, respectiv democraţia, libertatea şi dorinţa de cunoaştere.
"De-a lungul anilor, instituţia noastră a creat un mediu bogat în cunoaştere, cercetare şi diversitate culturală. Ne mândrim cu rolul nostru de a crea legături între oameni, comunităţi şi naţiuni, sprijinind relaţii care depăşesc graniţele şi oferind oportunităţi valoroase pentru studenţi, profesori şi cercetători. În acest fel, susţinem valori care rezonează cu cele ale Statelor Unite ale Americii: democraţia, libertatea şi dorinţa de cunoaştere. Aceste principii comune ne ghidează în misiunea noastră de a educa şi sprijini generaţiile viitoare, asigurându-le că universitatea rămâne un simbol al progresului şi înţelegerii", a precizat Marian Barbu.

Importanţa parteneriatul strategic româno-american a fost subliniată şi de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Florin Pucheanu, care a arătat că acesta oferă linişte Galaţiului, oraş aflat la doar 8 km de războiul din Ucraina.
"E un mare privilegiu să putem vorbi despre acest parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii. Chiar dacă, din păcate, o mare parte dintre bunicii noştri nu a mai apucat să vadă americanii venind, noi avem privilegiul de a ne bucura de prezenţa lor nu doar în România, ci şi la Galaţi. Pentru cei care încă mai pun la îndoială parteneriatul strategic cu America şi securitatea pe care o oferă acest parteneriat strategic, cred că ar trebui să se uite la ceea ce se întâmplă la vecini, la mai puţin 8 km distanţă de punctul în care ne aflăm, şi de cât de liniştiţi putem sta noi în România ştiind că, în cel mai rău caz, maxim nişte rămăşiţe de drone ar putea cădea pe teritoriul românesc', a afirmat Pucheanu.
Legăturile istorice dintre România şi SUA au fost evocate şi de preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

"Parteneriatul strategic nu este de 25 de ani sau de 27 de ani, este de 170 şi ceva de ani, când s-a înfiinţat Consulatul la Galaţi, când aici, la Galaţi, a fost prima Comisie Europeană a Dunării (...). Şapte ani de zile mai târziu, a apărut şi prima navă la Galaţi, o navă americană, bineînţeles, în schimbul de mărfuri. Ne bucură enorm de mult parteneriatul strategic, pentru că astăzi şi România, dar şi Galaţiul, sunt mai liniştite datorită acestui parteneriat, pentru că vedem ce se întâmplă noaptea pe cerul liber văzând drone sau auzind tot felul de sunete care nu sunt tocmai prietenoase. Noi vom fi aici de fiecare dată, aşa cum am fost şi acum doi ani şi ceva şi acum trei ani şi acum un an şi ceva, când mii de oameni din Ucraina au trecut pe aici, i-am găzduit şi au văzut ospitalitatea gălăţenilor şi a românilor", a declarat Costel Fotea.
Ministrul consilier Doru Liciu - Unitatea Arhive Diplomatice din Ministerul Afacerilor Externe, prezent şi el la vernisaj, a arătat că, în condiţiile războiului de peste graniţă, "agresiunii total disproporţionate a Rusiei împotriva Ucrainei", poate fi apreciată mai bine valoarea parteneriatului strategic dintre România şi SUA.
"La câţiva kilometri de noi putem constata urmările unui război ilegal, a unei agresiuni total disproporţionate a Rusiei împotriva Ucrainei şi, în acest context, putem aprecia mai bine valoarea acestui parteneriat strategic cu Statele Unite ale Americii. Vedem că nimic nu este câştigat pentru totdeauna, nici securitatea, nici libertatea, nici prosperitatea şi pentru aceasta trebuie să fim fermi şi să apărăm valorile în care credem. Această relaţie privilegiată cu Statele Unite este garantul cel mai de preţ că putem spera la un viitor mai bun pentru copiii noştri şi tocmai de aceea cred că avem datoria ca peste 25 de ani, când ne vom reîntâlni la Galaţi, să putem puncta mult mai multe întâlniri şi mult mai multe realizări. Este un drum care abia a început", a afirmat Doru Liciu.

Prefectul de Galaţi, Andreea-Anamaria Naggar, a vorbit despre valorile şi obiectivele parteneriatul cu SUA.
"Astăzi marcăm un moment deosebit de important în istoria relaţiilor dintre România şi Statele Unite ale Americii. Nu aniversăm doar un simplu acord diplomatic, ci celebrăm un simbol profund al prieteniei, al colaborării şi al angajamentului nostru comun faţă de valorile democratice şi securitatea globală. Am trecut împreună prin numeroase provocări, dar parteneriatul strategic România-Statele Unite şi-a păstrat neclintite valorile şi obiectivele fundamentale şi anume: consolidarea democraţiei, promovarea prosperităţii cetăţenilor români şi americani, precum şi susţinerea intereselor comune pentru dezvoltarea economică", a declarat Andreea-Anamaria Naggar.
Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun, a oferit evenimentului o notă de spiritualitate, punctând că SUA este "apărătoarea Bibliei", iar pacea - "temelia solidă a viitorului". El a vorbit, de asemenea, despre ospitalitate.
"Aceasta înseamnă să ai întotdeauna un loc la masă, în inima ta, pentru fratele tău, omul care se află străin, bolnav, sărac sau migrant. Am învăţat de la Iisus Hristos să rupem din pâinea noastră şi atunci vom avea mai mulţi fraţi", a spus înaltul prelat.
La vernisajul expoziţiei fotografice "Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic" a participat şi Claudia Nicolae, directorul AGERPRES. Aceasta a explicat importanţa fotografiei de presă, subliniind gradul ei de obiectivitate, deoarece "nu este nici retuşată, nici photoshopată, este aşa cum fotoreporterul a surprins-o în acel moment".
"Jurnaliştii AGERPRES au încercat, de-a lungul istoriei, să surprindă momente de presă. (...) Există mai multe tipologii de fotografie. Dacă vorbim de fotografia artistică, încercăm să scoatem în evidenţă un moment sau un loc frumos. Dacă vorbim de fotografia de presă, acolo vom vedea obiectivitatea acelui moment. Fotografia, faţă de ştirea de presă, reprezintă cel mai intangibil moment istoric. O fotografie, mai ales în arhiva AGERPRES, nu este nici retuşată, nu este nici photoshopată, este aşa cum fotoreporterul a surprins-o în acel moment. De aceea preţuiesc astfel de expoziţii, pentru că în primul rând promovează istoria pe care AGERPRES o deţine şi în al doilea rând ne pune pe noi, jurnaliştii, acolo unde ne este locul, parte a istoriei fiecărei etape a României", a afirmat Claudia Nicolae.
"Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic" este un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice, culturale dintre poporul român şi cel american, încă de la începutul Parteneriatului Strategic, în anul 1997.
''Cele 150 de fotografii cuprinse în această expoziţie creează un cadru personal pentru Parteneriatul Strategic, din trecut şi din prezent, şi oferă posibilitatea de a experimenta prietenia şi colaborarea între cele două popoare, într-un nou mod. Expoziţia se axează pe tema 'Noi, Poporul'/ 'We the People' care este faimosul preambul al Constituţiei Statelor Unite şi întruchiparea legăturilor umane care formează punţi de înţelegere şi cooperare între popoare. Diplomaţia şi prietenia bilaterală de succes se bazează pe aceste legături şi pe valorile comune pe care le înglobează'', precizează Ambasada SUA într-un comunicat de presă.
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a contribuit cu 20 de poze din fluxul de fotografie şi din Arhiva Fotografică a Agenţiei, iar Unitatea Arhive Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe - cu 13 fotografii.
Expoziţia fotografică a putut fi vizitată în mai multe oraşe, în ultimii doi ani: Craiova, Timişoara, Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Oradea, Suceava, Braşov. În perioada 5-25 septembrie 2024, expoziţia poate fi vizitată la Galaţi. AGERPRES/(A, AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Ecaterina Ignat/AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau
Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p
Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți
Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor
Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț
Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie
Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k
Patriarhul Daniel îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea; Suveranul Pontif urmează să sufere o intervenție chirurgicală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, luni, Papei Leon al XIV-lea, prin care îi urează 'mult ajutor de la Dumnezeu', pentru a depăși problemele de sănătate cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor
Galați: Ajutoare oferite persoanelor cu dizabilități și unei familii vulnerabile de Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'
Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepis
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune pe 16 octombrie, sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
AnulBrâncuși/Gorj: Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, expuse în premieră la Târgu Jiu
Peste 30 de fotografii rare, realizate de Constantin Brâncuși, vor fi expuse în premieră la Târgu Jiu, pe 22 octombrie, în Anul Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea sculptorului, informează, luni, un comunicat al Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare 'Constantin Brâncuși' din municipiu. Vernisajul are loc
Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif
Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Bihor: Uniforme militare și caschete - în expoziție la Muzeul Orașului Oradea
O colecție de 36 de uniforme militare și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări, reunite într-o expoziție dedicată istoriei, identității naționale și păcii, poate fi vizitată, începând de sâmbătă, la Muzeul Orașului Oradea din Cetate. Semnată de Petru Costin, colecționar din Republica Moldova, expoziția tr
AnulBrâncuși/Iași: Lucrarea 'Rugăciunea' lui Brâncuși, în centrul expoziției 'Sacrul la feminin' organizată la Muzeul Mitropoliei
Lucrarea 'Rugăciunea', a lui Constantin Brâncuși, considerată a fi una dintre capodoperele sculpturii românești, este expusă în perioada 9-30 octombrie, la Muzeul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul expoziției 'Sacrul la feminin. De la Facerea Lumii la Rugăciunea lui Brâncuși', organizată de Arhiepiscopia Iașilor î
REPORTAJ Timiș: Sanctuarul neolitic de la Parța, atracția weekendului la Festivalul de arheologie experimentală 'PreHistoria'
Cea de-a doua ediție a Festivalului 'PreHistoria', organizat de Muzeul Național al Banatului (MNB), în perioada 9 - 11 octombrie, a deschis, vineri, porțile celui mai mare sanctuar neolitic din Europa, care se află la Parța și poartă o istorie de peste 6.000 de ani. Festivalul 'PreHistoria' permite să retrăim cotidianul comunităților neol
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
AnulBrâncuși/ Gorj: Peste 40 de speakeri la Târgu Jiu, la Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO (GALERIE FOTO)
Târgu Jiu devine, între 22 și 26 octombrie, scena unui dialog internațional despre Constantin Brâncuși, în această perioadă urmând să se desfășoare Conferința Internațională ''Filosofia Formei'', sub Patronajul UNESCO, și Expoziția ''Brâncuși. Fotografia: Atelierul Invizibil'', cu fotografii original










