O serie de detalii inedite despre personalităţi de marcă ale teologiei, artei şi literaturii române şi despre cum a reuşit comunitatea românească din Sighişoara să îşi crească elitele într-un oraş dominat de saşi, au fost dezvăluite de directorul Muzeului de Istorie, Nicolae Teşculă, în volumul "Contribuţii la Istoria românilor din Sighişoara".

"Lucrarea 'Contribuţii la Istoria românilor din Sighişoara', apărută la editura Mega din Cluj-Napoca, tratează istoria comunităţii româneşti din Sighişoara. Se ştie faptul că Sighişoara a fost un oraş săsesc întemeiat în secolul al XIII-lea. Până în 1945, majoritatea populaţiei era formată din etnici germani, de către saşi, dar a existat şi o viguroasă comunitate românească care s-a dezvoltat la poalele Cetăţii Sighişoara, în fostele grădini ale oraşului, în zona actualului cartier Corneşti. Practic în secolul al XVIII-lea în această zonă se construieşte şi o biserică ortodoxă şi în jurul acestei biserici şi a familiei preotului Zaharia Boiu se va dezvolta întreaga comunitate românească. Lucrarea încearcă să prezinte evoluţia demografică a acestei comunităţi, apoi anumite aspecte cu privire la elita românească, în special familia Zaharia Boiu, apoi prezenţa unor familii de negustori români, din care se remarcă familia Demian", a declarat, pentru AGERPRES, Nicolae Teşculă.

Potrivit istoricului, un membru de vază al familiei Demian va fi, în perioada interbelică, un renumit pictor de biserici, Anastase Demian, cel care a pictat catedrala din Timişoara, cea din Cluj şi Biserica Sfânta Treime din Sighişoara.

"Anastase Demian a avut nişte unchi cunoscuţi, unul dintre ei a fost Otto Demian, care ajunge ofiţer în armata austro-ungară în corpul honved şi în perioada Primului Război Mondial este şeful departamentului de buget al acestui corp de armată. De asemenea, prezenţa unui senator al oraşului, este vorba de Ioan Şandru, care este al doilea absolvent al Gimnaziului Săsesc din Sighişoara, după Zaharia Boiu junior, apoi un alt funcţionar care ţinea de comitatul Târnava Mare, un unchi al renumitului critic literar Ilarie Chendi. De asemenea, în această perioadă se evidenţiază şi o elită feminină din înalta societate, care participă la o întreagă serie de serate muzicale prin care se adunau fonduri pentru şcoala confesională ortodoxă", a precizat Teşculă.

La începutul secolului XX, a spus istoricul, la Sighişoara apare şi prima învăţătoare la şcoala profesională ortodoxă, este vorba de Cornelia Ciceiu, nepoata protopopului Zaharia Boiu.

"În carte sunt tratate şi aspecte cu privire la istoria şcolii ortodoxe care a funcţionat în Cetate, atât pe actuala stradă a Cositorarilor, cât şi pe strada Bastionului. Mai prezint evoluţia învăţătorilor, tineri absolvenţi de teologie, care înainte de căsătorie deveneau învăţători, iar prin căsătorie îşi alegeau parohie şi deveneau preoţi în satele din jurul Sighişoarei şi nu numai. Mai arăt ceea ce se preda, care era nivelul de educaţie al elevilor - era ceva interesant în această epocă, fiindcă şcoala ortodoxă era o şcoală mixtă, pentru că alte şcoli erau şcoli de fete sau şcoli de băieţi, dar şcoala profesională ortodoxă din Sighişoara era o şcoală mixtă", a spus Nicolae Teşculă.

În lucrarea sa, a mai arătat directorul Muzeului de Istorie din Sighişoara, a încercat să prezinte viaţa românilor sighişoreni şi legătura lor cu oraşul, cu celelalte comunităţi din oraş, în perioada cuprinsă între a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi secolul al XIX-lea.

"Cei mai bogaţi dintre românii din Sighişoara vor ajunge să îşi dea copiii la clasele superioare, pentru că şcoala confesională ortodoxă era o şcoală primară, a avut doar trei clase. Aşa că îşi dădeau copiii fie la gimnaziul evanghelic, fie la şcoala reală unde făceau matematici, fie la şcoala meşteşugărească şi astfel, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au început să devină o elită care se evidenţia în cadrul populaţiei din Sighişoara", a mai precizat autorul.

În prefaţa cărţii se arată că Sighişoara, întemeiată în secolul al XIII-lea de către coloniştii germani, a jucat un rol important în cadrul istoriei Transilvaniei, evidenţiindu-se, în special, în domeniul meşteşugurilor, ale căror tradiţii în cadrul breslelor se întinde pe o perioadă de secole.

"Epoca modernă găseşte oraşul sub impactul procesului de modernizare, care a determinat o rupere a tradiţiei breslelor şi, implicit, o modificare a structurii etnice a populaţiei oraşului, fără însă a modifica preponderenţa saşilor. Secolul al XVIII-lea găseşte urbea de pe Târnava Mare într-o situaţie complicată. Afectată grav de numeroasele încartiruiri de trupe şi de epidemii repetate de ciumă, la începutul lui 1700 puţine dintre familiile care au participat la întemeierea oraşului şi la evoluţia acestuia, în vremurile sale de glorie, mai erau în viaţă. Din punct de vedere economic, sistemul breslelor intră în declin. Prima breaslă afectată este cea a aurarilor, prinsă în diverse procese cu privire la calitatea muncii depuse şi la valoarea produsului finit. Apoi cositorarii erau puternic concuraţi de produsele de import din sticlă şi faianţă, la fel şi ţesătorii", se mai arată în introducerea cărţii "Contribuţii la Istoria românilor din Sighişoara". AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)