Cinci scrisori semnate de Avram Iancu, din care una adresată împăratului Franz Iosif, dar neexpediată, precum şi cea considerată a fi ultima scrisă de "Crăişorul munţilor", pot fi văzute în premieră, pe durata lunii august, în cadrul unei mini-expoziţii vernisate marţi la Muzeul Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia.

În anul bicentenarului naşterii lui Avram Iancu, muzeul din Alba Iulia a organizat mai multe expoziţii dedicate "Crăişorului munţilor", pentru cea din luna august fiind alese cinci scrisori aflate în patrimoniul muzeului din anul 1929 şi care ne oferă şansa să-l privim pe acesta în diferitele perspective care-i compun personalitatea, după cum a afirmat istoricul Dragoş Ursu.

"Sunt cinci scrisori, trei din timpul revoluţiei (de la 1848/1849 - n.r.), ele au fost şi cele mai publicate, reluate în toate colecţiile documentare, iar două din anii următori revoluţiei, din a doua parte a vieţii lui Avram Iancu", a spus, marţi, la vernisaj, Dragoş Ursu.

Prima scrisoare, datată 21 decembrie 1848, cuprinde instrucţiunile lui Avram Iancu privind anchetarea prizonierilor, care ne arată imaginea unui lider revoluţionar responsabil faţă de prizonieri, pentru care dă instrucţiuni să fie trataţi cu omenie, şi intransigent faţă de corupţie.

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

Este un text olograf scris în limba română, cu caractere latine: "De la Prefectu Instrucţiune

1. Mărturiile cu toată solemnitatea să se joare* (ceară - n.r.)
2. Nici invinuitu, nici mărturia nu trebue altmintrelea tractată de câtu cu blândeţe.
3. Cellu mai mic semnu de prepusu de a primi mituire să nu aud, la care punct a vă aduce aminte în numele cinstei voastre vă provocu.
4. Curgerea comisiunii la ascultarea martorilor şi a învinovăţiţilor să fie verbală.
5. Cei vinovaţi să se pue in padia** (pază - n.r.) în case cinstite la români în Abrud, până voi căpăta raportare.
6. Cu toate puterile să fiţi a răspândi o idee de blândă tractare în acest lucru cu ungurii. Câmpeni 21 Dec 1848 Avram Iancu Prefect"

Scrisoarea fost publicată iniţial de Silvestru Moldovan, în numărul de debut al seriei "Documente privind mişcările românilor din anii 1848/49", din "Gazeta Transilvaniei", nr. 120/1891.

Cea de-a doua scrisoare, din 24 aprilie 1849, a fost adresată comandantului militar austriac din Zarand, a menţionat Dragoş Ursu.

"Aceasta ni-l prezintă pe Avram Iancu îngrijorat de soarta armatei sale, iar pentru asta încearcă să-i facă conştienţi pe austrieci că fără sprijinul lor nu poate face faţă presiunii revoluţionarilor maghiari. Depeşa a fost redactată chiar a doua zi după întâlnirea cu Ioan Dragoş, trimis de Kossuth Lajos să negocieze, în fapt să impună condiţii grele, cu revoluţionarii români", a explicat istoricul.

Pe verso scrie astfel: "De la prefectul Legiunii Aurar., Avram Iancu Excelenţei Sale, generalului comandant al Corpului de armată austriac ces. Regest, cel mai apropiat de ţinutul Zarandului, în Oradea-Mare, sau unde se va afla: Oficial, Urgent".

Conţinutul scrisorii este următorul: "Excelenţa voastră! Până în prezent am apărat minele şi munţii de năvălirea duşmanului, dar în continuare nu voi putea rezista cu oamenii mei mai mult de una sau cel mult două săptămâni. Dacă în acest timp nu vom primi ajutor din partea unui corp de armată austriacă, atunci foametea, de curând ivită, mă obligă să mă predau atât din cauza lipsei crescânde de seve, cât şi datorită nemulţumirii şi lipsei de curaj tot mai evident a oamenilor, întrucât importul de alimente este închis din toate părţile. În acest sens, ni s-au făcut chiar în prezent propuneri de pace din partea duşmanului, pe care le voi amâna câtva timp, în speranţa primirii de ajutor din partea vreunui corp din armata austriacă. Rog, deci, pe Excelenţa voastră să vă înduraţi de moţii mei credincioşi şi devotaţi Casei imperiale şi să împiedicaţi instalarea duşmanului în acest ţinut, de unde cu greu va mai putea fi scos. Întrevăzând pe curând un răspuns îmbucurător rămân al Excelenţei voastre".

Textul este scris în limba germană şi are pe verso sigiliul Prefecturii Auraria Gemina.

Şi această scrisoare a fost publicată iniţial de către Silvestru Moldovan, în "Gazeta Transilvaniei", nr. 127/1891.

"A treia scrisoare, din 27 mai 1849, trimisă tribunului Boer în toiul luptelor cu maiorul Hatvani, ne dezvăluie modul de conducere militară al eroului: lapidar, concis, realist", a arătat Dragoş Ursu.

Contrasemnată de tribunul Nicolae Corcheş, scrisoarea este un text olograf scris în limba română cu caractere chirilice.

"Frate Boer, După scrisoarea dată de comandantul Iambor, ca tot lagărul să meargă acolo unde porunceşte, pentru aceea dară dă-i 200 de oameni, intre care să fie şi puşcaşi. Celălalt lagăr să rămâie în loc, să nu se mişte de acolo, fiindcă nu ştiu in cătrău ne va chema soartea. Dat în Câmpeni, 849 Maiu 27 zile", document publicat de Eugen Hulea în volumul "Studii şi documente privitoare la Revoluţia Românilor din Transilvania în anii 1848-1849. Documente din colecţiile Academiei Române, Asociaţiunii Transilvane şi ale Muzeului Ardelean", apărut la Sibiu în 1944.

"Ultimele două scrisori ne descoperă tragismul destinului post-revoluţionar al lui Avram Iancu", a arătat istoricul Dragoş Ursu.

Astfel, cea din 24 martie 1867, adresată împăratului Franz Iosif, dar neexpediată, ni-l prezintă pe Iancu în perioada dramatică a peregrinării sărace, amplificate după moartea tatălui său din 1856.

"Către Majestatea Sa C.R. şi Apost. Francisc Iosif I-ul Ces. Austriei Reg. Ung etc. etc. etc. în Viena - prea umilit recurs - a lui Avram Iancu, Generalul Munt. - pentru o graţioasă agiutorinţă sau subvenţiune", a scris Iancu pe verso.

Textul propriu-zis al scrisorii, scrise în limba română cu caractere latine, este următorul: "Majestatea ta C. R. Apostolica! Luând în prea nalta gracioasa considerare starea mea presentă nu prea favoritare, ci tot dreptul vrednica de a se numi misera, precum aceasta Majestăţii voastre vă pot fi bine cunoscută, ami eu prea umilita îndrăsneală a recurge şi prin aceasta spre a mă putea uşura, şi în câtva îmbunătăţi soartea, a mă subvenţiona cu vreo ajutorinţă sau remuneraţiune, după aceia înaltă graţie amăsurîndă. După care umilita mea rugare încredinţiat şi recomandat clemenţei C.R. şi Aple a M. Vtre rămân - Halmagiu 24. Mar. 1867 - cel mai devotat şi aplecat credincios suspus - Avram Iancu m. p. - General".

Istoricul Dragoş Ursu a precizat că Iosif Şterca Suluţiu, cel care a publicat scrisoare, a adnotat pe verso: "Sermanul lancu, amicul meu din tinereţe, a purtat în buzunar această suplică cinci ani, a răbdat mult... foarte mult... a cerşit chiar, dice-se - dar suplica totuşi n'a trimis-o la destinaţie . . . Această suplică s'a găsit în buzunarul unei sarici (suman, tundră) ţerănesci, care o lăsase el la pretorul din Halmagiu, Alexandru Sterca Şuluţiu, care i-a schimbat vestmintele, îmbrăcându-1 din creştet pană'n tălpi cu vesminte cum se cade".

Iosif Şterca Suluţiu adaugă faptul că Iancu a murit în 10 septembrie 1872, "într'o stare de tot deplorabilă".

"Dormi în pace, nefericite amice! In dziua de azi nu ne este ertat să-ţi ridicăm o cruce la mormânt, nici să-ţi facem o biografie, cum ai merita; dar dormi liniştit, va veni o di, când vom fi liberi, iar atunci se va găsi condeiul, care să te învie din morţi şi să-ţi facă numele nemuritor. Voiu contribui şi eu din parte-mi la nemurirea numelui teu pentru meritele tale şi pentru dragostea şi alipirea ta, pe care ai arătat-o în toată viaţa ta faţă cu familia noastră. Chiar în ultimii ani ai vieţii tale, când mintea ta se întunecase, iar sufletul teu s'a frânt, când de nime nu te mai interesai, umbra tatălui meu, a 'Controlorului Şuluţiu', ţi-se înfăţişea adesea, te impresiona şi-ţi reîmprospăta suveniri plăcute, căci adese întrebai răstit: 'cunoscut-ai pe controlorul Şuluţiu?' Şi când ţi-se răspundea. 'Da!' atunci cu drag diceai: 'Vecii acela a fost om de omenie şi Român adevărat!' Rătăciai prin munţi, cântând cu o rară măiestrie din fluer doine de jale; în acei munţi, cari sub comanda ta resunau de strigătul de vitejie, iar acuma căutai singurătatea, alungat de valurile vieţii şi de ingratitudinea oamenilor dela putere. Poporul se aduna în jurul teu şi te asculta în tăcere cu o sfântă pietate, mai ales când cântai din gură doina făcută de tine: 'Frundă lată de pe baltă, Fostu-mi-a şi bine-odată; Dar s'a întors frunza pe tău Şi-am ajuns la atâta rău!' Când mi s'a împărtăşit această doină, eu la moment am întrodus-o în diarul meu cu următorul adaus 'Hi pe pace Iancule. Om onest şi bravule, S'a 'ntoarce frunza pe dos Şi-o să-i vedi fugind pe jos.'"

În ceea ce priveşte scrisoarea datată 23 iunie 1871, adresată lui Iacob Mureşanu, redactorul "Gazetei Transilvaniei" şi considerată ultima scrisoare a lui Avram Iancu, aceasta ne oferă o imagine contradictorie a "Crăişorului munţilor". Istoricul a arătat că, deşi "redactat uşor confuz, semn al epuizării din ultimii ani de viaţă, textul ni-l arată totuşi pe Avram Iancu preocupat pe soarta naţiunii române, pe care o visează reînviată".

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

Textul a fost scris în limba română cu caractere latine: "Stimate Dnule Redactoru! Mai săptămânile trecute, nu numai natura vegetala, fără însăşi firea omeneasca, îmbrăcase un doliu supărăcios. Însă D-zeii cei de sus amândouă astea firi le schimbă întru bucurie, liniştind viforele timpului. Aşa dară noi eştia dela munţi, presimţind c-om avea un an mai bun de cum gândea, noi am vrea ca bucuria noastră să vadeze şi şiesurile, prefăcând ostenelele oamenilor în fruct şi atunci însăşi ori care naţiune să poată învia şi organiza cele de lipsă. Naţiunile cele mai puternice, cultura lor sosind în ajutor unui altuia, asta ar fi de dorit şi la poporul român, ca şi ei să se ajute unul pe altul, să poată înainta asemenea şi cu celelalte naţiuni. Abrud, în 23 Iunie 1871 Avram Iancu Advocat şi general şi prefect al Leg. R. Auraria Gemina".

Considerată ultima scrisoare a lui Avram Iancu, a fost publicată de Nicolae Buta în "Avram Iancu şi epoca sa", lucrare apărută la Cluj, în 1924.

Istoricul a explicat şi împrejurările care au făcut posibilă păstrarea scrisorilor.

"Încă din anii de după revoluţia paşoptistă, în anii '70, '80 ai secolului al XIX-lea, elita politică ardeleană, şi în principal ASTRA, şi-a făcut un scop din a colecţiona şi de a conserva şi inventaria documentele privitoare la revoluţie", a spus Ursu.

Animatorul acţiunilor de identificare, colectare şi publicare a izvoarelor (documente, scrisori, obiecte, diplome etc.) despre revoluţia de la 1848/49 şi eroul acesteia, Avram Iancu, a fost George Bariţiu, fondator al ASTREI şi fondator al "Gazetei Transilvaniei".

În ceea ce priveşte sursa documentelor referitoare la Avram Iancu, după cum avea să mărturisească George Bariţiu în şedinţa ASTREI din 10 August 1891, a arătat istoricul Dragoş Ursu, acestea au fost oferite de comisarul însărcinat cu inventarierea bunurilor din casa lui Avram Iancu, la moartea acestuia, lui Anania Moldovan, avocat din Turda. Vărul acestuia, Silvestru Moldovan, avea să publice o parte din aceste documente în "Gazeta Transilvaniei" începând cu iunie 1891, cu motivaţia că "ele vor fi de interes pentru istoricii care se ocupă cu descrierea evenimentelor din anii amintiţi".

Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES

După ce au fost publicate, ele au trecut "ca donaţiune în posesiunea bibliotecii Asociaţiunii transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român".

În 1924, când au avut loc ample manifestări la împlinirea unui veac de la naşterea lui Avram Iancu, au fost inaugurate şi muzeul şi casa memorială "Avram Iancu", unde a fost depozitată arhiva documentară colecţionată de ASTRA.

În 1929, cu ocazia Serbărilor Unirii, ASTRA ia decizia transferării acestei arhive către noul muzeu albaiulian, care cunoştea o dezvoltare instituţională, patrimoniul antic, al vechii instituţii muzeale bălgrădene, fiind dublat de cel modern, dedicat revoluţiei paşoptiste şi unirii de la 1918.

Astfel, documentele referitoare la Avram Iancu ajung la Alba Iulia, o parte din ele fiind publicate de Silviu Dragomir în colaborare cu Eugen Hulea, în 1944.

Pe lângă documentele publicate de Silviu Dragomir şi Eugen Hulea, în arhiva muzeului albaiulian se află şi scrisori ale lui Avram Iancu din perioada post-revoluţionară, ce au fost popularizate de alţi autori care au închinat lucrări eroului ardelean, precum Iosif Şterca Suluţiu şi Nicolae Buta.

2024 a fost instituit ca "Anul Avram Iancu", printr-o lege care a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la 14 iulie 2023.

Avram Iancu, conducător al Revoluţiei române din Transilvania de la 1848/1849, supranumit 'Crăişorul munţilor', s-a născut în anul 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din Vidra de Sus. A urmat Liceul piariştilor din Cluj şi apoi Facultatea de Drept (1844-1846). După absolvire a devenit cancelist (practicant) la Tabla Regească (Instanţa Supremă) din Târgu-Mureş, promovând în 1848 examenul de avocat.

Avram Iancu a încetat din viaţă la 10 septembrie 1872, la Baia de Criş, şi a fost înmormântat la Ţebea, lângă ''Gorunul lui Horea''. AGERPRES / (A, AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)