Maramureş: Muzeul Satului, redeschis publicului pentru sezonul de vară cu un târg al meşterilor populari şi muzică
Sezonul de vizitare a Muzeului Satului din municipiul Baia Mare va fi inaugurat în a doua zi de Paşti cu un mic târg al meşterilor populari şi un concert de muzică populară, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul muzeului, Monica Mare.
"Fiind a doua zi de Paşte, muzeul s-a gândit să marcheze în acest fel deschiderea sezonului de vizitare pentru turiştii români şi străini. Evenimentul coincide cu marcarea unor tradiţii pascale specifice satului maramureşan, a unor tradiţii agrare care în unele sate din judeţ au loc chiar în a doua zi de Paşti. Primăvara este anotimpul renaşterii, iar noi intenţionăm să prezentăm publicului în această după-amiază tradiţii şi obiceiuri legate de satul nostru care au loc în perioada sărbătorilor pascale", a spus Monica Mare.
Potrivit acesteia, la târgul meşterilor populari vizitatorii vor putea achiziţiona din produsele acestora, pot gusta bucate specifice bucătăriei locale, iar copiii vor avea parte de un program special la care vor fi invitaţi să colaboreze.
Deschiderea sezonului de vizitare poartă numele de "Primăvara în Satul de pe Dealul Florilor" şi se bucură de susţinerea Consiliului Judeţean Maramureş alături de Organizaţia de Management al Destinaţiei Judeţene Maramureş.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş, Ansamblul Folcloric Naţional "Transilvania" şi Centrul Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale "Liviu Borlan" Maramureş.
Muzeul Satului din municipiul Baia Mare reprezintă una dintre destinaţiile turiştilor români şi străini care ajung în Maramureş, dar aici vin şi numeroşi localnici, elevi sau studenţi care participă la diferite proiecte şi programe culturale iniţiate de instituţie. AGERPRES/(A-autor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: Muzeul Satului Baia Mare/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,
Mureș: Legendarul Charlie Chaplin, adus în contemporaneitate într-o expoziție inedită la Galeria Art Nouveau
Expoziția de pictură 'O cafea cu Chaplin', semnată de artistul plastic reghinean Csupán Eduárd, a fost deschisă publicului la Galeria Mini Art Nouveau din Palatul Culturii din Târgu Mureș, a anunțat luni Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) din România, Filiala Târgu Mureș. Potrivit UAP Târgu Mureș, p
Timiș: Expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', de la MNB, încheie 'Trilogia socială a Banatului'
Muzeul Național al Banatului (MNB) din Timișoara vernisează joi, 15 octombrie, de la ora 18:00, expoziția 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind astfel Trilogia Socială a Banatului, inițiată și curatoriată de muzeograful Marius Cornea în anul 2024. Trilogia a debutat în urmă cu doi ani cu expoziți
Demeter, despre participarea României la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028: Aștept propunerea Asociației Editorilor
Ministrul interimar al Culturii, Andras Istvan Demeter, a declarat luni că așteaptă o propunere din partea Asociației Editorilor din România (AER) pentru a se ocupa de participarea țării noastre la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt 2028, ca invitat de onoare, în caz contrar urmând ca această responsabilitate să i se încredinț
Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie
Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k
Patriarhul Daniel îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea; Suveranul Pontif urmează să sufere o intervenție chirurgicală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, luni, Papei Leon al XIV-lea, prin care îi urează 'mult ajutor de la Dumnezeu', pentru a depăși problemele de sănătate cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor
Galați: Ajutoare oferite persoanelor cu dizabilități și unei familii vulnerabile de Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'
Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepis
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune pe 16 octombrie, sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră












