Emil Constantinescu: Într-o lume în care toţi aspiră să fie conducători, Răsvan Popescu se autodefineşte ca orchestră
Fostul preşedinte al României Emil Constantinescu a afirmat, vineri, la prezentarea cărţii "Omul Orchestră: Un jurnal altfel", semnată de scriitorul Răsvan Popescu, că într-o lume în care "toţi aspiră să fie conducători" Popescu se autodefineşte "ca orchestră şi nu ca un dirijor", fiind, de fapt, un martor implicat al unor timpuri de schimbare profundă.
"Mie mi s-a părut interesant că într-o lume în care toţi aspiră să fie conducători Răsvan Popescu se autodefineşte ca orchestră şi nu ca un dirijor. Explicând el însuşi metafora la care a apelat, mărturiseşte că s-a distribuit singur în toate rolurile disponibile, care pot construi un om, acceptând să-şi înfrunte angoasele, fricile, bolile, frustrările, veleităţile, dar şi nădejdea că va reuşi să exprime atmosfera în care trăim, ca o stare de fapt, ca oglindă a timpului nostru", a spus Constantinescu, la Banca Naţională a României, la prezentarea cărţii semnată de jurnalistul, scenaristul de film şi scriitorul Răsvan Popescu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului.
Fostul şef al statului consideră că Răsvan Popescu este un "martor implicat al unor timpuri de schimbare profundă".
"Cine este Răsvan Popescu? Un martor implicat al unor timpuri de schimbare profundă. Şi atunci mă întorc la această metaforă pe care a ales-o, un om orchestră. O societate împărtăşită ar trebui să semene cu o orchestră în care instrumente diferite, interpretând acorduri diferite, pot realiza o armonie. A fi în orchestră înseamnă nu numai polifonie, dar înseamnă a alege între simfonie, adică consonanţă, şi diafonie, adică disonanţă", a arătat el.
Emil Constantinescu a vorbit despre modul în care poate fi organizată o societate.
"Cred că trebuie să plecăm de la ideea că, într-adevăr, într-o democraţie - ca să fie deosebită de o dictatură - avem nevoie de o elită. Orchestra nu este toată societatea. Orchestra este o parte elevată a societăţii, care este capabilă să interpreteze, cu instrumente diferite, acelaşi acorduri, într-o consonanţă, pentru că este alcătuită din profesionişti, din oameni care înţeleg muzica. Iar dirijorul, pe care mulţi l-ar vedea numai într-o relaţie cu sala de spectacol, urmărind baletul, nu este cel care conduce orchestra, ci cel care a format orchestra ca un interpret între ce a vrut compozitorul să spună şi ceea ce poate executa orchestra, nu dictându-i, ci respectând şi transmiţând mesajul său prin şefii partidelor, care se numesc (astfel n.r.) şi în muzică, fie că sunt de suflători sau sunt de coarde. Cred că aceasta lipseşte societăţii noastre. S-a degradat această parte, a elitei. Şi atunci, relaţia directă este cu un conducător care nu poate să facă decât nişte gesturi care nu înseamnă nimic dacă nu sunt înţelese de cei cărora li se adresează şi nu reprezintă ceea ce un compozitor a vrut să exprime", a mai spus fostul preşedinte.
La rândul său, Răsvan Popescu a mărturisit că omul orchestră "este un om ca noi toţi".
"El are mai multe înfăţişări, aşa cum aţi văzut, este uneori un jurnalist pe fază, alergând după subiecte, este altădată un scriitor sau un scenarist, transfigurând realitatea pe hârtie sau pe peliculă. Apoi este implicat direct în mersul evenimentelor, ca demnitar, ca participant la maşinăria de putere. Dar, în esenţă, este un om ca noi toţi, este un om cu o însuşirile lui, cu inspiraţia lui, cu ce-a mai învăţat din mers şi care, trăind în vremuri tulburi, instabile, uneori de-a dreptul ostile, refuză să se lase risipit, vrea să îşi folosească bine viaţa, vrea să rămână ceva, refuză să se lase înghiţit şi târât de timp. Încearcă să-şi înţeleagă amintirile, trăirile şi pierderile. Aveţi aici memoriile lui subiective, Este istorie trăită", a spus Popescu.
El a adus un omagiu regretaţilor regizori Lucian Pintilie şi Radu Gabrea, cu care a colaborat, ca scenarist, la realizarea unor filme. "Sunt doi mari absenţi, în această seară: Lucian Pintilie şi Radu Gabrea. Dar ei se regăsesc în carte, sunt aici şi atunci mă gândesc că, într-un fel, sunt alături de noi", a încheiat Răsvan Popescu.
În cadrul evenimentului, moderat de purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, despre lucrarea lui Popescu au mai vorbit scriitorul Cassian Maria Spiridon, preşedintele filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor, directorul revistei "Convorbiri literare", scriitorul Marius Chelaru, realizatorul TV şi scriitoarea Daniela Zecca, Vasile Burlui, din partea Editurii Cartea Românească Educaţional.
Apărut la Cartea Românească Educaţional, volumul "Omul orchestră: Un jurnal altfel" a fost lansat la sfârşitul anului trecut la Târgul de Carte Gaudeamus Radio România.
***
Scriitorul, jurnalistul şi scenaristul Răsvan Popescu s-a născut la 31 mai 1962.
A absolvit Facultatea de Geologie din Bucureşti (1982-1987) şi a obţinut o diplomă în Jurnalism, la Universitatea de Stat din California.
Până în 2000, când şi-a început activitatea de membru CNA, a lucrat ca jurnalist de presă scrisă şi radio BBC, redactor şef la TVR, şi purtător de cuvânt al Guvernului şi apoi al Preşedinţiei României. Membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (2000-2006), iar din 2007, preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, numit de Parlament şi reconfirmat în octombrie 2008. Vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, în perioada 2 aprilie 2015 - 19 decembrie 2018. Membru CNA începând cu data de 20 decembrie 2018.
Membru al Uniunii Scriitorilor, Răsvan Popescu este autor al volumelor: "Subomul", povestiri, Editura Expres, 1991; "Omul cu cioc şi gheare", roman, Editura Olimp, 1994; "Prea târziu", Editura Humanitas, 1996; "Purtătorul de Cuvânt", jurnal, Editura Universalia, 2002; "Femeia visurilor", roman, Editura Du Style, 2004; "Nişte ciori vopsite-n roşu", publicistică, editura Humanitas 2006; "Fundesac", traducere în limba italiană de Marco Cugno, editura Bonanno, 2010; "Cutia cu maimuţe", Editura Polirom, 2013; "Peştele cu aripi", Editura Cartea Românească, proză scurtă, lansat în luna mai 2017 la Târgul de carte Bookfest; "De partea bună a ierbii", Editura Cartea Românească, lansat în luna noiembrie 2018 la Târgul de carte Bookfest; "Pisici pe acoperiş?", poezie, Editura Cartea Românească educaţional, 2020; "Protestul brazilor de Crăciun", Editura Cartea Românească Educaţional, volum de poezii lansat în luna noiembrie 2021; "În torent", Editura Cartea Românească Educaţional, lansat în data de 10 decembrie 2022 la Târgul de carte Gaudeamus.
A scris scenariile filmelor: "Prea târziu", după romanul omonim, regia Lucian Pintilie, care semnează şi în calitate de co-scenarist; "Terminus paradis" (în colaborare cu Radu Aldulescu, regia Lucian Pintilie); "Război în bucătarie", după o povestire din volumul de debut; "Subomul", film TV, regia Marius Barna; "Faimosul paparazzo", după romanul "Omul cu cioc şi gheare", regia Nicolae Mărgineanu; "Noro", regia Radu Gabrea, "Femeia visurilor" şi "Ceva bun de la viaţă", ambele în regia lui Dan Piţa.
A fost decorat cu Steaua României, Crucea Moldavă, ordine şi medalii străine. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brașov: Platformă digitală lansată de Muzeul de Artă pentru recuperarea lucrărilor artistelor românce
Muzeul de Artă Brașov a lansat, marți, o platformă digitală, HerArt.ro, care își propune să recupereze, să valorifice și să aducă în atenția publicului contribuția artistelor la patrimoniul cultural românesc. Proiectul 'Her Art. Artiste din patrimoniu în era digitală', oferă acces, de oriunde din lume, cercetăto
Covasna: Figurină veche de peste 6.000 de ani, descoperită de arheologi la Păuleni-Ciuc
O figurină din lut reprezentând o siluetă feminină, care, potrivit specialiștilor, ar avea o vechime de circa 6.000 de ani, a fost descoperită recent în situl 'Dâmbul Cetății' din localitatea harghiteană Păuleni-Ciuc, au anunțat reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.
Iași: Managerul Palatului Culturii dorește o evaluare structurală a clădirii, din cauza crăpăturilor și infiltrațiilor de apă
Managerul interimar al Complexului Muzeal Național 'Moldova' Iași, Alexandru Chituță, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că dorește o evaluare structurală a Palatului Culturii, după ce a observat crăpături și infiltrații de apă la subsolul clădirii. 'Împreună cu directorul administrativ am văzut, dup
Ministerul Culturii: Apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul Jocurilor Francofoniei
Ministerul Culturii anunță lansarea unui apel de înscriere la preselecția națională pentru concursurile culturale din cadrul celei de-a X-a ediții a Jocurilor Francofoniei - Erevan, 2027. 'Cânți, scrii, dansezi, creezi imagini sau aduci povești pe scenă? Dacă ai între 18 și 35 de ani, Jocurile Francofoniei pot fi ocazia d
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Octavian Călin Mocanu, reconfirmat în postul de manager al Teatrului 'Țăndărică'
Octavian Călin Mocanu a fost reconfirmat în funcția de director al Teatrului de Animație 'Țăndărică', după ce a obținut nota 9,09 la concursul de proiect de management. Conform Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, 'dacă proiectul de management a obținut, ca urmare a evaluării, nota minimă 7, managerului
Teatrul Național București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu
Teatrul Național 'I. L. Caragiale' din București introduce supratitrarea în limba engleză pentru o selecție de spectacole din repertoriu care vor fi prezentate în lunile octombrie și noiembrie. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, demersul este menit să faciliteze accesul publicului internațional la producți
Scurtmetrajul 'Cosmonauts' regizat de Leo Cernic a câștigat Marele Trofeu Animest.21
Scurtmetrajul 'Cosmonauts', o coproducție Slovenia - Italia regizată de Leo Cernic, a câștigat Marele Trofeu Animest.21, informează organizatorii într-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Juriul competiției de scurtmetraj a fost cucerit de forța și umorul filmului, descriindu-l drept 'o explorare pe cât de vulnerabilă, pe at&ac
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular' - vernisaj la Ruse, pe 19 octombrie
Expoziția 'Giurgiu-Ruse. Superangular', conținând fotografii și aparate fotografice de epocă din colecția Sorin Mărgărit, alături de imagini din arhiva Agenției Naționale de Presă AGERPRES, va fi vernisată și la Muzeul Regional de Istorie din Ruse, Bulgaria, pe 19 octombrie. 'De la fotografiile realizate în atelierele s
Timiș: Lexiconul Conceptelor Fundamentale Românești - un proiect academic de anvergură europeană
Conferința internațională 'Evoluția istorică a conceptelor românești' (HERC 2026), desfășurată între 14 - 16 octombrie la Casa Calfelor Kolping din Timișoara, aduce în prim-plan un proiect cu miză pentru cultura română, respectiv, elaborarea 'Lexiconului Conceptelor Fundamentale Românești'. Noutatea proiectului con
Bihor: Șezătoarea de la muzeu reînvie portul popular bihorean de la sfârșitul secolului al XIX-lea
Muzeul Țării Crișurilor (MTC) Oradea organizează, începând de vineri, 16 octombrie, o nouă ediție a 'Șezătorii de la muzeu', proiect dedicat revitalizării portului popular vechi din Bihor. Potrivit unui comunicat al muzeului, participanții vor reconstitui cămășile lungi și zadiile negre de lână purtate în satele de pe Valea Criș
Tururi ghidate la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire' - pe 14 și 31 octombrie, la Palatul Suțu
Două tururi ghidate vor avea loc în zilele de 14 și 31 octombrie la expoziția 'Brâncovenii: putere și moștenire. Portrete din Colecția Muzeului Municipiului București', găzduită de Palatul Suțu. Potrivit unui comunicat al MMB,
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Festivalul Național de Teatru - texte românești contemporane în modulul spectacole-lectură
Texte românești contemporane vor fi prezentate în modulul spectacole-lectură, la cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în București în perioada 16 - 25 octombrie, informează UNITER într-un comunicat transmis marți AGERPRES. Modulul este coordonat de regizorul Bobi Pricop împreună cu dramatur
Spectacolul 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu - marți, la Teatrul 'Ion Dacian'
Spectacolul-eveniment 'Dor de Dichiseanu', prezentat de Ioana Dichiseanu, fiica artistului, este programat marți seara la Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian'. Printre artiștii care vor urca pe scenă, începând cu ora 19:00, se numără Simona Florescu, Paul Surugiu - Fuego, Marcel Pavel, Ștefan Doniga,












