Bihor: Festivalul-concurs al viorii cu goarnă "Dorel Codoban", la ediţie aniversară
Festivalul-concurs al viorii cu goarnă "Dorel Codoban" va aduce duminică, 30 iulie, pe scena din comuna Roşia, 13 instrumentişti amatori, selectaţi pentru această a zecea ediţie, a anunţat, într-un comunicat, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor.
Festivalul-concurs a avut loc pentru prima dată în anul 2013 şi este dedicat memoriei artistului popular Dorel Codoban, un meşter şi instrumentist renumit al viorii cu goarnă. În anul 2021, acest instrument a fost inclus în Patrimoniul Cultural Imaterial al României, fiind al zecelea în lista elementelor de patrimoniu.
"Vioara cu goarnă este un instrument reprezentativ pentru judeţul Bihor, iar Centrul de Cultură al Judeţului Bihor consideră că este de o importanţă deosebită să promoveze acest instrument şi să stimuleze tinerii interpreţi prin intermediul unei competiţii care să contribuie la conservarea elementelor de patrimoniu cultural imaterial şi material specifice," se arată în comunicatul Centrului de Cultură al Judeţului Bihor.
În urma preselecţiei, juriul a decis participarea a 13 concurenţi: Ambru Romeo Narcis, Botiş Alex Constantin, Chira Vlad Marian, Cionca Gabriel Dumitru, Cionca Mihai Călin, Cotca Eric Nicolas, Dănuţa Fabian Alex, Foghiş Mădălin Vasile, Ghenţ Alexandru, Ienciu Rareş Mihai, Junc Andrei Florin, Piko Ramon Tiberiu, Tinca Vlăduţ Antonio.
Concursul se adresează soliştilor instrumentişti amatori cu vârste cuprinse între 12 şi 50 de ani, dar şi meşterilor populari. La concurs pot participa tineri interpreţi din Bihor sau din zonele de interferenţă care îndeplinesc condiţiile prevăzute în regulamentul de concurs. Cei care au câştigat Marele Premiu sau Premiul I la ediţiile anterioare nu mai pot concura.
Probele de concurs constau în interpretarea a două melodii de joc din zona Bihorului: o polcă şi un "Pe picior", concurenţii fiind acompaniaţi ritmic (percuţie) de către un "dobaş".
Jurizarea interpreţilor participanţi la concurs se va face luând în considerare calitatea interpretării, autenticitatea şi valoarea artistică a pieselor, prezenţa scenică, dar şi frumuseţea şi autenticitatea costumului popular. Pe baza punctajului stabilit de juriu, se vor acorda următoarele premii:
Marele Premiu va consta într-o vioară cu goarnă, Premiul I: 1500 de lei, Premiul II: 1000 de lei şi Premiul III: 800 de lei.
"Transmiterea meşteşugului către generaţiile viitoare este incertă, deoarece cererea pentru astfel de produse muzicale este redusă. Numărul constructorilor şi al instrumentiştilor practicanţi scade din cauza îmbătrânirii celor care sunt în activitate, regresul fiind evident. Cu toate acestea, reprezentanţii viorii cu goarnă nu renunţă; din plăcerea proprie şi mai ales dintr-o pasiune adânc înrădăcinată pentru instrumentul la care au cântat o viaţă întreagă, aceşti oameni păstrează muzica şi instrumentele în casele şi în sufletele lor, cu respect, în timp ce dezideratul Centrului de Cultură al Judeţului Bihor este acela de a crea contextul de conservare şi promovare a acestei tradiţii," se mai precizează în comunicat.
Organizatorii festivalului-concurs sunt Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, în colaborare cu Primăria comunei Roşia şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor.AGERPRES/(AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României
Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic
Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz
Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.
Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int
BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor
Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea












