logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

TM2023/ Timiş: Începe a zecea ediţie a Festivalului 'Ceau, Cinema!' la Timişoara

Imagine din galeria Agerpres

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului ''Ceau, Cinema!'', care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.

Proiecţiile şi celelalte evenimente se vor desfăşura la Cinema Victoria, Sala Capitol şi Grădina de Vară de la Filarmonica Banatul, Piaţa Traian, Faber şi Casa Artelor. Programul şi biletele pot fi găsite pe site-ul ceaucinema.ro.

Ediţia aniversară a festivalului se va deschide miercuri, 12 iulie, cu un cineconcert.

Cunoscutul muzician timişorean Petre Ionuţescu ("Trompetre") va interpreta live coloana sonoră pe care a creat-o special pentru filmul "Petrecerea de nuntă din Hardanger" ("The Bridal Party in Hardanger", 1926, regie Rasmus Breistein), considerat o capodoperă a perioadei mute din cinematografia norvegiană, precizează organizatorii într-un comunicat.

Filmul face parte din Focusul Norvegia pe care ''Ceau, Cinema!'' l-a pregătit în acest an în parteneriat cu prestigiosul Festival Internaţional de Film de la Bergen (BIFF).

În cadrul acestei secţiuni vor mai fi prezentate două dintre cele mai apreciate debuturi norvegiene recente, "Ultima primăvară" ("Sister, What Grows Where Land Is Sick?", 2022), în prezenţa tinerei regizoare Franciska Eliassen, şi "Gritt" (2021), cu participarea cineastei Itonje Soimer Guttormsen.

Focusul Norvegia cuprinde şi prima dramatizare a vieţii pictorului Edvard Munch pe marele ecran, "Munch" (2023, regie Henrik Martin Dahlsbakken), precum şi primul film al marii actriţe Liv Ullmann, "Fata nesupusă" ("The Wayward Girl", 1959), realizat de cea mai importantă cineastă norvegiană, Edith Carlmar. În plus, Kjell Runar Jenssen, expert de la Cinemateca din Oslo, va susţine un masterclass despre cinematografia norvegiană, arată sursa citată.

Din programul ''Ceau, Cinema!'' mai fac parte câteva premiere româneşti. Comedia "Încă două lozuri" (2023) va fi proiectată la Grădina de Vară, cu participarea regizorului Paul Negoescu şi a actorului Alexandru Papadopol. Regizorul Alexandru Solomon va reveni la Timişoara cu cel mai nou documentar al său, "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023), care tocmai a avut premiera la Karlovy Vary, iar Vlad Petri îşi va prezenta al doilea lungmetraj, filmul hibrid "Între revoluţii" (2023), laureat cu premiul criticii la Berlinale. "Mammalia" (2023), de Sebastian Mihăilescu, va putea fi văzut în prezenţa producătoarei Ada Solomon.

În secţiunea ''Proiecţii speciale'' vor fi prezentate producţia germană "Am putea la fel de bine să fim morţi" ("We Might As Well Be Dead", 2022), în prezenţa actriţei timişorene Ioana Iacob, care interpretează rolul principal, a regizoarei Natalia Sinelnikova şi a scenaristului Viktor Gallandi, şi producţia cehă "Ordinary Failures" (2022) a cineastei româno-maghiare Cristina Groşan, care va coordona şi Atelierul ''Ceau, Cineva!'', dedicat primilor paşi în scenaristică.

Tot aici sunt incluse şi două proiecţii aniversare: una care marchează 30 de ani de la lansarea filmului românesc "Vulpe-vânător" (1993, regie Stere Gulea), prezentat în versiune accesibilizată pentru persoane cu deficienţe de vedere, iar o alta la 80 de ani de la apariţia filmului "Lumină de vară" ("Lumiere d'ete", 1943), al marelui regizor francez Jean Gremillon.

Tema competiţiei din acest an este migraţia. Şase filme concurează pentru Trofeul Ceau, Cinema! "Răzvan Georgescu", realizate de regizori şi regizoare din Austria, Cehia, Israel, Italia, Polonia şi Slovacia.

Juriul este format din actriţa Ioana Iacob şi regizorii Paul Negoescu şi Vlad Petri.

Printre cele mai căutate proiecţii din program sunt cele în aer liber de la Grădina de Vară. Aici vor putea fi văzute "EO" (2022), cel mai nou film al maestrului polonez Jerzy Skolimowski, câştigător al Premiului Juriului la Cannes şi nominalizat la Oscar, sau comedia franceză "Incredibil, dar adevărat" ("Incroyable mais vrai", 2022), de Quentin Dupieux.

În anul în care Timişoara este Capitală Europeană a Culturii, ''Ceau, Cinema!'' i-a invitat pe unii dintre cei mai influenţi oameni de film din România, alături de responsabili locali şi oaspeţi străini, pentru a discuta despre câteva dintre cele mai importante subiecte legate de industria cinematografică. Astfel, vor avea loc patru dezbateri despre festivaluri de film, starea cinematografelor şi importanţa programelor de educaţie cinematografică, în epoca platformelor.

Panelurile fac parte din proiectul "Ne vedem la cinema?! - Rolul cinematografelor de artă şi al festivalurilor de film în epoca platformelor", finanţat prin Granturile SEE şi Norvegiene. Proiectul are ca obiectiv principal consolidarea relaţiei bilaterale între România şi Norvegia, dezvoltând o punte de legătură prin film, precizează organizatorii.

Programul festivalului mai cuprinde un Focus Spania, care propune patru filme de succes recente, proiectate cu intrare liberă în Piaţa Traian, tradiţionala secţiune Filme Bănăţene, formată din scurtmetraje la a căror realizare au contribuit şi cineaşti din regiune, precum şi filme şi ateliere pentru copii.

Împlinirea a zece ani e marcată printr-o expoziţie aniversară, care poate fi vizitată zilnic, până duminică, la Casa Artelor, dar şi prin lansarea cărţii album "Ceau, Cinema! Din spatele scenelor", semnată de Lucian Mircu, co-fondator al festivalului.

Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi fondat împreună cu Asociaţia Marele Ecran.

Proiectul face parte din Programul cultural naţional Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 şi este finanţat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. AGERPRES/(AS - autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 33

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 15-10-2026 05:10

Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României

Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio

Cultura - Media 15-10-2026 05:02

Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București

O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer

Culte 14-10-2026 22:38

Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.

Cultura - Media 14-10-2026 19:20

Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''

Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba

Cultura - Media 14-10-2026 18:54

Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad

Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,

Cultura - Media 14-10-2026 17:04

REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)

Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c

Cultura - Media 14-10-2026 15:40

Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare

Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare

Culte 14-10-2026 14:51

Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate

Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.

Cultura - Media 14-10-2026 13:52

Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027

Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea

Cultura - Media 14-10-2026 12:41

Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei

Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar

Cultura - Media 14-10-2026 12:36

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic

Cultura - Media 14-10-2026 12:23

Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz

Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.

Cultura - Media 14-10-2026 11:29

Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov

Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici

Cultura - Media 14-10-2026 10:42

Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși

Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int

Cultura - Media 14-10-2026 10:00

BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor

Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea