TM2023/ Timiş: Festivalul ''Ceau, Cinema!'' vine cu proiecţii speciale
Cea de-a X-a ediţie a Festivalului "Ceau, Cinema!" aduce, în perioada 12-16 iulie, la Timişoara, proiecţii speciale, între care documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023), de Alexandru Solomon, "Mammalia" (2023), de Sebastian Mihăilescu, "Ordinary Failures" (2022), al doilea lungmetraj al Cristinei Groşan, şi "EO" (2022), cel mai nou film al marelui regizor polonez Jerzy Skolimowski.
"Arsenie. Viaţa de apoi" va putea fi văzut în cadrul secţiunii Doc-minică, în prezenţa regizorului Alexandru Solomon şi a producătoarei Ada Solomon. Proiecţia de la "Ceau, Cinema!" va fi a doua din România, după avanpremiera de la TIFF. Proiecţia are premiera internaţională la Festivalul de la Karlovy Vary.
Filmul vorbeşte despre călugărul Arsenie Boca, cel care a murit de decenii bune, dar privirea sa hipnotizantă încă subjugă masele şi devine un brand profitabil. Biserica se pregăteşte să-l sanctifice, aşa că filmul porneşte pe urmele călugărului într-un pelerinaj fictiv care îi călăuzeşte pe spectatori, cu umor şi fantezie, prin haosul lumii moderne şi anxietăţile globale, transmit organizatorii festivalului, într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.
Producătoarea Ada Solomon va fi prezentă şi la proiecţia filmului "Mammalia", al doilea lungmetraj al regizorului Sebastian Mihăilescu (devenit cunoscut anul trecut cu "Pentru mine tu eşti Ceauşescu"). Filmul, care a avut premiera mondială în secţiunea Forum de la Berlinale şi este o călătorie suprarealistă prin criza masculinităţii care îmbină drama cu misterul şi comedia. În rolul principal îl găsim pe Istvan Teglas, iar alături de el se află actriţa timişoreană Mălina Manovici.
Regizoarea româno-maghiară Cristina Groşan revine la "Ceau, Cinema!" cu al doilea său lungmetraj, producţia cehă "Ordinary Failures", care a avut toamna trecută premiera mondială în secţiunea Giornate degli Autori a Festivalului de la Veneţia.
La Grădina de Vară Capitol va putea fi văzut "EO" (2022), cel mai nou film al polonezului Jerzy Skolimowski, laureat cu Premiul Juriului la Cannes şi nominalizat la Oscar.
Tot la Grădina de Vară Capitol se va vedea şi comedia franceză excentrică "Incredibil, dar adevărat" (2022), de Quentin Dupieux, ale cărui filme din ultimii ani au făcut de asemenea parte din programul "Ceau, Cinema!".
În programul festivalului se regăseşte şi un clasic la cinematografiei franceze, "Lumină de vară" (1943), al marelui regizor Jean Gremillon, o dramă care tratează relaţiile amoroase complicate, peliculă care marchează împlinirea a 80 de ani de la apariţia filmului, fiind susţinut de Institutul Francez din Bucureşti.
O proiecţie aniversară este şi cea a filmului românesc "Vulpe-vânător" (1993, regia Stere Gulea), de la a cărui lansare se împlinesc 30 de ani.
Secţiunea Filme Bănăţene propune un calup de scurtmetraje, selectate în urma unui apel la înscrieri şi în a căror realizare sunt implicaţi cineaşti bănăţeni. Este vorba de animaţia "Viaţă de clovn" (refia Ion Ioachim Stroe), care îl are ca protagonist pe cunoscutul actor timişorean Ovidiu Mihăiţă, un fragment din "1400 km" (titlu de lucru), noul documentar de Mircea Gherase şi Lucian Mircu, despre nouă ultramaratonişti care au alergat pe Via Transilvanica, documentarul "Rutina de dimineaţă" (regia Robert Kocsis), precum şi scurtmetrajele de ficţiune "N-a fost. Este şi va fi" (regia Radu M. Savin), bazat pe o poveste a scriitorului timişorean Cristian Vicol despre un moment din timpul Revoluţiei de la Timişoara, şi "Hentai Sushi" (regia Andrei Hazi Barbu).
"Ceau, Cinema!" continuă şi în acest an parteneriatul cu Festivalul Animest, prin prezentarea unor scurtmetraje de animaţie pentru copii, în cadrul secţiunii "Ceau, Junior!".
"Ceau, Cinema!" este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi fondat împreună cu Asociaţia Marele Ecran.
Proiectul face parte din Programul cultural naţional "Timişoara-Capitală Europeană a Culturii în anul 2023" şi este finanţat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Ceau Cinema/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României
Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic
Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz
Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.
Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int
BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor
Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea












