Harghita: Mii de persoane sunt aşteptate, la Miercurea-Ciuc, la tradiţionala manifestare ''Ziua celor 1000 de fete secuience''
Câteva mii de persoane, printre care şi turişti străini, sunt aşteptate să participe sâmbătă, 1 iulie, la tradiţionala manifestare "Ziua celor 1.000 de fete secuience", care se desfăşoară la Şumuleu Ciuc, la marginea oraşului Miercurea-Ciuc, şi care are rolul de a păstra şi promova portul şi tradiţiile secuieşti.
Primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Korodi Attila, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că evenimentul capătă amploare de la an la an şi este unul dintre cele mai importante din programul cultural al oraşului.
"Din nou, putem spune că se organizează, în şaua Şumuleului, întâlnirea celor '1000 de secuience', este unul din cele mai importante evenimente din punct de vedere al păstrării identităţii culturale, naţionale şi din punct de vedere al preţuirii tradiţiilor pe care le-am moştenit. Vorbim de un eveniment care marchează un punct important din evenimentele organizate de Ansamblul Naţional Secuiesc din Miercurea-Ciuc, ei sunt şi anul acest principalii organizatori. Anul acesta se desfăşoară în condiţii normale, adică nu avem, din fericire, nicio restricţie şi am început organizarea destul de minuţios. Dorim ca evenimentul, care creşte de la an la an, să fie organizat în condiţii cât mai bune şi în siguranţă", a declarat Korodi.
Acesta a punctat faptul că evenimentul de deschidere a manifestării va avea loc sâmbătă dimineaţa, pe platoul din faţa Palatului Administrativ, când majoritatea ansamblurilor folclorice de amatori vor veni în centrul oraşului cu căruţe trase de cai, motiv pentru care se va amenaja un loc special şi se vor închide două artere principale, pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă.
După ce artiştii amatori vor cânta şi dansa în centrul oraşului şi vor da startul manifestării, participanţii vor merge în şaua dintre Şumuleul Mare şi Şumuleu Mic, de la marginea oraşului, acolo unde are loc, în fiecare an, şi pelerinajul de Rusaliile Catolice.
După oficierea unei slujbe religioase, ansamblurile folclorice vor evolua, timp de câteva ore, pe scena în aer liber.
Directorul adjunct al Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita, Fuleki Zoltan, a declarat că la eveniment vor participa aproximativ 1200 de dansatori amatori, printre vizitatori urmând să se afle şi turişti japonezi, aduşi la Miercurea-Ciuc de o agenţie de turism.
"Cam în jur de 1.200 de dansatori, artişti amatori, se vor prezenta pe scenă în cursul zilei de sâmbătă, care vor veni din judeţul Harghita, Covasna, chiar şi din judeţul Mureş. Cum am fost informat, o să fie şi două grupuri din Japonia, ca vizitatori, aduse de o agenţie de turism din Bucureşti. Chiar au solicitat, dacă se poate, să aibă şi ei două căruţe cu care să poată să meargă în şaua Şumuleului. Este foarte bine şi mă bucur, fiindcă acest festival ar trebui să ajungă acolo ca să fie şi o atracţie turistică pentru cei care nu sunt din zonă, să ne cunoaştem mai bine, să stăm unul lângă altul şi eu cred că este o bună ocazie ca să vadă şi cei care nu sunt din zonă cum trăim, cum ne păstrăm obiceiurile", a declara Fuleki Zoltan.
Acesta a mai spus că se aşteaptă ca numărul total al participanţilor să fie cuprins între şapte mii şi zece mii de persoane, existând speranţa că vor veni la eveniment şi cei care au renunţat, în anii trecuţi, din cauza pandemiei de COVID-19.
La locul evenimentului va fi organizat şi un târg de produse artizanale, demonstraţii ale unor meşteşugari dar şi o expoziţie de costume populare din colecţia Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita.
Municipiul Miercurea-Ciuc este în acest an gazda de onoare a manifestării "Ziua celor 1000 de fete secuience", titlu care se acordă localităţii care s-a prezentat la manifestare cu cele mai multe persoane îmbrăcate în port popular.
Viceprimarul municipiului, Sogor Eniko, a precizat că, din acest an, se schimbă regulile pentru acordarea acestui titlu, astfel încât, în 2024, "gazda de onoare" va fi localitatea Sândominic.
"Anul acesta, în mod excepţional, Miercurea-Ciuc este gazda de onoare. De fapt, de facto suntem gazdele permanente, dar în acest an suntem şi gazda de onoare. Acest titlu, de fapt, acoperă faptul că am fost posesorii, timp de un an, a două scaune foarte frumos ornamentate folosite de cuplurile tinere, în timpul ceremoniei de căsătorie şi vom preda aceste două scaune următoarei gazde de onoare, care va fi Sândominic. Ca gazdă de onoare, avem onoarea de a crea o 'poartă de aur', sub care defilează grupurile îmbrăcate în port popular. Şi noi suntem, cumva, norocoşi deoarece, cu ocazia vizitei Papei, am amplasat o poartă secuiască uriaşă, pe care o să ornamentăm frumos cu flori şi o să o folosim ca 'poartă de aur'. Acest titlu de 'gazdă de onoare' s-a putut obţine, conform tradiţiei, de localitatea care s-a prezentat cu cei mai mulţi reprezentanţi îmbrăcaţi în port secuiesc, dar dat fiind faptul că numărul celor care se prezintă în port popular se calculează comparativ cu populaţia localităţii, multe localităţi care au populaţie mare nu au şansa de a primi nicidecum acest titlu. Deci, de anul trecut s-a decis că se anunţă organizatorii următori şi, astfel, Sândominic s-a anunţat ca fiind următoarea gazdă de onoare", a declarat Sogor Eniko.
"Ziua celor 1.000 de fete secuience" este o sărbătoare foarte iubită în zonă, care a căpătat popularitate în fiecare an, cei prezenţi spunând că este o sărbătoare a familiilor, a păstrării şi a promovării valorilor tradiţionale.
Evenimentul cultural este organizat de Ansamblul Naţional Secuiesc Harghita, Fundaţia "1000 de fete secuience", Primăria Miercurea Ciuc şi Consiliul Judeţean Harghita.
Manifestarea s-a desfăşurat pentru prima dată în anul 1931, fiind organizată de etnograful maghiar Domokos Pal Peter şi de un călugăr franciscan.
Un alt eveniment de promovare a portului popular local, respectiv "Ziua Portului Popular Secuiesc", va avea loc vineri, toţi cei care doresc fiind invitaţi să se îmbrace în costume tradiţionale. AGERPRES / (A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României
Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea
Cele mai recente filme românești prezentate la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei
Cele mai recente filme românești vor putea fi văzute, înainte de premiera lor în cinematografe, la Les Films de Cannes a Bucarest, în secțiunea Avanpremierele Toamnei, informează organizatorii într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Laureat în 2026 cu două premii importante, Leopardul de Aur la Locar
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' - lansat sâmbătă la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' va fi lansat sâmbătă, de la ora 13:00, la Muzeul Național de Istorie a României. Dezvoltat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe prin care patrimoniul, istoria și noile tehnologii sunt aduse mai aproape de public, proiectul propune o călătorie &ic
Ziua Porților Deschise la Goethe-Institut - pe 24 octombrie: ateliere creative, cursuri de limba germană și concert de jazz
Goethe-Institut București își deschide porțile pentru publicul larg sâmbătă, 24 octombrie, între orele 11:00 și 21:00, instituția invitând publicul să ia parte la o serie de activități, de la ateliere creative pentru copii, tineri și adulți, la Maker Lab și cursuri demonstrative de limba germană, până la concert de Jazz.
Dracula Film Festival #14 începe joi, la Brașov
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, cu patru zile dedicate cinematografiei horror, fantasy și science-fiction, începe joi, la Cinema Astra din Brașov. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis miercuri, AGERPRES, în programul festivalului, care va avea loc în perioada 15 - 18 octombrie, sunt incluse cinci lungmetraje &ici
Gorj: Muzicianul Octavian Petrovici a lansat albumul 'Muzică pentru suflet'; două melodii, dedicate lui Brâncuși
Compozitorul și interpretul Octavian Petrovici a lansat 'Muzică pentru suflet', un album folk cu 12 cântece despre iubire, amintiri și speranță, care reunește compoziții proprii, cântece pe versurile lui Adrian Păunescu și două piese dedicate sculptorului Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de int
BIBLIOTECA AZI/ Maramureș: Investiția în cărți la bibliotecile sătești a rămas modestă, deși sunt un sprijin important al elevilor
Bibliotecile comunale din județul Maramureș abia supraviețuiesc și beneficiază de finanțări modeste de la primării pentru achiziția de carte, fonduri mai importante fiind alocate doar Bibliotecii Județene 'Petre Dulfu' din municipiul Baia Mare, aflată însă administrativ în subordinea Consiliului Județean. Una dintre acestea












