Ia românească are o vechime care traversează aproape douăzeci de veacuri, ajungând înapoi în istorie în vremea dacilor, acum două milenii.

Cămăşile purtate de femeile şi bărbaţii meleagurilor carpato-danubiano-pontice au însoţit istoria zbuciumată a poporului nostru, dar şi devenirea şi definirea noastră ca naţie.

Venind mai aproape de zilele noastre, aflăm de la consultantul artistic al Centrului pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ, Valentin Andrei, că activitatea meşteşugărească vestimentară în zona Moldovei se dezvoltă în special în perioada feudală, mai ales în mediul rural, în veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea.

Sursa foto: Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ

"Începând cu secolul al XIX-lea, activitatea meşteşugărească cunoaşte o înflorire şi în interiorul oraşelor, aici regăsindu-se bresle de croitori, blănari, cojocari, ciubotari, talpalari, abagieri, şalvaragii, băibărăcari, sumănari, pânzari, pâslari, şălgii - care lucrau şaluri, fustăriţe - care lucrau fuste, mătăsuri sau ţesături. Industria casnică textilă excelează prin lucrul bumbacului, al cânepii, al inului şi al lânei din care se fac pânze, ţoale, sumane. Prin dezvoltarea amplă a meşteşugurilor care produceau piese de port şi a industriei casnice textile, se explică varietatea şi frumuseţea costumului popular din zona etnografică Neamţ", a declarat, pentru AGERPRES, Valentin Andrei.

Zona etnografică a ţinutului Neamţ se împarte în trei subunităţi - zona Valea Bistriţei, zona Neamţ cu patru subzone - Târgu Neamţ, Războieni, Piatra-Neamţ şi Câmpul lui Dragoş şi zona Roman.

"În zona de munte, Valea Bistriţei, costumul tradiţional conţine modele de culoare mai închisă, preponderent neagră, în timp ce în zonele de deal (Târgu Neamţ şi împrejurimi) şi chiar mai joase (Roman şi împrejurimi) culoarea se deschide, fiind preferat roşul. În vechime, costumul tradiţional era folosit mai ales în mediul rural. Ţăranii se îmbrăcau, pentru zilele din cursul săptămânii, în haine cât mai simple: bărbaţii, cu iţari şi cămaşă, femeile în cămăşi lungi peste care treceau o catrinţă. Atât cămăşile cât şi catrinţele erau modest împodobite cu modele, majoritatea chiar deloc. Pentru zilele de duminică ori de sărbătoare, oamenii din popor alegeau să se înveşmânteze cu haine alese, frumos ornate cu modele specifice locului. Cele mai simple erau vrâstele din bumbac realizate la urzit cu margine sau în cruci, adică vrâste urzite şi ţesute care se întretăiau în formă de cruce. Când pânza nu era ţesută cu margine sau în cruci, se decora cu ornamente albe alese cu mâna, denumite: şinătău, miez de nucă, păianjen sau paiangăn. În evoluţia decorului de pe cămăşi, cusăturile apar mai târziu. Floarea de măr (rozeta), frunza de vie, steluţa erau cusăturile specifice zonei mai joase. Ornamentele cusute apar la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cămăşile de sărbătoare de la sfârşitul secolului al XIX-lea au început a se confecţiona şi din pânză de bumbac sau borangic", a explicat Valentin Andrei.

Cămaşa bărbătească din zona Neamţului se poate clasifica în două tipuri: cămaşa dreaptă şi cămaşa cu fustă, de origine ilirică.

Cea mai răspândită era cămaşa dreaptă, care era croită dintr-o bucată, lungă până la genunchi, avea gulerul drept, pe lângă gât, denumit, în nordul Moldovei, "ciupag". Mâneca largă era prinsă din umăr.

În timp ce în zona de munte se folosea, pentru confecţionat cămăşile de sărbătoare, pânza de in sau cânepă bătută în bumbac, în zonele mai joase (Roman) se folosea pânza de lână ţigaie, toarsă prin mărgică.

Sursa foto: Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ

"La sfârşitul veacului al XIX-lea, apar bumbacul şi borangicul. Pânza de păr sacâz (bumbac subţire) şi pânza de sacâz (bumbac gros) au început a înlocui pânza de lână ţigaie, iar borangicul era folosit la diferite ocazii. Una dintre ele, nunta, aducea cămaşa de mire confecţionată din astfel de pânză. Pânza de lână ţigaie, bumbac sau borangic se ornamenta cu vrâste din urzeală denumite margine. Aceasta se făcea cu bumbac gros alb", a povestit Valentin Andrei.

O altă tehnică de ţesut era pânza "în cruci", adică cu vrâste realizate atât la ţesut cât şi la urzit. Din acest joc de linii rezultau pătrate, denumite şi "cadriluri". Ele aveau firele de urzeală cu cele de bătătură, se întretăiau în formă de cruce şi pătrate.

Pânza de lână ţigaie sau de borangic se ornamenta şi cu alesături de mână. Predomină aceleaşi motive ce se întâlnesc şi pe cămăşile femeieşti. Pe guler se aplica "horbotă" (dantelă) de mărgele cu colţurele, făcute pe spelcă cu croşetul. Dacă avea betiţă la mână, adică brăţară, cămaşa se încreţea cu "creţi închedicaţi".

"Pânza de borangic fiind mai nouă, se folosea, în mediul rural, la ocazii. De obicei, mirii purtau astfel de cămăşi. Ornamentele cusute pe cămăşi îşi îmbogăţesc cromatica şi cu alte culori pe lângă roşu şi negru", mai spune consultantul artistic al Centrului pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare".

Costumul femeiesc nemţean este costumul specific Moldovei extracarpatice.

"Întâlnim două tipuri de costume: costumul cu fustă şi costumul cu catrinţă. Dacă în zona de munte, catrinţa purtată de către femei este piesa de port caracteristică, în zona de podiş, fusta elimină catrinţa. Costumul moldovenesc din zonă păstrează elemente străvechi de tip general românesc, ca de exemplu cămaşa dacică încreţită la gât, opinca, sumane sau cojoace. În zona de munte, tipul arhaic de cămaşă denumită şi cămeşoi era cel cu mâneca din umăr, asemenea croiului cămeşii bărbăteşti. Cămaşa cu altiţa croită separat, încreţită la gât cu "brezărău". Ea se foloseşte în special de către ceangăii din zona Roman", a precizat Valentin Andrei.

Piesele cele mai vechi, arhaice, cu o vechime de peste o sută de ani şi chiar mai bine, se păstrează, astăzi, în lăzi, fostele lăzi de zestre ale bunicelor şi străbunicelor.

Astfel de costume tradiţionale sunt de o incontestabilă valoarea artistică şi documentară, cele mai preţioase fiind din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când dezvoltarea artei populare atinge apogeul.

Sursa foto: Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ

"Evoluţia purtării iei în mediul urban ia o cotitură semnificativă odată cu promovarea de către Regina Maria a iei româneşti. Probabil, ea a preluat ideea de la predecesoarea sa, Regina Elisabeta, cea care, în intimitatea Castelului Peleş, a purtat adesea cămaşa populară românească. Datorită fotografului epocii, Adolph Chevallier, român născut la Broşteni - judeţul Neamţ, cu tată elveţian şi mamă româncă, avem astăzi imagini splendide în care nepoata directă a Reginei Victoria a Marii Britanii a fost model pentru doamnele din înalta societate, multe dintre ele alegând ulterior să îmbrace, nu doar în zile de sărbătoare, cămaşa străbunicelor lor. Fiu al Văii Bistriţei, fin şi bun cunoscător al tradiţiilor şi obiceiurilor, ca şi al traiului sătenilor, Adolph Chevallier a imortalizat pentru viitorime şi diferite personaje provenind din mediul rural. Avem, astfel, astăzi mărturii vizuale despre frumuseţea româncelor, frumuseţe sporită de înveşmântarea în portul tradiţional", a povestit Valentin Andrei.

Pentru cei care îşi desfăşoară activitatea profesională sub stindardul Centrului pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ, purtarea costumului tradiţional sau măcar a unor elemente ale sale este o datorie dublă - spune Valentin Andrei.

"În primul rând, pentru a-i onora cum se cuvine pe strămoşii noştri, care, poate, pentru a purta cămaşa, iţarii, opincile au făcut sacrificii, nu doar de ordin material. Apoi, e vorba şi despre o datorie de serviciu, dacă se poate spune aşa, fiindcă principala misiune a Compartimentului Cercetare din cadrul instituţiei este aceea de conservare şi promovare a culturii tradiţionale", afirmă Valentin Andrei.

Începând cu anul 2001, în cadrul Centrului funcţionează şi Ansamblul folcloric "Floricică de la munte", grupare artistică în care evoluează instrumentişti, solişti vocali şi dansatori.

Pe scenele din judeţ, din ţară şi din străinătate, membrii ansamblului poartă cu mândrie costumele tradiţionale ale zonelor Moldovei, Oaşului, Maramureşului, Ardealului, Olteniei, Munteniei, Dobrogei, repertoriul ansamblului fiind din toate aceste zone.

Pentru crearea costumelor, de-a lungul anilor, coordonatorii activităţii ansamblului au apelat la meşteri populari din aceste zone.

"Colegii noştri de la 'Floricică de la munte' au beneficiat de munca şi talentul unor oameni rămaşi anonimi, dar care prin priceperea şi aplecarea lor pentru elemente ale portului românesc s-au dovedit români autentici. Printre ei, ne amintim acum de un ciubotar (cizmar se spune astăzi) din Neamţ, de un ceaprazar (pălărier) din Suceava, de un făuritor din Bistriţa-Năsăud, de impresionante pene de păun pentru costumul de Bistriţa, de mai multe doamne care au ţesut manual iile de Moldova, Oltenia sau Ardeal. Şi de mulţi alţii ca ei", a arătat Valentin Andrei.

Dar iată ce simt şi cred cei care, prin activitatea lor de zi cu zi de la repetiţii, din spectacole şi din concursuri, naţionale şi internaţionale, s-au dovedit a fi cel mai bun mesager al comorilor etnografice şi coregrafice nemţene.

"Îmi place să mă îmbrac în ie pentru că mă face să mă simt mai aproape de rădăcini, de bunici, de casa de la ţară unde am crescut, de primele activităţi artistice. Portul popular căruia, până nu demult, îi spuneam portul naţional îşi reprezintă purtătorul la multiple niveluri identitare, materiale şi spirituale. Simbolurile străvechi - arborele vieţii, coarnele berbecului, soarele, steaua, bradul, unda apei, rombul, coloana, vârtelniţa, spirala, hora stilizată - le regăsim precum un alfabet sacru pe veşmântul popular. Am zidit dragostea pentru port în inimile multor generaţii de copii şi tineri, iar demnitatea cu care aceştia poartă costumul popular îmi umple sufletul de mândrie, mândria de a fi român. Cu înţelepciune şi conştiinţă să păstrăm această comoară creată de mâinile de aur ale neamului! Cu mândrie poartă ie", spune directorul artistic al Centrului pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare", coregraful Dedilia Popovici.

Sursa foto: Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ

"Chiar şi în ziua de astăzi, când designerii vestimentari creează ţinute rafinate, extravagante pentru diferite evenimente şi momente ale zilei, eu prefer să port însemnele noastre tradiţionale, costumul nostru popular'', recunoaşte Ioana Gurău, dansatoare a ansamblului.

''Oriunde aş fi, îl port cu mândrie şi cu recunoştinţă pentru ce am fost, suntem şi vom fi ca popor. Am avut ocazia să trăiesc multe momente deosebite alături de costumul popular, dar unul care mi-a rămas în suflet a fost în iarna anului 2019, când Ansamblul Folcloric 'Floricică de la munte' a celebrat Ziua Naţională la Ambasada României din Londra. Un spectacol patriotic la care a participat comunitatea Românilor din Londra. Evenimentul a fost deosebit, oamenii ne urmăreau cu interes. Am început cu un dans din repertoriul ansamblului, urmat de un colaj de melodii patriotice. Eram încântată de seninătatea celor care ne urmăreau, de mândria lor că sunt români! După un timp, am început să văd oamenii lăcrimând şi fredonând, alături de noi, melodiile patriotice. În acel moment, am avut sentimentul de întregire, că ceva din mine care lipsea acum s-a întregit, că acei oameni sunt familia mea, chiar dacă sunt la zeci sau mii de kilometri distanţă de casă. Am trăit un sentiment de dragoste pentru noi, ca oameni, pentru noi, ca neam, un sentiment înălţător că ceea ce fac chiar contează pentru oameni, chiar dacă unii consideră dansul tradiţional ca ceva învechit. Am continuat, cu lacrimi în ochi, acel spectacol. Aceste trăiri mă urmăresc peste tot unde port ia noastră autentic românească", a rememorat Ioana Gurău.

Sursa foto: Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ

"Costumul popular reprezintă o carte nescrisă a fiecărei românce. Are propria aură, unică în felul ei, datorită poveştilor spuse prin ţesături, cusături şi a celor gândite sau grăite în timpul procesului creator. Purtarea costumului popular, în special a iei, mă trimite cu gândul la răbdarea, sârguinţa şi creativitatea femeilor. Toate acestea îmi conferă un sentiment de mândrie faţă de semenii mei şi fericire pentru ocazia de a fi deţinătoarea unor comori vii", ne dezvăluie, la rândul său, solista Paula Andrei.

Sursa foto: Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ

Şi solista Georgiana Şerban Axinte iubeşte portul popular.

''Purtarea costumului tradiţional este pentru mine ca o vrajă frumoasă ce nu vreau s-o spulber vreodată. Consider că ia îmbină frumuseţea, bogăţia, expresivitatea, iubirea de sine şi de rădăcini", consideră ea.

Sursa foto: Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ

"În momentul în care îmbrac straiele populare, în mod special ia, trăiesc viaţa satului de altădată, când localnicii se strângeau fie la jocul duminical, fie în alt context. E un sentiment de împlinire sufletească, de exprimare directă a laturii naţionale şi de conservare a tradiţiilor şi obiceiurilor pur româneşti moştenite din moşi-strămoşi'', a explicat dansatorul Silviu Şoroagă.

Sursa foto: Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ

Iar confesiunilor iubitorilor de strai popular continuă.

"Sunt român, nimeni şi nimic nu îmi poate şterge rădăcina, iar purtarea costumului tradiţional este mai mult decât o simplă îmbrăcăminte pentru mine, este o expresie a identităţii mele culturale şi a valorilor mele personale. Acest costum naţional îmi reaminteşte de frumuseţea şi diversitatea culturii noastre, precum şi de importanţa păstrării tradiţiilor şi a istoriei noastre. Cu fiecare detaliu al cămăşii tradiţionale, mă simt mai aproape de rădăcinile mele, conectat la comunitatea mea, ceea ce îmi aduce o stare de împlinire şi satisfacţie profundă", este de părere solistul Laurenţiu Marian.

Sursa foto: Centrul pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare" Neamţ

"Sentimentul pe care mi-l dă purtarea costumului popular, îndeosebi cămeşa, este asemănător cu cel al preotului purtând veşmintele bisericeşti, atunci când 'moare omul vechi şi devine omul nou'. E o stare continuă a sufletului curat, de întărire a spiritului naţional şi de trăire a întregului trup într-o pură emoţie", a subliniat, la rândul său, coregraful şi dansatorul Marius Lupu. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)