DINCOLO DE ARTĂ/ Giurgiu: Un elev care provine dintr-o familie cu 14 copii, premiat la concursurile de interpretare la oboi
Sebastian Rebleanu, un elev din Giurgiu, în vârstă de 13 ani, care provine dintr-o familie cu 14 copii, toţi pasionaţi de muzică, se poate mândri cu adevărate performanţe obţinute la diferite concursuri în ţară şi în străinătate în arta interpretării la oboi, iar pentru el acest instrument pare să nu mai aibă niciun secret.
''Sunt elev în clasa a şasea la Colegiul Naţional 'Ion Maiorescu' din municipiul Giurgiu şi studiez oboiul din clasa a treia, când m-am înscris la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice 'Victor Karpis'. E un instrument care mi-a plăcut mie, când am dat proba de înscriere la şcoala de muzică, nu erau foarte multe instrumente de ales, doar flautul şi oboiul, pentru că îmi doream neapărat să studiez un instrument de suflat. Nici măcar nu ştiam ce este acela un oboi, dar la Şcoala de muzică am venit pentru că fraţii mei erau deja înscrişi la flaut şi am vrut să am un instrument diferit faţă de al lor. La Şcoala de muzică am trei fraţi care studiază flautul şi două surori care studiază vioara. Eu sunt singurul cu oboiul'', povesteşte pentru AGERPRES Sebastian.

Despre familia sa vorbeşte cu dragoste şi mândrie.
''Suntem 14 fraţi, cinci fete şi nouă băieţi, cea mai mică este o fetiţă care s-a născut în acest an de Paşte şi o dăm şi pe ea la Şcoala de muzică, iar cel mai mare este un frate în vârstă de 17 ani, la liceu, care a făcut pianul până în clasa a opta. Nu e întrecere acasă, dar toţi fraţii cântăm. Tuturor ne place să cântăm, şi părinţilor le place muzica, tata cântă la chitară şi mama, puţin, la pian, dar ea nu a urmat o şcoală de muzică. Şi unchiul meu, fratele tatei, a studiat şi acum este profesor la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice 'Victor Karpis'. Pentru unele concursuri m-am pregătit alături de unchiul meu, Ionuţ Rebleanu, care predă pianul la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice, în calitate de profesor corepetitor. Tata este pompier şi mama e casnică. La liceu vreau să merg tot la Colegiul 'Ion Maiorescu', iar mai departe aş vrea şi să predau oboiul, dar şi să fac altceva, şi anume Stomatologia. La clasă cele mai mari note le am la Biologie'', ne spune el.

Tânărul recunoaşte că i-ar plăcea să cânte într-o orchestră, dar numai dacă ar fi în Bucureşti, pentru că nu vrea să plece departe de fraţii lui.
''Ne înţelegem foarte bine, dacă plec de acasă toţi fraţii mei, mai ales cei mai mici, întreabă de mine. (...) În primul an de studiu la oboi m-am acomodat cu notele şi am început să studiez piese mai uşoare, după care ne-a prins pandemia şi am studiat online. Stabileam o oră şi sunam la doamna profesoară Mariana Iliescu, doamna mă urmărea video şi îmi dădea indicaţii prin telefon. Era foarte greu, nu se auzeau notele cum trebuie, notele erau decalate, mai eram şi la început. Clasele a patra şi a cincea m-au prins în pandemie şi nu am venit fizic la şcoală, am studiat doar online. Practic, acum, în acest an şcolar, am reluat studiul la şcoală'', afirmă Sebastian Rebleanu.
Cu oboiul său, a obţinut numai premiul întâi la toate concursurile naţionale şi internaţionale la care a participat. În acest an, deja a obţinut două premii întâi şi o sută de puncte la Olimpiada Zonală de interpretare instrumentală de la Buzău.
Şi profesoara sa, care îi îndrumă paşii, Mariana Iliescu, are doar cuvinte de laudă la adresa micuţului artist.
''E un copil dornic să studieze, chiar dacă nu avem ore îmi dă telefon şi mă întreabă dacă am o oră liberă să vină la şcoală să mai studieze. Este foarte serios, are un ceva aparte al lui. În clasa a treia a venit la preselecţie, am văzut că e făcut pentru oboi şi fizic pentru că nu are buzele prea groase şi nici degetele prea lungi ca să îl încurce la clape. Este un copil foarte serios, gândeşte matur, prin prisma faptului că sunt atâţia fraţi, probabil, el gândeşte altfel şi e mult mai ancorat în realitate. Încă din primul an de studiu m-a fascinat, a prins notele şi tot ce îi dădeam studia. A avut şi un noroc fantastic pentru că tatăl lui i-a cumpărat un oboi şi studiază şi acasă, chiar dacă nu este un oboi performant, de concursuri'', a arătat Mariana Iliescu.

Sebastian mărturiseşte că studiază zilnic oboiul atât la şcoală, cât şi acasă.
''Dacă studiez pentru un concurs, repet cam patru ore pe zi, altfel, la şcoală repet două ore pe zi. Pentru şcoală, lecţiile, uneori nu apuc să mi le fac pe toate şi le mai fac în clasă. Merg la Şcoala de muzică în fiecare zi, am o profesoară nemaipomenită! Cel mai mult, la oboi mă atrage sunetul, îmi place foarte mult, dar recunosc că îmi trebuie forţă pentru suflat şi de aceea lucrez mereu şi fac şi exerciţii de respiraţie'', ne dezvăluie acesta.
Sebastian Rebleanu a fost invitat să participe şi la diferite concerte pe scena Ateneului ''Nicolae Bălănescu'' din municipiul Giurgiu.
Programul lui Sebastian Rebleanu este încărcat, dar nu se plânge, pentru că face totul cu plăcere.
''Locuim la casă, avem grădină, avem spaţiu şi pentru joacă şi pentru studiu şi repetiţii. Mi-ar plăcea să am un oboi al meu, performant, dar se găsesc greu şi sunt scumpe, e cineva la Suceava care face aceste instrumente. În timpul şcolii mă trezesc la ora 7,00, merg la şcoală până la ora 14,00. După cursuri, merg la Şcoala de muzică, unde repet cam până la ora 17,00, apoi iau autobuzul şi ajung la ora 18,00 acasă unde mănânc şi mă pun la teme. Sâmbătă e zi de relaxare, avem şi grădină şi păsări, duminica ne jucăm cu mingea'', îşi descrie micuţul artist ziua de ''lucru''.

La Olimpiada naţională de interpretare pentru instrumentele de suflat, care s-a desfăşurat în perioada 5 - 7 aprilie 2023, la Zalău, a concurat cu elevi mai mari, din clasele a opta, şi a obţinut 84 de puncte din o sută, iar acest rezultat l-a ambiţionat.
Profesoara Mariana Iliescu spune că doar persoanele foarte dedicate studiază acest instrument. Ea recunoaşte că mai are la clasă şi alţi copii talentaţi, dar unii au fost afectaţi de pandemie şi, după ce au avut COVID, nu s-au mai descurcat aşa de bine cu respiraţia, luând decizia de a schimba oboiul cu pianul.
Sebastian are şi la şcoală note foarte bune, dar excelează la Biologie.
Copil ambiţios, Sebastian Rebleanu se pregăteşte acum pentru concursul - Marele Premiu de Interpretare Instrumentală care va avea loc la Palatul Copiilor din Bucureşti, în perioada 5 - 10 iunie. AGERPRES/(A - autor: Camelia Bigan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) Camelia BIGAN / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu
Maraton al lansărilor de carte, spectacole-lectură și expoziții - evenimente conexe în Festivalul Național de Teatru
Spectacole-lectură, spectacole TV și radiofonice, expoziții, instalații, întâlniri și dezbateri, un maraton al lansărilor de carte, modul FNT Educațional, precum și FNT în dialog internațional se află printre evenimentele conexe ale celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în Capitală între 16 și 25 octombrie.
Fotogeografica XXX: Ediția aniversară a salonului de fotografie de mediu și patrimoniu s-a deschis la Palatul Parlamentului
Personalități ale vieții academice, culturale și publice, fotografi consacrați, elevi, studenți și iubitori ai imaginii au participat miercuri seară la ediția aniversară a Salonului Național de Fotografie Fotogeografica, la Palatul Parlamentului. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, în deschiderea oficială a evenimentului a
Buzău: Cinci muzee vor fi închise pentru acțiuni de protejare a patrimoniului împotriva unor posibili dăunători
Cinci muzee din județul Buzău, în care se regăsesc obiecte de patrimoniul național, vor fi închise pe durata unei săptămâni, astfel încât echipe specializate să desfășoare dezinsecții cu substanțe care să nu afecteze bunurile cu valoare istorică și financiară deosebită, ținând cont că în perioada toamnei în spațiile muzeale &ic
Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României
Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Mureș: Dirijorul Tiberiu Soare, la pupitrul orchestrei simfonice la ediția a IX-a a ''Balului Palatului''
Cea de-a noua ediție a ''Balului Palatului'', programată pe data de 20 noiembrie, la Târgu Mureș, va oferi publicului o ''experiență culturală premium'', cu acces gratuit pe bază de rezervare, sub bagheta renumitului dirijor Tiberiu Soare. ''Devenit deja o tradiție, Balul Palatului este singurul ba
Vaslui: Expoziția ''Vârstele imaginației'' cu obiecte din piese LEGO, găzduită de Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad
Muzeul ''Vasile Pârvan'' Bârlad găzduiește în perioada 14 octombrie 2026 - 8 ianuarie 2027 expoziția temporară ''Vârstele imaginației'', realizată de Asociația Brickenburg, care cuprinde construcții din elemente LEGO. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor descoperi lucrări originale,
REPORTAJ Vrancea: Salonul ''Milcoveritas'' - caricatura care îi învață pe copii să privească lumea cu umor și spirit critic (GALERIE FOTO)
Râsul poate fi un lucru serios, iar o caricatură bună poate spune, în câteva linii, mai mult decât o pagină întreagă de cuvinte. Cu această lecție au plecat, miercuri, zeci de copii din școlile focșănene care au umplut foaierul Muzeului Vrancei la deschiderea Salonului de Grafică Satirică ''Milcoveritas'', o manifestare c
Alegeri la Academia Română: Regizorul Stere Gulea și filozoful Adrian-Paul Iliescu - membri de onoare
Filosoful Adrian-Paul Iliescu, regizorul Stere Gulea și compozitorul Vladimir Cosma se numără printre membrii de onoare ai Academiei Române aleși, miercuri, de Adunarea Generală a acestui for. Potrivit unui comunicat al Academiei Române transmis AGERPRES, Adunarea Generală a decis, prin vot secret, alegerea a șapte membri de onoare
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Filmul 'Jurnalul unei cameriste', regizat de Radu Jude - pe lista scurtă la European Film Awards 2027
Filmul 'The Diary of a Chambermaid' ('Jurnalul unei cameriste') regizat de Radu Jude a intrat pe lista scurtă pentru European Film Awards 2027. Potrivit unui comunicat al companiei de producție și post-producție Avanpost transmis AGERPRES, anunțul a fost făcut miercuri de Academia Europeană de Film. 'Recunoașterea din partea










