Caricaturistul Para István, din Miercurea-Ciuc, este o figură binecunoscută în peisajul artistic local şi naţional, întrucât de peste 30 de ani lucrările sale îi fac pe oameni să zâmbească, le înseninează ziua, dar îi şi deranjează pe unii, care nu înţeleg că rolul caricaturii este şi să atragă atenţia asupra unor probleme din societate.

Povestea sa este cea a unui om care a primit "un dar de la Dumnezeu", aşa cum îi place să spună, şi care a muncit mult pentru a dezvolta talentul cu care a fost înzestrat, lucrările sale fiind expuse în toată ţara, dar şi în întreaga lume.

Discret şi mereu cu o glumă pregătită, Para István se descrie ca fiind "cam vechi", la cei 62 de ani, dar ţine să adauge că în suflet este "forever young", fapt care se vede şi în caricaturile pe care le realizează.

Foto: (c) Para István/Arhiva personală

A început să deseneze pe când era la grădiniţă şi crede că prima sa caricatură a fost un tractor, care era, de fapt, "un pătrat tremurând cu patru roţi".

Copil fiind, desena zilnic şi chiar se bucura atunci când ploua, pentru că nu trebuia să iasă cu prietenii la joacă. Desenele sale înfrumuseţau şi... băncile de la şcoală, motiv pentru care spune că "era încurajat" cu... manualul de Română, care avea coperţi groase şi pe care îl primea, uneori, peste ceafă.

Prima sa caricatură de presă a apărut în anul 1991, în revista satirică "Tromf", iar de atunci a lucrat pentru foarte multe ziare şi reviste.

De 30 de ani lucrează la cotidianul de limba maghiară "Hargita Népe" din Miercurea-Ciuc, unde zilnic îi sunt publicate caricaturile.

Născut la Gheorgheni, Para István a venit la Miercurea-Ciuc pe când avea 22 de ani şi de atunci acest oraş i-a devenit "acasă" şi locul de unde îşi ia majoritatea ideilor pentru lucrările realizate.

Subiectele abordate în caricaturile sale sunt cele întâlnite în viaţa de zi cu zi, de la certuri în familie şi întâmplări cu soacre, poveşti de la locul de muncă sau de la doctor până la viaţa pensionarilor.

Foto: (c) Para István/Arhiva personală

Un loc aparte îl ocupă în lucrările sale umorul secuiesc, dar este inspirat şi de ceaţa din Miercurea-Ciuc, care "poate deprima pe oricine", sau de poliţişti, mai ales că sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie se află în proximitatea blocului unde locuieşte.

Spune că nu desenează teme politice şi politicieni, "din principiu", fiind dezamăgit de politică, "atât de cea autohtonă, cât şi de cea internaţională".

În cei peste 30 de ani de carieră artistică, Para István a realizat peste 15 mii de caricaturi şi e bucuros că, astfel, a făcut o mulţime de oameni să zâmbească.

Acum îşi postează lucrările şi pe Facebook şi primeşte multe mesaje în care i se spune că a făcut ziua cuiva mai frumoasă sau este oprit pe stradă de persoane care îi mulţumesc pentru zâmbete, fapt care îl încarcă cu energie şi îi întăreşte convingerea că aceasta este menirea sa.

"Când mă întâlnesc cu oamenii şi aud cine sunt, îmi spun că atunci când primesc ziarul îl întorc imediat pe spate, unde e caricatura, şi se uită mai întâi la caricatură şi, după aia, citesc şi din ziar, dacă mai au chef, dar la caricatură se uită sigur. Este un compliment, este ca aplauzele pentru artişti, pentru actori. (...) Şi Facebook-ul este un loc unde pot să mă desfăşor, acolo este apreciată destul de bine caricatura mea, critici primesc foarte, foarte rar, se aşteaptă desenul de a doua zi, oamenii sunt interesaţi. (...) Cred că ăsta e rostul meu pe lume, să fac oamenii să zâmbească. Mă uit, din când în când, pe stradă, la oameni, majoritatea îmbrăcaţi în culori întunecate, cu faţa fără zâmbet şi e clar că sunt ori trişti, ori au multe probleme şi de aceea mă bucur când la desenele puse pe Facebook comentează, pun 'iconiţele' cu râsete şi îmi scriu: 'gata, mi-ai făcut ziua bună' sau 'eram posomorât şi acum mă simt bine'. Deci, parcă nu trăiesc degeaba", afirmă Para István.

Mărturiseşte că şi el râde la unele dintre caricaturile sale, atunci când feţele personajelor îl surprind, pentru că ies diferit decât şi-a pus în minte, de parcă o mână divină intervine pe tableta grafică.

"Cu toate că este o muncă ce necesită atenţie, este şi distractiv. Din când în când încep să râd zgomotos, când iese o moacă neobişnuit de amuzantă. (...) E foarte interesant! Creierul dă comandă la mână şi desenez automat, aşa mi se pare, mai ales după atâţia ani de desenat. Şi, la un moment dat, parcă altcineva îmi conduce mâna şi merge în altă direcţie decât unde credeam eu că va merge şi ies nişte feţe mai haioase şi atunci ori zâmbesc, ori râd. (...) Poate că e îngerul păzitor de serviciu, care are simţul umorului şi se distrează", spune caricaturistul.

Se întâmplă, uneori, ca unele persoane să fie deranjate de subiectele abordate, cum ar fi cele care se referă la întâmplări cu soacre sau la persoane obeze.

''Odată, o soacră a sunat la redacţia ziarului şi a vrut să vorbească cu mine. Dar pentru că nu eram acolo a lăsat vorbă să mi se spună: 'să mă duc spre meleaguri mai calde' şi mai bine să mă ocup de propria soacră. Se mai întâmplă să se lege cineva de mine şi acum, ba că încurajez violenţa domestică prin anumite caricaturi, ba altceva. Nici vorbă de aşa ceva, condamn orice fel de violenţă! Dar trebuie atras atenţia şi prin caricatură asupra tuturor situaţiilor nefireşti şi condamnabile! (...) Le fel, sunt întrebat de ce desenez oameni graşi. Eu nu mă refer la o anumită persoană, ci atrag atenţia asupra fenomenului, că este nesănătos, că obezitatea vine cu hipertensiune arterială, care omoară inima. Dacă am fi mai deschişi unii faţă de ceilalţi, le-am atrage atenţia, nu numai la prieteni, ci şi la colegi sau la vecini, să aibă grijă de ei, că nu va fi bine", arată Para István.

Foto: (c) Para István/Arhiva personală

Chiar şi pandemia de COVID-19 a fost sursă de inspiraţie pentru "o duzină de caricaturi", pentru că, spune artistul, "esenţa umorului este să ne ajute să trecem peste necazuri, să ne elibereze mintea de stres".

Afirmă, cu modestie, că are câteva caricaturi preferate, cum ar fi "Soarta caricaturistului" sau "13", dar, mai degrabă, are preferinţe printre lucrările colegilor săi de breaslă.

Cu toate că are în portofoliu peste 15.000 de caricaturi, Para István recunoaşte că nu se poate trăi din caricatură şi că are un loc de muncă principal, fiind tehnoredactor la o tipografie din oraş.

Caricaturistul din Miercurea-Ciuc spune că nu rămâne niciodată fără inspiraţie, pe care o găseşte pe stradă, pe Facebook, la cunoscuţi, oriunde.

De altfel, pe masa sa de lucru stau, cuminţi, zeci de hârtiuţe cu idei, din care se inspiră apoi.

"Nu rămân niciodată fără inspiraţie. Subiectul stă pe stradă, iar muza îmi stă în poale. Văd, aud tot felul de întâmplări, îmi povestesc oamenii pe stradă", punctează, cu umor, Para István.

Familia i-a susţinut tot timpul această pasiune, dar recunoaşte că activităţile comune au avut de suferit, din cauza programului foarte încărcat, aşa că s-a ajuns la un compromis: "Fac ce vreau în timpul săptămânii, dar sâmbăta şi duminica să nu mă apropii de tableta grafică, nici măcar să pun un creion după ureche", spune, zâmbind, caricaturistul.

Atunci când nu îl presează timpul, participă la saloane sau concursuri internaţionale de caricatură, unde obţine rezultate foarte bune.

Foto: (c) Para István/Arhiva personală

E mâhnit, însă, că în România nu există o platformă de unde oamenii să afle despre aceste rezultate şi despre caricaturiştii care sporesc reputaţia ţării.

"Am participat de multe ori la saloane de caricatură autohtone şi internaţionale. Este înălţător să participi la un asemenea eveniment, împreună cu cei mai buni din lume. Aici nu mâzgăleşti de capul tău, sunt date subiecte precise şi date stricte, trebuie să te adaptezi la asta. Au fost şi premii, nominalizări şi dacă eşti printre cei mai buni desenele tale apar în cataloage şi participi la expoziţii. Lucrările mele au fost expuse peste tot în ţară, la Bucureşti, Suceava, Brăila, Galaţi sau Deva, precum şi în Germania, Franţa, Italia, Belgia, Slovacia, Egipt, Iran, Turcia, Rusia, Argentina, Brazilia, Peru sau Columbia. Am şi un morman de cataloage de la aceste evenimente. Săptămânal, vin invitaţii în cutia poştală, numai trebuie să le faci faţă. Mulţi colegi români (Constantin Pavel, Cristian Topan, Doru Axinte, Julian Radu, Liviu Stănilă, Lucian Dobârtă, Marian Avramescu, Mihai Ignat, Mihai Pânzaru Pim, Nicolae Ioniţă, Ştefan Popa Popa's, Victor Eugen Mihai VEM, dacă am omis pe cineva să mă ierte) participă la aceste evenimente cu mare succes, cu unii (Doru Axinte şi Pavel Constantin) chiar am fost colegi de pagină în cataloage, dar, din păcate, nu există platforme de unde publicul larg să facă cunoştinţă cu aceste succese, cu care noi sporim reputaţia ţării", mai spune Para István.

Foto: (c) Para István/Arhiva personală

I se pare nefiresc şi că în ţară nu există reviste umoristice, cum era, cândva, revista Urzica, "de parcă populaţia n-ar avea nevoie de puţină consolare, de bună dispoziţie, măcar din când în când".

În afară de caricatură, Para István a realizat, în perioada 1985 - 2000, mică plastică, în fapt statuete din teracotă, pentru că era curios "cum ies caricaturile în 3D".

"Am făcut vreo 300-400 de statuete, le-am dus la expoziţii, dar până la urmă m-am lăsat, necesita mult timp şi arderea în cuptor era făcută de o firmă de ceramică, ce nu avea grijă de ele şi le primeam sparte, fără braţe, fără urechi", spune caricaturistul.

De asemenea, i-au apărut şi patru cărţi, şi anume "Cântecul piticului de grădină", despre care spune că este "o parodie a unor melodii kitschoase", "Secolul haios", descrisă ca fiind "o interpretare umoristică a evenimentelor majore ale secolului XX", "STOP" - "o altă semnificaţie a indicatoarelor rutiere de circulaţie" şi "PARA", o colecţie de interviuri şi caricaturi.

În timpul liber, atât cât mai are, realizează coperte şi ilustraţii de carte, afişe, pliante, caricaturi şi portrete caricatură, la comandă.

Para István nu a făcut niciodată studii de desen, e un autodidact şi un artist care a muncit enorm pentru a se perfecţiona.

Crede că talentul pe care îl are e "darul lui Dumnezeu, e un cadou, indiferent dacă eşti muzician sau artist plastic", iar treaba sa a fost doar să muncească, să exerseze, ca să devină tot mai bun şi să poată să pună zâmbete pe chipurile cât mai multor oameni. AGERPRES/(A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)