Program variat la Târgul de cArte Alba Transilvana, cu expoziţii, conferinţe şi ateliere tematice
Lansări de carte, conferinţe, expoziţii, ateliere şi recitaluri muzicale vor avea loc pe durata a trei zile, de vineri până duminică, la Alba Iulia, în cadrul celei de-a XIV-a ediţii a Târgului de cArte Alba Transilvana, organizat de Biblioteca Judeţeană "Lucian Blaga" Alba şi Consiliul Judeţean Alba.
Organizatorii au anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, o creştere faţă de ediţia precedentă a numărului de edituri prezente, de la peste 50 la 73, precum şi a fondului de carte care se va regăsi pe standuri. De asemenea, au spus aceştia, a fost creionat un program cât mai diversificat, pentru toate vârstele.
"Anul acesta, târgul va avea 49 de evenimente pe parcursul a trei zile. Vom avea 22 de pavilioane dotate cu standurile de carte. În aceste pavilioane vom avea 73 de edituri prezente şi reprezentate. Vom avea 12 ateliere creative, vom avea 18 lansări de carte, vom avea 61 de cărţi lansate, peste 60 de autori. (...) Credem că standurile de carte vor fi cu un plus de fond de carte faţă de anul trecut", a declarat, miercuri, managerul Bibliotecii Judeţene "Lucian Blaga", Silvan Stâncel.
El a precizat că lansările de carte vor fi "foarte variate".
Silvan Stâncel a amintit că sunt programate şi patru conferinţe, susţinute de managerul Bibliotecii Judeţene "George Bariţiu" Braşov, Daniel Nazare - "Şi canibalii se satură de oameni"; managerul Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu - "Dilemele şi problemele patrimoniului naţional"; cantautorul Nicu Alifantis - "Nichita 90" şi, respectiv, rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Daniel David - "Despre psihologia românilor în educaţie şi tehnologie".
Totodată, în programul evenimentului vor fi şi concerte. "Vom avea pe zona de muzică 6 concerte, recitaluri. Vorbim de Radu Pietreanu, Nicu Alifantis, Mircea Dinescu, care va veni cu un acordeonist, Ovidiu Pârjol şi Ioan Păuna - cu un recital de pian şi vioară, 'Poezii pe şase corzi' cu Şcoala de Folk şi Trupa Taxi", a spus Stâncel.
El a făcut referire şi la un alt moment aşteptat, expoziţia "Geofolk", despre costumele populare ale popoarelor lumii, a fotografului David Botond.
Copiii vor avea posibilitatea să participe la ateliere de limba engleză, de joc şi joacă, cu poveşti şi ghicitori, de desene pe faţă, dar şi de desen pe piatră.
"Am încercat să construim un târg pentru toate vârstele", a mai spus Silvan Stâncel.
Bugetul alocat pentru ediţia din acest an este de 150.000 de lei, au precizat organizatorii. AGERPRES / (A - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Consiliul Județean Alba/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
Platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036, lansată de Primăria Capitalei și coordonată prin ARCUB pentru a fundamenta noul plan de dezvoltare în domeniu pe următorul deceniu, a fost prezentată, joi, în cadrul unui eveniment la care a participat și primarul general Ciprian Ciucu. Portalul online este conceput ca un in
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu
Maraton al lansărilor de carte, spectacole-lectură și expoziții - evenimente conexe în Festivalul Național de Teatru
Spectacole-lectură, spectacole TV și radiofonice, expoziții, instalații, întâlniri și dezbateri, un maraton al lansărilor de carte, modul FNT Educațional, precum și FNT în dialog internațional se află printre evenimentele conexe ale celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în Capitală între 16 și 25 octombrie.
Fotogeografica XXX: Ediția aniversară a salonului de fotografie de mediu și patrimoniu s-a deschis la Palatul Parlamentului
Personalități ale vieții academice, culturale și publice, fotografi consacrați, elevi, studenți și iubitori ai imaginii au participat miercuri seară la ediția aniversară a Salonului Național de Fotografie Fotogeografica, la Palatul Parlamentului. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, în deschiderea oficială a evenimentului a
Buzău: Cinci muzee vor fi închise pentru acțiuni de protejare a patrimoniului împotriva unor posibili dăunători
Cinci muzee din județul Buzău, în care se regăsesc obiecte de patrimoniul național, vor fi închise pe durata unei săptămâni, astfel încât echipe specializate să desfășoare dezinsecții cu substanțe care să nu afecteze bunurile cu valoare istorică și financiară deosebită, ținând cont că în perioada toamnei în spațiile muzeale &ic
Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României
Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.









