REPORTAJ Andreea Vieru - românca ''ambasadoare'' a tangoului la Buenos Aires
Artista Andreea Vieru, o bucureşteancă get beget, cântă şi dansează tango, cu pasiune, pe scenele din capitala Argentinei de mai bine de şase ani, în repertoriul său regăsindu-se şi tangouri româneşti.
"În contextul în care sunt atât de departe şi nimeni nu face asta la Buenos Aires, m-am simţit un pic ambasadoare a României aici. Din întâmplare am descoperit că îmi place şi mi se potriveşte un anumit repertoriu, cu muzică românească ce este atât de bogată", spune Andreea Vieru, o tânără din Bucureşti pentru care tangoul a fost "dragoste la prima vedere".
În lumina ca de scenă de la Cafe Tortoni, cea mai veche cafenea din Buenos Aires, un obiectiv turistic şi un fel de Casa Capşa din Bucureşti, dar unde sunt organizate spectacole de tango, Andreea Vieru povesteşte cu pasiune că a început să danseze tango în 2009, în capitala României, iar un an mai târziu s-a apucat să cânte muzică de tango, după ce profesorul ei de dans a auzit-o cântând în baie.
Sursa ei de inspiraţie a fost filmul 'Tango lesson'.
"Am văzut un film care m-a marcat foarte mult, se numeşte 'Tango lesson'. Mi-am dat seama după mulţi ani că, de fapt, eu căutam acest dans şi l-am găsit când trebuia. În 2009 am început să dansez şi în 2010 am început să cânt. Am început să cânt pentru că m-am împrietenit cu alţi dansatori de tango care cântau la pian, la chitară, la muzicuţă şi am zis să facem ceva simpatic pentru colegii dansatori şi să facem muzică de tango. Apoi grupul a crescut din ce în ce mai mult, am început să avem mai multe concerte. Se numeşte 'Sonido 13'. Apoi am hotărât că este momentul să vin la Buenos Aires şi să văd până unde pot să ajung cu această pasiune, pentru că tot creştea şi cam toată viaţa mea se organizase în jurul acestei pasiuni, atât dansul, cât şi muzica. Am început să predau la scurt timp după ce am început să dansez pentru că îmi plăcea foarte mult şi făceam asta toată ziua. Am participat în diverse spectacole şi momente de dans. Am fost instructor la Şcoala Tango Tangent şi parte din echipa dansatorilor de tango din spectacolul de teatru 'Un tango mas' de la Teatrul Odeon", povesteşte ea.
După ce a descoperit că are această pasiune, s-a hotărât să vină în Argentina - ţara în care a apărut tangoul. A ajuns pe 1 ianuarie 2017 la Buenos Aires, unde acum locuieşte, lucrează, cântă şi dansează. A avut drept profesori nume grele ale tangoului argentinian, precum Lidia Borda pe care Rolling Stone a descris-o drept "cea mai bună cântăreaţă de tango din prezent".
"Când am venit aici am luat-o de la capăt. Am început să iau lecţii intensive cu Lidia Borda, care este, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai bune cântăreţe de tango de astăzi, cu Celia Saia care este iarăşi una dintre cele mai iubite cântăreţe de tango de astăzi şi cu alte profesoare", afirmă Andreea Vieru.
La început i-a fost greu la Buenos Aires, dar de la primul concert pe care l-a susţinut în capitala Argentinei spune că spectatorii au fost impresionaţi de vocea ei.
"Pe mine m-a surprins. De la primul concert pe care l-am avut aici lumea a fost foarte impresionată", mărturiseşte Andreea Vieru.
Povesteşte cu patos despre tangoul românesc din anii '30 - '40. Melodia cea mai apropiată de sufletul său este tangoul românesc "Ilona", dar pe care nu l-a cântat încă la Buenos Aires, ci doar în România. În capitala Argentinei, ţara unde a apărut tangoul, a cântat "Zaraza". Spune că este un tango despre care puţină lume ştie că de fapt este argentinian, versiunea sa ca text fiind mult diferită în România.
"Tangoul românesc 'Ilona' are muzică, personalitate românească şi un sentiment profund. Persoana care îl cântă povesteşte despre cum a pierdut-o pe această femeie. Cristian Vasile a făcut acest tango popular în România. Muzica tangoului 'Ilona' evocă o tristeţe pe care o regăsesc în tangourile din Buenos Aires. La Buenos Aires am ales să cânt 'Zaraza', care are o poveste interesantă. Puţină lume ştie că este un tango argentinian. Toată lumea crede că este românesc. Rima şi versurile au fost compuse în România, dar versiunea este foarte diferită de cea argentiniană. Înainte să încep să cânt sau să dansez tango citisem despre legenda povestită de Cărtărescu despre frumoasa Zaraza care a fost iubita lui Cristian Vasile şi rivalul lui a vrut să se răzbune şi a ucis-o, iar Cristian Vasile de supărare a băut terebentină şi nu a mai cântat niciodată. Am înţeles că sunt nişte elemente de realitate acolo inserate. Dar de fapt tangoul argentinian 'Zaraza' nu are nicio legătură cu nicio femeie, este de fapt despre un animal - un măgar sau o vacă -, iar tangoul este dedicaţia omului de la câmp animalului de companie care îl ajută să care porumbul către casă şi îi spune: Diii, diii, Zaraza! Acesta este refrenul!", explică Andreea Vieru, râzând.
Fără ezitare, ea spune că tangoul de la Buenos Aires este foarte divers, mai versatil faţă de cel de la Bucureşti.
"Nu aş putea să zic mai bun sau mai rău, dar mai versatil. Există foarte multe tipuri de tango în muzică, dar şi în dans. De exemplu, în muzică există tangoul oficial care se prezintă în spaţii şi orchestre mari; tangoul care se cântă într-un cartier fără niciun fel de amplificare şi vine lumea şi cântă ca într-un bar; tangoul cântat de persoane care îşi câştigă viaţa cântând în baruri şi cântă a cappella; tangoul celor care se prezintă în case de tango pentru turism în general şi e un stil specific; tangoul care se cântă în milonga (o seară de dans cu muzică de tango, în general din anii '30 - '50 - n.r.) care este pentru dans şi asta pe mine mă fascinează. În dans există tangoul pe care îl dansezi la milonga, orientat mai mult pentru cum se simte decât pentru cum se vede; tangoul pentru turism; tangoul de competiţie; tangoul de mondial, care are mai multe reguli. În general există o rădăcină comună, dar el se bifurcă în multe direcţii şi asta este pentru mine un univers infinit", arată Andreea Vieru.
Anul trecut a lansat primul său album - "Donde iras, ilusion" -, la Teatrul del Globo din Buenos Aires, iar pentru viitor pregăteşte alte două noi proiecte.
"Aş vrea să prezint anul acesta 'milongi' ca lumea să danseze şi mai am un alt proiect paralel care este unul mai mic, dar puţin diferit, cu o abordare un pic mai modernă şi care se numeşte 'Quarteto Vieru' (Cvartetul Vieru) - voce, chitară, bandoneon şi contrabas cu muzicieni din Argentina. Marea diferenţă este că nu avem partituri. Ei au partituri ca să aibă armonia, un reper, dar ideea este să facem ceva pe moment, aşa cum este şi tangoul dansat la milongi. La cursuri se învaţă nişte paşi şi la milonga se improvizează. Acesta este tot farmecul. E ca atunci când dansezi aceeaşi melodie a zecea oară, dar în seara asta am băut un pahar de vin, sau în seara asta tocmai am cunoscut pe cineva care îmi place, sau în seara asta tocmai m-am despărţit de cineva sau a venit cel mai bun prieten de la capătul pământului şi sunt fericită", afirmă ea.
Andreea Vieru spune că se va întoarce în România.
"Pentru mine tangoul înseamnă echilibru, conexiune cu alte persoane, un limbaj nou, unic. Înseamnă viaţa mea", subliniază artista. AGERPRES/ (AS - autor: Florentina Peia, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa fotografiilor: Arhiva personală Andreea Vieru
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
Platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036, lansată de Primăria Capitalei și coordonată prin ARCUB pentru a fundamenta noul plan de dezvoltare în domeniu pe următorul deceniu, a fost prezentată, joi, în cadrul unui eveniment la care a participat și primarul general Ciprian Ciucu. Portalul online este conceput ca un in
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu
Maraton al lansărilor de carte, spectacole-lectură și expoziții - evenimente conexe în Festivalul Național de Teatru
Spectacole-lectură, spectacole TV și radiofonice, expoziții, instalații, întâlniri și dezbateri, un maraton al lansărilor de carte, modul FNT Educațional, precum și FNT în dialog internațional se află printre evenimentele conexe ale celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în Capitală între 16 și 25 octombrie.
Fotogeografica XXX: Ediția aniversară a salonului de fotografie de mediu și patrimoniu s-a deschis la Palatul Parlamentului
Personalități ale vieții academice, culturale și publice, fotografi consacrați, elevi, studenți și iubitori ai imaginii au participat miercuri seară la ediția aniversară a Salonului Național de Fotografie Fotogeografica, la Palatul Parlamentului. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, în deschiderea oficială a evenimentului a
Buzău: Cinci muzee vor fi închise pentru acțiuni de protejare a patrimoniului împotriva unor posibili dăunători
Cinci muzee din județul Buzău, în care se regăsesc obiecte de patrimoniul național, vor fi închise pe durata unei săptămâni, astfel încât echipe specializate să desfășoare dezinsecții cu substanțe care să nu afecteze bunurile cu valoare istorică și financiară deosebită, ținând cont că în perioada toamnei în spațiile muzeale &ic
Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României
Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio
Manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani - joi și vineri, la București
O amplă serie de manifestări dedicate scriitorului Norman Manea, cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, vor fi organizate joi și vineri, la București, anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Univer
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.









