Bihor: Cartea ''Destinul unui evreu comunist într-o democraţie populară'', de Adalbert Rosinger, lansată la Oradea
Muzeul Iosif Vulcan din Oradea a găzduit luni seară lansarea cărţii "Destinul unui evreu comunist într-o democraţie populară. O lume care se prăbuşeşte. Adalbert Rosinger în dialog peste decenii cu fiica sa Veronica Rozenberg Rosinger", ediţie îngrijită şi cu postfaţă de Raluca Lazarovici Vereş, prefaţă de Mihaela Gligor, apărută la Editura Ratio et Revelatio, Oradea, în noiembrie 2022.
"Este o carte cutremurătoare, pentru că este o carte mărturie. Aici nu vom găsi virtuţi stilistice sau literare, pentru că această carte propune, spunând adevărul, o mărturisire despre destinul unui om, un intelectual care a crezut în această fantasmă, care este comunismul - o aberaţie care, din păcate, mai există şi vieţuieşte în multe capete - şi care, după ce a ajuns în vârful ierarhiei politice, fiind distrus de propriul partid, încearcă să-i explice fiicei sale cum a putut crede într-o ideologie absolut abominală, mincinoasă şi criminală. Când se deşteaptă, îşi asumă eroarea ideologică a acestei vieţi şi îi scrie fiicei sale. Este o carte cutremurătoare pe care aş recomanda-o mai ales tinerilor," a spus, în cuvântul său, scriitorul Ioan F. Pop, custodele Muzeului Iosif Vulcan.
La eveniment a participat şi Veronica Rozenberg Rosinger din Haifa, Israel, fiica lui Adalbert Rosinger (Oradea, 1909 - Haifa, 1981), autorul unui manuscris "de sertar" de-o deosebită importanţă istoriografică, publicat în volum, după 45 de ani de la scrierea sa.
Cartea aduce în lumina tiparului viaţa lui Adalbert Rosinger, evreu comunist militant, originar din Oradea şi strămutat la Bucureşti, a cărui familie deportată a fost în mare parte exterminată la Auschwitz. În contextul marilor transformări sociale şi politice din perioada interbelică, în timpul celui de-al doilea război mondial şi apoi după instalarea regimului comunist, destinul i-a fost potrivnic, prin abuzuri, persecuţii, violenţă fizică şi psihologică, detenţii şi internări în lagăre şi închisori "sub trei dictaturi".
Volumul lansat prezintă o serie de informaţii despre viaţa şi moştenirea unuia dintre cei mai importanţi oameni care s-au ocupat, vreodată, de imaginea României în lume, prin faptul că a deţinut funcţia de director general al Întreprinderii de Stat pentru Comerţ Exterior (ISCE), Românoexport, devenind inculpat, împreună cu alţi înalţi funcţionari din comerţul exterior, într-un renumit proces înscenat de PCR şi Securitate de "subminare a economiei naţionale". A fost condamnat la 15 ani de detenţie, din care a suferit timp de opt ani; a fost eliberat înainte de termen în august 1969, ca urmare a amnistiei lui Ceauşescu, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Republicii Populare Române. Dovedirea nevinovăţiei sale a continuat însă după eliberare, prin nenumărate memorii.
Directorul Centrului Comunitar Evreiesc (JCC) Oradea, Robert Schorr, a subliniat că s-a scris mai puţin despre supliciul îndurat de evrei în închisorile comuniste, fiind trădaţi de propria lor dorinţă de a face bine.
"Un profesionist desăvârşit a ajuns să se confrunte cu o situaţie absurdă, fiind implicat într-un proces mincinos, el neavând nicio legătură cu acuzaţiile ce i s-au adus. Într-un final, chiar dacă, la o vârstă înaintată ajunge să trăiască, în sfârşit, libertatea pe care a bine meritat-o. Vreau să o felicit pe autoare, dna Veronica, pentru că aduce asemenea mărturii în faţa publicului," a declarat reprezentantul comunităţii evreieşti din oraş.
Coautoarea acestui volum, profesoara de matematică Veronica Rozenberg, unica fiică a lui Adalbert Rosinger, a relatat că memoriile din această carte au fost scrise în ultimii trei ani de viaţă, între 1978 şi 1981, începând din momentul când tatăl ei a părăsit, cu peripeţii, România şi a ajuns în Israel, ea făcând doar o serie de adnotări. Din motive personale, nu a putut să publice aceste memorii, până în anul 2022, când întâmplarea a făcut să o întâlnească pe Raluca Lazarovici Vereş, cofondator al editurii orădene Ratio et Revelatio.
"Cred că este o carte care poate să lărgească înţelegerea unei perioade trecute, cam trei sferturi din secolul XX, pe care tatăl meu o prezintă într-un mod personal, vorbind la persoana întâi, despre experienţele sale, în general, nu foarte vesele. De la o perioadă de idealism şi crez în victoria şi reuşita unei societăţi comuniste care să încerce să şteargă diferenţele între oameni, de religie, sociale, etnice etc, încet, încet, tatăl meu descoperă, de fapt, multele tare ale acestui regim care ajunge să-l înfrângă," a declarat, pentru AGERPRES, Veronica Rozenberg.
Potrivit acesteia, Rosinger a avut o activitate deosebită punând bazele comerţului exterior al României, împreună cu alţi funcţionari de la nenumăratele întreprinderi de comerţ exterior românesc din perioada de început a comunismului.
"La un moment, într-o perioadă de întărire a unei teorii a comunismului naţional, după 1958, s-a urmărit eliminarea evreilor din diferite domenii ale economiei, culturii, Rosinger fiind implicat într-un proces înscenat, foarte complicat şi dificil în care foarte mulţi evrei au fost eliminaţi din serviciu. Procesele acestea ale evreilor din comerţul exterior reprezintă un capitol necunoscut aproape în istoriografia românească, şase la număr în perioada anilor 1959-1964, despre care am făcut o lucrare de doctorat la Universitatea din Haifa, în limba ebraică, tradusă ulterior în limba română şi publicată la Editura Mega din Cluj-Napoca şi apoi, în engleză în SUA," a spus Veronica Rozenberg.
Jurnalista Judit Simon a apreciat că acest proiect extraordinar al editurii aduce în atenţie aspecte mai puţin cunoscute sau prelucrate din istoria trecutului recent, precum "antisemitismul roşu", despre care se vorbeşte foarte puţin. Ea a afirmat că şi-ar fi dorit să citească mai multe note introductive, chiar o completare a memoriilor tatălui cu jurnalul fiicei din copilărie şi tinereţe, pentru a ilustra, în mod foarte atractiv, destinul de poveste al unei familii.
Istoricul Cristina Puşcaş a apreciat cartea-mărturie ca fiind de importanţă pentru toţi orădenii pentru a cunoaşte foarte bine perioada interbelică şi nu numai, pentru a explica doctrina abuzivă şi manipularea în masă.
"În dialogul dintre tată şi fiică, Rosinger Adalbert încearcă să motiveze cum un ideal atât de frumos cum era comunismul de la început, doctrina marxistă, principiile egalitare, apărarea muncitorilor etc, ajunge să se transforme într-o doctrină abuzivă, să îşi închidă propriii oameni. Pe lângă circumstanţele politice, doctrinare, sociale, el vorbea că a folosit comunismul ca un scut împotriva antisemitismului, datorită sentimentalismului său, afirmând că vedea o izbăvire socială în această doctrină marxistă," a spus Cristina Puşcaş.
Raluca Lazarovici Vereş a menţionat că lansarea de la Oradea încheie un turneu naţional de promovare a cărţii, demarat la Bucureşti, continuat la Cluj-Napoca şi finalizat în oraşul natal al autorului. Filolog de profesie, cercetător de istorie şi mamă a unui copil de zece ani, "100% orădean", ea a recomandat asemenea memorii de familie locale pentru a oferi copiilor, tinerilor şi oricăror trecători prin viaţa oraşului informaţii despre adevărul istoric, dincolo de frumuseţea unor clădiri "palate de turtă dulce".
"Cu siguranţă despre aceste lucruri copilul meu va şti. Mărturiile care ne-au rămas şi poveştile de familie ce pot fi reconstituite sunt fabuloase. Avem atâta material uman! Este o mare obligaţie morală, misiune, dar şi bucurie să transmiţi mai departe poveşti adevărate," a conchis editoarea.
Evenimentul a fost organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea şi Editura Ratio et Revelatio. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu
Maraton al lansărilor de carte, spectacole-lectură și expoziții - evenimente conexe în Festivalul Național de Teatru
Spectacole-lectură, spectacole TV și radiofonice, expoziții, instalații, întâlniri și dezbateri, un maraton al lansărilor de carte, modul FNT Educațional, precum și FNT în dialog internațional se află printre evenimentele conexe ale celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în Capitală între 16 și 25 octombrie.
Fotogeografica XXX: Ediția aniversară a salonului de fotografie de mediu și patrimoniu s-a deschis la Palatul Parlamentului
Personalități ale vieții academice, culturale și publice, fotografi consacrați, elevi, studenți și iubitori ai imaginii au participat miercuri seară la ediția aniversară a Salonului Național de Fotografie Fotogeografica, la Palatul Parlamentului. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, în deschiderea oficială a evenimentului a
Buzău: Cinci muzee vor fi închise pentru acțiuni de protejare a patrimoniului împotriva unor posibili dăunători
Cinci muzee din județul Buzău, în care se regăsesc obiecte de patrimoniul național, vor fi închise pe durata unei săptămâni, astfel încât echipe specializate să desfășoare dezinsecții cu substanțe care să nu afecteze bunurile cu valoare istorică și financiară deosebită, ținând cont că în perioada toamnei în spațiile muzeale &ic
Volum despre istoria clădirilor Bibliotecii Academiei - lansat la Banca Națională a României
Volumul 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, va fi lansat joi, în Sala 'Mitiță Constantinescu' a Băncii Naționale a României. La eveniment, moderat de Adrian Vasilescu, consilier al Băncii Națio











