Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti are o nouă identitate vizuală
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) din cadrul Universităţii din Bucureşti şi-a lansat joi noua identitate vizuală, realizată în colaborare cu grupul de comunicare WOPA.
Conform FJSC, este vorba despre o premieră la nivel de rebranding instituţional modern, această facultate fiind prima instituţie de învăţământ superior public din România care îşi relansează imaginea, în linie cu aşteptările şi comportamentului noilor generaţii de studenţi şi profesori.
Noul logo beneficiază de un design contemporan care ilustrează aspectele definitorii pentru instituţia de învăţământ - creativitate, claritate şi transparenţa comunicării.
Noul website al FJSC, care poate fi accesat la adresa www.fjsc.unibuc.ro, este gândit ca o platformă de interactivitate cu utilizatorii, după modele actuale ale celor mai importante instituţii de învăţământ internaţionale. Abordarea noului site a fost regândită pornind de la structură, pentru a facilita navigabilitatea şi experienţa utilizatorilor, iar scopul a fost de a implementa o cantitate considerabilă de informaţii care să poată fi accesată extrem de uşor, a explicat FJSC.
"Ceea ce facem noi aici este un fel de fereastră despre cum ar trebui să fie jurnalismul de mâine, despre cum ar trebui să fie ştiinţele comunicării şi relaţia dintre industrie, dintre mediul de afaceri, mediul privat şi şcoli, în general, din România şi în special cele care formează, inclusiv în acest domeniu, şi anume industriile comunicării şi jurnalism. Este cum ar trebui să fie. Noi încercăm să oferim un fel de fereastră, prin laboratoarele noastre, prin cursurile noastre, prin ceea ce formăm aici, despre cum ar trebui să fie. Sigur că lucrurile în realitate arată un pic diferit de cum ar trebui să fie, dar asta este viziunea noastră despre cum ar trebui să fie jurnalismul, cum ar trebui să fie comunicarea într-o societate democratică, într-o societate de mâine a unei lumi, sperăm noi, libere", a afirmat decanul FJSC, Antonio Momoc.
Ionuţ Datcu, CEO Wopa Communication, a precizat că rebranding-ul FJSC a fost o provocare pentru echipa de creaţie, care a realizat o viziune "simplă", dar "de impact".
"Şi-au propus să dezvolte o identitate care să fie extrem de cursivă, extrem de fluidă, modernă şi care să transmită, în primul rând, valorile facultăţii şi valorile studenţilor, profesorilor şi absolvenţilor. (...) Am căutat acele valori care sunt comune şi pe care oamenii le percep în raport cu profesioniştii industriei. Vorbim despre claritatea comunicării, vorbim despre transparenţă şi vorbim despre creativitate. Astfel a reieşit un logo extrem de fluid, un logo cursiv", a explicat Datcu.
Directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, a arătat, la rândul său, că dezvoltarea tehnologică este o provocare pentru jurnalişti.
"Când am început toţi cei de aici, am început cu fax-ul, cu pixul şi cu hârtia, cu departamentul de culegere din fiecare redacţie, care aduna fiecare cuvânt al nostru. Nu ne-a fost greu să ne adaptăm, să trecem la calculator şi la toate device-urile care sunt acum folosite. Acesta este viitorul, iar dacă ne iubim cu adevărat meseria toată această evoluţie va fi firească şi extrem de uşoară", a menţionat Claudia Nicolae.
Ea a adăugat că jurnalismul este "un virus extrem de plăcut". "Noi, jurnaliştii, trăim din adrenalină, trăim din ştirea pe care noi o producem. Şi, ca sfat pe care eu l-am urmat toată cariera mea, să nu vă fie niciodată ruşine să vă puneţi semnătura pe materialul pe care voi l-aţi muncit, l-aţi redactat, l-aţi documentat şi cu care trebuie să fiţi mândri mai departe", a completat directorul general al AGERPRES.
Prezenţi la eveniment, jurnaliştii ProTV Lavinia Petrea şi Cosmin Stan le-au transmis studenţilor că au de partea lor noile tehnologii, evidenţiind că jurnalismul înseamnă informaţie şi emoţie, iar factorul uman nu va putea fi înlocuit niciodată.
"Vreau să nu vă fie frică de digitalizare. Toată lumea s-a speriat: a venit digitalizarea peste noi, o să dispară toate locurile de muncă, o să murim, o să ne ia locul roboţii şi aşa mai departe. Jurnalismul nu va dispărea, jurnalismul de calitate mai ales. (...) Jurnalismul de calitate nu înseamnă doar informaţie pe care o poate agrega inteligenţa artificială. Au apărut deja articole scrise de roboţi. Nu vă fie teamă! Jurnalismul înseamnă informaţie şi emoţie, iar factorul uman nu va putea fi înlocuit niciodată. (...) Emoţia este factorul acela uman pe care trebuie să-l aveţi, pe care trebuie să-l folosiţi ca să stabiliţi o conexiune cu publicul vostru şi în felul acesta jurnalismul adevărat nu va muri, ci dimpotrivă va fi mai bun, pentru că ăsta va fi avantajul vostru, pentru că veţi putea folosi de tehnologiile noi, de digitalizare, pentru a deveni mai buni", a afirmat Cosmin Stan.
"Să nu uitaţi niciodată de responsabilitatea cuvintelor pe care le veţi scrie sau le veţi rosti, să vă asumaţi ceea ce spuneţi şi să aveţi mereu curaj. Curajul este o parte importantă în această meserie", a completat Lavinia Petrea, subliniind că jurnalismul este "o unealtă împotriva corupţiei".
Managerul Bucureşti FM, Flavia Voinea, a menţionat importanţa practicii pentru studenţi, precizând că aceştia sunt bine veniţi în cadrul postului dacă doresc. "Ştiu din proprie experienţă ce înseamnă să exersezi ceea ce înveţi la curs. Învăţatul la curs este foarte important şi, totodată, insuficient. Dacă nu veniţi să puneţi în practică ceea ce faceţi aici, nu veţi înţelege ce înseamnă să fii jurnalist", a spus Voinea.
La eveniment au fost mai prezenţi jurnaliştii Lucian Mândruţă, Ligia Munteanu şi Tudor Muşat.
FJSC a Universităţii din Bucureşti este prima facultate de jurnalism înfiinţată după 1989, prin Hotărârea de Guvern nr. 55/1990 şi formează încă de la înfiinţare studenţi în trei specializări la nivel licenţă: Jurnalism, Publicitate, Comunicare şi Relaţii Publice. AGERPRES/(A, AS - autor: Petronius Craiu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES FOTO
***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu
Maraton al lansărilor de carte, spectacole-lectură și expoziții - evenimente conexe în Festivalul Național de Teatru
Spectacole-lectură, spectacole TV și radiofonice, expoziții, instalații, întâlniri și dezbateri, un maraton al lansărilor de carte, modul FNT Educațional, precum și FNT în dialog internațional se află printre evenimentele conexe ale celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în Capitală între 16 și 25 octombrie.
Fotogeografica XXX: Ediția aniversară a salonului de fotografie de mediu și patrimoniu s-a deschis la Palatul Parlamentului
Personalități ale vieții academice, culturale și publice, fotografi consacrați, elevi, studenți și iubitori ai imaginii au participat miercuri seară la ediția aniversară a Salonului Național de Fotografie Fotogeografica, la Palatul Parlamentului. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, în deschiderea oficială a evenimentului a
Buzău: Cinci muzee vor fi închise pentru acțiuni de protejare a patrimoniului împotriva unor posibili dăunători
Cinci muzee din județul Buzău, în care se regăsesc obiecte de patrimoniul național, vor fi închise pe durata unei săptămâni, astfel încât echipe specializate să desfășoare dezinsecții cu substanțe care să nu afecteze bunurile cu valoare istorică și financiară deosebită, ținând cont că în perioada toamnei în spațiile muzeale &ic










