Regina Maria, una dintre cele mai puternice figuri feminine ale istoriei naţionale, este considerată drept "un dar al cerului" trimis românilor, popor pe care l-a iubit necondiţionat şi pe care l-a apărat cu preţul unor sacrificii uriaşe.

Regina Maria a avut un rol crucial în destinul şi evoluţia României, ţară cu care, aşa cum spunea de fiecare dată, "Dumnezeu o binecuvântase".

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI - Încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba-Iulia, 15 octombrie 1922

Maria Alexandra Victoria, cea care urma să devină prima regină a României Mari, s-a născut la 29 octombrie 1875, în Eastwell Park, Ashford, Kent, Anglia, fiind cel de-al doilea copil al ducelui Alfred de Saxa - Coburg - Gotha -, care era al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii -, şi al marii ducese Maria Alexandrovna Romanova, care era unica fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

"Jocul politico-diplomatic al Europei la final de secol XIX o va prinde în mrejele sale şi, ademenită de mirajul unei căsătorii cu prinţul moştenitor al Coroanei române, un tânăr de sorginte germană cu ochii blajini şi limbaj erudit, va accepta ruptura de Marele Imperiu Britanic în favoarea României, o ţară mică, situată undeva la Porţile Orientului. Sosită în patria de adopţie, Maria trebuia să fie cunoscută de toţi locuitorii României, devenind astfel garantul asigurării eredităţii dinastiei române. Sosirea acesteia ca principesă moştenitoare a Coroanei era percepută ca un respiro pentru poporul român, care vedea în regele său un ideal de putere, statornicie şi devotament faţă de ţară", a precizat, pentru AGERPRES, drd. Costin-Mihai Dumitru, istoric de artă în cadrul Muzeului Naţional Peleş.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI - Vizita regelui Ferdinand şi a reginei Maria la Alba-Iulia, 30 mai 1919; alături de regele Ferdinand se află Iuliu Maniu

Principesa Maria şi principele moştenitor Ferdinand s-au întâlnit cu prilejul unei reuniuni puse la cale în martie 1892, la Munchen, de către mama principesei şi împăratul Wilhelm al II-lea, la care a fost invitat şi regele Carol I. Cei doi principi s-au logodit în luna mai, iar la 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893, principele Ferdinand se căsătorea cu Maria, în cadrul unei ceremonii organizate la Sigmaringen.

"La sosirea în Bucureşti a cuplului Ferdinand şi Maria, aceasta a fost primită de către oficialităţile locale cu salutul: 'Bine ai venit, mireasă, de Dumnezeu aleasă spre a patriei cinstire!'. Începând din acel moment, Maria avea să joace poate cel mai important rol atât în Familia Regală, fiind cea care putea aduce la viaţă visul românilor, un moştenitor, dar mai ales în viaţa publică, acolo unde va milita pentru acceptarea femeii în societate şi pentru întregirea ţării cu care, aşa cum spunea de fiecare dată, 'Dumnezeu o binecuvântase'. Încă din primele momente ale 'călătoriei' pe care Maria urma să o facă timp de 45 de ani în România, a fost percepută ca fiind un dar divin, iar acest lucru a transformat-o într-o adevărată legendă", spune drd. Costin-Mihai Dumitru.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI - Regina Maria şi principesa Elena împreună cu fiul său, Mihai, pe Calea Victoriei, în anul 1924

Potrivit acestuia, multe legende au fost ţesute în jurul principesei, poate cea mai cunoscută dintre acestea fiind cea legată de frumuseţea ei, o "adevărată fiică a Evei", aşa cum se descrie chiar ea în jurnalele sale.

"Departe de ţara sa de origine, Maria a încercat mereu să se reinventeze, să vibreze la unison cu noua patrie. Un spirit liber, plin de curaj şi feminitate, în total dezacord cu regele Carol I, al cărui caracter apolinic aproape că distrugea sacralitatea frumosului, principesa îşi va găsi alinarea şi liniştea în pictură", explică istoricul de artă.

Tânăra principesă, o fire romantică şi sensibilă, încerca să găsească în artă eliberarea. Fiind înzestrată cu un simţ al culorii şi cu multă imaginaţie, pictura ei era mereu originală.

"Căuta frumosul în orice şi mereu avea să îl găsească, florile erau cele care mereu îi trezeau simţurile, 'înaltul crin al Maicii Domnului' era floarea care mereu o inspira, floarea a cărei frumuseţe o considera desăvârşită, era nobilă, falnică, chiar sacră, ea amintind de picturile religioase. Mereu se întreba ce este frumosul şi niciodată nu găsea răspunsul pe care îl căuta, însă era acel ceva care mereu făcea să îi exalte spiritul. (...) Dragostea ei pentru culoare şi un simţ înnăscut al liniei i-au fost de mare ajutor, pictura ei era mereu originală, aceasta şi prin netăgăduita înzestrare a simţului culorii pe care îl avea, iar imaginaţia cu care fusese dăruită încă din copilărie a ajutat-o în clipele de mare restrişte să creeze frumos din linii şi tuşe pline de culoare vie care deveneau astfel refugiul în care se regăsea. Anii care au trecut au făcut din Maria patroana artelor moderne. Astfel, sub bagheta principesei moştenitoare, se va fonda Societatea Tinerimea Artistică (3 decembrie 1901) prin intermediul căreia frumosul îi devenea un crez. Fiind izolată ca într-o colivie de aur în minunatele castele construite de primul suveran al României, tânăra principesă încerca să găsească în artă eliberarea; dacă Schiller spunea că 'Arta este fiica libertăţii', Maria ar fi spus că arta este chiar libertatea însăşi, darul pe care Dumnezeu îl oferă oamenilor pentru a putea descoperi creaţia Sa. Acest portret al Mariei încearcă să creioneze spiritul şi gândirea celei care urma să scrie cu litere de aur destinul ţării pe care o făcuse a ei cu lacrimi şi suspine, ţară care îi devenise 'ca o religie'", afirmă drd. Costin-Mihai Dumitru.

Principesa de sorginte engleză i-a cucerit pe români cu farmecul şi naturaleţea sa, iar, în contextul Primului Război Mondial, aceasta a dat dovadă de inteligenţă şi viziune politică.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI - Regina Maria a României, îmbrăcată în uniformă de soră medicală a Crucii Roşii, la spitalul din Cosmeşti

Maria a devenit regină a României odată cu accederea la tron a principelui Ferdinand, la 28 septembrie/11 octombrie 1914, după moartea regelui Carol I, într-un moment crucial în care atât Familia Regală, cât şi clasa politică erau profund divizate în tabere ce susţineau fie neutralitatea, fie intrarea în război de partea uneia sau alteia dintre cele două alianţe aflate în conflict.

Încă de la început, Regina Maria s-a implicat în viaţa politică, cu tact, îndrăzneală şi diplomaţie. Ea discuta cu soţul său, avea iniţiative, primea miniştri şi diplomaţi, participa la festivităţi şi îşi susţinea cu tenacitate punctele de vedere.

Regina s-a opus de la început participării la război a României alături de Puterile Centrale, susţinând alianţa cu ţările Antantei în vederea eliberării provinciilor româneşti aflate sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar şi făurirea statului naţional unitar român.

"Devenea pe zi ce trece o adevărată româncă, iubea românii, iar românii începeau să o iubească din ce în ce mai mult, începeau să o perceapă ca pe una de-a lor. Au venit apoi vremurile sumbre ale Primului Război Mondial, un foc uriaş ce mistuia întregul mapamond; în aceste vremuri atât de tulburi, Maria urca alături de augustul ei soţ pe tronul ţării pe care avea să poposească treisprezece ani. Înţelegând încă din momentul izbucnirii primei conflagraţii mondiale că în străfundul sufletului fiecărui român se afla o singură şi adevărată simpatie, Franţa, şi un singur ideal, Transilvania, Maria va interveni pe lângă regele Ferdinand, reuşind să încline balanţa în defavoarea Puterilor Centrale, bloc din care făcea parte ţara de baştină a regelui, declarând război Austro-Ungariei şi implicit Germaniei. Urmare acestei decizii, regele Ferdinand va fi şters din Cartea de Onoare a familiei de Hohenzollern şi, mai mult decât atât, ajunge chiar să fie excomunicat de Întâistătătorul Bisericii Catolice. Regina miza pe relaţiile 'neoficiale' pe care le putea avea cu verii ei primari: regele Angliei şi împăratul Rusiei, dar mai ales pe neclintita-i încredere în Anglia şi împlinirea idealului naţional al unirii tuturor românilor", ne explică drd. Costin-Mihai Dumitru.

Dând dovadă de mult curaj şi de putere în timpul Primului Război Mondial, Regina Maria a lucrat direct pe front, în spitale de campanie, şi a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate, astfel că a fost numită în popor "mama răniţilor" şi "regina soldat".

"Puţine regine au văzut asemenea privelişti şi au călcat în locuri pline de atâta înfiorătoare şi neînchipuită mizerie; deşi nu se lăsa uşor înspăimântată, privind retrospectiv, Maria va concluziona faptul că a fost un timp de fantastică nenorocire, un timp în care toţi o priveau ca pe ultima speranţă, iar puterea ce o făcea să nu cadă în deznădejde era faptul că toţi soldaţii o chemau deodată, strigând-o 'Mama Noastră'. Chiar şi cei mai bolnavi sau cei ce erau în plin delir păreau a o recunoaşte când îşi croia cu greu drumul printre cadavre spre cei care cu o ultimă putere ridicau mâinile către ea", precizează istoricul de artă din cadrul Muzeului Naţional Peleş.

În octombrie-noiembrie 1926, regina Maria a efectuat o serie de vizite oficiale în Europa de Vest, dar şi un turneu triumfal în Statele Unite ale Americii. La New York a fost întâmpinată de primarul oraşului; la Washington a avut o discuţie cu preşedintele Coolidge, care a oferit un dineu în onoarea sa. Turneul a fost întrerupt din cauza stării de sănătate a regelui Ferdinand, care se înrăutăţea.

Regele Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927, la Sinaia, iar Mihai I a devenit rege al României la 20 iulie 1927, la vârsta de 5 ani şi 9 luni, în condiţiile în care prinţul Carol, moştenitor al tronului, renunţase oficial la succesiune. Din cauza vârstei, prerogativele demnităţii regale au fost asumate, între 1927-1930, de o Regenţă.

Regina a fost îndepărtată din viaţa politică a ţării după ce fiul său, Carol, a preluat tronul prin detronarea regelui Mihai, aflat sub Regenţă. De asemenea, Carol al II-lea i-a stabilit Reginei Maria domiciliul în localitatea Balcic, din Cadrilater, unde aceasta îşi construise o vilă, o grădină aranjată în stil englezesc, dar şi o bisericuţă - "Stella Maris".

Starea de sănătate a reginei Maria s-a agravat în 1938, internându-se într-o clinică din Dresda, la sfatul medicilor. În zadar însă, întrucât tratamentul nu a dat rezultate şi, aflând că sfârşitul ei era aproape, aceasta a decis să revină în ţară, ajungând la Sinaia la data de 17 iulie 1938.

O zi mai târziu, aceasta a încetat din viaţă, la Castelul Pelişor, la vârsta de 62 de ani, după o suferinţă cumplită.

Foto: (c) ANAMARIA TOMA / AGERPRES FOTO - Camera de Aur a Castelului Pelişor din Sinaia, locul în care a murit regina Maria

"Maria, îngerul trimis românilor, trebuie văzut ca omul care a iubit necondiţionat şi a apărat, cu preţul unor sacrificii uriaşe, destinele poporului pe care Dumnezeu i-l oferise în dar. În testamentul moral 'Scrisoare adresată Ţării mele şi Poporului meu', Maria a transmis un mişcător rămas bun poporului cu care se identificase: 'De acum înainte nu vă voi mai putea trimite nici un semn, dar, mai presus de toate, aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare!'", a arătat drd. Costin-Mihai Dumitru.

Foto: (c) ARHIVELE NATIONALE ALE ROMANIEI - Funeraliile Reginei Maria de România, care au avut loc la Curtea de Argeş; participanţi la funeralii: Comandor Preda Fundăţeanu, adjutant regal; Elisabeta, fosta regină a Greciei; Carol al II-lea; Principele Nicolae; arhiducesa Ileana de Austria; arhiducele Anton; Mihai, voievod de Alba-Iulia; Ernest Urdăreanu; I. Stircea

Ultima dorinţă a reginei Maria a fost ca inima ei să se odihnească în capela de la Balcic special destinată acestui scop, însă realităţile geopolitice au făcut ca, începând din 1940, la doar doi ani de la decesul suveranei, acest lucru să nu mai fie posibil. O soluţie temporară a fost păstrarea ei la Bran, dar capela de acolo a fost desecrată în perioada comunistă. Inima a fost transferată, apoi, la Muzeul Naţional de Istorie.

"În situaţia dată, în care Balcicul se află în afara teritoriului naţional, Majestatea Sa Regele a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul Inimii bunicii sale să fie Salonul de Aur (al Castelului Pelişor - n.r.), unde suverana şi-a găsit sfârşitul", a transmis, în 2015, Casa Regală.

Astfel, la data de 3 noiembrie 2015, inima reginei Maria a fost depusă în Salonul de Aur al Castelului Pelişor, unde se odihneşte şi azi. AGERPRES/ (AS - autor: Anamaria Constantin, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)