Sălaj: O lopată din lemn, veche de peste aproape 4.000 de ani, descoperită pe traseul Autostrăzii Transilvania
O lopată din lemn, veche de peste 4.000 de ani, alături de alte piese arheologice descoperite pe traseul din Sălaj al Autostrăzii Transilvania, fac obiectul expoziţiei temporare "Prezent şi trecut - Infrastructură şi Arheologie", găzduită în această perioadă de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

"Expoziţia şi-a propus să prezinte o parte din descoperirile cele mai recente efectuate cu ocazia cercetărilor arheologice preventive de pe trei loturi ale autostrăzii Transilvania. Este vorba de două loturi cuprinse între Nădăşelu şi Poarta Sălajului, respectiv lotul de pe valea Bacăului, cuprins între Nuşfalău şi limita de judeţ cu Bihor. Atât prin intermediul unor artefacte descoperite pe autostradă, cât şi prin intermediul informaţiei transmisă pe calea posterelor şi a fotografiilor, am încercat să prezentăm pentru publicul larg rezultatele acestei campanii care a durat câteva luni de zile, din primăvara până pe la începutul toamnei anului 2021, cu specificaţia că am avut parte de săpături şi în anul 2022 într-o zonă unde există morminte tumulare de la începutul epocii bronzului", a precizat vineri, pentru AGERPRES, Ioan Bejinariu, arheolog în cadrul muzeului din Zalău.

Potrivit acestuia, cele mai spectaculoase descoperiri au apărut într-unul dintre siturile localizate între Sâcraiu Almaşului şi Sutor, arheologii găsind structuri de lemn de aproape 4.000 de ani, aparţinând cel mai probabil unor gropi de provizii, fântâni sau chiar hambare.
"S-a păstrat foarte bine lemnul cu care au fost amenajate aceste structuri. În cazul gropilor de provizii vorbim despre căptuşeala pereţilor cu împletitură, realizate din nuiele de alun, într-o tehnică ce seamănă foarte bine cu cea din care sunt confecţionate coşurile de nuiele din ziua de azi. Această împletitură avea şi rolul de a consolida pereţii gropii, pentru că erau săpate într-un sol destul de afânat, dar şi de a proteja oarecum de asaltul rozătoarelor. Aici am găsit un obiect care înseamnă foarte bine cu o lopată de lemn cu care, în trecut, oamenii de la ţară obişnuiau să vânture cerealele, pentru a le grăbi uscarea. Acesta ar fi un indiciu că avem de-a face cu nişte structuri pentru păstrarea proviziilor. Am avut oportunitatea de a realiza analize de radiocarbon pentru a stabili vârsta aproximativă sau perioada aproximativă când aceste structuri cu lemn au fost realizate. Analizele au fost procesate la laboratorul din Debreţin şi în cazul a două dintre complexe, au fost datate în plină epoca bronzului, undeva între 1918 şi 1621 înainte de Hristos. O altă groapă, tot aşa, cu pereţii amenajaţi cu lemn, are o datare care se plasează undeva între secolele VII-VIII, după Hristos, deci în perioada migraţiilor. La ora actuală lucrăm încă împreună cu colegi de la Cluj-Napoca, pedologi şi specialişti în lemnul fosil, pentru a stabili cu exactitate soiul de lemn care a fost folosit, dar mai mult decât atât, să încercăm să elucidăm ce anume a permis păstrarea în condiţii aşa de bune a lemnului, vreme de aproape 4.000 de ani", a adăugat Ioan Bejinariu.

De asemenea, în zona localităţii Sutor a fost documentată o întreagă zonă de producţie meşteşugărească ce indică prezenţa, în premieră, a unei comunităţi de factură nord-pontică în zona Sălajului. Este vorba despre purtătorii aşa-numitei culturi Noua, care pătrund în Transilvania venind din zonele est-carpatice, la mijlocul mileniului II înainte de Hristos şi sunt crescători de vite, cu o economie preponderent pastorală, probabil semi-nomazi. Este vorba de o suprafaţă elipsoidală, care însumează circa 180 de metri pătraţi, unde au fost descoperite foarte multe obiecte legate de prelucrare a pieilor şi mai ales piese din os folosite pentru îndepărtarea surplusului de grăsime de carne de pe pieile care urmau a fi prelucrate, apoi o serie de unelte din os dar şi din metal, folosite pentru perforarea pieilor şi pentru coaserea lor.
De asemenea, cu ocazia cercetărilor arheologice desfăşurate pe tronsonul autostrăzii Transilvania, au fost descoperite foarte multe elemente ale aşezării civile adiacente castrului roman de la Sutor, cel mai important fiind drumul roman care trecea prin zonă.

"În acest castru au fost staţionate, de-a lungul stăpânirii romane, două unităţi auxiliare provenite din Nordul Africii şi din Siria. Aceştia satisfăceau un stagiu militar de 25 de ani, iar mai mai apoi erau lăsaţi la vatră, primind cetăţenia romană şi toate drepturile cuvenite. Poate cea mai spectaculoasă descoperire este reprezentată de o porţiune a drumului imperial roman, 'autostrada' antică ce străbătea provincia Dacia de la nord, de la Porolissum, până la Dunăre. O 'autostradă' ce fusese construită în anul 108 după Hristos, deci la doi ani după crearea provinciei", a declarat, pentru AGERPRES, arheologul Dan Deac.
Expoziţia "Prezent şi trecut - Infrastructură şi Arheologie" este găzduită, în perioada februarie - martie, de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău. AGERPRES / (AS - autor: Sebastian Olaru, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) SEBASTIAN OLARU / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor
Brăila: Salonul Internațional de Caricatură, cu peste 300 de participanți din 57 de țări, își premiază câștigătorii
Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a XXI-a ediții a Salonului Internațional de Caricatură de la Brăila, competiție la care s-au înscris peste 300 de caricaturiști din 57 de țări, are loc joi, la Casa Tineretului, informează Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Brăila. Fest
CORECTURÃ A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036
În știrea cu titlul 'A fost lansată platforma web a Strategiei Culturale a Municipiului București 2027 - 2036' difuzată joi, la ora 13:46, pe fluxurile București, Social și Cultură-Media, în text se va citi corect 'coordonator executiv al proiectului, Elvira Lupșa'. Retransmitem știrea în forma corectă
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Mureș: Realitățile crunte din spatele unei libertăți neprețuite, prezentate de Nina Moica la reîntoarcerea la Reghin
Arestată de Securitate în anul 1959, pe când era elevă în vârstă de doar 15 ani în Reghin, pentru aderarea la o organizație anticomunistă clandestină - 'Uniunea Tineretului Liber', creată de un coleg de liceu, Nina Moica s-a reîntors în orașul natal pentru a-și lansa volumul 'Ce a rămas din tot ce a fost - Povestea nespus
Expoziție dedicată Sfântului Francisc - de săptămâna viitoare, la Muzeul Literaturii Române
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește, în perioada 19-30 octombrie, expoziția de artă contemporană 'I Fioretti di San Francesco. Dalla Parola all'Immagine' / 'Florile Sfântului Francisc. De la Cuvânt la Imagine', dedicată Sfântului Francisc de Assisi. Organizată cu prilejul împlinirii a 800 de
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Argeș: Recital susținut de patru tineri pianiști japonezi la Casa Memorială 'Dinu Lipatti'
Patru tineri pianiști japonezi vor susține, vineri, un recital la Casa Memorială 'Dinu Lipatti' din localitatea Ciolcești, secție a Muzeului Județean Argeș. Recitalul, programat cu începere de la ora 12:00, este organizat în cadrul Turneului Internațional de Pian 'Aripi'. 'Evenimentul aduce în fața publiculu
Maraton al lansărilor de carte, spectacole-lectură și expoziții - evenimente conexe în Festivalul Național de Teatru
Spectacole-lectură, spectacole TV și radiofonice, expoziții, instalații, întâlniri și dezbateri, un maraton al lansărilor de carte, modul FNT Educațional, precum și FNT în dialog internațional se află printre evenimentele conexe ale celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru care va avea loc în Capitală între 16 și 25 octombrie.
Fotogeografica XXX: Ediția aniversară a salonului de fotografie de mediu și patrimoniu s-a deschis la Palatul Parlamentului
Personalități ale vieții academice, culturale și publice, fotografi consacrați, elevi, studenți și iubitori ai imaginii au participat miercuri seară la ediția aniversară a Salonului Național de Fotografie Fotogeografica, la Palatul Parlamentului. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, joi, AGERPRES, în deschiderea oficială a evenimentului a
Buzău: Cinci muzee vor fi închise pentru acțiuni de protejare a patrimoniului împotriva unor posibili dăunători
Cinci muzee din județul Buzău, în care se regăsesc obiecte de patrimoniul național, vor fi închise pe durata unei săptămâni, astfel încât echipe specializate să desfășoare dezinsecții cu substanțe care să nu afecteze bunurile cu valoare istorică și financiară deosebită, ținând cont că în perioada toamnei în spațiile muzeale &ic










