Expoziţie Ion Mândrescu - din 21 octombrie, la Muzeul Ţăranului Român
Expoziţia sculptorului Ion Mândrescu "Omul, Timpul, Spaţiul" se va deschide pe 21 octombrie, de la ora 17,00, la Sala Irina Nicolau a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.
Organizată de Muzeul Naţional al Bucovinei, expoziţia cuprinde lucrări care definesc temele majore: "Structurile", "Călătorii iniţiatice", "Sfinxul", "Însingurare", "Omul, timpul, spaţiul", "Murim spre a ne naşte", informează MNŢR, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Expoziţia va putea fi vizitată până la 13 noiembrie, de marţi până duminică, între orele 10,00 şi 18,00.
Preţul biletului de intrare: adulţi - 12 lei; pensionari - 6 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 3 lei.
AGERPRES se numără printre partenerii media ai MNŢR.
Unul dintre cei mai importanţi sculptori români contemporani, Ion Mândrescu s-a născut în 1954, la Mihoveni, comuna Şcheia (judeţul Suceava), apoi a urmat Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Botoşani (absolvit în 1974) şi Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" Bucureşti (1976-1980).
"O primă limpezire a bagajului stilistic se va formula în urma cutremurului din 1977, care va reprezenta un important pas evolutiv. Mândrescu îşi va reconsidera opinia despre figurativ, care de atunci va fi mereu încărcat de concreteţe, înţeles şi forţă. Va alterna mereu structurile abstracte cu cele pur formale, iar odată cu ciclul 'Structurile', acest joc se va înlănţui continuu. Nu va evita nici sculptura ornamentală şi decorativă, pe care o putem admira în curţile Palatului Cotroceni. Chiar dacă stilul în care sunt realizate pare disonant de tabloul complet al artei lui Mândrescu, acesta dovedeşte că are capacitatea de a aborda şi stiluri celebre ale clasicismului. În 1979, a obţinut premiul revistei 'Amfiteatru' pentru relieful 'Conflict'", precizează MNŢR.
În 1981, a câştigat o bursă pentru sculptură şi, timp de doi ani, a avut un atelier la Muzeul Storck. Cinci ani mai târziu, a sculptat bustul lui Mihai Eminescu, care, în 1990, va fi transpus în bronz, în trei exemplare: unul se află expus în Caracas, unul se află la Chişinău şi al treilea la Mănăstirea Suceviţa.
În 1985, Mândrescu începe să modeleze seria "Omul, Timpul, Spaţiul". Această operă consemnează nu numai una dintre cele mai importante lucrări ale artistului, dar şi revenirea la sculptura figurativă, iar în 1992 participă cu opera sa la "Expoziţia Universală de la Sevilla" şi tot în acelaşi an este prezent la o expoziţie de grup la Viena, organizată de Ministerul Culturii.
Pe acelaşi traseu, cu sprijinul ministerului, lucrarea ajunge să fie prezentată publicului german şi celui chinez. În martie 1995, o lucrare din ciclul "Omul, Timpul, Spaţiul" va fi prezentă la "Salon international d'art contemporain" de la Strasbourg, acesta reprezentând probabil unul dintre cele mai însemnate momente pe care le trăieşte un bronz semnat de Ion Mândrescu.
În 1993, artistul a participat cu 30 de lucrări la expoziţia deschisă la Centrul Cultural Român la Paris. Acestea au fost admirate de un sculptor francez, care le-a recomandat galeriei Akka Valmay, de pe celebra Rue de Seine. Specialiştii galeriei i-au propus lui Mândrescu un contract de exclusivitate pe o perioadă de 10 ani, fiind practic primul şi singurul român cu un astfel de contract. Acesta a fost, practic, momentul confirmării internaţionale a sculptorului.
În 2003 o lucrare "Omul, Timpul, Spaţiul" a intrat în colecţia Consiliului de miniştri a Comisiei Europene.
În străinătate, Ion Mândrescu a expus, între altele, în Bulgaria (Sofia), Ungaria (Budapesta), Polonia (Varşovia), Germania (Berlin), Austria (Viena), China (Beijing), Franţa (Paris, Strasbourg), Spania (Sevilla), Serbia (Belgrad). Are mai multe premii şi distincţii, numeroase lucrări în colecţii private şi este prezent permanent cu opere în galerii din Bucureşti, Viena şi Paris. Are peste 200 de lucrări în colecţii private din România, Franţa, Anglia, Germania, Italia, Israel, SUA, Grecia, Austria şi Serbia. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034
Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Isărescu: Volumul lui Nicolae Noica despre clădirile Bibliotecii Academiei - o lucrare excepțională dedicată patrimoniului
Lucrarea 'Istoria clădirilor Bibliotecii Academiei Române, păstrătoare a tezaurului românesc', semnată de prof. ing. Nicolae Noica, director general al Bibliotecii, a fost lansată joi la Banca Națională, guvernatorul Mugur Isărescu subliniind la eveniment că noul volum și-a ocupat deja locul în seria lucrărilor autorului dedicate edificiilor











