logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Romaşcanu: Să transmitem toţi, pe toate căile, nevoia unei reforme fundamentale a Eurovision

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a pledat luni pentru o resetare completă a Eurovision "pe alte baze", subliniind că împărţirea politică a voturilor nu are nicio legătură cu performanţa artistică.

"Reuşim să politizăm din ce în ce mai tare un fenomen care a început unul pur cultural şi de unire a tuturor ţărilor din Europa la momentul respectiv şi acum sub sigla, steagul Eurovision, şi să compromitem nu numai fenomenul în sine, ci să compromitem şi atenţia şi sprijinul pe care, inevitabil, trebuie să i le acordăm Ucrainei. Ucraina trebuia să câştige şi probabil că a câştigat pe merit. Nu avea nevoie de asemenea lucruri. Şi cei care au gândit - şi sper din suflet că nu au fost românii în această situaţie - şi cei care au gândit de la EBU să facă un asemenea transfer de voturi şi-au făcut un rău lor, au făcut rău competiţiei în sine şi au făcut rău Ucrainei până la urmă", a spus Romaşcanu.

Lucian Romaşcanu, care a participat la o conferinţă comună cu ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan, a arătat că "poate doar publicul să conteze" în stabilirea câştigătorilor Eurovision.

"În ceea ce priveşte Ministerul Culturii, nu suntem implicaţi în această chestiune, dar sigur că ne preocupă. Şi mi-aş dori ca acest mesaj pe care îl dau eu aici, deşi e foarte departe Bucureştiul de locurile unde se întâmplă organizarea acestui festival, să se întâmple o resetare completă a Eurovision pe alte baze, poate doar publicul să conteze, pentru că această împărţire politică a voturilor pe care o vedem de ani de zile nu are niciun fel de legătură cu performanţa artistică. (...) Să transmitem toţi, pe toate căile, nevoia unei reforme fundamentale a Eurovision", a arătat ministrul.

Lucian Romaşcanu a mai spus că va vorbi la TVR pentru a "înţelege ce s-a întâmplat acolo".

La rândul său, ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan, a precizat că nu e un fan al Eurovision, caracterizând competiţia "un pic deplasată".

"Eu cred că se pune prea mare accent pe competiţie, pentru că orice artist este interesant şi are dreptul la propria lui artă şi trebuie judecat după regulile, după principiile şi după valorile pe care le pune el în joc. Deci este o competiţie extrem de subiectivă şi politizată. Pe de altă parte, nu este de puterea unui festival de muzică să infirme sau să confirme legăturile noastre culturale, spirituale, unitatea noastră de neam. Punctaj maxim sau minim este doar un joc. Nu ar demonstra o unitate, dacă ar fi fost punctaj maxim de ambele părţi, precum nu demonstrează acum o lipsă de unitate în cazul punctajului minim din ambele părţi. Ceea ce mă bucură este că vorbim de extreme în acest sens, deci un rezultat de jumătate ar fi fost mai trist", a afirmat Sergiu Prodan.

Într-un mesaj transmis reprezentanţilor ţărilor participante, sâmbătă noaptea, chiar în timpul anunţării rezultatelor votului juriilor naţionale pentru finala ESC (în jurul orei 01,00), EBU a comunicat că: 'În analiza voturilor date de juriile naţionale de către partenerul de vot pan-european al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiţie generală a celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest (ESC) 2022, au fost identificate anumite modele de vot neregulate în rezultatele a şase ţări. Pentru a respecta Instrucţiunile de vot ale Concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat substitut pentru fiecare ţară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât şi pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor ţări cu vot similar).

Televiziunea Română şi-a exprimat surprinderea legat de faptul că rezultatul votului juriului României la Eurovision nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenţilor din finală în numele acestuia, motiv pentru care a solicitat organizatorilor concursului să furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au decis acest lucru.

Juriul din România decisese să acorde punctaj maxim reprezentanţilor Moldovei, a precizat TVR.

TVR a solicitat organizatorilor ESC să furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un "substitut" calculat într-un mod "netransparent".

"În funcţie de răspunsul care ne va fi trimis, TVR îşi rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situaţiei create", se arată într-un comunicat al TVR, transmis AGERPRES. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

 

Citiţi şi:

 

TVR cere explicaţii EBU pentru înlocuirea votului juriului României la Eurovision  

 

TVR: Juriul român a acordat punctaj maxim R. Moldova, la Eurovision; reprezentanţii televiziunii cer explicaţii organizatorilor

Afisari: 70

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 17-10-2026 10:51

REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade

La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi

Cultura - Media 17-10-2026 05:35

Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului

Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v

Cultura - Media 17-10-2026 05:00

Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr

Cultura - Media 16-10-2026 16:20

Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial

Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.

Cultura - Media 16-10-2026 14:37

AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean

Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec

Cultura - Media 16-10-2026 13:21

Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani

Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.

Cultura - Media 16-10-2026 13:01

Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea

Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi

Cultura - Media 16-10-2026 11:27

Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei

O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu

Cultura - Media 16-10-2026 10:18

VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document

Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția

Cultura - Media 16-10-2026 08:57

Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare

Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint

Cultura - Media 16-10-2026 05:30

Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală

Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî

Cultura - Media 16-10-2026 05:20

Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală

Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr

Cultura - Media 16-10-2026 05:11

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră

Culte 15-10-2026 20:21

Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi

Cultura - Media 15-10-2026 17:58

Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034

Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu