logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Programe artistice şi expoziţii gratuite - oferta Muzeului Municipiului Bucureşti la Noaptea Muzeelor

Imagine din galeria Agerpres

Muzeele şi casele memoriale din structura Muzeului Municipiului Bucureşti vor oferi, sâmbătă, programe artistice şi expoziţii gratuite celor care vor să participe la Noaptea Muzeelor.

Muzeul Municipiului Bucureşti (MMB) transmite, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES, că este pregătit să îşi întâmpine vizitatorii dornici să participe la Noaptea Muzeelor sâmbătă, între orele 18.00 - 24.00 (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator), doar Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" va avea program diferit, fiind deschis între orele 20.00 - 2.00 (ultima intrare).

"Cu această ocazie specială, muzeele şi casele memoriale din structura MMB vor putea fi vizitate gratuit. Unele dintre acestea vor oferi publicului programe artistice, destinate să faciliteze o excelentă experienţă muzeală", arată sursa citată.

* La Palatul Suţu - Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2 - vor putea fi vizitate trei expoziţii: "Timpul Oraşului" (expoziţia permanentă), expoziţia tematică "Orient versus Occident" şi expoziţia tematică "Civilizaţia Gumelniţa. Viaţa în sud-estul României acum 6.500 de ani".

Pornind de la un obiect unicat al muzeului, ceasul cu rotaţie inversă fabricat de Casa Collin din Paris, expoziţia permanentă "Timpul Oraşului" este o călătorie începută în prezent care se îndreaptă spre trecut, pentru a ne aminti de părinţii, de bunicii noştri, de copiii care am fost şi, mai ales, de ceea ce ne scapă pe măsură ce ne îndepărtăm foarte mult de timpul nostru trăit. Include chipul reconstruit tridimensional, prin utilizarea datelor ştiinţifice şi tehnice de ultimă generaţie, al voievodului Mihai Viteazul.

Expoziţia tematică "Civilizaţia Gumelniţa. Viaţa în sud-estul României acum 6.500 de ani", care reuneşte cele mai frumoase obiecte gumelniţene din colecţiile celor două muzee, între care vizitatorii vor remarca renumita Zeiţă de la Vidra, îşi propune să valorifice patrimoniul cultural asociat acestei culturi din colecţiile amintite, dar şi rezultatele cercetărilor arheologice sistematice realizate în staţiunea eponimă în decursul ultimilor trei ani, să-i aducă mai aproape publicului vizitator detalii referitoare la neoliticul din România, cu accent pe cultura Gumelniţa.

Expoziţia "Orient versus Occident" prezintă o amplă selecţie de opere de pictură, grafică, dar şi sculptură din bogata colecţie a Pinacotecii Bucureşti, oferind un periplu prin oraşele Europei vestice şi ale Orientului. Este vorba despre un manifest plastic dedicat ilustrării diversităţii surselor de inspiraţie artistică, a diferenţelor revelatoare dintre Est şi Vest, clasic şi modern şi o încercare de recuperare a unor locuri şi a unor personaje inedite şi exotice.

La ora 20.00 va avea loc un recital special susţinut de pianistul Darian Burgea şi soprana Arlinda Morava; la ora 22.00 va avea loc un moment artistic - un performance teatral intitulat 7 string of art / Cele 7 funcţii ale artei, susţinut de Cuibul Artiştilor. Evenimentele sunt organizate cu sprijinul Clubului Rotary Bucureşti Cişmigiu, Clubului Rotary Bucureşti Phoenix şi Clubului Rotary Bucureşti Levant.

* La Muzeul George Severeanu - str. Henri Coandă, nr. 26 - se va putea vizita expoziţia permanentă a muzeului - "Pe urmele trecutului. Colecţia Maria şi dr. George Severeanu".

Proiectul expoziţional, cu parcurs cronologic care relevă un patrimoniu specific arheologic şi numismatic, reprezintă un demers menit să valorifice impresionanta colecţie a doctorului George Severeanu şi să ne familiarizeze cu universul colecţiilor şi al colecţionarilor de la începutul secolului al XX-lea. Cu ajutorul textelor de sală, publicul vizitator se va putea familiariza cu variate categorii de artefacte istorice şi informaţiile asociate acestora. Seria de obiecte arheologice cuprinde vase greceşti antice, statuete de lut, bronzuri şi marmură, sticlărie romană, geme şi camee antice. Colecţia numismatică este constituită din monede greceşti autonome şi provinciale, geto-dace şi celtice, emisiuni romane şi bizantine, monede medievale ale Ţărilor Române, precum şi piese moderne şi contemporane.

* La Casa Filipescu-Cesianu - Calea Victoriei, nr. 151 - se va putea vizita expoziţia permanentă "Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute", primul proiect expoziţional al unui muzeu cu profil de antropologie urbană din România.

Muzeul Vârstelor spune o poveste atât despre intimitate, cât şi despre evoluţia raporturilor dintre generaţii în ultimii trei sute de ani, pentru mediul urban românesc, având Bucureştiul drept studiu de caz. Muzeul Vârstelor este o proiecţie despre cum ar fi arătat o zi din viaţa noastră, din secolul al XVIII-lea până în prezent. Şi, mai ales, despre cum a evoluat această zi simbolică în istorie, cu fiecare generaţie.

Casa Filipescu-Cesianu reprezintă amenajarea unei clădiri mai vechi, din perioada anilor 1846-1850, şi este una dintre puţinele reşedinţe aristocratice ale Bucureştilor din la Belle Epoque, rămasă fidelă proiectului iniţial.

* La Muzeul Theodor Aman - Strada C.A. Rosetti nr.8 - se vor putea vizita expoziţia permanentă a muzeului precum şi expoziţia tematică "Aman în plein-air. Invitaţie în grădinile şi parcurile lui Theodor Aman".

Muzeul Theodor Aman este una dintre cele mai frumoase reşedinţe particulare din Bucureşti, construită în anul 1868 după proiectele proprietarului, pictorul Theodor Aman. De asemenea, este una dintre puţinele reşedinţe care nu au suferit modificări în decursul timpului, fiind prima casă-atelier de artist din România. Expoziţia tematică "Aman în plein-air. Invitaţie în grădinile şi parcurile lui Theodor Aman" reprezintă o întâlnire exclusivă cu peisagistul Aman fiind o bucurie şi o mare încântare, mai ales că publicul va avea ocazia să admire lucrări realizate de pictor în ultimele două decenii din viaţă, adică atunci când creatorul ajunsese în perioada sa de maximă maturitate artistică.

La Muzeul Theodor Aman vor avea loc mini-recitaluri de jazz şi muzică clasică. Sorina Rotaru (voce) şi Alexandru Olteanu (pian) vor interpreta piese de George Gershwin, Cole Porter, Jimmy van Heusen, Duke Ellington în grădina Muzeului Theodor Aman, iar în interior vizitatorii se vor putea bucura de piese de Vivaldi, Shostakovich, Ceaikovski sau Strauss, interpretate de Alexandra Violin la vioară. Recitalurile sunt organizate cu sprijinul Clubului Rotary Bucureşti Curtea Veche.

* La Muzeul Victor Babeş - str. Andrei Mureşanu nr. 14A - se va putea vizita expoziţia permanentă a muzeului, intitulată "Victor Babeş (1854-1926) principii, valori, moşteniri".

Muzeul se află într-o clădire construită în stilul eclectic specific anilor 1920, în partea de nord a Capitalei. Construită iniţial cu scopul de a fi folosită ca o locuinţă privată într-un cartier liniştit, astăzi acesta adăposteşte o colecţie dominată de lucrările ştiinţifice ale lui Victor Babeş. Recunoaşterea contemporanilor lui Victor Babeş este demonstrată de numărul mare de decoraţii şi ordine onorifice pe care acesta le-a primit în timpul vieţii. Colecţia este completată de o serie de piese de mobilă şi decoraţie pe care familia Babeş le-a deţinut până în momentul donării. Urmărind liniile dictate de colecţia muzeului, proiectul expoziţional îşi propune să pună în valoare munca ştiinţifică a doctorului Victor Babeş, pornind de la primele descoperiri ştiinţifice şi până la proiectele majore de medicină socială menite să îmbunătăţească nivelul de trai al bucureştenilor.

* La Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck - str. Vasile Alecsandri, nr. 16 - se va putea vizita expoziţia permanentă a muzeului.

Patrimoniul muzeului constituie donaţia făcută în octombrie 1951 de către Cecilia Cuţescu-Storck şi de fiicele acesteia, Gabriela Florica Storck şi Cecilia Frederica Storck-Botez, către Sfatul Popular al Capitalei. Casa, monument de arhitectură construit de cei doi artişti între anii 1911 şi 1913, conservă creaţia unei întregi familii de artişti plastici.

Colecţia Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck cuprinde lucrări de sculptură, pictură, desene în tuş şi cărbune, pasteluri, acuarele şi guaşe. La acestea se adaugă o serie de plachete şi medalii lucrate în bronz şi alte obiecte de colecţie, monede antice şi icoane.

* La Muzeul de Artă Populară Dr. Nicolae Minovici - str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1 - se va putea vizita expoziţia permanentă "Vila Dr. Nicolae Minovici: Restitutio II".

Expoziţia permanentă doreşte să restituie vizitatorilor modul de expunere aşa cum a fost gândit de comanditarul vilei cu clopoţei, Dr. Nicolae Minovici, însă într-o variantă contemporană de expunere şi conservare a obiectelor. Pornind de la un set de fotografii pe care doctorul Minovici le-a comandat în 1935, expoziţia reface vechea expoziţie în spaţiile de la etaj, unde îşi ocupă locul de drept obiecte precum divanul, dulapul, masa şi scaunele tapiţate comandate special pentru sala de mâncare de către Nicolae Minovici, dar şi obiectele ceramice care îşi spun povestea de la înălţimea blidarelor.

Parterul este reconfigurat conform noilor norme de expunere, obiectele vestimentare tradiţionale culese de doctorul Minovici fiind expuse într-un spaţiu de prezentare modernizat. Vestibulul introduce vizitatorul în spaţiul ceramicii din secolele XIX-XX prin expunerea unor obiecte achiziţionate din ateliere transilvănene şi din atelierele urbane Troiţa sau Gheorghe Niculescu.

* La Muzeul Dr. Nicolae Minovici va avea loc concertul "Cu primăvara în suflet". Vor interpreta sopranele Adriana Dumitriu şi Ana-Maria Lungu, mezzosoprana Adina Papadimas şi tenorul Daniel Stoica, acompaniaţi la pian de Mihaela Vâlcea. În program: Verdi, Puccini, Dvorak, Leoncavallo. Recitalul este organizat cu sprijinul Clubului Rotary Bucureşti Curtea Veche.

* La Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei - str. 11 Iunie nr. 36-38 - expoziţia permanentă va fi deschisă alături de expoziţia tematică "Femeile în reprezentarea plastică a Ligiei Macovei".

Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei reprezintă o incursiune culturală originală în epoci şi locuri diferite, colecţia fiind formată din lucrări de artă plastică, semnate de Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Al. Ciucurencu, Dimitrie Ghiaţă, Gheorghe Petraşcu, Ioan Andreescu, J. Al. Steriadi, Iosif Iser, Nicolae Tonitza, Ion Ţuculescu, Marcel Iancu şi M.H. Maxy precum şi obiecte din sticlă, ceramică, metal, mobilier şi textile decorative din diverse perioade şi zone culturale. Colecţia include, de asemenea, un important fond al lucrărilor de pictură ale Ligiei Macovei şi o însemnată bibliotecă de artă.

Expoziţia tematică "Femeile în reprezentarea plastică a Ligiei Macovei" prezintă o selecţie dintr-o serie de lucrări din Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei realizate în tehnici variate, ulei pe carton şi tuşuri colorate pe hârtie.

* La Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" - Bd. Lascăr Catargiu, nr. 21 - va fi deschisă, între orele 20.00 - 02.00, expoziţia permanentă "Descoperim împreună Universul" şi vor fi organizate observaţii astronomice, dacă vremea va permite. Expoziţia de astronomie "Descoperim împreună Universul" are ca subiect sistemul solar şi explorarea acestuia, planetele, stelele şi galaxiile, scopul principal al expoziţiei fiind ilustrarea locului nostru în Univers. O temă secundară este explorarea sistemului solar, sondele spaţiale fiind reprezentate într-un mod inedit.

Muzeul Municipiului Bucureşti anunţă şi un eveniment asociat: Noaptea Muzeelor la Casa Kerim.

Casa scriitoarei Silvia Kerim şi a regizorului Mircea Veroiu, în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti, îşi deschide pentru prima dată uşile în Noaptea Muzeelor. Casa de pe strada Parfumului 19 a fost construită în 1847, iar în prezent aici îşi desfăşoară activitatea Asociaţia HEARTH.

În noaptea de 14 spre 15 mai, vizitatorii sunt invitaţi să descopere universul unei scriitoare şi om de cultură care a contribuit considerabil la memoria culturală a Bucureştiului prin cărţile, memoriile, jurnalele şi interviurile realizate cu marile personalităţi ale vremii, dar şi trei expoziţii de video, fotografie şi instalaţii. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 17-10-2026 10:51

REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade

La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi

Cultura - Media 17-10-2026 05:35

Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului

Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v

Cultura - Media 17-10-2026 05:00

Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr

Cultura - Media 16-10-2026 16:20

Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial

Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.

Cultura - Media 16-10-2026 14:37

AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean

Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec

Cultura - Media 16-10-2026 13:21

Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani

Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.

Cultura - Media 16-10-2026 13:01

Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea

Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi

Cultura - Media 16-10-2026 11:27

Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei

O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu

Cultura - Media 16-10-2026 10:18

VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document

Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția

Cultura - Media 16-10-2026 08:57

Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare

Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint

Cultura - Media 16-10-2026 05:30

Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală

Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî

Cultura - Media 16-10-2026 05:20

Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală

Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr

Cultura - Media 16-10-2026 05:11

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră

Culte 15-10-2026 20:21

Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi

Cultura - Media 15-10-2026 17:58

Ministerul Culturii a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034

Ministerul Culturii a anunțat, joi, că a pus în consultare publică proiectul Strategiei Naționale a Culturii pentru perioada 2027 - 2034. 'De aproape două decenii, vorbim despre nevoia unei strategii pentru cultură. Au existat variante, dezbateri, așteptări și multe propuneri. Se căuta, de fiecare dată, documentul care să răspundă tu