Un adolescent care cântă punk, o poveste despre prejudecăţile României cotidiene, un actor care alege să se retragă la mănăstire şi un tată care merge până în pânzele albe pentru a-şi recupera fiul de pe munte. Uneori realitatea este inspiraţia pentru filmul de ficţiune, iar acesta este cazul a patru lungmetraje cu nominalizări la ediţia din acest an a Premiilor Gopo.

Faptele reale au fost doar un punct de plecare pentru film, ca în cazul "Otto Barbarul", au dus la poveste necesară, despre o societate încă intolerantă, ca în "Câmp de maci", la povestea unui prieten a cărui viaţă s-a schimbat radical după Mineriada din 1990 - "Scara" sau au inspirat un lungmetraj cu un personaj încăpăţânat, care face tot ce este omeneşte posibil, chiar dacă finalul nu este fericit - "Tata mută munţii".

"Otto Barbarul", de Ruxandra Ghiţescu

Numele lungmetrajului de debut al Ruxandrei Ghiţescu este porecla unui tânăr care cânta punk, subiect al unui reportaj care a fost publicat în Decât o Revistă, în 2011. Aici se opreşte influenţa din viaţa reală, subliniază regizoarea, iar scenariul este ficţiune.

Ea spune că a petrecut mult timp cu Octavian Albu, subiectul reportajului. "Am discutat mult despre cultura punk şi cum s-a transformat aceasta, cum era el la vârsta adolescenţei în comparaţie cu vârsta de la momentul acela, al întâlnirii noastre, când Octavian avea în jur de 24 de ani deja", declară regizoarea, pentru AGERPRES.

S-a documentat în cluburile mai underground din Bucureşti şi a încercat să petreacă mai mult timp în contextul acesta.

"Naraţiunea este fictivă, dar înglobează elemente trăite de mine şi apropiaţi ai mei la vârsta adolescenţei. Pentru această parte a filmului, am făcut documentare pentru personajul asistentului social precum şi pentru procedurile în cazul suicidului", adaugă Ruxandra Ghiţescu.

O lungă parte a procesului de scriere a fost documentarea printre adolescenţi, legată de problemele cu care aceştia se confruntă în relaţie cu părinţii, familia şi cu şcoala.

Cât despre cel care a inspirat povestea din lungmetraj, regizoarea spune că "adevăratul Otto nu ar fi băut Cola fiind un convins anticonsumerist, dar Otto din film bea într-una din secvenţe".

"Restul construcţiei poveştii este pur ficţională, fără legătură cu biografia adevăratului Otto, cel din articolul DOR. Am ţinut doar să fie un personaj consecvent în convenţia construită în film", subliniază ea.

La finalul producţiei, spune Ruxandra Ghiţescu, filmul a încetat să îi aparţină. "A devenit un organism în sine pe care eu îl privesc mereu cu mare curiozitate, câteodată critică, alteori înţelegătoare. Probabil filmul ar fi cu totul altfel dacă l-aş face acum, nu mai bun sau mai puţin bun, ci doar diferit", mărturiseşte regizoarea.

"Otto Barbarul" are 13 nominalizări la Premiile Gopo 2022.

"Câmp de maci", de Eugen Jebeleanu - o poveste inspirată de o manifestaţie homofobă, pentru care România a fost amendată la CEDO

Producţia, debutul lui Jebeleanu în lungmetraj ficţiune, este inspirată de un eveniment din 2013, când proiecţia filmului "The Kids are All Right", de la cinematograful Muzeului Ţăranului Român, a fost întreruptă de un grup de persoane care au scandat expresii homofobe şi au încercat să intimideze spectatorii.

"În momentul respectiv nu eram în România, eram în Franţa, cu studiile de master şi am aflat de la distanţă. M-a revoltat, m-a indignat, eram neputincios, nu puteam să reacţionez în vreun fel, altul decât să îmi exprim indignarea şi revolta", mărturiseşte Jebeleanu, pentru AGERPRES.

În 2016, scenarista Ioana Moraru şi producătoarea Velvet Moraru l-au abordat pe regizor cu propunerea de scenariu. "Am citit scenariul Ioanei (...) şi am acceptat să fac proiectul ăsta, în primul rând datorită subiectului şi pentru că vorbeşte despre o problemă importantă, insuficient de adusă în lumină şi în dezbatere şi în discuţiile din mediul social şi în educaţia din România. Şi am considerat că este important să răspund la genul ăsta de evenimente, cum au fost opririle acestor proiecţii de film, prin a face acest film", spune Jebeleanu.

El mărturiseşte că i-a plăcut şi povestea din jurul evenimentului real. "Întreaga ficţiune se articulează în jurul acestui eveniment inspirat din realitate - povestea jandarmului care trăieşte o viaţă dublă", afirmă regizorul şi adaugă că l-a interesat pentru că este un fapt "simptomatic pentru foarte mulţi tineri, din păcate, homosexuali din România care trăiesc cu această viaţă dublă şi cu această dificultate de a fi liberi".

Evenimente similare, de oprire a unor proiecţii de filme de către grupuri de persoane anti-gay, au continuat în România şi în anii ce au urmat, iar pentru Jebeleanu, crearea filmului a fost "un gest necesar, un gest politic, oarecum natural".

După ce filmul a fost realizat, spune regizorul, una dintre proiecţiile cele mai "emoţionante şi impresionante" a fost la cinematograful de la MŢR, anul trecut, când în sală au fost prezenţi şi oameni care au fost la proiecţia întreruptă în 2013.

Anul trecut, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că România a încălcat dreptul la nediscriminare, demnitate umană şi întrunire paşnică a comunităţii LGBTI în cauza 'ACCEPT şi alţii împotriva României', care a avut ca obiect incidentele homofobe petrecute la Cinematograful din cadrul Muzeului Ţăranului Român în 2013.

"Acum, într-un eveniment de acest tip, poliţia şi implicit jandarmeria ar trebui să apere drepturile omului, să apere spectatorii care sunt prezenţi şi să nu lase că acest gen de ură şi de abuz să se mai întâmple", adaugă regizorul.

În privinţa opiniilor celor care spun că asemenea teme nu ar trebui să existe în cinematografie, Jebeleanu alege să nu le dea atenţie: "Nu aş face decât să le promovez şi nu îmi doresc asta. Au existat reacţii în online, în care am primit mesaje de ură pe pagina de Facebook a filmului".

Regizorul vorbeşte despre nevoia de educaţie şi despre cea a drepturilor pentru minorităţi, pentru o adevărată evoluţie socială.

"Nu mă tem, dar în acelaşi timp nimic nu e sigur, pentru că nu e câştigat, în condiţia în care în România nu există niciun drept pentru persoanele LGBT, nu există un parteneriat civil sau altă formă de uniune între două persoane de acelaşi sex. Nu s-au întâmplat nişte lucruri majore care să schimbe mentalitatea oamenilor cu privire la acest subiect", mai spune acesta.

"Câmp de maci" are şapte nominalizări la Premiile Gopo 2022.

"Tata mută munţii", de Daniel Sandu - povestea unui părinte care merge "până în pânzele albe" pentru copilul său

Din start, Daniel Sandu spune că mare parte din povestea reală e în film. A descoperit-o din întâmplare, la ştirile din 2008 - 2009, care prezentau "ca un serial" încercările de salvare a doi tineri pierduţi în Bucegi, în timpul iernii.

În perioada 2012-2013 a început să caute poveşti româneşti, "dacă se poate, reale, cu eroi sau de preferat anti-eroi". A citit cărţi, a citit istorie, a navigat pe Google şi a căutat inclusiv poveşti militare. "În căutarea asta, mi-am amintit brusc de acest personaj, de acel tată, care era atât de încăpăţânat încât el nu accepta 'nu se poate' şi tot a luptat cât a putut", îşi aminteşte regizorul.

Pe baza informaţiilor publice, a creat o "hartă a evenimentelor", dar exista o problemă - "lucrurile se terminau rău, nu era happy-end".

După o jumătate de an de căutare şi discuţii cu echipa filmului, realizatorii au ajuns la concluzia că "în realitate, rareori se întâmplă happy-end-uri". "Dacă vrem să livrăm o felie de viaţă, să fim tributari poveştii reale şi nu unei formule comerciale de a împacheta lucrurile, cel mai bine pentru film este să păstrăm frustrarea părinţilor. Ei nu au găsit copiii atunci, oricât de mult au căutat", îşi aminteşte Sandu concluzia de la acel moment.

În realitate, tinerii decedaţi au fost găsiţi la şapte luni distanţă, de nişte turişti în vara anului următor, după ce s-a topit zăpada. Întâi a fost găsită tânăra şi apoi prietenul său.

Catalizatorul poveştii, spune regizorul, a fost încăpăţânarea tatălui, care i-a amintit de propria familie şi a rezonat cu personalitatea sa. "M-am încăpăţânat ca, după ce termin Seminarul, să mă duc să îmi urmez visul ăsta de a face filme şi am coborât în Bucureşti. În primul rând, mi-am cumpărat o hartă, că nici nu ştiam pe ce planetă sunt şi unde e metroul şi unde e clădirea unde trebuia să dau examen", povesteşte Daniel Sandu.

Chiar şi în timpul producţiei s-a lovit de "nu se poate" - nu se poate crea o avalanşă pentru film, nu se poate aduce un elicopter pe crestele munţilor, dar, în final, aceste lucruri au fost realizate. Mai mult, pentru a respecta povestea reală, filmările au avut loc exact pe traseul pe care s-au pierdut cei doi tineri.

Înainte de prima zi de filmare, în locul care trebuia să fie acoperit de zăpadă era un peisaj de primăvară. "Eram îngroziţi", îşi aminteşte el. Dar a doua zi a început ninsoarea. Pentru a suplimenta cantitatea de zăpadă pentru filmări, cei de la echipa de producţie au găsit o soluţie - zăpada din parcările centrelor comerciale din Braşov. "Cumpăram zilnic două camioane de zăpadă", precizează regizorul.

Daniel Sandu mărturiseşte că iniţial a vrut să vorbească cu familia tânărului dispărut: "Până la urmă, Mungiu (Cristian Mungiu, producătorul filmului - n.r.) a avut limpezime a gândului şi mi-a explicat că e riscant să desfacem nişte răni în sufletul unor oameni ca să ne documentăm noi pentru un film". Aşa că documentarea s-a limitat la informaţiile din spaţiul public iar numele personajelor au fost schimbate.

Singurul semn legat de apropiaţii tânărului a venit pe Instagram, când a început campania de promovare a lungmetrajului. În acea perioadă a citit un mesaj de la un tânăr care l-a întrebat dacă povestea din film are legătură cu cel care i-a fost cel mai bun prieten. "Am primit din nou un mesaj de la el că a văzut filmul şi că i-a plăcut şi că îmi mulţumeşte în numele familiei. Asta e tot ce am primit ca feedback", spune Sandu.

Dacă regretă ceva, mărturiseşte el, este faptul că pandemia a dus la anularea ultimei zile de filmare, în care erau planificate scene cu elicopterul de căutare şi coborâri în rapel pe munte. "Ăla e regretul meu vizavi de filmul ăsta. Acum, dacă aş putea, aş face scena aia", afirmă regizorul.

De altfel, el vorbeşte şi despre provocările din cinematografie în perioada pandemiei. "Îi felicit pe toţi colegii mei din breaslă care au reuşit în ultimii doi ani să-şi realizeze filmele, să-şi lanseze filmele şi să-şi distribuie filmele", spune Daniel Sandu.

"Tata mută munţii" are cinci nominalizări la Premiile Gopo 2022.

"Scara", de Vlad Păunescu - film inspirat de viaţa actorului Dragoş Pâslaru, care a ales să se retragă la mănăstire, după ce a trăit violenţele Mineriadei

Dragoş Pâslaru şi Vlad Păunescu au trăit împreună primele proiecte în cinematografie: Pâslaru ca actor şi Păunescu în calitate de cameraman. Cu timpul au devenit prieteni atât de apropiaţi încât fiul fostului actor se numeşte Vlad, povesteşte regizorul.

Vlad Păunescu spune că a fost atras de povestea prietenului său "în primul rând, pentru că să renunţi la o carieră atât de frumoasă de actor, pentru a pleca în lumea tăcuţilor, a celor care slujesc Biserica şi o apropiere către divinitate reprezintă, nu cred un sacrificiu, dar reprezintă o decizie grea".

"Şi am căutat să aflu în timp sau să îmi explic mie ce l-a determinat să o facă", completează regizorul. Acestea au fost evenimentele care au determinat Revoluţia, Piaţa Universităţii, Mineriada. Astfel, Vlad Păunescu spune că prietenul său, cel mai probabil a simţit, după aceste evenimente, că "singurul bine pe care poate să-l aducă semenilor lui este să ia calea Bisericii".

O primă poveste pentru "Scara" a fost scrisă de coscenaristul Constantin Chelba, care a fost, de asemenea apropiat al lui Pâslaru.

Ulterior, Vlad Păunescu s-a întâlnit cu fostul actor, retras la Mănăstirea Pătrunsa. "Am adunat alte poveşti care nu erau în scenariu, pe care Dragoş le ştia şi plăcându-i ideea, probabil, s-a simţit cumva dator să mi le spună, fără să-mi impună niciun fel de restricţii", a subliniat regizorul pentru AGERPRES.

El susţine că i-a fost dată libertatea de a fi singurul care poate să discearnă ce va intra în film.

După ce a fost bătut crunt la Mineriada din 1990, Dragoş Pâslaru a stat internat nouă luni în spital, dintre care două săptămâni la reanimare. "A avut timp suficient cu el însuşi să îşi pună într-o ordine gândurile şi trecutul pentru a decide ce are de făcut", declară Păunescu.

În discuţiile lor, adaugă el, fostul actor nu a vorbit de suferinţele adevărate, ci despre ceea ce l-a determinat să ia calea Bisericii. La un moment dat, el a fost aruncat într-o dubă, spre a fi dus la morgă. "Atunci când au închis uşile dubei, a văzut o biserică şi i-a mulţumit lui Dumnezeu că a putut să o vadă şi l-a rugat să-i ofere şansa să mai trăiască, lucru care s-a întâmplat", povesteşte Vlad Păunescu.

Pentru realizarea filmului, regizorul a accesat documente de arhivă cu filmările spectacolului de teatru după "Fraţii Karamazov".

"Am încercat să mă apropii de ceea ce simţeau la vremea respectivă", spune el, adăugând că a încercat să nu se abată foarte mult de la faptele reale. În ceea ce priveşte viaţa artiştilor în comunism, Păunescu îşi aminteşte: "Nu ne temeam de Securitatea care exista peste tot (...) faptul că intrau cu bocancii în intimitatea noastră, asta ne deranja cel mai mult".

"Violenţa poate să te atace foarte mult sau poate să te îndârjească, în egală măsură, spre a face ceva ca ea să nu mai existe", vorbeşte el despre evenimentele de după Revoluţie.

Lungmetrajul "Scara" a fost văzut de fostul actor, acum călugăr. "Sunt convins că filmul i-a plăcut. Probabil şi poziţia pe care o are acum nu îi permite să vorbească foarte mult despre un adevăr care există sau ceea ce ar putea fi un adevăr inventat. Eu nu cred că m-am abătut mult de la adevărata poveste a lui Dragoş şi mi-am şi dorit, mi-am impus să rămân în limitele a ceea ce a fost Dragoş, subliniind părţile pe care le-am considerat interesante şi bune pentru poveste", declară Vlad Păunescu.

Cu "Scara", mărturiseşte el, a vrut să dea spectatorului tânăr "informaţiile cât mai corecte". "Filmul nu e făcut pentru o persoană, chiar dacă în interiorul lui este povestea unei persoane anume. Nu, filmul este făcut pentru spectatori", arată regizorul.

Nu l-a stresat faptul că filmul este bazat pe o poveste reală ci chiar spune că, pentru el, a fost "o comoditate în plus", deoarece în "Scara" a regăsit lumea în care şi-a petrecut tinereţea. "Am rămas în lumea pe care o iubesc, a actorilor, a regizorilor", spune Vlad Păunescu.

"Scara" are trei nominalizări la Premiile Gopo 2022.

***
Gala Gopo, evenimentul care celebrează performanţele creatorilor români din domeniul cinematografiei, va avea loc în acest an pe 3 mai, la Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" din Bucureşti. AGERPRES/(A, AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Ady Ivaşcu)