Bihor: Episcopia greco-catolică atrage atenţia că restaurarea palatului distrus de incendiu nu e finalizată şi necesită finanţare
Episcopia greco-catolică de Oradea va organiza lunar, în perioada 25 martie - 25 august, câte o zi a porţilor deschise, cu diferite evenimente culturale, menite să atragă atenţia asupra necesităţii de a fi continuate lucrările de reabilitare a Palatului greco-catolic, distrus în incendiul din 25 august 2018, a declarat luni, pentru AGERPRES, organizatorul Rodica Indig.
După lucrările de reabilitare exterioară efectuate de Primăria Oradea, de peste 9 milioane de lei, în prezent trenează proiectele pentru restaurarea interioară depuse de primărie la Ministerul Culturii, în urma semnării unui protocol cu Institutul Naţional al Patrimoniului.
"De doi ani nu se mai face nimic. Toată lumea a uitat această problematică. Astăzi dimineaţă (ieri - n.r.) am primit un mesaj şi am văzut că, în 2021, din păcate, la Suceava a ars Primăria şi Ministerul Dezvoltării a acordat 19 milioane de euro pentru reconstrucţia primăriei. E normal să se asigure. Însă suntem supăraţi că noi am făcut toate demersurile posibile şi imposibile, am făcut toate proiectele posibile şi imposibile, dar toate ne-au fost respinse. Nu este decizia politică, despre aceasta este vorba. Am decis să organizăm, lunar, ziua porţilor deschise, ca să atragem atenţia. Este un strigăt de durere, o rană care mă sfâşie pe mine şi o rană care este aici, în mijlocul Oradiei", a declarat episcopul Virgil Bercea, într-un mesaj transmis public.
Potrivit consilierului cultural Rodica Indig, episcopia organizează aceste evenimente culturale în fiecare dată de 25 a lunilor care urmează, pentru a atrage atenţia factorilor decidenţi.
În 25 martie, la prima acţiune, orădenii vizitatori care au trecut pragul emblematicei clădiri din centrul oraşului au avut ocazia să se plimbe prin sălile nerestaurate ale palatului, au admirat tablouri şi alte lucrări de artă care au ca tematică palatul. De asemenea, doritorii au primit, în schimbul unor donaţii, câteva fragmente din vitraliul care lumina casa scării palatului, foaierul de marmură, distrus în urma incendiului, precum şi câte un album de artă "Palatul Episcopal Greco-Catolic. Oameni. Istorie. Credinţă". Banii adunaţi vor contribui la restaurarea unor obiecte de mobilier preţioase, afectate şi ele de flăcări.
La următoarele ediţii vor fi în centrul atenţiei florile ornamentale ale palatului, se vor expune cărţi despre episcopie şi despre palat, lucrări de artă ale elevilor şi artiştilor orădeni. Ciclul manifestărilor se va încheia în 25 august, cu un concert caritabil, la patru ani de la incendiu.
"Până acum, cu ajutorul orădenilor, a donaţiilor, s-a consolidat structura de rezistenţă, s-au refăcut acoperişul, podul, lemnăria din palat, exteriorul palatului, iluminatul arhitectural, deci lucruri extraordinare, dar mai este nevoie de restaurarea interioarelor, astfel încât să se poată finaliza lucrările şi să fie redat comunităţii orădene şi nu numai, în toată frumuseţea lui", a declarat luni, pentru AGERPRES, organizatorul evenimentelor, Rodica Indig.
Un incendiu devastator a izbucnit, în seara zilei de 25 august 2018, la Palatul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, situat în Piaţa Unirii din Oradea. Focul a cuprins clădirea în jurul orei 22,00, iar în câteva zeci de minute, a învăluit întregul acoperiş al palatului, considerat una dintre capodoperele de artă ale oraşului de pe Crişul Repede.
Pompierii au concluzionat că o probabilă cauză pentru izbucnirea incendiului a fost de natură electrică, o defecţiune a sistemului de iluminat arhitectural.
Având în vedere distrugerile masive pe care incendiul le-a provocat clădirii, în 31 august 2018, Consiliul Local al municipiului Oradea a aprobat Contractul de parteneriat între Municipiul Oradea şi Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, în vederea realizării lucrărilor de consolidare, reabilitare şi refuncţionalizare a palatului, precum şi administrarea clădirii pentru 20 de ani.
Până în prezent, potrivit directorului Direcţiei Patrimoniu, Lucian Popa, Primăria Oradea a plătit 7,9 milioane de lei pentru refacerea acoperişului şi a planşeelor şi 1,7 milioane de lei pentru faţade.
Pentru restaurarea interioarelor din Palatul greco-catolic, însă, în septembrie 2020, primarul Oradiei, Ilie Bolojan, anunţa semnarea unui protocol cu Institutul Naţional al Patrimoniului, din cadrul Ministerului Culturii, care urma să asigure în următorii trei ani banii pentru restaurarea şi punerea în valoare a clădirii monument istoric.
La sfârşitul lucrărilor, Palatul Episcopal va găzdui Curia Episcopală, precum şi Muzeul Greco-Catolic şi un Centru Cultural care vor fi administrate de Primăria Oradea pentru 20 de ani şi care vor fi deschise publicului larg. AGERPRES / (A, AS - autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi











