VIDEO Balerină din Odesa, pe scena de la Sibiu: Singurul gând - să se termine războiul şi să ne întoarcem acasă
Să se termine cât mai repede războiul şi să ne întoarcem acasă - a fost mesajul emoţionant transmis de balerina Ekaterina Tomashek din Odesa, la finalul primului spectacol realizat miercuri seara la Sibiu pentru ucrainenii refugiaţi.
Imagine: Isabela Paulescu
Ekaterina a fugit pentru a doua oară din calea războiului. Acum a ajuns la Sibiu, din Odesa, după ce în urmă cu opt ani ea şi familia ei au părăsit oraşul Doneţk, tot din cauza unui conflict armat.
"Este foarte greu să găseşti cuvinte ca să spui ce simţi în situaţia aceasta şi în momentele acestea. Singurul gând pe care îl avem cu toţii - să se termine cât mai repede războiul şi să ne întoarcem acasă", a spus Ekaterina Tomashek, în faţa publicului.
Ekaterina Tomashek şi soţul ei, Victor, sunt doi balerini ai Teatrului Naţional Academic de Operă şi Balet Odesa, care au fost angajaţi de Teatrul de Balet din Sibiu. Cei doi solişti au apărut deja în faţa publicului sibian, dar miercuri Ekaterina a fost singura artistă ucraineancă, invitată în spectacolul "De la inimă, la inimă pentru Ucraina". Acest eveniment a avut invitaţi atât profesori, cât şi elevi de la Şcoala Populară de Arte şi Meserii, organizatorul spectacolului.
Foto: (c) ISABELA PAULESCU / AGERPRES
Ekaterina Tomashek a absolvit cursurile Şcolii de Coregrafie din Kazan, Rusia, iar după absolvire a fost invitată să danseze la Opera şi Teatrul Naţional din Doneţk, Ucraina. Din 2014, Ekaterina a fost solistă a Teatrului Naţional Academic de Operă şi Balet Odesa. Repertoriul său include roluri solistice în spectacole precum: "Carmen", "Giselle", "Don Quijote", "Chopiniana", "Lacul Lebedelor", "Frumoasa din pădurea adormită". Are o vastă experienţă scenică, a participat la festivaluri de dans şi la turnee atât în Europa (Bulgaria, Franţa, Germania, Suedia, Olanda, Elveţia), cât şi în Asia (China). În anul 2016, a participat la emisiunea TV "So You Think You Can Dance" Ucraina.
În 24 februarie, la ora 05,00, Ekaterina şi Victor au părăsit Odesa, împreună cu fiul lor, de patru ani.
"Pe 24 februarie, la 5 dimineaţa, Ekaterina a venit la mine şi mi-a spus: 'Trezeşte-te, a început războiul!' şi mi-am dat seama în acel moment că de ce ne era frică se întâmplă deja. Am împachetat cât de repede am putut câteva lucruri, strictul necesar, i-am spus soţiei mele că avem mai puţin de o oră să plecăm şi am plecat imediat, împreună cu fiul nostru de patru ani, ştiind că s-ar putea să nu ne mai întoarcem foarte curând. Reacţiile noastre au fost din reflex şi intuitive, pentru că este al doilea război deja din calea căruia fugim. Prima dată, am fugit din Doneţk acum opt ani, când lucram acolo şi iată că opt ani mai târziu trebuie să fugim din nou. Am pornit iniţial spre Polonia, dar o unitate militară a fost bombardată pe acea rută. Un prieten din Odesa ne-a sfătuit să plecăm în România. Am trecut prima dată graniţa în Republica Moldova şi apoi în România. Mulţi dintre colegii şi prietenii noştri din Odesa au plecat din ţară", a povestit recent Victor Tomashek.
AGERPRES a fost partener media al spectacolului organizat miercuri seara, la Sala Thalia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Georgiana Tănăsescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi











