logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Giurgiu: Tezaur de monede turceşti şi ragusane din secolul XVIII, descoperit de un căutător de comori

Image

Un număr de 50 de monede de argint din secolul XVIII, emise de sultani otomani şi Republica Ragusa, au fost descoperite pe raza comunei Stoeneşti, judeţul Giurgiu, la marginea unui drum străvechi situat într-o zonă acoperită cu gunoaie contemporane, de un pasionat căutător de comori, dotat cu un aparat de căutat metale.

"La finalul săptămânii trecute, pe raza comunei Stoeneşti, judeţul Giurgiu, a fost descoperit un tezaur de monede de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de către un pasionat căutător de metale. Dat fiind numărul mare de monede descoperite, acesta a luat legătura cu autorităţile judeţului şi astăzi monedele se află la Muzeul Judeţean Giurgiu, urmând să fie expertizate de istorici din capitală", a declarat joi directorul Muzeului Judeţean Giurgiu, Gabriel Dumitru, într-o conferinţă de presă.

Tezaurul ar fi fost îngropat în pământ într-o ulcică de lut, la marginea unui drum care ducea spre capitală şi pe care, în trecut, mulţi tâlhari atacau şi jefuiau.

"Monedele sunt din argint, aparţin Imperiului Otoman şi Republicii Ragusa, din cele aproximativ 50 de monede, 45 sunt otomane de la sultanii Mustafa al III-lea şi Selim al III-lea care au domnit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar monedele lor au avut putere de circulaţie. Foarte probabil ele provin din soldele ostăşeşti într-o vreme în care, pe aici, războiul era cam cum este acum în Ucraina şi, de fapt, cu asta vă spun şi presupunerea îngropării tezaurului. Pe atunci nu existau alte formule de a-ţi ascunde banii, decât punându-i într-o ulcică şi ulcica îngropând-o în pământ. Acum avem de-a face cu un caz fericit pentru cei care folosesc detectorul de metale că a fost găsit un întreg tezaur pentru că în alte situaţii găsesc doar o bucăţică de metal. La locul găsirii tezaurului erau şi nişte fragmente ceramice care susţin această idee că nu au fost undeva aruncate, ci îngropate cu intenţie (...) Prin numărul monedelor, în epocă însemna ceva, adică nu era costul unei perechi de cizme, ci al unei moşioare. Sunt cataloage internaţionale, iar colegii de la Bucureşti, după curăţarea lor, ne vor putea spune mai multe", a declarat muzeograful Emil Păunescu.

 



Monedele au fost descoperite de Mihai Ciucur, un bărbat în vârstă de 37 de ani din Bucureşti, somelier de meserie, dar pasionat de istorie din copilărie şi care petrece mult timp în natură căutând comori.

"Deţin un aparat de căutat metale din 2021, totul este legat de pasiune pentru că încă de copil am avut această pasiune legată de istorie (...) Acum ies cu soţia şi copilul foarte des în natură şi căutăm metale. A fost prima dată când am mers în zona aceea. M-am uitat pe hărţi şi aşa am regăsit anumite zone. În zona unde le-am găsit este o vale şi un fost drum foarte, foarte vechi care ducea dinspre Giurgiu spre Bucureşti, pe acel drum stăteau tot timpul tâlhari şi îi jefuiau pe cei care treceau pe acolo. Monedele le-am găsit la câţiva metri de acest drum. Am parcat maşina, pe deal erau foarte foarte multe gunoaie contemporane, cum se regăsesc acum în majoritatea pădurilor, şi încercând să folosesc detectorul de metale şi dând la o parte plastice, cutii am avut un semnal. Soţia îmi spunea să plecăm pentru că zona era prea murdară, dar după acel semnal am săpat, cam 20 de centimetri, am reuşit să am un semnal mult mai bun şi atunci am săpat cu foarte mare grijă, iar în momentul în care am dat pământul la o parte s-au văzut primele două monede, una din Republica Ragusa şi alta otomană. Le-am scos de acolo, mi-am sunat prietenii, apoi am regăsit din nou semnal, am săpat cu grijă şi le-am găsit pe toate celelalte, nu mă aşteptam să fie aşa multe la un loc. Atunci am început să sun autorităţile pentru că în momentul în care găsim mai mult de şapte monede este considerat un tezaur, iar astăzi monedele se află la Muzeul Judeţean Giurgiu", a declarat, pentru AGERPRES, căutătorul de comori Mihai Ciucur.

El spune că atunci când găseşte un tezaur trăieşte o bucurie foarte mare şi de aceea nu se aşteaptă la o recompensă materială pentru comoara găsită şi consideră că arheologii şi muzeografii care duc munca de zi cu zi în domeniu ar trebui ajutaţi mai mult în activitatea de căutare chiar de către cei pasionaţi de istorie.

"Fac acest lucru dintr-o satisfacţie morală şi sufletească şi pentru că la rândul meu pot să las în urma mea ceva copiilor şi celor care vor să afle mai multe. Este un extaz total în momentul în care găseşti un obiect, mai ales de aşa natură. Bucuria e mai mare decât o parte financiară şi nu mă aştept la o recompensă financiară", a completat Mihai Ciucur.

Căutătorul de comori îndrăgostit de istoria judeţului Giurgiu spune că a mai găsit în judeţ şi o drahmă dacică pe care a predat-o, de asemenea, Muzeului Judeţean.

Directorul Muzeului Judeţean Giurgiu a spus că în cazul căutătorilor de comori legea prevede că aceştia pot primi o recompensă materială în schimbul artefactelor descoperite, dar această prevedere nu este imperativă, iar muzeul nu dispune de fonduri pentru astfel de recompense, însă ordonatorul principal de credite, Consiliul Judeţean Giurgiu, ar putea suplimenta fondurile în astfel de situaţii.

În urmă cu doi ani, în judeţul Giurgiu au mai fost găsite cinci monede, iar descoperirea prezentată joi, de 50 de monede, este cea mai mare din ultimii ani.

La Muzeul Judeţean Giurgiu există o colecţie de zece mii de monede. AGERPRES / (AS - autor: Camelia Bigan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Sursa foto: Muzeul Teohari Antonescu Giurgiu / Facebook

Afisari: 40

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 17-10-2026 15:51

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural

Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici

Cultura - Media 17-10-2026 10:51

REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade

La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi

Cultura - Media 17-10-2026 05:35

Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului

Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v

Cultura - Media 17-10-2026 05:00

Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr

Cultura - Media 16-10-2026 16:20

Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial

Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.

Cultura - Media 16-10-2026 14:37

AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean

Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec

Cultura - Media 16-10-2026 13:21

Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani

Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.

Cultura - Media 16-10-2026 13:01

Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea

Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi

Cultura - Media 16-10-2026 11:27

Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei

O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu

Cultura - Media 16-10-2026 10:18

VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document

Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția

Cultura - Media 16-10-2026 08:57

Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare

Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint

Cultura - Media 16-10-2026 05:30

Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală

Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî

Cultura - Media 16-10-2026 05:20

Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală

Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr

Cultura - Media 16-10-2026 05:11

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră

Culte 15-10-2026 20:21

Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi