logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sibiu: Primul spectacol de balet din oraş cu solişti refugiaţi din Ucraina

Image

Doi balerini ai Teatrului Naţional Academic de Operă şi Balet Odesa, Ekaterina Tomashek (solistă) şi Victor Tomashek (prim-solist), refugiaţi la Teatrul de Balet Sibiu în urma conflictului din Ucraina, vor dansa pentru prima dată, sâmbătă, în cadrul "Galei de balet", potrivit unui comunicat de presă remis de instituţia de cultură sibiană.

"Nu puteam rămâne indiferenţi în faţa dramei prin care trec artiştii din Ucraina în această perioadă cumplită de război, în care ţara lor este invadată, de aceea am răspuns fără ezitare când cei doi dansatori ne-au întrebat dacă îi putem ajuta. Ekaterina şi Victor Tomashek, care formează un cuplu în viaţa de zi cu zi, vor dansa alături de Teatrul de Balet Sibiu, până când situaţia le va permite să se întoarcă în ţara lor. În faţa acestei tragedii care se întâmplă în ţara vecină, obligaţia noastră este să fim uniţi, să ajutăm atunci când ne stă în putinţă să facem asta şi cu toată credinţa, să sperăm că acest război cumplit se va sfârşi şi ne vom putea bucura din nou de pace. Sper ca aplauzele de sâmbătă şi duminică ale publicului nostru să aducă acestor dansatori bucuria şi speranţa de care avem cu toţii atât de mare nevoie", a declarat Ovidiu Dragoman, manager la Casa de Cultură a Municipiului Sibiu şi Teatrul de Balet.

Ekaterina Tomashek a absolvit cursurile Şcolii de Coregrafie din Kazan, Rusia, iar după absolvire a fost invitată să danseze la Opera şi Teatrul Naţional din Donetsk, Ucraina. Din 2014, Ekaterina a fost solistă a Teatrului Naţional Academic de Operă şi Balet Odesa. Repertoriul său include roluri solistice în spectacole precum: "Carmen", "Giselle", "Don Quijote", "Chopiniana", "Lacul Lebedelor", "Frumoasa din pădurea adormită" etc. Are o vastă experienţă scenică, a participat la festivaluri de dans şi la turnee atât în Europa (Bulgaria, Franţa, Germania, Suedia, Olanda, Elveţia etc.), cât şi în Asia (China). În anul 2016, a participat la emisiunea TV "So You Think You can Dance" Ucraina.

 

Foto: (c) Ovidiu Matiu/TBS


"Românii au fost foarte ospitalieri şi ne-au ajutat foarte mult. Ne-au primit cu foarte multă căldură şi la Iaşi, primul oraş din România unde am ajuns, şi apoi, şi în Făgăraş, şi în Sibiu, unde suntem astăzi. Inclusiv pe drum, pe autostradă, românii au venit la noi să ne ajute şi ne-au oferit sprijinul necondiţionat. Toată această grijă a fost surprinzătoare şi copleşitoare pentru noi. La Sibiu, am găsit un colectiv tânăr, dar foarte puternic şi cu o tehnică de dans foarte bună. Suntem recunoscători că avem această şansă de a fi astăzi aici. Mi-aş dori ca publicul din Sibiu, cu care ne întâlnim sâmbătă şi duminică la Gala de balet, să ştie că ucrainenii sunt oameni muncitori şi talentaţi şi ne facem fiecare meseria cu foarte multă pasiune. Românii din Iaşi şi Făgăraş care ne-au ajutat până am ajuns la Teatrul de Balet Sibiu ne-au spus că vor veni la Sibiu să ne vadă dansând. Aş vrea să mulţumim Teatrului de Balet din Sibiu pentru că ne-a întins această mână de ajutor, nesperat la momentul când am plecat din ţara noastră", a spus Ekaterina Tomashek.

 


Foto: (c) Ovidiu Matiu/TBS


Victor Tomashek a absolvit cursurile Şcolii de Coregrafie din Kiev, în 2008. A dansat la Opera şi Teatrul Naţional din Kiev, pentru ca mai apoi să fie invitat să lucreze la Teatrul Naţional din Donetsk, iar din 2014 a fost prim-solist al Teatrului Naţional Academic de Operă şi Balet Odesa. A dansat roluri solistice în cele mai cunoscute spectacole, din care amintim o mică parte: "Don Quijote", "Spartacus", "Spărgătorul de nuci", "Giselle", "Lacul Lebedelor", "Frumoasa din pădurea adormită". A participat la turnee în Franţa, Germania, Elveţia, Suedia, Bulgaria, Olanda şi China. Este laureat al concursurilor din ţara natală şi Rusia, a fost finalist în cadrul emisiunii TV "Everybody Dance" Ucraina, în 2015. Înainte de izbucnirea războiului din ţara natală, a participat la emisiunea TV "World of Dance".

 


Foto: (c) Ovidiu Matiu/TBS


"Pe 24 februarie, la 5 dimineaţa, Ekaterina a venit la mine şi mi-a spus 'Trezeşte-te, a început războiul!' şi mi-am dat seama în acel moment că de ce ne era frică se întâmplă deja. Am împachetat cât de repede am putut câteva lucruri, strictul necesar, i-am spus soţiei mele că avem mai puţin de o oră să plecăm şi am plecat imediat, împreună cu fiul nostru de patru ani, ştiind că s-ar putea să nu ne mai întoarcem foarte curând. Reacţiile noastre au fost din reflex şi intuitive, pentru că este al doilea război deja din calea căruia fugim. Prima dată, am fugit din Donetsk acum opt ani, când lucram acolo şi iată că opt ani mai târziu trebuie să fugim din nou. Am pornit iniţial spre Polonia, dar o unitate militară a fost bombardată pe acea rută. Un prieten din Odesa ne-a sfătuit să plecăm în România. Am trecut prima dată graniţa în Republica Moldova şi apoi în România. Mulţi dintre colegii şi prietenii noştri din Odesa au plecat din ţară", a precizat Victor Tomashek AGERPRES/(AS-Isabela Paulescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 127

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 17-10-2026 15:51

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural

Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici

Cultura - Media 17-10-2026 10:51

REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade

La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi

Cultura - Media 17-10-2026 05:35

Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului

Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v

Cultura - Media 17-10-2026 05:00

Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr

Cultura - Media 16-10-2026 16:20

Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial

Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.

Cultura - Media 16-10-2026 14:37

AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean

Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec

Cultura - Media 16-10-2026 13:21

Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani

Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.

Cultura - Media 16-10-2026 13:01

Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea

Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi

Cultura - Media 16-10-2026 11:27

Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei

O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu

Cultura - Media 16-10-2026 10:18

VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document

Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția

Cultura - Media 16-10-2026 08:57

Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare

Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint

Cultura - Media 16-10-2026 05:30

Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală

Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî

Cultura - Media 16-10-2026 05:20

Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală

Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr

Cultura - Media 16-10-2026 05:11

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră

Culte 15-10-2026 20:21

Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi