Muzeul Municipiului Bucureşti: Expoziţii menite să pună în valoare patrimoniul vast al instituţiei şi Pinacotecii Bucureşti - în 2022
Mai multe expoziţii de pictură, sculptură şi gravură menite să pună în valoare patrimoniul vast al instituţiei şi Pinacotecii Bucureşti vor fi organizate de Muzeul Municipiului Bucureşti pe parcursul anului în curs.
"Oferta expoziţională pentru anul 2022 pune accent pe diversificarea tematicii şi promovarea patrimoniului Muzeului Municipiului Bucureşti. Secţia Artă continuă conceptul expoziţional de prezentare a caselor-atelier de artist, dar adaugă propuneri menite să pună în valoare patrimoniul vast al Pinacotecii Bucureşti. Vor fi expuse lucrări de pictură, sculptură şi gravură şi vor fi prezentate recente şi remarcabile donaţii către MMB. Colecţiile de costume, documente rare şi artă populară, precum şi fotografii din vechiul Bucureşti vor fi şi ele aduse în atenţia publicului", informează MMB, într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.
Din 16 februarie, la Palatul Suţu, vizitatorii sunt invitaţi să vizioneze expoziţia "Balcic, şcoala de pictură de la malul mării", "locul în care a avut loc întâlnirea dintre Orient şi manifestările artistice specifice acestuia cu arta românească din secolul al XX-lea", pe simeze urmând a fi expuse, în premieră, şase lucrări de grafică din colecţia de grafică a Pinacotecii Bucureşti şi două lucrări de pictură. Acestea vor veni în completarea expoziţiei gazdă "Orient versus Occident".
La Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei va fi expusă, din 25 februarie, expoziţia "Femeile în reprezentarea plastică a Ligiei Macovei", care va conţine o selecţie dintr-o serie impresionantă de lucrări, aflate în colecţia de artă "Ligia şi Pompiliu Macovei", realizate în tehnici variate, ulei pe carton şi tuşuri colorate pe hârtie.
Şi Muzeul Theodor Aman, propune, din 7 aprilie, o nouă expoziţie temporară - "AMAN ÎN PLEIN-AIR - Invitaţie în grădinile şi parcurile lui Theodor Aman", care va rămâne la dispoziţia publicului până pe 31 martie 2023. Lucrările propuse pentru expunere, 22 de picturi şi 4 acuarele, aparţin perioadei de maximă maturitate artistică, acoperind în principal ultimele două decenii de creaţie ale maestrului, în care peisajul a devenit un gen perfect asumat şi aproape o formulă identitară în percepţia multor admiratori ai lui Aman.
"Bucureştiul văzut de Iosif Berman" este titlul expoziţiei care va putea fi vizitată începând cu 21 aprilie, la Palatul Suţu. Tema principală a fotografului Iosif Berman o reprezintă strada, evenimentele care se petrec aici, atât cele inedite, cât şi activităţi cotidiene, cu personaje comune.
Tot la Palatul Suţu, din 28 aprilie, este programată deschiderea expoziţiei "Acte domneşti fanariote din colecţia Muzeului Municipiului Bucureşti", în care vor fi expuse noi documente, unele mai puţin cunoscute specialiştilor şi publicului larg, din bogatul şi diversul său patrimoniu arhivistic păstrat în Colecţia de Documente.
Din 18 mai, iubitorii artelor plastice vor putea vizita, la Palatul Suţu, expoziţia "Ţările Române. Peisaje în gravura Europeană de secol XIX", care valorifică patrimoniul din Colecţia de Tipărituri şi Imprimate a MMB şi urmăreşte să introducă vizitatorul în universul românesc din secolul al XIX-lea, de la principalele obiective istorice care au captat atenţia, la scenele naturalistice constituite în jurul munţilor, văilor, râurilor, pădurilor cu prezenţe umane sau animalice care conferă dramatism compoziţiei. Expoziţia va reuni circa 50 de lucrări care înfăţişează locuri din Ţările Române surprinse de gravori străini.
La Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck va fi prezentată, din 27 mai, expoziţia "De la Cap Caliacra la Balcic. Itinerar plastic", fiind expuse, în premieră absolută, lucrări rare, picturi şi desene, din colecţia instituţiei ce redau casa artiştilor de la Balcic.
Palatul Suţu va găzdui, începând cu 10 august, "Seria Donaţii şi donatori - Donaţia Ioana Gabriela şi Alexandru Beldiman". La realizarea expoziţiei vor contribui reprezentanţi ai Secţiei Artă, Secţiei Istorie, dar şi donatorii - în calitatea lor de istoric de artă (Ioana Gabriela Beldiman) şi, respectiv, arhitect (Alexandru Beldiman).
Expoziţia "Sub însemnul regalităţii: Fotografiile unei tinere principese", care invită publicul către observarea metodelor de autoreprezentare a tinerei Principese Maria la începutul secolului XX în contextul portretisticii, va fi deschisă din 12 august, la Muzeul Nicolae Minovici, iar din 7 septembrie, la Palatul Suţu, va fi prezentată expoziţia "Familia, Credinţa şi Căminul pictorului Gheorghe Tattarescu", care îşi propune să evoce portretul cultural eterogen al acestui artist, dar şi cadrul familial ca un nucleu social.
Din 9 septembrie, Palatul Suţu va găzdui expoziţia de sculptură a artistei Elena Surdu Stănescu, dedicată sărbătoririi împlinirii a 80 de ani de viaţă a artistei, iar din 14 septembrie va fi prezentată expoziţia "Destinul unei sculptoriţe: Henriette Cihoschi", care prezintă câteva dintre creaţiile acestei artiste, însoţite de o secţiune documentară care să ofere detalii privind viaţa şi contextul în care aceasta s-a format şi a expus.
Tot la Palatul Suţu, din 14 octombrie, va fi deschisă expoziţia jubiliară "Doina Lie 2022", iar din 26 octombrie, palatul va fi gazda expoziţiei "Moda la Porţile Levantului", care pune în valoare ampla şi variata sa colecţie de costume ce acoperă o perioadă de câteva sute de ani, începând cu veşminte fanariote şi terminând cu toalete complete din secolele XIX şi XX, cu bijuterii şi accesorii vestimentare a Muzeului Municipiului Bucureşti.
"Expoziţie-semnal: Pia Massaci", în care sunt prezentate atât picturile aflate în patrimoniul Pinacotecii Bucureşti, cât şi lucrări selectate din colecţia familiei (aproximativ 15 opere), însoţite de informaţii şi imagini din fondul documentar al familiei artistei, va putea fi vizitată începând cu 2 noiembrie, la Palatul Suţu, iar din 15 decembrie, palatul va găzdui expoziţia "Lumea satului în pictura românească". Aceasta va reuni lucrări semnate de artişti moderni apreciaţi pentru modul în care au reflectat "specificul naţional" precum: Octav Băncilă, Ştefan Dimitrescu, Camil Ressu, Theodor Pallady, Arthur Verona, Nicolae Vermont, Aurel Băeşu, Ştefan Popescu şi mulţi alţii.
Folosind pagina de Facebook a Muzeului Nicolae Minovici - https://www.facebook.com/MuzeulNMinovici - şi website-ul Muzeului Municipiului Bucureşti - https://muzeulbucurestiului.ro/ - pe întreg parcursul anului 2022 va fi prezentat un studiu aprofundat realizat de tineri muzeografi despre colecţia de ţesătură a muzeului, prin care vor fi oferite informaţii despre piese ce au fost mai puţin cercetate şi promovate. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu,editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi











