Vrancea: Unirea Principatelor Române de la 1859 şi unioniştii focşăneni - evocare la Muzeul Unirii
Unirea Principatelor Române de la 1859 şi unioniştii focşăneni care au pus umărul la realizarea acesteia s-au aflat în centrul unei evocări în cadrul seminarului "24 ianuarie 1859 - Începutul unificării teritoriilor româneşti", care a avut loc, luni, la Muzeul Unirii din Focşani.
Cei prezenţi au susţinut cu documente inedite, aflate în patrimoniul Muzeului Vrancei, implicarea elitei din Focşanii acelor timpuri în realizarea Unirii şi atitudinea pro-unionistă a ţărănimii clăcaşe, reprezentate prin Ion Roată din Câmpuri. Tot cu ajutorul unor documente inedite, au fost evocate figurile unioniştilor Costin Stamatin, Ştefan Dăscălescu şi fiul său Dimitrie Dăscălescu.
"În acest muzeu se află memoria Focşanilor. În anii de dinainte de 1989, buldozerele comuniştilor au demolat sistematic toate clădirile care ne aminteau de oraşul de dinainte, dar în acest muzeu au fost aduse chipurile unor oameni care au făcut Unirea. Să ştiţi că Unirea se face cu masele, dar se gândeşte cu elitele. Focşanii de acum un secol şi jumătate a avut oameni mari. E momentul ca şi Focşaniul de astăzi să ia ca model elitele paşoptiste şi cele care au făcut Unirea. Şi vreau să vă aduc în atenţie familia Dăscălescu şi Stamatin, mai precis pe Ştefan Dăscălescu şi fiul său Dimitrie Dăscălescu şi pe Costin Stamatin. Ne aducem aminte de aceşti oameni mari cultivându-le valorile. Imaginaţi-vă că în acea epocă nu toţi erau unionişti. Erau mulţi şi împotriva acesteia, unii care au făcut chiar puşcărie pentru idealul lor de unire", a spus managerul Muzeului Vrancei, Valentin Muscă.

Despre implicarea femeilor în Unirea de la 1859 şi mai ales despre acţiunea soţiei lui Nicolae Gogoride, antiunionist convins, care a fost definitorie, în felul său, pentru actul unirii, a vorbit subprefectul judeţului Vrancea, Claudia Seramficiuc.
"Imaginaţi-vă anul 1859 ca pe o imensă tapiţerie în care sunt îngrămădite vieţile tuturor celor care locuiau ţinuturile româneşti - bărbaţi, femei, copiii, deopotrivă. Vom putea observa siluetele a câtorva sute de bărbaţi care se agită pentru Unire. Ei sunt oamenii politici şi militari ai vremii, care au reuşit prin statutul lor social şi prin relaţiile instituţionale să facă Unirea. (...) În jurul bărbaţilor am putea observa nişte femei. Sunt mamele, soţiile, fiicele acestor bărbaţi, sunt acele femei care, atunci când bărbaţii se închideau în saloane pentru a crea strategii şi diverse acţiuni, făceau schimb de informaţii, confecţionau recuzita unirii, nelăsându-şi niciodată îndatoririle lor deoparte (...), trăind cu speranţa unirii. Sunt tot atâtea femei unioniste câţi bărbaţi unionişti. (...) Aduc în faţa dumneavoastră memoria Cocuţei Gogoride, soţia lui Nicolae Gogoride, antiunionist convins. Acesta plănuieşte să fraudeze alegerile din Moldova, încheind un pact atât cu Poarta Otomană, cât şi cu Imperiul Habsburgic, pentru a accede ca domn. Cocuţa Gogoride, cu flerul ei de femeie, umblă în corespondenţa soţului său şi află de complotul pe care acesta îl punea la cale. Trimite aceste scrisori fratelui său, care la rândul său le dă spre publicare unui ziar din Bruxelles. În urma publicării acestor scrisori, Nicolae Gogoride este demis de Poarta Otomană, iar turcii sunt nevoiţi să-şi schimbe atitudinea faţă de Principatele Române. Iată cum Cocuţa Gogoride reuşeşte să aibă o contribuţie majoră la Unirea din 1859", a povestit Claudia Serafimciuc.

Muzeul Unirii din Focşani găzduieşte în aceste zile o expoziţie de documente valoroase din epoca Unirii, dar şi una itinerantă de uniforme militare ale Jandarmeriei Române din perioada 1850-1941.
Evenimentele au fost organizate de Muzeul Vrancei, sub egida Consiliului Judeţean Vrancea. AGERPRES/(A - autor: Dana Lepădatu, editor: Florin Marin,
editor online: Andreea Lăzăroiu)
Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî
Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal
Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi











