logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ministerul Culturii marchează Unirea Principatelor prin expoziţii, spectacole sau activităţi educaţionale cu elevi

Imagine din galeria Agerpres

Ministerul Culturii marchează, prin instituţiile subordonate, Unirea Principatelor Române, fiind programate, în format fizic sau online, expoziţii, spectacole sau activităţi educaţionale, unele şi cu implicarea mai multor instituţii de învăţământ, informează un comunicat transmis AGERPRES.

Tot cu prilejul celebrării celor 163 de ani de la Mica Unire, mai multe clădiri vor fi iluminate, începând cu ora 18,00, în culorile steagului naţional - Palatul Culturii din Timişoara, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Teatrul Naţional de Operetă şi Musical "Ion Dacian" din Bucureşti, Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" Bucureşti, Muzeul Naţional "Constantin Brâncuşi", Biblioteca Naţională a României şi sediul Ministerului Culturii.

"Îi felicit pe colegii noştri pentru decizia de a marca această zi prin întâlniri, spectacole şi proiecte care susţin şi cultivă sentimentul de dragoste pentru ţară. Este încă un mod de a ni-i aminti pe cei cărora le datorăm România de astăzi, oameni de cultură, oameni politici pe care i-a adus împreună dorinţa de a se regăsi într-un stat independent. Unirea a fost un proces, pornit de la oameni care vorbeau aceeaşi limbă, mânaţi de aceleaşi sentimente profunde şi desăvârşit de mari personalităţi ale vremii, aşa cum au fost Mihail Kogălniceanu, politicienii Manolache Epureanu şi Anastasie Panu, Nicolae Golescu, C.A. Rosetti şi, nu în ultimul rând, domnitorul Alexandru Ioan Cuza", a declarat ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

 

 

* La Iaşi, în contextul Zilei Unirii Principatelor Române, vor putea fi vizitate Muzeul Unirii şi Palatul "Alexandru Ioan Cuza" de la Ruginoasa, în ziua de 24 ianuarie, cu program normal de vizitare.

Tradiţionalul turneu anual la Iaşi al Teatrului Naţional din Chişinău, organizat cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, se va desfăşura pe 23 şi 24 ianuarie, pe scena instituţiei ieşene de teatru. La Sala Mare se va juca duminică, de la ora 19,00, spectacolul "Hamlet în sos picant", în regia lui Alexandru Cozub. Luni, de la aceeaşi oră, va fi prezentat spectacolul "Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal", de Matei Vişniec, în regia lui Cristian Hadji-Culea.

* Teatrul Naţional din Timişoara a programat luni, de la ora 19,00, spectacolul "Proştii sub clar de lună" de Teodor Mazilu, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia. Totodată, Palatul Culturii, sediul în care teatrul timişorean îşi desfăşoară activitatea, va fi luminat, duminică şi luni, în culorile drapelului.

* În Capitală, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" prezintă, în cadrul evenimentului "Hora Unirii - 163 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859)", expoziţia "Hora Unirii", ce pune în valoare colecţiile de patrimoniu ale muzeului, precum şi ateliere pentru copii. Atelierul de bricolaj, poveşti şi poezie dedicat Unirii Principatelor Române este coordonat de profesoara Luminiţa Voica, iar cel de poveşti - de actorul Nae Alexandru. Cei mici vor putea să înveţe să danseze Hora Unirii de la Simona Leasa şi Ansamblul folcloric "Doiniţa" din Bucureşti.

* Muzeul Naţional de Istorie a României expune una dintre capodoperele aflate în patrimoniul muzeului, lucrarea pictorului Theodor Aman "Proclamarea Unirii. 24 ianuarie 1859". Accesul vizitatorilor va fi gratuit pe 24 ianuarie, conform programului obişnuit de vizitare, 9,00-17,00, cu ultima intrare la 16,15.

* Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" va avea, luni, un program special de vizitare, fiind deschis între orele 10,00 şi 18,00 (ultimul vizitator va intra la ora 17,00).

* Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" oferă celor interesaţi tururi ghidate gratuite la orele 12,00, 14,00 şi 16,00. Spectacolul "Insomniacii" va avea loc de la orele 17,30 şi 20,00 la Sala Studio, iar "Şi cu pisica ce-aţi făcut?", de la aceleaşi ore, la Sala "Ion Caramitru".

* Opera Naţională Bucureşti celebrează Ziua Unirii Principatelor Române prin concertul intitulat "Unitate în diversitate", ce va avea loc în Foaierul Galben, luni, de la ora 18,30.

De asemenea, mai multe muzee implică elevi şi profesori în organizarea de acţiuni ce vizează educaţia prin cultură.

* La Muzeul Naţional Brătianu are loc, luni, proiectul educaţional "Personalităţi ale Micii Uniri", cu participarea elevilor de la Şcoala Gimnazială "Vintilă Brătianu" din Ştefăneşti. Elevii vor prezenta eseuri despre câteva dintre personalităţile care au contribuit la realizarea Micii Uniri, între care Ion şi Dumitru Brătianu, Nicolae Golescu, C.A. Rosetti.

* Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni organizează, în această perioadă, ateliere cu copiii din clasele primare de la Şcoala Primară din Ariuşd şi Şcoala Gimnazială "Romulus Cioflec" din Araci, judeţul Covasna, şi îi invită să vizioneze filmele "Unirea pe înţelesul copiilor" şi "Moş Ion Roată şi Unirea".

* Ateliere, activităţi creative şi prezentări pe tema Unirii va avea şi Muzeul Oltului şi Mureşului Superior, Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, împreună cu elevii Şcolii Gimnaziale "Liviu Rebreanu" din localitate. Pe 24 ianuarie, la Şcoala Gimnazială "Romulus Cioflec" (Vâlcele, judeţul Covasna), reprezentanţii muzeului vin în întâmpinarea celor mici cu ateliere şi prezentări pe tema Unirii.

* Muzeul Naţional Bran a găzduit, pe 20 ianuarie, activitatea "Alexandru Ioan Cuza - Domn al Principatelor Unite", care s-a derulat alături de elevii de la Liceul Teologic "Malaxa", Zărneşti, iar pe 25 ianuarie va fi "Alexandru Ioan Cuza, făuritorul Unirii", realizată împreună cu elevii Şcolii Gimnaziale Nr.1 "Gheorghe Crăciun", Zărneşti.

Potrivit comunicatului Ministerului Culturii, o serie de evenimente online vor marca, luni, Unirea Principatelor Române.

* Muzeul Naţional "George Enescu" va difuza pe site-ul instituţiei şi pagina sa de Facebook, începând cu ora 12,00, în ciclul "Maeştri ai componisticii româneşti", înregistrări live din recitalul "Cadouri muzicale" susţinut la Casa Memorială "George Enescu", Sinaia (din 29 decembrie 2021). Programul cuprinde lucrări de George Enescu şi Hilda Jerea. Interpreţii sunt Aron Cavassi - vioară, Dan Cavassi - violoncel şi Eliza Puchianu - pian.

* TNB-TV, canalul YouTube al TNB, prezintă, începând cu ora 18,00, conferinţa "Interesul naţional şi actualitatea suveranităţii. Politica externă a României şi paradigm învingătorului", susţinută de Bogdan Aurescu, în 2013, la Teatrul Naţional Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Afisari: 47

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 17-10-2026 15:51

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural

Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici

Cultura - Media 17-10-2026 10:51

REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade

La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi

Cultura - Media 17-10-2026 05:35

Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului

Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v

Cultura - Media 17-10-2026 05:00

Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României

Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr

Cultura - Media 16-10-2026 16:20

Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial

Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.

Cultura - Media 16-10-2026 14:37

AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean

Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec

Cultura - Media 16-10-2026 13:21

Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani

Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.

Cultura - Media 16-10-2026 13:01

Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea

Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi

Cultura - Media 16-10-2026 11:27

Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei

O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu

Cultura - Media 16-10-2026 10:18

VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document

Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția

Cultura - Media 16-10-2026 08:57

Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare

Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint

Cultura - Media 16-10-2026 05:30

Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală

Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî

Cultura - Media 16-10-2026 05:20

Taste of Transylvania Boutique Festival - de vineri până duminică, la Muzeul Satului din Capitală

Prima ediție bucureșteană a Taste of Transylvania Boutique Festival are loc, de vineri până duminică, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'. Evenimentul a fost inițiat de mai mulți bucătari, antreprenori HoReCa și producători locali pasionați, care și-au dorit deschiderea unui nou capitol în cultura gastronomică tr

Cultura - Media 16-10-2026 05:11

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune sub bagheta lui Cristian Mandeal

Orchestra Națională Radio deschide noua stagiune, a 98-a, vineri, de la ora 19:00, la Sala Radio, sub bagheta lui Cristian Mandeal. Solistul serii va fi violoncelistul Răzvan Suma, care va interpreta Variațiunile pe o temă Rococo de Ceaikovski, una dintre cele mai elegante partituri dedicate instrumentului. Răzvan Suma va cânta varianta originală a lucră

Culte 15-10-2026 20:21

Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi