VIDEO Arad: Benone Sinulescu a fost înmormântat cu onoruri militare, în prezenţa a sute de oameni
Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu, care a murit joi, la vârsta de 84 de ani, a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică după-amiază, la Arad, unde a trăit în ultimii ani.
Sicriul cu trupul cunoscutului artist a fost depus de vineri la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad, iar sute de persoane i-au adus un ultim omagiu, chiar dacă intrarea în foaier s-a făcut exclusiv pe baza certificatului verde COVID.
Slujba religioasă a avut loc în aer liber, pe platoul din Piaţa Avram Iancu, unde s-au adunat alte sute de oameni - artişti, oficiali, persoane care l-au îndrăgit pe artist.
Pe timpul slujbei religioase oficiate de un sobor de preoţi, sicriul a fost acoperit de către militari cu drapelul naţional.
În aplauzele celor prezenţi, sicriul a fost ridicat pentru a fi dus la Cimitirul Eternitatea, unde, de asemenea, era aşteptat de o mulţime de persoane. Acestea au aplaudat şi ele minute în şir la sosirea cortegiului funerar. La ceremonialul de înhumare, militarii au executat salve de foc.
"Simt o profundă durere, pentru că mi-a fost un prieten adevărat de câteva decenii. Noi am colaborat foarte frumos cu multe orchestre din ţară şi eram mândră că sunt cu el în distribuţie, mi-a devenit prieten de la început şi mi-a prevăzut un destin artistic frumos, ceea ce pentru mine a fost o încurajare extraordinară. Benone a fost un om de o puritate sufletească extraordinară. Aşa vesel cum era, avea o profunzime a trăirilor. A plecat cineva drag din familia marilor artişti ai folclorului românesc, a tradiţiilor. Singurul lucru care ne mai încurajează este că artiştii nu mor de tot, rămân cântecele lor, rămân imaginile la televiziune, rămân amintirile", a declarat, pentru AGERPRES, Florica Bradu, cunoscută interpretă de muzică populară din zona Crişana.
Directorul artistic al Ansamblului "Crişana", Leontin Ciucur, a evidenţiat că Benone Sinulescu "era un om plin de voioşie".
"Sunt foarte îndurerat de pierderea prietenului Benone Sinulescu. A fost un om deosebit, care a a sprijinit mulţi artişti în cursul vieţii. Cu noi a avut o colaborare frumoasă la Oradea. Era un om plin de voioşie şi iată că pierderea este foarte mare pentru că ne pleacă rând pe rând valorile. Se pare că deja pe lumea cealaltă se întregesc mai mult formaţiile artistice decât ce ne rămân. Este oarecum un avertisment să preţuim mai mult artiştii, să preţuim mai mult valorile atunci când sunt în viaţă", a spus Leontin Ciucur.
Interpretul de muzică populară Benone Sinulescu s-a născut la 24 mai 1937, în localitatea Siriu din judeţul Buzău.
De-a lungul carierei, artistul a primit numeroase premii şi distincţii: 1962 - Laureat al Festivalului Mondial al Tinerilor şi Studenţilor de la Helsinki; 1963 - Medalia Muncii; 1966 - Ordinul Muncii; 1968 - Ordinul "Meritul Cultural"; 1969 - Primul Disc de Aur acordat de către "Electrecord"; 1998 - Premiul criticii muzicale acordat de Uniunea Compozitorilor din România; 1998 - Diploma de Onoare acordată de Societatea Română de Televiziune, cu ocazia a 45 de ani de carieră muzicală; 1999 - Titlul de "Academician în folclor" acordat de Academia de Folclor "Astra" - Sibiu; 2000 - Diploma de Onoare "Mihai Eminescu", oferită cu prilejul a 150 de ani de la naşterea poetului; 2001 - Diploma de Excelenţă conferită de Răzvan Theodorescu - ministrul Culturii; Distincţia Crucea Naţională "Serviciul Credincios" (2002) şi Ordinul "Meritul Cultural", în grad de Mare Ofiţer (2003), acordate de Preşedinţia României; "Discul de Aur" acordat de Media Services (2003, 2004) etc. În 2005, Casa de discuri Electrecord îi acordă, cu Magna cum laude, "Discul de aur" şi primeşte Diploma de Excelenţă "50 de ani de cântec", din partea TVR - Tezaur Folcloric.
În mai 2017, Primăria municipiului Buzău l-a desemnat pe cunoscutul interpret de muzică populară, la împlinirea vârstei de 80 de ani, "Omul anului". În acelaşi an a avut loc, în Piaţa Dacia din Buzău, prima ediţie a Festivalului Concurs de Muzică Populară "Benone Sinulescu".
În ultimii ani, Benone Sinulescu a locuit în municipiul Arad şi în comuna Bârzava. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Claudia Stănescu, redactare: Alberta Forgiarini, imagine: Arhiva Foto Agerpres, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* A murit solistul de muzică populară Benone Sinulescu
* A murit solistul de muzică populară Benone Sinulescu (fişă biografică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardului Schitu Măgurean
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî













