Ziua Naţională a Spaniei, marcată la Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti
Ziua Naţională a Spaniei este sărbătorită, marţi, între orele 18,00 - 19,30, în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti 2021, prin lecturile publice ale unor poeţi spanioli ale căror poeme au fost traduse în limba română şi care vor participa la eveniment prin intermediul unor intervenţii video.
Potrivit paginii de Facebook a Muzeului Naţional al Literaturii Române, poeţii români vor citi din lirica lui Jordi Doce, Manuel Rico, Edoardo Moga, Nuria Barrios, Javier Rodríguez Marcos, Maria García Zambrano.
Printre poeţii români care vor fi prezenţi în persoană: Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Ioana Crăciunescu, Eugen Suciu, Radu Sergiu Ruba.
Lecturile vor fi urmate de un concert de jazz susţinut de Mircea Tiberian & Nadia Trohin.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român din Madrid şi al Institutului Cervantes din Bucureşti.
Participarea la evenimente este liberă, iar accesul se face pe baza prezentării certificatului de vaccinare sau a unui test PCR din ultimele 72 de ore, ori a unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore şi numai în baza unei rezervări la adresa programe@mnlr.ro sau la numărul 0736.598.451 (WhatsApp).
Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează, în perioada 11 - 17 octombrie, cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti.
Desfăşurat într-un format hibrid, programul festivalului cuprinde lecturi publice de poezie susţinute de poeţi români şi basarabeni la cele două sedii ale MNLR (Strada Nicolae Creţulescu 8 şi Calea Griviţei 64-66) alături de intervenţii în direct prin intermediul platformei Zoom, precum şi înregistrări video cu lecturi ale poeţilor care locuiesc sau care provin din ţări precum Anglia, Argentina, Canada, Columbia, Ecuador, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Mexic, Peru, Republica Moldova, Spania şi Statele Unite ale Americii.
Tema din acest an a festivalului este intitulată "Vremuri în schimbare", despre care scriitorul Dinu Flămând scria: "Pandemia continuă să ne ţină la distanţă unii de alţii. Oare e începutul unui NON RETOUR, cum spun francezii? Vom continua să stăm de vorbă mai mult pe Skype, iar contactele fizice între oameni vor fi tot mai rare? Topirea gheţarilor, fenomenele meteorologice extreme, poluarea scăpată de sub control, democraţia definitiv neputincioasă în faţa războinicei violenţe ce revine cu forţă din trecutul îndepărtat al omenirii, şi chiar omenirea care sufocă treptat propriul ei mediu vital ne aflăm la o mare răscruce. Ce gândeşte scriitorul, cum reacţionează la aceste vremuri în schimbare? Iar sensibilitatea creatoare cum îşi mai poate face simţită vocea în acest vacarm crepuscular când, se pare, nici măcar identitatea sexuală a individului nu mai este o certitudine? Despre toate acestea, dar mai cu seamă despre cărţile şi proiectele literare (ne)abandonate, Muzeul Naţional al Literaturii Române vă propune o serie de intervenţii şi dialoguri de la distanţă, naţionale şi internaţionale.".
Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti este un proiect realizat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii. Alături de alte instituţii de presă, AGERPRES este partener media al evenimentului. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mirela Bărbulescu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Muzeul Naţional al Literaturii Române/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival
Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti
Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România
Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardului Schitu Măgurean
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze
Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural
Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici
REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade
La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi
Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v
Bucureștiul prin Realitate Virtuală - Piața Palatului în monarhie și comunism, sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României
Proiectul 'București: Memoria în Realitate Virtuală' propune sâmbătă, la Muzeul Național de Istorie a României, două călătorii virtuale prin Piața Palatului Regal, în timpul monarhiei și în comunism, culminând cu Revoluția din 1989. Realizat de Asociația ArtByte, organizație care dezvoltă programe pr
Sibiu: Un chatbot cu inteligență artificială dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat la un eveniment omagial
Un chatbot dedicat interpretei de muzică populară Lucreția Ciobanu va fi lansat sâmbătă, 24 octombrie, în orașul Ocna Sibiului, în cadrul simpozionului 'Doamna Munților și ecoul viitorului', potrivit unui comunicat de presă. Asistentul virtual este realizat cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială AiRox.
AnulNadia/Teleorman: Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', deschisă la Muzeul Județean
Miniexpoziția 'Nadia - gimnasta care i-a inspirat pe elevi', în cadrul căreia sunt prezentate lucrări realizate de copii de clasa a V-a și a VI-a de la o școală din municipiul Alexandria, a fost deschisă la Muzeul Județean Teleorman. Miniexpoziția, dedicată performanței sportive și personalității legendarei gimnaste Nadia Comănec
Vrancea: Simpozion dedicat academicianului Valeriu D. Cotea la un secol de la nașterea acestuia, la Focșani
Personalitatea și moștenirea științifică a academicianului Valeriu D. Cotea, unul dintre cei mai importanți specialiști români în viticultură și oenologie, au fost evocate, vineri, la Focșani, în cadrul Simpozionului 'Valeriu D. Cotea 100', organizat la împlinirea unui secol de la nașterea reputatului oenolog originar din județul Vrancea.
Bihor: Muzicieni din şapte țări și premiere muzicale la ORA Jazz Festival de la Oradea
Muzicieni din șapte țări vor participa, timp de patru zile, în perioada 12 - 15 noiembrie, la cea de-a șaptea ediție ORA Jazz Festival, în evenimente organizate la Filarmonica de Stat Oradea și Sinagoga Neologă Sion, a informat vineri, într-un comunicat de presă, Visit Oradea. Prin diversitatea artiștilor și a formulelor muzi
Conferința 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' - săptămâna viitoare, în Aula Academiei
O conferință privind controlul stilului de viață va fi susținută joi, 22 octombrie, în Aula Academiei Române, de dr. Alina Epure, specialist în biochimia nutriției. Expunerea 'Vitalitate și longevitate prin medicina stilului de viață' va aduce în atenția publicului fundamentele științifice ale medicinei stilului de viață și rolu
VIDEO Timiș: 'Trilogia Socială a Banatului', încheiată cu vernisajul expoziției 'Lumea de Ieri. Banatul secolelor XIX-XX' - o expoziție document
Muzeul Național al Banatului (MNB) deschide pentru public, de vineri până în 31 ianuarie, o expoziție-document, 'Lumea de ieri. Banatul în secolele XIX-XX', încheind Trilogia Socială a Banatului. Iniția
Ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române' - lansate marțea viitoare
Biblioteca Academiei Române lansează marțea viitoare ultimele trei volume din seria 'Istoria Bibliotecii Academiei Române (1867-2025)', care aduc în atenția cititorilor perioada postcomunistă. La eveniment, care se va desfășura în Aula Academiei Române, vor lua cuvântul acad. Marius Andruh, președint
Festivalul Național de Teatru #36 începe vineri și va ajunge în 24 de săli de spectacole din Capitală
Festivalul Național de Teatru (FNT), ediția a XXXVI-a, are loc de vineri și până pe 25 octombrie în 24 de săli de spectacole din Capitală. Potrivit Uniunii Teatrale din România - UNITER, în centrul ediției se află selecția oficială de 36 de spectacole, realizată de echipa curatorială formată din criticii Raluca Cî













