logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Adrian Ordean împlineşte 66 de ani: Poate, pe sfârşitul anului, putem spera la ceva mişcare, concerte

Imagine din galeria Agerpres

Muzicianul Adrian Ordean, care împlineşte miercuri 66 de ani, speră ca, spre sfârşitul acestui an, să reînceapă concertele, iar pandemia să rămână doar o amintire urâtă.

În ceea ce priveşte planurile pe care le are în acest an, el încearcă să-şi păstreze optimismul.

"Mi-e greu să anticipez ceva în legătură cu un program pe viitor, poate totuşi anul acesta, spre sfârşitul lui, vreau să cred că putem încerca să sperăm la ceva mişcare, concerte. Poate se termină şi vaccinarea până atunci, poate mai apare vreun medicament şi uite - aşa zis eu - că poate în 2022 sau 2023 o să putem să ne bucurăm că am scăpat de necazul acesta'', a declarat pentru AGERPRES Adrian Ordean.

Acesta a anunţat că şi în acest an va avea loc la Sibiu Festivalul internaţional de muzică pentru copii şi adolescenţi "HERMANNSTADTFEST".

Muzicianul, originar din Sibiu, este preşedintele juriului la acest festival. Evenimentul are drept scop promovarea calităţilor vocale, artistice şi creativ-muzicale ale tuturor tinerilor artişti care vor urca pe scenă, promovare care se desfăşoară, în principal, prin reţeaua Palatelor şi Cluburilor Copiilor, prin Inspectoratele Şcolare Judeţene, precum şi prin alte canale de mediatizare specializate, dar şi prin reţele de socializare, potrivit organizatorilor.

"Este un festival de suflet, în primul rând, şi am să fiu acolo cât timp o să pot", a afirmat Adrian Ordean.

Copiii talentaţi ar trebui promovaţi de casele de discuri din România, consideră el.

"Festivalurile pentru copii sunt extraordinar de importante. Acolo (la Sibiu - n.r.) am văzut copii extraordinar de talentaţi. Din păcate, încă nu ştim să îi luăm de acolo, să-i aducem la studio sau să le pregătim un parcurs mai serios. Poate că nici nu au compozitorii resurse financiare, dar mă gândeam totuşi la casele producătoare de discuri, casele care se ocupă de artişti, poate ar trebui să fie mai atente şi ar descoperi că avem nişte copii extraordinari, iar festivalul de la Sibiu este un exemplu cu 'E' mare, pentru că este un festival extraordinar de bun, curat, cu un număr mare de concurenţi. Nu am găsit niciun încruntat sau niciun supărat pe la festivalul acesta, aşa că e de bine", a mai spus muzicianul.

Cetăţean de onoare al judeţului, Adrian Ordean spune că Sibiul rămâne oraşul său de suflet.

"Eu iubesc Sibiul foarte mult, chiar dacă, din păcate, nu mai am nicio persoană foarte apropiată acolo, mai am doar câteva rude, mai am nişte prieteni. Sibiul rămâne pentru mine Sibiu, este oraşul meu, unde am copilărit acolo şi unde am început muzica", a mărturisit Adrian Ordean.

Compozitor şi chitarist, Adrian Ordean (care a făcut parte din Roşu şi Negru, Compact, Schimbul 3, Pact by Leo Iorga & Adi Ordean) s-a născut la Sibiu, în 10 martie 1955. AGERPRES/(A - autor: Isabela Paulescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 19-10-2026 18:21

Prahova: Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival - între 29 octombrie și 1 noiembrie

Ediția a XXI-a a Ploiești Jazz Festival va avea loc în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, evenimentul desfășurându-se sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. 'Festivalul de Jazz începe în 29 octombrie. Un eveniment care se desfășoară în continuare sub Î

Cultura - Media 19-10-2026 16:27

'Metropolis 20 - un teatru de poveste', campanie lansată la două decenii de la înființarea instituției de cultură

Teatrul Metropolis marchează două decenii de la înființare prin lansarea campaniei aniversare 'Metropolis 20 - un teatru de poveste', o inițiativă de suflet dedicată comunității, creatorilor și miilor de spectatori care au transformat fiecare seară într-o filă vie de istorie culturală. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, lu

Culte 19-10-2026 12:07

Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică

Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit

Cultura - Media 19-10-2026 10:55

Concert aniversar ''Alexandru Tomescu - 50'' - miercuri, la Ateneul Român

Sala Mare a Ateneului Român va găzdui, miercuri, de la ora 19:00, concertul aniversar ''Alexandru Tomescu 50'', un omagiu adus îndrăgitului violonist român. Potrivit unui comunicat al Editurii Casa Radio, evenimentul reflectă strânsa legătură a artistului cu publicul spectator, dar și cu muzicieni import

Cultura - Media 19-10-2026 10:48

Regizorii Rakan Mayasi și Eivind Landsvik - invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest

Regizorii Rakan Mayasi (''Yesterday the Eye Didn't Sleep'') și Eivind Landsvik (''Low Expectations'') sunt invitații festivalului Les Films de Cannes a Bucarest și se vor întâlni cu publicul din București la Cinema Elvire Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și la sala Auditorium de la Muzeul Național de Artă al Român

Cultura - Media 19-10-2026 10:35

Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026; scriitorul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu - printre nominalizați

Gala Premiului ''Monica Lovinescu'' 2026 va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român, printre nominalizați regăsindu-se scriitorul și universitarul Mircea Mihăieș și istoricul Alina Pavelescu. Potrivit unui comunicat al Editurii Humanitas, transmis luni AGERPRES, pe lista scurtă a nominalizărilor

Cultura - Media 19-10-2026 09:29

Gorj: Se reia Festivalul ''Maria Lătărețu'', anulat anul trecut din cauza unor restricții legislative

Festivalul Cântecului Popular Românesc ''Maria Lătărețu'' se reia anul acesta la Târgu Jiu, după ce anul trecut nu s-a desfășurat din cauza unor restricții legislative, au anunțat, luni, reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj. Potrivit unui comuni

Cultura - Media 18-10-2026 19:34

Alba: Bust al academicianului Eugen Simion, dezvelit pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia

Un bust reprezentându-l pe academicianul Eugen Simion a fost dezvelit duminică, în ziua în care s-au împlinit patru ani de la decesul acestuia, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. 'La patru ani de la trecerea în eternitate, Alba i-a adus un omagiu academicianului Eugen Simion, un nume de referință al culturi

Cultura - Media 18-10-2026 18:20

Maratonul lansărilor la FNT - volume de, cu și despre oameni din teatrul românesc

Volume de teatru, cu și despre oameni din teatrul românesc, au fost lansate duminică în Maratonul lansărilor de carte din cadrul celei de-a 36-a ediții a Festivalului Național de Teatru (FNT) Volumul 'Artistul, informatorul și Securitatea. Raport contra pașaport', scris de Iulia Popovici, analizează motivele pentru care oam

Cultura - Media 18-10-2026 11:24

Sibiu: Trei documentare de pe lista scurtă a European Film Awards, proiectate la Astra Film Festival

Trei documentare incluse pe lista scurtă pentru European Film Awards vor putea fi văzute la Astra Film Festival (AFF) de la Sibiu, au anunțat organizatorii, iar premiile vor fi decernate pe 16 ianuarie 2027, la Atena (Grecia), potrivit unui anunț publicat pe pagina de socializare a evenimentului. Este vorba despre 'Urme', în regia Marysiei Nikiti

Culte 18-10-2026 05:05

Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu

Culte 18-10-2026 05:00

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze

Cultura - Media 17-10-2026 15:51

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial/Ministerul Culturii: Continuitatea unor practici ne definesc cultural

Ministerul Culturii evidențiază că de Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, sărbătorită anual pe 17 octombrie, atenția se îndreaptă către oamenii de ale căror cunoștințe și pricepere depinde continuitatea unor practici

Cultura - Media 17-10-2026 10:51

REPORTAJ Timiș: Incursiune în istorie, la Festivalul Medieval al Castelului Huniade

La Timișoara este în plină desfășurare cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade, timișorenii și nu numai fiind așteptați să pătrundă într-o lume demult apusă. Castelul Huniade reprezintă ''inima'' istorică a Timișoarei, iar Muzeul Național al Banatului, care își are sediul în monumentala clădi

Cultura - Media 17-10-2026 05:35

Expoziție de artă sacră - la Muzeul Satului; lucrări pe piatră, sticlă, lemn dedicate Maicii Domnului

Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' găzduiește, de sâmbătă până pe 26 octombrie, în Sala Foaier, expoziția de artă sacră 'Mai Presus Decât Heruvimii', organizată în cadrul proiectului expozițional anual recurent 'Sub Semnul Icoanei', inițiat de Elena Varvara Iurkiewicz. Vernisajul v